HALAT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

HALAT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

HALAT¹, halate, s. n. 1. Haină lungă de pînză albă, pe care o poartă peste îmbrăcăminte, din motive de igienă, medicii, farmaciștii și întregul personal sanitar; haină lungă de pînză, albă sau colorată, pe care o poartă anumite categorii de muncitori în timpul lucrului pentru a-și proteja îmbrăcămintea. Urmau doamnele [de la Crucea Roșie] și doctorii, cu bonete pe cap, cu cocarde pe pieptul halatelor. PAS, Z. IV 21. Îmbrăcată în halatul alb de infirmieră, pășea în vîrful picioarelor prin sălile mari, luminoase. BART, E. 313. 2. Haină lungă și largă, care se poartă în casă, de obicei peste albituri, uneori și peste haine. V. capot. Era îmbrăcată tot cu halatul ei. DUMITRIU, N. 126. În paturile curate, cei doi ofițeri, în halate cenușii, stăteau lungiți, cu ochii în tavanul înalt. REBREANU, P. S. 109. Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte. CARAGIALE, O. I 89. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Halat de baie = halat făcut dintr-un material care absoarbe apa și care se îmbracă la ieșirea din baie.

halat³ sn [At: EMINESCU, P. 221 / Pl: ~e / E: tc haljat, rs халат] 1 Haină lungă și largă, comodă, purtată acasă. 2 (Îs) ~ de baie Halat (1) dintr-un material absorbant, care se îmbracă după baie. 3 (Spc) Haină din pânză albă purtată de personalul medical peste hainele obișnuite, în scopuri igienice. 4 (Spc) Haină din pânză colorată, purtată în timpul lucrului peste hainele obișnuite pentru a nu le murdări sau uza.

PEIGNOIR s.n. (Franțuzism) Halat de baie; rochie de casă. [Pron. pe-nioar. / < fr. peignoir].

EPONJ s.n. Țesătură specială moale, cu aspect buretos, din care se fac prosoape, halate de baie etc. [< fr. éponge].

EPONJ s. n. țesătură specială, moale, cu aspect buretos, din care se fac prosoape, halate de baie etc. (< fr. éponge, burete)

FROTIR s. n. țesătură specială de bumbac având proprietatea de a absorbi apa, pentru prosoape, halate de baie etc. (după fr. frotté)

PEIGNOIR PE-NIOAR/ s. n. halat de baie; rochie de casă. (< fr. peignoir)

frotir adj. inv. (text.) ◊ „Țesături frotir [...] sunt țesături speciale din bumbac care au proprietatea de a absorbi apa. Ele sunt folosite în special pentru prosoape, halate de baie.” Sc. 29 V 62 p. 2 (cf. fr. frotté)

EPONJ s. n. Țesătură moale, cu fire buclate pe una din fețe sau pe amîndouă fețele, din care se fac prosoape, halate de baie etc.

eponj sni [At: LTR² / E: fr éponge] Țesătură moale cu fire buclate pe una din fețe sau pe amândouă, din care se fac prosoape, halate de baie etc.

frotir sns [At: DEX² / E: ns cf fr frotte] Țesătură specială de bumbac, care absoarbe apa ușor, folosită pentru prosoape, halate de baie etc.

peignoir sn [At: DN³ / P: pe-nioar / Pl: ~e / E: fr peignoir] (Frm) 1 Halat de baie. 2 Rochie de casă.

prosop¹ sn [At: (a. 1794) IORGA, S. D. XI, 223 / V: (reg) ~sob, ~oțop / Pl: ~oape / E: ngr πρόσωπον „pentru față”, προσωπίς „ștergar”] 1 Bucată de țesătură care se folosește la șters după spălare sau, mai rar, ca obiect de podoabă în casele țărănești Si: (îrg) chindeu (1), (îrg) mânăștergură, peșchir, profes, senic, (înv) sprijineală, ștergar, ștergătoare. 2 Țesătură de bumbac, de obicei flaușată, folosită pentru halate de baie, ștergare, articole de lenjerie pentru copii.

COSTUM, costume, s. n. 1. Îmbrăcăminte bărbătească (haină și pantaloni). El ducea în spate, peste costumul bleumarin, o aspră traistă țărănească. BOGZA, C. O. 25. A apărut un copil, aducînd în brațe un costum negru. SAHIA, N. 99. ♦ Îmbrăcăminte femeiască compusă din fustă și jachetă; taior. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. V. ținută. Adu costumele de baie. SEBASTIAN, T. 44. Umbla ori în halat de spital, ori în costum de turism cu bocanci grei, cu talpa de cauciuc. BART, E. 375. 3. (Glumeț) Doar o gărgăriță mică Blestemîndu-și zilele Necăjită cere sfatul Unei molii tinere Că i-a dispărut bărbatul în costum de ginere. TOPÎRCEANU, S. A. 66. 4. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristic unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port. Costum național. ▭ Vizitiul, în vechi costum rusesc. NEGRUZZI, S. I 37.

MUCEZÍ vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A (se) m u c e g ă i. De să va tîmpla svînta cumenecătură să mucedzască sau să înghiațe. VARLAAM, C. 37. Hainele de pe dînsa se hărtuiseră, se muceziseră. ISPIRESCU. L. 144. Fînul este crud si dacă se cosește, . . . se mucezește. PAMFILE, A. R. 152. Spatele i-or putrezi, Brațele i-or mucezi. MARIAN, Î. 177. [Slănina] s-a mucezit, ALR II/I h 19/812. ◊ (În contexte figurate) Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin'rămîne. . . De-i vedea că înverzește Poți să tragi a mea nădejde: De-i vedea că s-a-nnegrit, S-a-nnegrit, A mucezit, Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 338. Foicică mărăcine, Bucură-te, monăstire, Că frumoasă floare-ți vine. Nu vine să-mbobocească, Ci vine să odihnească, Ci vine să mucezească, în tine să putrezească. TEODORESCU, P. P. 288. ◊ F i g. Banii d-lui nu mucezesc niciodată. PR. DRAM. 278. Înainte mă rugau să merg pe la casele boierești și acum mi se mucezește cobza. ALECSANDRI, T. 80. ♦ F i g. (Despre oameni) A sta (multă vreme) în același loc ducînd o viață monotonă, ștearsă, lipsită de activitate. Bunul om mucezește în hanul lui Copoiu. NEGRUZZI, S. I, 238. Mă mucezisem la țeară, la Bîrzoieni. ALECSANDRI, T. 70. De cînd am venit la Lipsea, n-am ieșit din halat. Am mucezit de tot. CARAGIALE, O. VII, 40. Mucezi și el cîțiva ani pe tronul Moldovei. IORGA, C. I. I, 43. Dacă și-ar fi ascultat înclinarea . . . n-ar mucezi la o catedră de limba franceză. C. PETRESCU, R. DR. 300. Aici mucezește de la patru după amiaza pînă la opt, și de la zece seara pînă la două-trei de noapte. id. S. 107, cf. PĂS, Z. IV, 203. ♦ (Regional; despre metale) A (se) oxida, a (se) cocli (Boiu Mare-Baia Mare). Cf. ALRM SN I h 387/272. – Prez. ind.: mucezesc. – V. muced.

ÎMBRĂCĂMINTE. Subst. Îmbrăcăminte, îmbrăcare (rar), haine, veșminte, albituri, rufărie, straie (pop.), țoale (pop.), șube (reg.); hăinărie. Haină nouă; haină veche, vechitură, flenderiță (reg.), fleandură, buleandră (pop. și fam.), zdreanță, gioarsă (fam.), țoală (depr.). Ținută, port, costum; haine orășenești, haine nemțești (înv.), straie nemțești (înv.); port popular, costum popular, port național, costum național; ținută de casă, îmbrăcăminte de casă, haine de casă; mică ținută, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de serviciu (de lucru), haine de tăvăleală, haine de strapat; mare ținută, ținută de ceremonie, ținută de gală, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de sărbătoare (de paradă), găteală. Îmbrăcăminte de protecție. Uniformă, uniformă școlară, uniformă militară. Veșminte bisericești, odăjdii. Haine de vară; haine de iarnă. Haine de comandă; haine (de) gata, confecții. Îmbrăcăminte bărbătească, costum, (un) rînd de haine; îmbrăcăminte femeiască (de damă), costum, taior. Lenjerie de corp, rufărie de corp. Haină, hăinuță (dim.), hăinișoară (rar), sacou, veston, surtuc, surtucel (dim.), surtucaș; hanorac, jachetă, jachețică (dim.), jachetuță (rar); polcă (reg.), polcuță (dim., reg.), tunică, chiton (ant.), ulancă; șubeică (reg.); redingotă, gheroc (rar); bonjur (înv.); spențer (înv. și reg.); fermenea, fermenuță (dim., rar); șubă, șubuliță (dim.), șubuță; mintean; dolman; cațaveică, scurteică, scurteicuță (dim.), mindir (reg.), zoavă (reg.), burnuz (reg.); scurtă; camizol (înv.); bundă, bundiță (dim.), burcă (reg.), burcușoară (dim., reg.); talar (înv.); biniș (înv.). Palton, paltonaș (dim.), roc (reg.); pardesiu, pardesiaș (dim.), trenci, trencicot, ulster (rar), macferlan, denfiu, raglan, loden, mantou. Mintie (reg.), minteuță (dim., reg.); cabaniță (înv.), ipingea (înv.), tătarcă; șabană (înv.); caftan (înv.), căftănel (dim.), capot (înv.); suman, sumăieș (dim., reg.), sumănel, sumănuț (reg.), sărdac (reg.), genuncher (reg.), țundră (reg.), țundriță (dim., reg.), sarică, zeghe, ghebă, zăbun, zăbunaș (dim.), zăbunel. Cojocel, bundă (reg.), ilic, ilicel (dim.), pieptar, pieptăraș (dim.), pieptărel, pieptăruț (reg.), tivilichie. Manta, măntăluță (dim.), abolla (ant.), burnuz, lacernă, palium, poncho, reno (ant.), sagum. Pelerină, pelerinuță (dim.), mantelă (înv.), manteluță (dim., înv.), capă, mantilă (înv.), feregea, mantie, mantă (înv.), dalmatică, paludamentum, sirmă, rantie, peplu, robă, tunică, hlamidă, togă, reverendă, anteriu; rasă, sacos. Halat de casă, haină (rar), capot, capoțel (dim.), chimono. Vestă, hocheton, jiletcă, jiletcel (dim.), laibăr, lăibăraș (dim.), lăibăruț, prusluc (reg.), mintean; bolero. Pulover, jerseu, sveter, flanelă, flaneluță (dim.), gemper. Pantaloni, șort, blugi, nădragi (pop. și fam.), poturi (înv. și pop.), poturei (dim., înv. și pop.); ițari, ițărași (dim., rar), cioareci, berneveci (reg.); ceacșiri (înv.); șalvari. Rochie, rochiță (dim.), rochioară (rar); vigan (reg.). Fustă, fustișoară (dim.), fustiță, fustanelă, jupă, jupon, poale (pop.), foi, sucnă (pop.), sucniță (dim., pop.); fotă, fotiță (dim.), opreg, catrință, zadie, androc (reg.), prigitoare (reg.), vîlnic, zâvelcă, zăvelcuță (dim.); șorț, șorțuleț (dim.), pestelcă (pop.), pestelcuță (dim., pop.); crinolină, malacof. Cămașă, cămășuță (dim.), cămășuică, cămeșoi (augm.), bluză, bluzuliță (dim.), ie, iișoară (dim.), spăcel (reg.), șemizetă (rar), cazacă. Tricou, tricot, maiou. Combinezon, furou. Sutien; corset; burtieră; portjartier. Chiloți, chiloței (dim.); slip, bikini, costum de baie. Izmene, indispensabili. Cămașă de noapte; pijama. Ciorapi, șosete; obiele. Fular, eșarfă, șal, gear (înv.), tarabulus (înv.). Cravată, lavalieră, papion; jabou. Mănușă, mitenă. Manșon. V. acoperămînt de cap, cingătoare, îmbrăcare, împodobire, încălțăminte, lux, meșteșug, modă, podoabă, țesătură.

MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj., subst. Diminutiv al lui m i c; micuț, (popular) micșorel, micuțel, (regional) michiț. I. (Indică dimensiunea) 1. Adj. Cf. m i c (I 1). Limba mitiutelu mădulariu iaste și foarrte se laudă. COD. VOR. 124/8. Avea și psăltire mititea la sine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/24, cf. ANON. CAR. În toți anii, primăvara, iese un feliu de muscă mitiutică ca-n feliul mușiții pestrițe. IST. Ț. R. 63. Acista cărticică mitiutică, ce să chiiamă Esopiia (a. 1 798). CAT. MAN. I, 149, cf. 340, LB. Știa să facă niște hapuri mitiutele. GORJAN, H. IV, 43/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Tînărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel. BUDAI-DELEANU, Ț. 306. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? CREANGĂ, P. 51. Mititel, mititel, mai lungă-i coada decît el (Acul), PASCU, C. ,48. Mîțîțăl și colorat țîțiește nencetat (Sticletele). id. ib. 180. Tudorică mititel, Cu buricu după el (Acul cu ața). SADOVEANU, P. C. 7. Mititel și strîmb, aleargă pe cîmp (Secera). SBIERA, P. 320. ◊ (Glumeț) A luat un ciocănaș mult mititel, de 12 ocă de fier, și-a dat cioc ! boc! POP., ap. GCR II, 334. ◊ (În poezia populară, reluînd pe „mic” sau determinînd un diminutiv, sugerează ideea de superlativ) Numai atunci-am lunecat Cînd pe-o mreană am călcat, Mreanâ mică, mitutea. ȘEZ. IV, 220. Șapte fete pe-un purcel Și purcelu-i mîțîțăl. ib. VIII, 119, cf.III, 71, PAMFILE, J. I, 127, PĂCALĂ, M. R. 127. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 59. Dunărea că mi-o trecea Pe-o luntriță mitutea. RETEGANUL, TR. 36. Păserică mititea, Dacă vii din țara mea, Vreau să scriu o cărticea. HODOȘ. P. P. 145. Periuțî di seli mîțîțăli. ALR II/I MN 149, 3 932/386. Expr. ◊ A se face mititel = a se strînge, a se chirci (pentru a nu fi văzut), a se piti, a se tupila; p. e x t. a lua o atitudine modestă, umilă. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflori., ISPIRESCU, L. 247. Todiriță . . . s-a făcut mititel într-un ungher, cu ochii măriți de spaimă. SADOVEANU, O. VIII, 257. ◊ (Substantivat) Mititica, vai de ie, Șede pre un vîrf de nuie (Aluna), GCR II, 369. Mititeaua umple argeaua (Albina). GOROVEI, C. 9, cf. 207. 2. Adj. Cf. m i c (I 2). Satul-părea mititel, să-l cuprinzi tot într-un pumn. REBREANU, I. 50. Un sat mai mitutel MAT. FOLK. 444, cf. ȘEZ. XII, ,36. 3. Adj. Cf. m i c (I 3). O mititea cășuță făcîndu-și, cît numai ce-ncăpea cu trupul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/16, cf. 173^v/1. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, în valea mea natală ce unduia în flori. EMINESCU, O. I, 6. Un fel de covățea mititică de piatră. ISPIRESCU, L. 280. Jos pe coasta dealului, în marginea satului, Este-o casă mititea, F (1884), 8. Ei bea și chiotea, Dintr-o ploscă mitutea. POMPILIU, B. 68. Du-te dor cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-ncapi, dorule-n ele! JARNIK-BÎRSEANU, D. 90. în cia vali vălicicî Esti-o casî mititicî. MAT. FOLK. 1436. Am o casă mititică Fără nici o borticică (Oul), GOROVEI, C. 267. ◊ (Glumeț) Șî di-o ploscî sî gătești: O plosk'ițî mititea, Di ŝinŝ vedri ș-o oca S-o atîrn la șaua mea. DIACONU, VR. 166. Dară Ghiță ce-mi făcea? . . . Mîna-n disagi c-o băga, O ploschiță că scotea, O ploschiță mitutea De-o vadră și cinci oca. MAT. FOLK. I72,, cf. ANT. LIT. POP., I, 476. ♦ (Substantivat, f., argotic, în forma mititică) Carceră; închisoare. Vrei să-mi plătești după ce abia ai ieșit de la mititică? BARBU, Ș. N. 9. 4. S. m. Cîrnăcior fără piele făcut din carne de vacă tocată, condimentată, care se frige pe grătar; mic (I 4). Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I, 250. Mititeii – celălalt fel de bucate – îi merg drept la inimă, Îl minunează gustul și făptura lor de cîrnați fără piele. SP. POPESCU, M. G. 86. Bem o halbă de bere și mîncăm o pereche de mititei. REBREANU, N. 7. Ne plăcea să mîncăm mititei la birt. BRĂESCU, A. 178. Fum de mititei, de mirodenii, KLOPȘTOCK, F. 223. Pe la răspîntiile podurilor celor întortocheate au răsărit umbrare mari de frunze și de trestie, cu butoaie cu must. . ., cu gustări, cu mititei și pastramă. CAMIL PETRESCU, O. I, 401. Ai mîncat pe talere de lemn mititei. PAS, Z. I, 311. Ărș. . ., ărș. .. ărș . . ., striga un ins cu halat alb, izbind cu cleștele în grătarul pe care sfîrîiau mititeii. PREDA, R. 88. 5. Adj. Cf. m i c (I 5). Daniel Scavinschi cel mititel la statură, Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură. SCAVINSKI, ap. NEGRUZZI, S. I, 206. Nu te supăra. . . credeam că fiind mititică. . . – Mititică? (Se înalță pe vîrful picioarelor) Te poftesc. . . ALECSANDRI, T. I, 152. Un mititel gnom se furișează sub coatele maestrului. CARAGIALE, O. III, 69. Mititel, cu părul gălbui. . . se uită cînd la unul cînd la altul. REBREANU, I. 14. Era o femeie mititică și iute. SADOVEANU, O. III, 442. Mititică ești de stat Și dulce la sărutat. TEODORESCU, P. P. 312. Lelea mică, mititică, Deac-o pui la sac, ridică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 435. O ceată mare de tătari. . . călări pe niște cai mititei, sprinteni, vînjoși. MARIAN, T. 262, cf. BUD, P. P. 61. Lelea-naltă sprincenatâ Dă gurița peste poartă; Da lelița mitite Se-ntinde și n-ajunge. ȘEZ. VIII, 58. Acela mai mîțîțel Îi îmbrăcat în cojocel Din ciricizăci de piei de miel. ib. xx, 8, cf. ALRM I/I h 95, ALR II/I h 79, 81, ALR SN I h 113. Am un om mititel, Face gardul frumușel (Acul). ȘEZ. I, 23. ◊ (Întărit prin repetiție) Voinicul . . . s-a dat peste cap și s-a făcut un moșuc mititel, mititel, dară bătrîn, bătrîn. SBIERA, P. 78. ◊ (Substantivat; peiorativ, sugerînd dimensiunea morală, intelectuală) Deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. . . lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I, 134. 6. Adj. Cf. m i c (I 6). Pînă și mitutelul Gialeș, un pîrîuț aproape indivizibil, exista deja sub actualul său nume Sălaș. HASDEU, I. c. i, 288. Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel, Plînge și suspină tînăra domniță. BOLINTINEANU, O. 33. Sâbărelul mititel S-a-ncuibat dragostea-n el. ZANNE, P.VIi, 294. 7. Adj. Cf. m i c (I 7) Potecea mitutea. MAT. FOLK. 162. II. Adj. Cf. m i c (I 7). Mihail. . . era cocon mitiutel, deci era Teodora de tocmia toate în împărățiia fiiu-său. MOXA, 386/33. Vădzu în vis pre H[risto]s stînd pre preastol ca un prunc mitiutel. VARLAAM, C. 134. Selim. . . atunci era mititel, VĂCĂRESCU, IST. 285. Fiind încă mititei la vîrstă (a. 1 794). BV II, 363. La mari, mici, bătrîni, fămei, Și la prunci mititei Mii de greșeli le găsesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 250/30, cf. NEGRUZZI, S. I, 88. Maică, măiculița mea. . . De cînd am fost mititea Nu m-a mai durut așa. MARIAN, SA. 121, cf. id. S. R. I, 16. Mîna sluga cea mai mare Să dea la boi de mîncare . .. Mîna sluga mititea, Boilor fîn să le dea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 515. Cînd eram eu mitutel, Nu mă-n- vățai plugărel. RETEGANUL, TR. 32. Tudor din gură grăia: . . . Proastă minte d-am avut, Mititel m-am însurat. ȘEZ. III, 213. Eu, maică, te-aș mărita, Dar ești, maică, mitutea Și mă vait că te-i strica. MAT. FOLK. 492. Acela-i mîțîțăl în leagăn. ALR II 3 229/369, cf. A IX 4. Doi în car, Doi sub car, Doi pe chinga carului, Iar Marița și Gahița Și Matei Și Doroftei Stau la foc că-s mititei, se zice, în glumă, despre cei care au copii mulți. ZANNE, P. II, 72. Am un băiat mîțițel; Cîte mai face Și gura nu-i mai tace (Ceasul), GOROVEI, C. 70. ◊ (Despre plante) Vie mititică și nu-i dată pe rod. ALR II 6 120/605. ♦ (Substantivat) Copil. Tînăra mamă copilașu-și ține-n poală. . . Mititelul încetase să mai țipe. VLAHUȚĂ, P. 61. Toma . . . desfăcu în fața ochilor celui mititel jucăriile aduse de la oraș. V. ROM. februarie 1 952, 106. ◊ E x p r. De mititel =de copil, din fragedă vîrstă; de mic, de micuț. De mitiutel arătă cum va fi. VARLAAM, C. 386. De mititea era dată la mănăstire. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^v/9. Toți de mititei iubesc Lucruri care nu-i cinstesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/28. Ce treabă are el Cu banii mei pentru care m-am trudit de mititel? PANN, P. V. III, 85/22. L-am slujit de mititel Și sămbria m[i]-i la el. POMPiLIU, ap. GCR II, 292; b) de tînăr. N-avea Tudor ce lucra Dă mititel să-nsura. ȘEZ. III, 212. ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil sau, p. e x t. (adesea ironic), despre o ființă tînără, naivă. Ah!l sînt lepădați de nemilostiva lor mamă, mititeii. KOTZEBUE, IU. 24^r/15. Fata mamii Șchiopetează mititica! Că a călcat-o pisica ! PANN, P. V. I, 103/6. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel zise mititica. EMINESCU, O. I, 54. A găsit iezii singuri, i-a ucis . . . Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul și datoria ne face să le căutăm de suflet, CREANGĂ, P. 30, cf. id. a. 99, DELAVRANCEA, O. II, 53. Nu cumva, mititica.mea, cuconiță Floricico, vei fi crezînd dumneata că tare-mi ești dragă? HOGAȘ, M. N. 22, cf. PRECUP, P. 25. Mititelu mamii. . . Tu nu mai ai măicuță. REBREANU, N. 247, cf. IORDAN, STIL. 180. Dar de Ioana ce spuneți? Ce fată serioasă, mititica, BARANGA, I. 157. Băiatul se înveselea, mititelul, că merge cu tata la tîrg, neștiind ce i se pregătește. POPESCU, B. IV, 31. III. Adj. (Arată cantitatea) Cf. m i c (IV 1). Ai venituri mititele? Mai oprește din măsele. PANN, P. V. I, 130/10. IV. Adj. (Indică intensitatea) Cf. m i c (V). a) (Despre lumină, foc etc.) Zări. . , abia licărind o mititică vîlvotaie. ISPIRESCU, L. 347. Su poală de codru verde Mititel foc mi să vede. GRAIUL, I, 24. b) (Despre glas, voce etc.) Mireasa. . ., rosti un „da” atît de mititel și de timid, parcă i-ar fi fost rușine să n-o audă lumea. REBREANU, I. 251. V. Adj. (Arată calitatea, valoarea) 1. Cf. m i c (VII). Eu sînt. . . pîrgariu a unui oraș nu mitiutel al Chilichiei. N. TEST. (1 648), 164^r/30. Din greșele mititele în greșeli nemăsurate. CONACHI, P. 281. Istoria păstra numele multor comandanți mari, mijlocii și mitutei. BARIȚIU, P. A. I, 241. 2. Cf. m i c (VI 4). Adevăr grăiesc voao că nu făceți unuia de acești mitutei, nece mie făceți. TETRAEV. (1 574), 246, cf. CORESI, TETR. 60, GCR I, 4/13. VI. S. m. sg. (Popular, mai ales art.) Unul dintre numele dracului. Ț-a slujit, sărace, ție mititelu. . . Dar îți coc eu turta, nu te las în pace. PANN, P. V. III, 136/29. Nu cumva să vă împingă mititelu să intrați înaintea mea . . . că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. Dracului i se mai zice: diavolu, necuratu . . . cel mititel. ȘEZ. IV, 179, cf. CANDREA, F. 115, I. CR. III, 286.- Pl.: mititei, -ele. – Și: mititică adj,; (regional) mitiutél, -eá,-ícă, mitutél, -eá, -ică, mîțițél, -eá, -ícă, mîțîțél, -eá, -ică adj. – De la mic.@