ANIMALE ROZĂTOARE. Subst. Rozătoare. Animal rozător, rozător. Bizam, șobolan-de-apă, castor, biber, breb, cățelul-pămîntului, orbeț, hîrciog, grivan; cobai, purcel-de-India; hîrciog; guz (reg.). Iepure, iepuraș (dim.), iepuroi (augm.), șoldan, urecheat (glumeț), iepuroaică; iepure-de-cîmp, iepure-de-vizuină; iepure-de-casă; hamster; marmotă; nutria; pîrș; pîrș-de-alun; popîndău, popindoc, popîndeț (reg.), șuiță (reg.), țîncul-pămîntului; șoarece, șoricel (dim.), șoricuț (dim.); hîrț (reg.), șomîc (reg.); șoricioaică, șoriceasă (reg.); șoarece-de-casă; șoarece-de-cîmp; șoarece-de-pădure; alunar; șoarece-scurmător; șoarece-de-zăpadă; șoarece-gulerat. Șoricime, șoricărime, șoricărie, șobolan, guzgan, chițcan, chițoran (reg.), țițcan (reg.), cloțan (reg.), șoacăț (reg.); șobolan-de-casă; șobolan-cenușiu; șinșilă; țiștar; veveriță. Adj. Rozător. Iepuresc; șoricesc. Vb. A roade, a ronțăi. Adv. Iepurește, șoricește. V. glasuri de animale.

ȚÂȘTI interj. huști!, (pop.) smâc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

lapin s. m. iepurele de vizuină, strămoșul iepurelui de casă.(<fr. lapin)

LAPÍN (< fr.) s. m. Mamifer logomorf (Lapparo), înrudit cu iepurele comun, deosebindu-se de acesta atât prin dimensiuni (este mai mic, nu depășește cu mult 2 kg, are urechi mai mici), cât și prin obiceiuri (trăiește în colonii). Originar din Europa Occidentală și Africa de Nord. Din acest gen provin rasele domestice. În România a fost adus din Franța, în anii 1905-1907, pe o moșie a familiei Sturdza din apropierea Iașilor. De atunci nu s-a răspândit prea mult din cauza factorilor ecologici nefavorabili. Se mai numește iepure de vizuină.

ȚÎȘTI interj. huști!, (pop.) smîc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

lapin s.m. (zool.) Oryctolagus cuniculus; iepure-de-vizuină.

LAGOMÓRFE (< fr.; {s} gr. lagos „iepure” + morphe „formă”) s. f. pl. Ordin de mamifere având prima pereche de incisivi, pe ambele maxilare, cu creștere continuă. Prezintă fenomenul de cecotrofie (trecerea de două ori a alimentelor de-a lungul întregului tub digestiv). Au fost considerate multă vreme, datorită convergențelor anatomice, ca un subordin al ordinului rozătoarelor. Speciile actuale fac parte din două familii, una reprezentată de iepurii „șoareci” – pikas (Ochtona), care cuprinde 14 specii și o alta, care are 10 genuri, reprezentată în România prin iepurele de câmp (Lepus europeus – iepurele comun) și de vizuină (Oryctolagus cunniculus).

Hic iacet lepus! (lat. „Aici zace iepurele!”) – Locuțiune latină care corespunde cu românescul: „Aici e aici”, adică problema, dificultatea. Jurisconsulții din timpurile cînd limba latină era de uz curent (secolele XV, XVI, XVII) obișnuiau, la studierea unui dosar, să noteze pe marginea pasajelor unde era punctul dificil al problemei, sau unde credeau că au descoperit misterul ei: hic iacet lepus, sau pe scurt: hic..., adică: aici e vizuina unde se ascunde iepurele căutat! Cu timpul, expresia latină a fost concurată de corespondentul ei german, azi la fel de răspîndit: Hier liegt der Hund begraben (Aici e îngropat cîinele), cu siguranță derivat din latinește, dar legat de o poveste cu un cîine, în loc de iepure. IST.

PERAMEL s. m. iepure marsupial din Australia, săritor, râmător și insectivor, care își sapă vizuini în sol. (< fr. péramèle, lat. perameles)

COVRU, covruri, s. n. (Mold.) Vizuină, bîrlog, cotlon. Cățelușa a tăcut, trăgîndu-și botul ascuțit în covru, după ce adulmecase la străin flori de sînziene. SADOVEANU, N. P. 105. Și într-un covru scurmat în pămînt, între frunze șipăiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. SADOVEANU, O. III 356. ♦ Fig. Locuință primitivă. Am văzut un fel de covru din alte vremuri. Foarte bună colibă, m-am bucurat eu. SADOVEANU, N. F. 67.