8 definiții conțin toate cuvintele căutate

Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de

STRES s.n. 1. Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală; (p. ext.) ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază. 2. Efort, încordare, tensiune neuropsihică. ♦ Ansamblu de perturbații organice sau psihice. 3. (Geol.) Presiune laterală care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. [Scris și stress. / < engl., fr. stress].

STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Nume dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului uman de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce în sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress.

stres s. n. (med.; anglicism) ♦ 1. Nume dat oricărui factor care provoacă organismului uman o reacție anormală ◊ „Stress-ul modern [...] Psihiatri de seamă, doctori și psihologi [...] vor examina probleme ale combaterii stress-ului modern.” I.B. 13 VI 74 p. 4. ◊ „Cântărețul rege al rock-ului, ca să scape de stress-ul modului de viață american, s-a decis să cumpere o proprietate la distanța de 385000 km.” Săpt. 20 XII 74 p. 5. ♦ 2. Răspuns al organismului la factorii de mediu care constituie o agresiune ◊ „Alături de nicotină, alcool, stress și grăsimi, zahărul constituie unul din cei mai periculoși factori de risc ai bolii cardiace.” R.l. 11 IX 75 p. 6; v. și psihofiziolog [scris și stres; pron. greșit ștres] (din engl. stress; cf. fr. stress; PR 1950; Th. Hristea în LR 3/72 p. 197, atestare din 1971; DM; DEX, DN3)

STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterală tangențială care se produce in sinclinale și determină formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress.

STRES ~uri n. Stare patologică constând în supraîncordarea unui organism viu, când asupra lui acționează factori negativi puternici. /<engl., fr. stress

STRES s. n. 1. stare de încordare sau tensiune neuropsihică. 2. ansamblu de perturbații organice și psihice provocate de factori agresori variați; (p. ext.) ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază. 3. (geol.) presiune laterală care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)

stresánt, -ă adj. (med.) Care provoacă stres„Ei [literații] sunt mai puternici în fața situațiilor stressante din viață și apărați de eventuale boli psihosomatice care pot lua naștere pe această cale.” Cont. 15 XI 73 p. 12. ◊ „După cum au evidențiat sondajele, zgomotul deține primul loc în rândul factorilor stresanți. R.l. 17 VIII 78 p. 6; v. și Cont. 14 XII 73 p. 1 [scris și stressant; pron. greșit ștresant] (din fr. stressant; DMC 1960; Th. Hristea în LR 3/72 p. 197; DN3)

PANÍCĂ (< ngr., germ., fr., it.; {s} gr. panikón „groază, spaimă”) s. f. Spaimă, frică mare de care este cuprinsă subit (și fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♦ Stare psihologică provocată de acțiunea amenințătoare a unor factori externi exprimată printr-o senzație de frică violentă de care este cuprinsă o persoană sau colectivitate și prin tendința de a ocoli pericolul. ◊ Atac de p. = simte o frică intensă, însoțită de simptome organice (palpitații, tremurături, transpirație, greață etc.); apare în tulburări anxioase sau în stresul posttraumatic.