CONVECTOR, convectoare, s. n. Aparat folosit pentru condiționarea aerului în cameră prin circulație forțată, compus dintr-o baterie de încălzire, una de răcire, un filtru de aer și un ventilator. [Pl. și: (m.) convectori] – Din fr. convecteur.

păr-cauciuc(at) s. ◊ „S-a pus la punct o tehnologie prin care se obține părul-cauciuc, un material care, pentru calitățile sale deosebite, poate fi utilizat la tapițeria mobilei și autovehiculelor, ca izolant la instalațiile termice, la filtre de aer etc.” R.l. 28 IV 75 p. 5. ◊ „Reporterul a comparat în mod eronat produsul păr cauciucat cu poliuretanul pe care îl înlocuiește.” R.l. 11 VIII 80 p. 3 (din păr + cauciuc(at))

CONVECTOR, convectoare, s. n. (În sintagma) Convector de climatizare. = aparat folosit pentru condiționarea aerului în cameră prin circulație forțată, compus dintr-o baterie de încălzire, una de răcire, un filtru de aer și un ventilator. [Pr. și: convector. – Pl. și: (m.) convectori] – Din fr. convecteur.

gnotobiologic, -ă adj. (med.) ◊ „La catedra de chirurgie infantilă a Institutului de medicină nr. 2 din Moscova s-a construit acum o așa-numită cameră gnotobiologică – un izolator în care nu pătrund microbi, operațiile putându-se astfel efectua în condiții de totală asepsie. În cameră se pompează aer trecut prin filtre speciale, antimicrobiene. Întregul personal care participă la efectuarea intervențiilor chirurgicale poartă costume speciale gnotobiologice, care, de asemenea, acționează ca o barieră izolatoare.” Sc. 7 VII 78 p. 6 (cf. engl. gnotobiology; BD 1970)

FILTRU ~e n. 1) Instalație care servește la filtrare. ~ de apă. ~ de aer. 2) Material filtrant. Hârtie de ~. 3) Aparat care oprește trecerea unor radiații. ~ optic. ~ acustic. 4) Dispozitiv special prin care se trece cafeaua, după ce a fost fiartă, pentru a separa lichidul de drojdie. 5) Cafea obținută în acest fel. /<fr. filtre

CARTUȘ s. n. 1. tub metalic sau de carton care conține încărcătura de exploziv și proiectilul unei arme de foc. ◊ piesă de hârtie care conține un exploziv. ◊ filtru de hârtie împăturită într-un anumit mod (mai ales la carburatoare). ♦ ~ filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se atașează la o mască de gaze. 2. loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o hartă, un tablou; motiv ornamental, chenar care încadrează un text, un titlu, un cuvânt; textul însuși. 3. ambalaj-tip cu mai multe pachete de țigări sau sticle de băutură. (< fr. cartouche)

CARTUȘ s.n. 1. Tub metalic sau de carton care conține încărcătura de exploziv și proiectilul unei arme de foc. ♦ Piesă de hîrtie care conține un exploziv. ♦ Filtru de hîrtie împăturită într-un anumit mod (folosit mai ales la carburatoare). ◊ Cartuș filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se atașează la o mască de gaze. 2. Loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o hartă, un tablou etc.; ornament care încadrează un text, un titlu, un cuvînt; textul încadrat. 3. Ambalaj care grupează mai multe pachete de țigări. [< fr. cartouche].

cartuș sn [At: I. CR. IV, 5 / V: (îvp) ~ă sf / Pl: ~e, (nob) ~uri / E: fr cartouche] 1 Tub metalic sau de carton prevăzut cu o capsă, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portabil Si: patron. 2 Bucată cilindrică de exploziv prevăzută în găurile de mină pentru producerea exploziilor. 3 Piesă de hârtie care conține un exploziv. 4 Filtru de hârtie împăturită într-un anumit mod (folosită, mai ales, la carburatoare). 5 (Îs) ~ filtrant Dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se atașează la o mască de gaze. 6 Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 7 Text încadrat pe o pagină (pe care se află și texte neîncadrate). 8 Ornament care încadrează un text tipărit. 9 Cutie paralelipipedică de carton care conține un anumit număr de pachete de țigări.

FÍLTRU (< fr., lat. m.) s. n. 1. Dispozitiv, aparat sau instalație pentru separarea particulelor solide, aflate în suspensie, dintr-un fluid (lichid sau gaz) fie cu ajutorul unui material filtrant, fie prin trecerea dirijată a fluidului printr-un sistem de șicane, fie cu ajutorul unui câmp electric. ◊ F. de aer = a) f. care servește la curățirea de impurități a aerului carburant introdus în cilindrii motorului; b. instalație folosită pentru captarea prafului format în atmosfera diferitelor locuri de muncă din subteran, în urma executării operațiilor miniere. ◊ Hârtie de f. = hârtie poroasă specială, fabricată din bumbac pur, care servește ca material filtrant. ◊ F. electrostatic = f. pentru epurarea gazelor, în care particulele se încarcă cu sarcini electrice negative sub acțiunea unui câmp electric și migrează spre electrozii pozitivi, de unde sunt colectate. ◊ F. biologic = oxidant biochimic folosit pentru mineralizarea substanțelor organice poluante din apa reziduală și din deșeurile solide rezultate în cabina spațială unde se află echipajul. Se folosesc microorganisme care se dezvoltă la suprafața unui material filtrant cu structură poroasă. 2. F. electric = circuit electric format din condensatoare și bobine (condensatoare și rezistoare) care separă oscilațiile de diferite frecvențe, lăsând să treacă sau oprind oscilațiile dintr-o anumită bandă de frecvență. 3. (FIZ.) Placă de sticlă colorată folosită la unele instrumente optice pentru filtrare. ◊ F. optic = dispozitiv care absoarbe radiațiile electromagnetice de orice lungime de undă (f. neutru) sau de anumite lungimi de undă (f. selectiv), care îl străbat. 4. Aparat electric cu ajutorul căruia se filtrează cafeaua; p. ext. cafeaua obținută în acest mod. 5. (MAT.) Familie de mulțimi cu anumite proprietăți topologice.

PÎNZĂ, pinze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cînepă etc., din care se confecționează albituri, cearșafuri etc. Așternutul era de niște pînză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De s-ar țese pînza-n baltă, Fără iță, fără spată, Fără leac de suveicuță, Ar țese ș-a mea mîndruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Fig. Soarele risipea ceața alburie. Pînza subțire a negurilor se destrăma. C. PETRESCU, S. 140. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele este singura fericire ce am avut-o. EMINESCU, N. 74. Pînză de casă = pînză țesută la război manual; pînză țărănească. Pînză tare v. tare. ◊ Expr. Pînă în pînzele albe = (în legătură cu verbe de mișcare) oricît de departe, pînă la capăt; (în legătură cu verbe care exprimă o prigonire, o urmărire) pînă la ultima limită, necruțător. Eu cu asemenea oameni aș merge pînă în pînzele albe. Ți-e mai mare dragul să pornești cu el la drum. C. PETRESCU, Î. II 137. Cîștigăm la sigur. Nu-l las nici mort... pînă în pînzele albe o să merg... pînă la Casație. BART, E. 264. Prinse și mai multă pică pe dînsul, prigonindu-l pînă în pînzele albe. ISPIRESCU, U. 19. A zări ca printr-o pînză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită., Nu mai văd, abia zăresc, ca printr-o pînză. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ține-te, pînză, să nu te rupi = ține-te bine, fii curajos. Apucă [Joe] trăsnetele și fulgerile în mînă și apoi să te ții, pînză, să nu te rupi. ISPIRESCU, U. 82. A curge pînză = a curge neîntrerupt, ca o masă continuă. Prahova își rostogolea valurile, curgînd aci pînză, aci zdrențuite de stînci. La TDRG. A țese pînzele = a face intrigi. A (i se) încurca (cuiva) pînza = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. V. iță. A (se) înălbi pînza = a se face ziuă. A lega gura pînzei v. gură (II 1 f). A prins pînza gură v. gură (II 1 f). ◊ (În metafore și comparații) Căpitanul Tudor ridică ochii și văzu într-o pînză de lacrimi privirile aspre ale moșneagului. SADOVEANU, O. VII 101. Colo, departe, se zăreau cîteva case, pînza limpede a unui lac și, în dosul lor, un tren în mers. DAN, U. 3. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. ALECSANDRI, O. 186. ♦ Unealtă de pescuit, rețea din ață subțire și ochiuri dese; plasă deasă. [Peștele] îl prinde cu vîrșa, cu undița... cu mîna, cu pînza, cu mreja, cu năvodul. ȘEZ. II 32. ♦ Fig. Șir, rînd (rar) de oameni. Pînză de trăgători. ◊ Expr.(învechit) Pînză de oaste = corp de oaste, grup de ostași. În urma tuturor venea rămășița armatei cu carăle și bagajele, fiind astfel Intru tot șapte pînze de oști. BĂLCESCU, O. II 110. ♦ Fig. Șuviță, fascicul. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc cu spițe fine. DUMITRIU, N. 31. 2. Bucată de pînză (1), avînd diferite întrebuințări: a) Țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. Așa este, măicuță, răspunse Harap-Alb galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz, CREANGĂ, P. 222. Tu iei mămăliga din gura copiilor. Ești în stare să iei și pînza de pe obrazul mortului. CONTEMPORANUL, VI_II 102. Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz; la pînza de pe picioare Și vezi moartea-nșelătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. b) (La pl.) Albituri, cearșafuri. În umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in. EMINESCU, O. I 154. c) (Mai ales la pl.) Bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vînt, face să înainteze vasul; velă. Colo, la răsărit, pe mare, se legăna cu înclinări repezi o luntre albă cu două pînze. DUNĂREANU, N. 200. N-a trecut mult; a-nceput să sufle vîntul așteptat, s-au umflat pînzele și am pornit. CARAGIALE, P. 68. Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. d) Bucată de țesătură deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou pictat. Pîlpîiala [flăcării]... Însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți. M. I. CARAGIALE, C. 101. [Tablourile] par a fi făcute mai curînd după pînzele unor pictori decît după natură. GHEREA, ST. CR. III 286. A creat pe pînza goală pe madona dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 29. e) (În expr.) Pînză de cort = foaie de cort, v.. cort. Mergem la cumătrul Grigore, care ține restaurant în Moși, sub un umbrar din pînză de cort. PAS, Z. I 19. (Rar) Pînză de masă = față (II 6) de masă. Pînza mesei și șervetele erau de filaliu, țesute în casă. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Țesătură pe care o face păianjenul. Luă două cămăși... mai subțiri decît pînza păianjenului. ISPIRESCU, L. 118. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. 4. Țesătură sau împletitură specială, din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. Pînză de filtru. Pînză cauciucată. ◊ Pînză de calc = pînză subțire și transparentă pe care se desenează planuri. Pînză ceruită = mușama. Bătrînul, cu pipa stinsă dintre dinți, își îndesă șapca pe urechi, își încheie mantaua de ploaie făcută din pînză cernită. BART, E. 235. II. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. Toarnă apă de trei ori pe pînza coasei. La TDRG. Un cuțit cu pînza tare, subțirică și fără plăsele. ȘEZ. II 225. ◊ Pînză de ferăstrău = joagăr. Poseda două pînze de ferăstraie cu pădurea necesară lucrului lor. I. IONESCU, P. 360. III. Corp sau strat de grosime aproximativ constantă și foarte mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Pînză de apă = strat de apă în sol sau la suprafață, provenit din apa de infiltrație.- Pl. și: (învechit) pînzi (ALECSANDRI, P. I 194).