trop interj. – Indică zgomotul făcut de picioare în mers sau la dans. Creație expresivă, cf. hop, țop, sdup. – Der. tropăi, vb. (a tropoti, a tupăi), a cărei relație cu sl. trepati, trepetati „a tremura” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 524; Conev 94) este improbabilă; tropăit, s. n. (tropot); tropăială, s. f. (tropot); tropăitură, s. f. (tropot); tropoi (var. tropoti, tropota), vb. (a face zgomot cu picioarele); tropot, s. n. (zgomot produs cu picioarele; ropot, zgomot produs de alergatul cailor), de la tropăi ca troncot de la troncăni, cf. mr. troput (după Tiktin și Candrea, din rus., bg. tropot, coincidență care pare a se datora sursei expresive comune); tropcă (var. Dobr. tropancă), s. f. (un anumit dans popular).

2) țop, interj. care arată o sosire subită pintr’o săritură (ca și hop): țop și el la chilipir! V. țup.

PORC, porci, s. m. Mamifer domestic, omnivor, de talie mică, cu botul ascuțit, cu corpul acoperit cu un păr scurt, cu firul tare, care prin îngrășare își poate mări mult cantitatea de grăsime și carne (Sus scrofa domestica); carnea acestui animal, întrebuințată ca aliment. Uite, Mărie, să-mi dai banii ce i-am strîns pentru porc, fiindcă plec la Uniunea minieră și-mi trebuie bani de drum. DAVIDOGLU, M. 72. Zece porci țigănești, cu boturi puternice, ar fi rîmat, într-o jumătate de zi, toate întăriturile. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Vom face plachie cu costițe de porc de cele afumate. CREANGĂ, O. A. 132. ◊ (În expresii și zicători populare sau familiare, de obicei cu caracter ironic sau batjocoritor) Nu se (mai) îngrașă porcul în ajun (sau în ziua de Ignat), se spune cînd cineva se apucă prea tîrziu de o treabă. Cine se amestecă (sau se bagă) în tărîțe (sau în lături) îl mănîncă porcii (= amestecul printre cei stricați, cu purtări rele, are urmări neplăcute). Mărul cel frumos îl mănîncă porcii, se spune despre un om incapabil să prețuiască un lucru de valoare pe care l-a dobîndit. Toată ziua țop și hop, Sara nu-i ce da la porc, se spune despre cei care se țin numai de petreceri și nu au cu ce să întrețină o casă. E mai mare porcul decît cotețul, se zice despre cineva care s-a îngrășat prea mult și nu-l mai încap hainele sau despre o recoltă bogată care nu încape în magazie. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) (= a păstra tăcere desăvîrșită, a tăcea chitic, mai cu seamă cînd te simți vinovat și ți-e frică). A mîna porcii la jir = a sforăi tare. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, O. A. 240. A face (pe cineva) albie sau troacă de porci = a insulta, a batjocori, a terfeli (pe cineva). ◊ Compuse: porc sălbatic = mistreț. Colo, un porc sălbatic fără două picioare Și mai la vale vulpea se tăvălește, moare. ALEXANDRESCU, P. 111; porc-de-mare = pește de mare, de culoare cenușie brăzdată cu negru, avînd numeroși solzi ascuțiți pe una din părțile laterale (Scorpaena scrofa); scorpie (3). ♦ (La pl.) Numele unei constelații din emisfera boreală; scroafa cu purcei, vierii. ♦ Fig. (Depreciativ, despre oameni; mai ales la vocativ) Obraznic, grosolan, nerușinat; josnic, ticălos, mișel. Porcule... De ce nu mi-ai așternut mai bine? Cum să dorm pe scîndura goală:.? CAMILAR, N. I 222. ◊ Expr. Porc-de-cîine = om de nimic, netrebnic, pungaș, ticălos. Măi Mir el, mare porc-de-cîine ești tu, măi! GALAN, Z. R. 134. Ce porc-de-cîne ești tu, de cărțile domniei-mele nu le bagi în seamă. ODOBESCU, S. A. 284.

ȚOP¹ interj. (Și în forma țup) 1. (Adesea cu valoare verbală) Exclamație care însoțește o săritură sau o mișcare bruscă. V. țîști, hop. Atuncea păunul, țup jos, se dete iute peste cap. SBIERA, P. 33. Îmi sărea țop înainte ca o turturea. ALECSANDRI, T. 5. ◊ M-am dus la Galați... și cum am ajuns, nici una, nici două... țup în vapor. id. ib. 70. Cușmuța mea cu nărav... A făcut țup peste gard. MARIAN, S. 322. ◊ (Și în forma țupa, în corelație cu hop sau cu hopa, însoțește sau sugerează săltarea în timpul jocului) Hopa-țupa... amîndoi cîntăm. NEGRUZZI, S. III 12. Hopa-țupa cît ține nunta. MAT. FOLK. 708. Hop-țup, n-am să-mbuc Și la moară n-am să duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 387. ◊ Loc. adv. (Popular) De-a hupa, de-a țupa = de-a rostogolul. Sfîntu-ndat-a și picat De-a hupa, de-a țupa. MARIAN, S. 279. ♦ (Rar) Exclamație care sugerează o cădere. V. zdup. Hîța, bîța, Țup la pămînt (Mătăniile). SBIERA, P. 322. 2. Exclamație care se rostește în legătură cu sosirea sau cu intervenția neașteptată a cuiva undeva. Se pomeni cu zîna că vine, și nici una, nici alta, țop, se prinse lîngă dînsul în horă. ISPIRESCU, L. 213. ◊ (Cu valoare verbală) Un pîrlit află din auzite c-ar fi gol scaunul Moldovei, și țop și el... «Eu sînt Petru, copilul Răreșoaii». DELAVRANCEA, O. II 182. ♦ Exclamație care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. Eu cît și Cosma sîntem gata de logodnă și apoi, țop, ca din senin să-mi calc vorba. SLAVICI, N. I 107. Priviți-i... de-abia dați afară din slujbă și, țup în opoziție! ALECSANDRI, T. 1448. – Variante: țup, țupa interj.

țop interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neașteptată. – Var. țup(a), țopa. Creație expresivă: cf. hop, țuști și REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. țopăi (var. țupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); țopăială, s. f. (săritură; dans); țoapă, s. f. (mitocan, dobitoc); țopîrlă (var. țopîrcă), s. f. (țăran, bădăran); țopîrlan, s. m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης.

țop¹ i [At: ANON. CAR. / V: țup, ~a^[1], țupa / E: fo] (Adesea cu valoare predicativă) 1-2 (Și îcr hop) Exclamație care însoțește sau sugerează o săritură (în timpul jocului) Si: (reg) țopâc (1-2). 3-4 (Și îcr hop) Exclamație care însoțește sau sugerează o mișcare bruscă Si: (reg) țopâc (3-4). 5-6 Exclamație care însoțește sau sugerează o cădere, o aruncare (a unui lucru). 7 (Reg; îcs) De-a țupa Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 Exclamație care se rostește la sosirea cuiva. 9 Exclamație care se rostește la intervenția neașteptată a cuiva. 10 Exclamație care însoțește anunțarea unei întâmplări neașteptate.

hop interj. – Exprimă efortul de a sări sau de a ridica o greutate; servește ca îndemn în aceste împrejurări. – Var. hopa(i). Mr. hop. Creație expresivă, cf. alb. hop, germ. hopsen, engl. to hop, tc. hoppaha (după Graur, GS, VI, 330, tc. este etimon al rom. hop așa). – Der. hop, s. n. (salt, săritură; obstacol, groapă; dificultate, neplăcere); hopăi, vb. (a sări, a țopăi); hopină, s. f. (denivelare, groapă); hopuros, adj. (plin de gropi). – Cf. țop.