PRECIZIE, precizii, s. f. 1. Faptul de a fi precis, calitatea de a măsura, de a determina sau de a indica precis; exactitate. ◊ Loc. adj. De precizie = (despre aparate de măsură) foarte exact. ♦ Eroare maximă care se admite la efectuarea unui calcul, a unei măsurări, a unui produs. 2. (Rar, la pl.; în forma preciziune) Lămurire, informație precisă; precizare. Așteptăm noi preciziuni. [Var.: preciziune s. f.] – Din fr. précision, lat. praecisio, -onis.

CLÁSĂ (< fr.) s. f. 1. grup de obiecte, fenomene sau de ființe cu însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. V. gen. 2. (SOCIOL.) C. socială = ansamblu de persoane și grupuri ocupând aceeași poziție socio-economico-culturală (nivel de viață, interese economice, comunitate de cultură etc.) pe scara ierarhică a societății (c. conducătoare, c. de mijloc, c. muncitoare, c. țărănească). 3. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vîrstă și cu aceeași pregătire, care învață în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățămînt; sală în care au loc lecțiile cu un astfel de colectiv. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, care cuprinde elevii unui profesor, indiferent de anul de studiu în care se află aceștia. 4. (BIOL.) Categorie sistematică de organisme subordonată încrengăturii cuprinde mai multe ordine. 5. (MAT.) C. de echivalență = mulțimea elementelor unei mulțimi date ce sînt într-o relație de echivalență cu un element precizat al mulțimii date. ◊ C. de resturi modulo p = mulțimea numerelor naturale care împărțite la p dau același rest. ◊ C. a sistemului zecimal de numerație = fiecare dintre grupele de cîte trei cifre considerate de la dreapta la stînga, ale numerelor întregi cu mai multe cifre (prima este numită clasa unităților, a doua este clasa miilor, a treia este clasa milioanelor etc.). 6. (TEHN.) C. de izolație = noțiune ce caracterizează materialele izolante, stabilind temperatura maximă pînă la care acesta rezistă. ◊ C. de precizie = a) diviziune a unui sistem de toleranțe standardizat, caracterizat prin mărimea abaterilor-limită admisibile față de dimensiunea nominală a unei piese; b) mărime caracteristică pentru precizia unui instrument de măsură, egală cu eroarea maximă exprimată în procente din întreaga scară de măsură. 7. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. după gradul de confort. 8. Rang, grad, categorie, stabilite după valoare, după merit. ◊ C. de sol = unitate taxonomică superioară în pedologie, înglobînd tipurile de sol cu același orizont diagnostic (ex. molisoluri, spodosoluri etc.). ◊ C. spectrală = grupare de stele ale căror spectre se aseamănă, stabilită prin compararea intensității unor perechi de linii spectrale de absorbție a hidrogenului. Există 11 c.s. (W, O, B ș.a.). Sin. tip spectral.

PRECIZIE s. f. 1. Faptul de a fi precis, calitatea de a măsura, de a determina sau de a indica precis; exactitate. ◊ Loc. adj. De precizie = (despre aparate de măsură) foarte exact. ♦ Eroare maximă care se admite la efectuarea unui calcul, a unei măsurări, a unui produs. 2. (Rar, la pl; în forma preciziune) Lămurire, informație precisă; precizare. Așteptăm noi preciziuni. [Var.: (înv.) preciziune s. f.] – Din fr. précision, lat. praecisio, -onis.

CORECȚIE s. f. 1. corectare a unui calcul, a tirului etc. ◊ cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurat pentru a compensa erorile. 2. epanortoză. 3. pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ♦ casă de ~ = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. (< fr. correction, lat. correctio)

CULOAR (DE ZBOR), rută aeriană destinată parcurgerii traseelor de zbor de aeronavele civile în vederea evitării coliziunilor aeriene și pentru o mai bună legătură radio între aeronave și punctele terestre de urmărire și control al traficului aerian sau destinată evoluției unor aeronave militare. Pentru aeronavele militare există: culoar de aterizare-decolare (porțiune a câmpului de zbor la aerodromuri fără pistă artificială, destinată pentru aterizare-decolare) și culoar de trecere prin zona de foc a rachetelor și artileriei antiaeriene (fâșie din zona de foc a unui sistem de apărare antiaerian prin care aviația proprie trebuie să treacă neapărat pentru îndeplinirea misiunilor, putând să treacă fără riscul de a fi lovită de apărarea antiaeriană proprie și a stânjeni acțiunea artileriei și a rachetelor antiaeriene. Acest culoar este stabilit prin cooperare de către artileria antiaeriană și aviație, cuprinzând măsuri de evitare a erorilor și recunoaștere, și are lărgimea de 30-40 km pe direcția de zbor a aviației).

corecție sf [At: P. MAIOR, IST. 233/₃ / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr correction, lat correctio, -onis] 1 (Înv) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat Si: bătaie. 2 (Rar) Îndreptare. 3 (Îs) ~iunea torenților Consolidare a surpărilor de pe mal provocate de ape. 4 (Îvr) Corectitudine (1). 5 Pedeapsă dată cu scopul de a îndrepta pe cineva. 6 (În unele state; îs) Drept de ~ Drept al părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare împotriva copilului său minor. 7 (Îs) Casă de ~ Loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 8 (Înv; îas) Închisoare. 9 Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. 10 Îndreptare, mai ales la calcul, tir etc. 11 Epanortoză.

PARALAXĂ s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. ◊ unghi din două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din punctul de observație. 2. eroare la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, când observatorul nu privește perpendicular scala aparatului. (< fr. parallaxe, gr. parallaxis, schimbare)

REITERAȚIE, reiterații, s. f. 1. Reiterare. 2. Metodă în topografie constând în măsurarea repetată a unghiurilor pentru reducerea erorilor. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitération.^[1] corectat(ă)

REITERAȚIE, reiterații, s. f. 1. (Livr.) Reiterare. 2. Metodă în topografie constând în măsurarea repetată, din unghiuri diferite, pentru reducerea erorilor. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitération. corectat(ă)

REITERAȚIE s.f. 1. (Liv.) Repetare. 2. Metodă în topografie constînd în măsurarea repetată a unghiurilor pentru a reduce erorile. [Gen. -iei. / < fr. réiteration].

REITERAȚIE s. f. 1. reiterare. 2. metodă în topografie în măsurarea repetată a unghiurilor pentru a reduce erorile. (< fr. réitération)

reiterație sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: fr réitération] 1 (Liv) Reiterare. 2 Metodă în topografie constând în măsurarea repetată, din unghiuri diferite, pentru reducerea erorilor. corectat(ă)

COMPENSA vb. I. tr. 1. A înlocui ceva (consumat, deteriorat etc.) prin altceva egal (în valoare etc.); a da un echivalent; a despăgubi. 2. A determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei acțiuni. ♦ A înlătura erorile de deviație ale unei busole. 4. (și refl.; med.) A(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală. [< fr. compenser, cf. it., lat. compensare].

COMPENSA vb. I. tr. 1. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi. 2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (fiz.) a micșora sau a anula efectul unei acțiuni. ◊ a înlătura erorile de deviație ale unei busole. II. tr., refl. (med.; despre organe) a(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală. (< fr. compenser, lat. compensare)

EROÁRE (< fr., lat.) s. f. 1. Iluzie a simțurilor, care provoacă decepție în planul conștiinței. ♦ Cunoștință sau idee falsă, inexactă în raport cu cu un fapt real sau cu o normă definită. ◊ Erori logice = erori provenite din încălcarea regulilor demonstrației, săvârșite intenționat (sofisme) sau neintenționat (paralogisme). ♦ Idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit, greșeală. 2. (GENET.) E. înnăscută de metabolism = defect ereditar enzimatic, prin mutație deficitară (Dorothy Garrod, 1908); orice tulburare biochimică determinată genetic, în care un defect enzimatic specific produce un bloc metabolic (Thompson și Thompson, 1967); eroare garrodiană. 3. (Dr.) Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt (e. de fapt) ori asupra existenței sau conținutului unui act normativ (e. de drept) și care, atunci când împiedică întâlnirea voinței părților contractante (e. obstacol), constituie o cauză de nulitate absolută a contractului, iar când alterează numai voința părților (e. viciu de consimțământ) constituie o cauză o cauză de nulitate relativă a contractului. ◊ E. comună = e. în care, aflându-se un număr însemnat de persoane, se produc efectele juridice corespunzătoare falsei reprezentări a realității. E. judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal și care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 4. (FIZ.) E. medie = valoare medie a erorilor posibile. E. admisibilă = e. maximă admisă, astfel încât rezultatele obținute în urma activității supuse e. pot fi utile. E. absolută = valoarea absolută a diferenței dintre valoarea exactă a unei mărimi și cea obținută în urma unei măsurări sau a calcului. E. relativă = raportul dintre eroarea absolută și valoarea reală a mărimii respective. 5. Teoria erorilor = capitol al analizei numerice care studiază erorile și propagarea lor în calcule. 6. (EC.) Cont de erori (sau de așteptare) = cont în care sunt înregistrate toate e. acumulate până la închiderea bilanțului. ◊ Expr. Erori și omisiuni = formă de asigurare legată de angajamentul de a se acoperi pagube survenite în urma unor greșeli în practicarea anumitor profesii cu excepția celei medicale (inginerie, financiar-bancară etc.).

PARALÁXĂ (< fr.; {s} para¹- + gr. allassein „a schimba”) s. f. 1. Unghiul dintre două drepte care unesc extremitățile unui segment (bază de observație) cu un punct de observație. ♦ (ASTR.) Unghiul maxim sub care se vede de pe un corp ceresc raza Pământului (p. geometrică sau diurnă) ori raza orbitei sale (p. heliocentrică sau anuală). De ex. p. geometrică pentru Soare este de 8″.794 și pentru Lună de 57′2″.5, iar p. anuală pentru steaua Proxima Centauri este de 0″.76. 2. (METR.) Eroare de p. = greșeală comisă la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, atunci când observatorul nu privește perpendicular pe scala instrumentului.

precizie sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iune (S și: ~isi~), (înv) preți~ / S și: (înv) ~isie / Pl: ~ii / E: fr précision, lat praecisio, -onis] 1 (Precedat de pp „cu”, „de”, „la”) Calitate de a fi exact Si: exactitate. 2 Calitate de a determina sau indica în mod exact Si: exactitate. 3 (Spc) Însușire a unui instrument de măsură de a da indicații cât mai exacte. 4 (Pex) Eroare maximă admisă la efectuarea unui calcul, a unei măsurări etc. 5 (D. aparate, instrumente de măsură etc.; îla) De ~ Care funcționează cu cea mai mare exactitate Si: exact. 6 (Pex) De calitate. 7 (Rar; mpl) Informație sau indicație exactă. 8 (Ccr) Ceea ce este exact.

estimat¹ sn [At: DEX / Pl: ~e / E: estima] Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea acesteia nu este posibilă sau poate fi afectată de erori.

Draconic – Rădăcina cuvîntului ar putea să ne inducă în eroare. E adevărat că acest cuvînt are înțeles de „al dracului” (măsuri severe, legi aspre). Etimologia lui însă este cu totul alta. Cuvîntul vine de la Dracon, primul legiuitor grec, care a trăit în secolul al VII-lea î.e.n. și pentru că legile lui au fost scrise – cum s-a zis – „cu sînge, nu cu cerneală”, deoarece prevedeau pedeapsa cu moartea pentru aproape toate delictele, expresia de „draconic” sau „draconian” a început să fie aplicată cu sensul de „excepțional de drastică”, de o „asprime excesivă” ș.a.m.d. Exemplu: „Măsura draconică n-a ținut mult, populația era amenințată să moară de foame” (Jean Bart, în romanul Europolis). IST.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

PROCURA, procur, vb. I. Tranz. 1. (Construit de obicei cu pronumele în dativ) A face rost de un lucru, a achiziționa. Își procurase literatură de specialitate și mi-a făcut o serie de observații extrem de juste. BARANGA, I. 160. Își procură un vraf de cărți și se puse să caute în ele explicații și dovezi. REBREANU, P. S. 113. Este deci mai în măsură decît oricine să-mi procure amănuntele trebuincioase. KOGĂLNICEANU, S. A. 36. 2. A cauza, a produce, a stîrni. Bucuria aceasta îmi procură și necazul pe care aș vrea să-l înlătur. SADOVEANU, L. 24. Se felicita că acea eroare îi procurase cunoștința unui compatriot. GHICA, A. 644.

ILUMINÍSM (< fr., lat.) s. n. Curent filozofic și religios, apărut în sec. 18-19 în țările Europei, Americii de Nord și de Sud, reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune. Inspirat din neoplatonism, mistica renană (Meister Eckhart, Tauler), alchimie și Cabală, și-a aflat deplina expresie în sec. 18. Reprezentanții săi, influențați de teozoful Jakob Boeme (Emanuel Swedenborg, William Blake, Louis Claude de Saint-Martin) înfățișează raporturile dintre Dumnezeu și om dintr-o perspectivă dualistă, făcând distincția între o lume spirituală interioară și lumea vizibilă exterioară, precum și între spirit și literă, cea din urmă fiind veșnic supusă erorii și multiplicității. Trecerea de la materialitatea literei către spiritualitate se poate face fie printr-o interpretare adecvată a semnelor exterioare, fie folosind capacitățile „imaginației creatoare”, căci, spun iluminiștii, omul descoperă înlăuntrul său propriu-i infern și propriu-i paradis. Influențe ale i. se întâlnesc în romantism și, într-o mai mică măsură, la Baudelaire, Nerval, Henri Corbin și C.G. Jung. Bazat pe încrederea deplină în capacitatea rațiunii de a explica lumea și de a rezolva problemele sociale și politice, i. a promovat o analiză critică a oricărei forme de autoritarism, în special a absolutismului monarhic. Concepția despre lume a i. a fost sintetizată în „Enciclopedia franceză” (1751-1780). Către sfârșitul sec. 18, ideile i. au pătruns în Țările Române prin opera de culturalizare întreprinsă de unii clerici și cărturari (Iacov Stamati, Chesarie Râmniceanul), prin creația literară a unor scriitori (Văcăreștii, C. Conachi, D. Golescu) și îndeosebi prin mișcarea culturală și ideologică a Școlii Ardelene. Se mai numește luminism.

CALC s. n. (< fr. calque, cf. it. calco): 1. copiere, imitare, traducere, preluare, împrumut indirect. 2. procedeu lingvistic prin care: se atribuie sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă; se împrumută și se imită procedeele de formare a cuvintelor, structurilor și formei interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru îmbogățirea altei limbi cu noi unități lexicale; se copiază sau se împrumută dintr-o altă limbă procedee morfologice sau sintactice: se copiază sau se traduc literal unități frazeologice dintr-o limbă străină. Procedeul a fost studiat de mulți lingviști români și străini. El este tratat detaliat în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968. pp. 145-202. După părerea autorului acestei lucrări există patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: calc lexical (semantic și de structură); calc gramatical (morfologic și sintactic); calc frazeologic (cu doi termeni, cu trei termeni și cu patru termeni) și calc lexico-gramatical (după un derivat, un compus sau un derivat de la un compus sau de la o sintagmă). ◊ ~ lexical: c. al cărui rezultat este sau îmbogățirea cuvintelor cu noi sensuri preluate după modele străine (c. semantic), sau îmbogățirea limbii cu noi unități lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare a cuvintelor (c. de structură). C. lexical semantic este un împrumut de sens datorat bilingvismului; el constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este întotdeauna un cuvânt polisemantic. „Copierea” sensului este posibilă numai dacă cele două cuvinte care se suprapun în conștiința vorbitorului bilingv coincid parțial din punct de vedere semantic (dacă au cel puțin un sens comun, prin intermediul căruia să se efectueze transferul de sens sau de sensuri de la model la cuvântul care „imită”). Astfel: rom. lume însemna inițial „lumină”, ca și etimonul său latin lumen, -inis (și azi, regional, în expresiile: lumea ochilor „lumina ochilor”, a ieși la lume „a ieși la lumină”), dar sub influența v. sl. svet, care însemna „lumină” și „lume”, a căpătat și sensul de „univers”, „cosmos”; rom. limbă (< lat. lingua) a primit și sensul de „neam”, „popor” sub influența v. sl. iazâk, care însemna „limbă” și „popor” (sensul calchiat a dispărut însă cu timpul); rom. foaie mai însemna în secolul al XIX-lea și „ziar”, „revistă”, după model german și francez – Blatt și feuille având cele două sensuri, de „frunză” și „ziar” (este cunoscut titlul publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apărută în 1833 la Brașov, tradus după model german: „Blätter für Geist, Gemut und Literatur”). C. semantice mai noi după modele franceze, germane sau rusești se grupează în două mari categorii: a) cuvinte vechi îmbogățite cu sensuri neologice: rom. cerc (< lat. circus) a primit, alături de sensurile lui vechi și populare, sensuri moderne și cărturărești sub influența fr. cercle (< lat. circulus), în matematică și în îmbinările sintactice și frazeologice calchiate după franceză – cerc literar (cf. cercle litteraire), cerc de prieteni (cf. cercle d’amis), cerc polar (cf. cercle polaire), cerc vicios (cf. cercle vicieux), cercuri înalte (cf. cercles hauts) și cercuri politice (cf. cercles politiques), iar sub influența rus. krujok, în perioada socialistă, sensuri speciale în sintagmele cerc de studiu, cerc de învățământ politic, cerc studențesc etc: rom. mișcare, pe lângă sensul vechi, a căpătat sensul modern de „acțiune organizată”, sub influența fr. mouvement și a rus. dvijenie, în foarte multe combinații, întâlnite mai ales în stilul publicistic – mișcare revoluționară (cf. fr. mouvement révolutionnaire), mișcare populară (cf. fr. mouvement populaire), mișcare de masă (cf. rus. massovoe dvijenie), mișcare antirăzboinică (cf. rus. antivoennoe dvijenie) etc. b) cuvinte noi împrumutate (din limba latină, din limbile romanice sau din germană) îmbogățite cu sensuri noi prin c. după modele corespunzătoare neologice rusești sau franceze (este vorba mai ales de termeni politici și ideologici): brigadă, după rus. brigada, în îmbinările brigadă de tractoare, brigadă de bună servire, brigadă de lucru, brigadă de agitație etc.; birou, cu sensul de „organ executiv și conducător”, sub influență rusă, franceză și germană, în îmbinările birou de partid (cf. rus. partbiuro, fr. bureau du parti, germ. Parteibüro), birou politic (cf. rus. politbiuro, fr. bureau politique, germ. Politbüro) etc. C. lexical de structură constă în copierea sau împrumutarea așa-zisei forme interne a unui cuvânt străin (a modului de organizare a complexului sonor al cuvântului) care, de obicei, este un cuvânt compus sau un cuvânt derivat cu sufix sau cu prefix. C. lexicale de structură sunt mai numeroase decât cele semantice, iar cuvintele noi create prin ele au aceleași sensuri ca și modelele lor străine. Ele sunt fie totale (când se împrumută exclusiv forma internă a cuvintelor străine, iar complexul lor sonor este în întregime înlocuit sau „tradus” prin cuvinte ale limbii care împrumută) – mai frecvente, fie parțiale (când se împrumută numai o parte a cuvintelor străine, iar cealaltă – tema sau un afix – este tradusă) – mai rare. Astfel: supraveghea (cf. fr. surveiller), dreptunghi (cf. fr. rectangle), suprafață (cf. fr. surface), înnăscut (cf. fr. inné), întrevedea (cf. fr. entrevoir), bunăstare (< bună + stare, după germ. Wohlstand), poporanism (< poporan + suf. -ism, după rus. narodnicestvo) etc. sunt c. lexicale de structură totale. Tot c. lexicale de structură totale sunt și formațiile mai noi, ca legitate (< lege + suf. -itate, după rus. zakonomernost’), stângism (< stâng + suf. -ism, după rus. levizna), împăciuitorism (< împăciuitor + suf. -ism, după rus. primirencestvo), coraport (< co + raport, după rus. sodoklad) etc. Sunt c. lexicale de structură parțiale: v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre) și sustrage (cf. fr. soustraire), deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. Tot c. lexicale de structură parțiale sunt și formațiile mai noi: partinitate (cf. rus. partiinost’), antipartinic (cf. rus. antipartiinâi), antistatal (cf. rus. anrigosudarstvennâi) etc. C. lexicale de structură la cuvintele derivate sunt foarte numeroase, în comparație cu cele de la cuvintele compuse. Ele pot fi, ca și celelalte, totale și parțiale, iar după natura afixelor, cu care sunt formate atât ele cât și modelele pe care le imită, pot fi cu sufixe, cu prefixe și parasintetice. Cele mai multe c. lexicale de structură derivate cu sufixe sunt construite după modele franceze și ele au de obicei aceeași rădăcină și același sufix ca acestea. Astfel: frățietate (cf. fr. fraternité) și întâietate (cf. fr. primauté), c. de structură totale, apărute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, cu varianta -etate a vechiului sufix -ătate (echivalat cu sufixele franceze -auté și -ité); simțământ (< a simți, după fr. sentiment, it. sentimento); ședință (< a ședea + suf. -ință, după fr. séance); crucișător (după fr. croiseur și germ. Kreuzer); decembrist (< decembrie + suf. -ist, după rus. dekabrist); proletcultism (după rus. proletkultovșcina); tipicitate (< tipic + suf. -itate, după rus. tipicinost’); oblomovism (oblomov + suf. -ism, după rus. oblomovșcina) etc. Marea majoritate a c. lexicale de structură derivate cu prefixe sunt formații neologice după modele franceze (mai ales) sau rusești. Unele sunt c. integrale: sublocotenent (după fr. sous-lieutenant), suprasarcină (după fr. surcharge), coraport (după rus. sodoklad) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul împrumutat și tema calchiată: alăpta (după fr. allaiter), demers (după fr. demarche), compărea (după fr. comparaître), concetățean (după fr. concitoyen), prejudecată (după fr. préjugé), reține (după fr. retenir), subîmpărți (după fr. subdiviser) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul tradus și tema împrumutată: subestima (după fr. sous-estimer), suprasaturație (după fr. sursaturation) etc. Există situații când, de la același model străin, paralel cu unele c. derivate cu prefixe care au o tentă arhaică și sunt azi mai slab instalate în limbă, circulă și formații neologice împrumutate, mai solid instalate în limbă: propășire (după fr. progres) și progres, înrâurire (după fr. influence) și influență, neatârnare (după fr. indépendance) și independență etc. C. lexicale de structură derivate parasintetic sunt formații neologice după modele franceze și rusești: unele totale – ca în cazul învechitelor conlucrător (după fr. collaborateur), înlocuit de actualul colaborator, și întrevorbitor (după fr. interlocuteur sau it. interlocutore), înlocuit de actualul interlocutor, sau al lui deznodământ (după fr. dénouement); altele parțiale, ca în cazul lui consimțământ (după fr. consentement) și al mai vechiului presimțământ (după fr. pressentiment), înlocuit apoi de presentiment. C. lexicale de structură la cuvintele compuse au urmat modele latino-romanice, slave și germane. Unele nu s-au impus în limbă: vasfrângere pentru naufragiu, versiface pentru versifica, liberschimb (după fr. libre-échange), liberschimbist (după fr. libre-échangist) etc. Altele au fost atât împrumutate cât și calchiate, procedeul dând naștere unor dublete lexicale sinonimice inegale ca frecvență, diferențiate semantic sau stilistic: binecuvânta (după v. sl. blogoslovit’) și blagoslovi (învechit și folosit figurat), fărădelege (după v. sl. bezŭ zakonije) și bazaconie (evoluat spre „lucru bizar”), Bunavestire (după v. sl. Blagoveștenie) și Blagoveștenie (mai vechi și mai frecvent). Unele din dublete au și dispărut, datorită concurenței dintre ele: greomesor, eliminat de barometru și caldomesor, eliminat de termometru. Compusele calchiate în secolele al XIX-lea și al XX-lea urmează modele franceze (mai ales), germane și rusești, cu păstrarea – în general – a topicii elementelor constitutive: bunăvoință (după fr. bienveillance și lat. benevolentia), locțiitor (după fr. lieutenant și it. luogotenente), hârtie-monedă (după fr. papier-monnaie), apă-tare (după fr. eau-forte și it. acqua-forte), nou-născut (după fr. nouveau-né) etc. În cazul compuselor calchiate după germană, ordinea componentelor a fost schimbată: nu-mă-uita (după Vergissmeinnicht < vergisse „uita” + mein „mă” + nicht „nu”), război-fulger (după Blitzkrieg < Blitz „fulger” + Krieg „război”), vinars (< vin + ars, după Branntwein < brannt „ars” + Wein „vin”) etc. Unele compuse sunt traduceri parțiale ale modelelor străine: scurtcircuit (după fr. court-circuit), semifinală (după fr. demi-finale), maltrata (după fr. maltraîter), astronavă (după fr. astronef), autocritică (după rus. samokritika), zi-muncă (după rus. trudoden’), general-locotenent (după rus. general-leitenant) etc. Unele compuse au fost calchiate total prin abreviere (structura lor copiază modele străine). Există astfel formații din inițiale: T.F.F. („Telegrafie fără fir”), după fr. T.S.F („Télégraphie sans fil”); C.G.M. („Confederația Generală a Muncii”), după fr. C.G.T. („Confédération générale du travail”); S.M.T. („Stațiunea de mașini și tractoare”), după rus. M.T.C. („Mașinno-Traktornaia Stanția”); A.L.A. („Apărarea locală antiaeriană”), după rus. P.V.O. („Protivovozdușnaia oborona”) etc., sau formații din fragmente de cuvinte (de obicei silabe): Gostat („Gospodărie de stat”), după rus. sovhoz. ◊ ~ gramatical: copiere sau împrumutare dintr-o limbă străină a unui procedeu morfologic sau sintactic. Este mult mai rar decât c. lexical și îmbracă două aspecte: a) c. gramatical morfologic: copiere sau împrumut al unui procedeu morfologic. Este mai rar decât cel sintactic. Astfel: folosirea la plural a cuvintelor bătrânețe și tinerețe după modele slave (cf. bg. starini și mladini); crearea formelor reflexive la unele verbe românești, după model slav: se cade (după v. sl. pada sę), a se gândi (după v. sl. dumam sę), a se jura (după v. sl. klęti sę), a se naște (după v. sl. roditi sę), a se râde (după v. sl. smijati sę), a se teme (după v. sl. bojati sę), a se ruga (după v. sl. moliti sę) etc.; folosirea verbului a naște cu valoare intranzitivă de reflexiv dinamic („a se naște”) – existentă cândva în limba română veche, dar dispărută – sub influența fr. naître. b) c. gramatical sintactic: copiere sau împrumut al unui procedeu sintactic (este mai frecvent decât cel morfologic). Astfel: construirea verbului a locui cu un complement direct, după fr. habiter, începând cu a doua jumătate a secolului trecut; folosirea verbelor a preceda și a sluji cu dativul, după rus. predșestvovat’ și slujit’. Există și c. gramatical combinat (morfologic și sintactic în același timp). Astfel: folosirea verbului a ruga cu sens intranzitiv de reflexiv dinamic („a se ruga”) după v. sl. moliti sę (c. morfologic) și construirea lui, după același model, cu dativul (c. sintactic). ◊ ~ frazeologic: copiere a structurii unui grup de cuvinte care exprimă un conținut unic și care formează o unitate frazeologică; traducere literală a unei unități frazeologice, mai mult sau mai puțin complexă. De obicei, prin acest c. se copiază îmbinările frazeologice de doi, trei și patru termeni (combinații stabile de cuvinte, consacrate de uz, simțite ca unități distincte, dar cu componentele independente din punct de vedere semantic, ceea ce le permite disocierea și transpunerea în altă limbă). C. frazeologice sunt fie totale, fie parțiale și ele urmează mai ales modelele franceze (în mai mică măsură pe cele rusești): cale lactee (după fr. la voie lactée), a face escală (după fr. faire escale), rău de mare (după fr. mal de mer), a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a pune în lumină (după fr. mettre en lumière), a cădea de acord (după fr. tomber d’accord), a ține cont (după fr. tenir compte), a se ține la curent (după fr. se tenir en courant), a face demersuri (după fr. faire des démarches), a induce în eroare (după fr. induire en erreur), în materie de (după fr. en matière de), în ceea ce privește (după fr. en ce qui concerne), dat fiind că (după fr. étant donné que): coexistență pașnică (după rus. mirnoe sosușcestvovanie), satelit artificial (după rus. iskustvennâĭ sputnik), condică de sugestii și reclamații (după rus. kniga jalob i predlojenâĭ), artist emerit (după rus. zaslujennâĭ artist), examen de stat (după rus. gosudarstvennâĭ ekzamen) etc. Uneori, în c. frazeologic unul din componente rămâne netradus, deoarece sau există deja în limbă, sau e împrumutat în momentul calchierii: cale ferată (după fr. voie ferrée), a face naveta (după fr. faire la navette), a cădea în desuetudine (după fr. tomber en désuétude), a fi într-o pasă rea (după fr. être dans un mauvaise passe) etc. C. frazeologic poate avea doi termeni: a bate monedă (după fr. frapper monnaie), a trece în revistă (după fr. passer en revue), punct de vedere (după fr. point de vue), prezență de spirit (după fr. présence d’ésprit), concurs de împrejurări (după fr. concours de circonstances), compoziție socială (după rus. soțialnâĭ sostav), măiestrie artistică (după rus. hudojestvennoe masterstvo), muncă de răspundere (după rus. otvetstvennaia rabota), colectiv de catedră (după rus. kolektiv katedrî), cultul personalității (după rus. kult licinosti) etc: c. frazeologice cu trei termeni: a reveni la oile noastre (după fr. revenir à nos moutons), a da câștig de cauză (după fr. donner gain de cause), a face act de prezență (după fr. faire acte de présence), a da semn de viață (după fr. donner signe de vie), parc de cultură și odihnă (după rus. park kulturî i odâha), activitate nervoasă superioară (după rus. vâsșaia nervnaia deiatel’-nost’), rachetă balistică intercontinentală (după rus. mejkontinentalnaia balisticeskaia raketa) etc.; c. frazeologice cu patru termeni: organ local al puterii de stat (după rus. mestnâĭ organ gosudarstvennoĭ vlasti) etc. ◊ ~ lexico-frazeologic: c. combinat – lexical (deoarece structura unuia din elementele componente ale unității frazeologice este împrumutată) și frazeologic (pentru că structura întregii unități frazeologice este copiată după modelul străin, prin traducere literală). C. acesta duce la apariția unei noi îmbinări frazeologice și a unui nou cuvânt (simplu sau compus), care intră în structura acesteia. C. lexico-frazeologic trebuie să îndeplinească două condiții fundamentale: a) unul din componentele unității frazeologice calchiate să fie cuvânt cu formă internă clară, adică derivat sau compus: a face anticameră (după fr. faire antichambre), dreptul națiunilor la autodeterminare (după rus. pravo nații na samoo predelenie) etc.; b) forma internă a compusului sau a derivatului să fie redată în altă limbă printr-un cuvânt nou creat, a cărui structură reproduce pe aceea a celui calchiat: bază tehnico-materială (după rus. material’notehniceskaia baza), revoluție burghezo-democratică (după rus. burjuazno-demokraticeskaia revoluția), învățământ primar (după fr. enseignement primaire), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire) etc.

PARTIDUL NAȚIONAL-ȚĂRĂNESC (P.N.Ț.), partid care constituie, la București (10 oct. 1926), în urma fuziunii Partidului Țărănesc (creat în dec. 1918, în Vechiul Regat), condus de Ion Mihalache, cu Partidul Național (înființat în mai 1881) din Transilvania, în frunte cu Iuliu Maniu. La conducerea Delegației Permanente a fost ales Iuliu Maniu, secondat de Ion Mihalache, ca vicepreședinte, iar ca membri: Nicolae Lupu, Alexandru Vaida-Voevod, Paul Brătășanu, Mihai Popovici și Virgil N. Madgearu. P.N.Ț. a cuprins în rândurile sale marea majoritatea a țărănimii, o parte a intelectualității, precum și meseriași, mici comercianți, muncitori; a promovat o ideologie nouă – țărănismul, care preconiza asigurarea primatului agriculturii în viața economică a „statului țărănesc”. În programul P.N.Ț. se regăsesc problemele vieții economice și social-politice ale țării, cum ar fi: necesitatea adoptării unei noi Constituții, care să garanteze drepturile și libertățile democratice, responsabilitatea ministerială și a funcționarilor publici, reforma administrativă pe baza autonomiei locale, unificarea legislativă, reorganizarea justiției, inclusiv a celei militare, întărirea armatei, organizarea industriei de război, organizarea producției agricole, dezvoltarea cooperației, credite ieftine pentru țărani, încurajarea industriei bazată pe izvoarele de energie ale țării, sprijinirea industriei țărănești, stabilizarea monetară și echilibrul bugetar, recunoașterea unor drepturi pentru muncitori, între care și acela de a se organiza în sindicate, instrucția publică, dezvoltarea învățământului primar, agricol, comercial și industrial, precum și a învățământului universitar, garantarea libertății de conștiință, libertatea și protecția cultelor recunoscute, o politică externă întemeiată, în primul rând, pe menținerea și consolidarea raporturilor cu foștii Aliați din Primul Război Mondial, îndeplinirea cinstită și loială a tratatelor, stabilirea de relații normale cu toate statele și în chip deosebit cu statele vecine. În timpul celor două guvernări național-țărăniste (1928-1931; 1932-1933), a căror activitate a fost puternic afectată de consecințele profunde ale crizei mondiale (1929-1933), au fost promovate un șir de măsuri menite să revigoreze economia națională, concomitent cu atragerea, în virtutea doctrinei „porților deschise”, a capitalului străin într-o seamă de activități economice, orientare de care s-a îndepărtat în anii celei de-a doua guvernări, când s-a adoptat o politică vamală protecționistă. În condițiile crizei economice din anii 1929-1933 au loc frământări sociale, dintre care se detașează greva minerilor din Lupeni (1929), precum și grevele muncitorilor petroliști de pe Valea Prahovei și ale ceferiștilor de la Atelierele „Grivița” din București (ian.-febr. 1933), împotriva cărora, pentru restabilirea ordinii, guvernul a recurs la represiunea armată. De-a lungul existenței sale, P.N.Ț., n-a fost scutit de erori, aprecieri și orientări neconforme cu realitatea, fapt ce s-a repercutat negativ în menținerea unității rândurilor sale sau în pierderea încrederii și influenței în rândul electoratului. Astfel, P.N.Ț. a cunoscut, din varii motive (structură socială eterogenă, deosebire de vedere în modul de abordare a problemelor economice, sociale și politice; conflicte de ordin personal etc.), unele sciziuni; desprinderea în febr. 1927 a grupului condus de dr. N. Lupu și constituirea sub președenția acestuia a Partidului Țărănesc (în mart. 1934, revine în rândurile P.N.Ț.-ului); în apr. 1927 o grupare, în frunte cu Grigore Filipescu, se înscrie în Partidul Poporului; în apr. 1930 gruparea condusă de C. Stere părăsește partidul și se constituie Partidul Țărănesc-Democrat. Frământările din P.N.Ț. se adâncesc mai ales după proclamarea ca rege al lui Carol II (la realizarea căruia P.N.Ț. și conducătorul său, Iuliu Maniu, în acel timp prim-ministru, a avut un rol important). În iul. 1932, Grigore Iunian demisionează din funcția de vicepreședinte al partidului, punând bazele Partidului Țărănesc-Radical (nov. 1932); în mai 1935, gruparea condusă de Alexandru Vaida-Voevod, exclusă din P.N.Ț. pentru orientarea de dreapta, înființează organizația Frontul Românesc; în dec. 1935, gruparea condusă de Demetru I. Dobrescu se retrage din P.N.Ț., constituindu-se în Comitetele Cetățenești; în dec. 1937, gruparea de „centru”, în frunte cu Armand Călinescu, consimțind să participe, la cererea regelui, în guvernul O. Goga, este îndepărtată din partid; la 23 febr. 1945, Anton Alexandrescu creează Partidul Național Țărănesc, care a intrat în guvernul Petru Groza, iar în ian. 1946, dr. N. Lupu părăsește P.N.Ț., punând bazele Partidului Țărănesc-Democrat. În perioada 1934-1937, P.N.Ț.. a fost cea mai importantă forță politică de opoziție împotriva guvernului liberal, condus de Gheorghe Tătărescu. La 25 nov. 1937 s-a încheiat un pact de neagresiune electorală între Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., și Corneliu Zelea Codreanu, șeful Mișcării legionare la care a aderat Gheorghe Brătianu, președintele Partidului Liberal-georgist și apoi gruparea lui lui C. Argentoianu și cu Partidul Evreiesc, cu scopul înfrângerii liberalilor în alegerile din dec. 1937. După instaurarea regimului autoritar al regelui Carol II, activitatea partidelor politice, inclusiv a P.N.Ț., a fost interzisă. În condițiile regimului Ion Antonescu, P.N.Ț. a aprobat acțiunea militară de eliberare a Bucovinei și nordului Bucovinei ocupate, în 1940, de U.R.S.S. și de pregătire a armatei pentru dezrobirea părții de nord-est a Transilvaniei, anexată de Ungaria, în baza Dictatului de la Viena (aug. 1940). După lovitura de stat (23 aug. 1944), P.N.Ț., alături de celelalte partide democratice tradiționale, a dus o politică de restaurare în România a unui regim democratic, de stăvilire a procesului de sovietizare a țării. În urma alegerilor din nov. 1946 (câștigate de țărăniști, dar falsificate de comuniști), autoritățile au intensificat ofensiva împotriva P.N.Ț. – cel mai puternic partid la acea dată – culminând cu dizolvarea partidului (29 iul. 1947), arestarea liderilor, în frunte cu Iuliu Maniu și Ion Mihalache, majoritatea găsindu-și sfârșitul în închisori și lagăre de muncă. Unii fruntași ai partidului au continuat să activeze în emigrație, iar câțiva în țară. La 22 dec. 1989, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Gabriel Țepelea, Nicolae Ionescu-Galbeni lansează un apel pentru intrarea în legalitate a partidului, iar la 28 dec. 1989 are loc unirea P.N.Ț. cu Partidul Creștin Democrat, sub denumirea Partidul Național Țărănesc-Creștin Democrat (P.N.Ț.-C.D.); se adoptă și o declarație programatică privind obiectivele partidului: instaurarea democrației, introducerea unei economii libere și libertatea religioasă. Partidul a fost reînscris oficial la 7 ian. 1990, fiind prima formațiune politică legal-constituită după evenimentele din dec. 1989. Președinte provizoriu: Corneliu Coposu. Delegația Permanentă a partidului desemnează (6 apr. 1990) pe Ion Rațiu candidat la președenția țării. Participând la alegerile legislative (20 mai 1990), P.N.Ț.C.D. a obținut un procentaj modest de numai 2,56% pentru Adunarea Deputaților și 2,50% pentru Senat, trimițând în Parlament 12 deputați și un senator, iar candidatul partidului la prezidențiale, Ion Rațiu s-a situat pe locul trei, cu 4,29% din voturi. Primul Congres al P.N.Ț.C.D. (24-26 sept. 1990) alege forurile de conducere (președinte: Corneliu Coposu) și aprobă Statutul și Programul. Ca orientare politico-doctrinară, este reprezentantul curentului creștin-democrat în România, având ca principii fundamentale: morala creștină, patriotismul luminat, democrația și dreptatea. În programele partidului se regăsesc idei ca: privatizarea întregii economii, înființarea de bănci agricole, descentralizare și autonomie locală, restitutio in integrum a proprietății, acolo unde este posibil sau acordarea de despăgubiri, respectarea principiului separării puterilor în stat, depolitizarea justiției, armatei, poliției, toleranța față de minoritățile naționale, reconstrucția morală a societății bazate pe trei instituții tradiționale: familia, școala și biserica, refacerea deplinei unități naționale, cultivarea legăturilor cu românii de pretutindeni, integrarea în structurile europene și euro-atlantice. P.N.Ț.C.D. a luat parte, alături de alte partide politice, la constituirea (15 dec. 1990) Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), iar la 26 nov. 1991, împreună cu partidele din C.N.I.D. și o parte a formațiunilor civice din Forumul Democratic Antitotalitar (F.D.A.R.) au pus bazele Convenției Democratice din România (C.D.R.; din 1992, după retragerea liberalilor, Convenția Democrată Română). La alegerile legislative (27 sept. 1992), C.D.R. s-a situat pe locul doi, cu 20% din voturi pentru Camera Deputaților și 20,2% pentru Senat, P.N.Ț.C.D.-ului revenindu-i 41 de mandate de deputați și 21 de senatori, iar Emil Constantinescu, candidat al C.D.R. la alegerile prezidențiale s-a clasat pe locul doi, în primul tur de scrutin, cu 31,24% din voturi, iar în turul al doilea a fost învins de Ion Iliescu, candidatul F.D.S.N., care a întrunit 61,4% din voturi. În urma decesului lui Corneliu Coposu (11 nov. 1995), Congresul al II-lea al partidului (19-21 ian. 1996) l-a ales pe Ion Diaconescu în funcția de președinte, adoptând, totodată programul politic și o rezoluție privind viitoarea strategie a partidului. Participând la alegerile locale (iun. 1996), C.D.R. a obținut un deosebit succes, clasându-se pe locul doi, cu 12,02% din mandatele de primari, 16,38% din mandatele pentru consilierii locali și 17,87% din mandate pentru consilierii județeni; la alegerile legislative (3 nov. 1996), C.D.R. a obținut 30,17% din voturi pentru Camera Deputaților și 30,70% din voturi pentru Senat, P.N.Ț.C.D.-ului revenindu-i 83 de mandate de deputați și 27 de senatori. În guvernul de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R., potrivit algoritmului stabilit, P.N.Ț.C.D. a deținut postul de premier (Victor Ciorbea, Radu Vasile și a sprijinit desemnarea independentului politic, Mugurel Isărescu) și majoritatea portofoliilor guvernamentale. Pe fondul retragerii de către Biroul de Conducere, Coordonare și Control (B.C.C.C.) al P.N.Ț.C.D. a sprijinit politic (mart. 1998 și, respectiv dec. 1999) premierilor Victor Ciorbea și Radu Vasile se produce sciziunea P.N.Ț.C.D., primul punând bazele partidului Alianța Națională Creștin Democrată (A.N.C.D.), iar cel de-al doilea Partitul Popular din România (P.P.D.R.). La ședința Delegației Permanente (28-30 ian. 2000), s-a stabilit strategia partidului pentru alegerile locale, s-a modificat Statutul (B.C.C.C. a fost transformat în Biroul Permanent) și s-au efectuat schimbări la nivelul conducerii (Ioan Mureșan – promovat prim-vicepreședinte, Remus Opriș – secretar general). La alegerile locale (iun. 2000), C.D.R. a obținut rezultate modeste: 4,98% pentru mandatele de primari, 6,97% pentru consilieri locali și 9,08% pentru consilieri județeni, la care s-a adăugat ruperea de către liberali a legăturilor cu C.D.R. În aceste condiții, în vederea alegerilor legislative și prezidențiale, P.N.Ț.C.D. a luat inițiativa constituirii unei noi alianțe politice – Convenția Democrată Română 2000 (7 aug.), în componența U.F.D., F.E.R., la care au aderat Partidul Moldovenilor (17 aug.) și A.N.C.D. (20 aug.), iar pentru alegerile prezidențiale a susținut candidatura premierului independent, Mugurel Isărescu. La alegerile legislative (26 nov. 2000), Convenția Democrată Română 2000 a obținut 5,04% pentru Camera Deputaților și 5,29% pentru Senat, procente insuficiente pentru o alianță care trebuia să realizeze 10% din totalul voturilor valabil exprimate pentru a intra în Parlament. În urma eșecului înregistrat în alegeri, conducerea P.N.Ț.C.D., în frunte cu președintele Ion Diaconescu, asumându-și responsabilitatea își dă demisia colectivă. Congresul extraordinar al partidului (19-20 ian. 2001) alege o nouă conducere (președinte Andrei Marga, prim-vicepreședinte Vasile Lupu, secretar general, Cătălin Chiriță, președinte de onoare Ion Diaconescu), care-și propune restructurarea și restabilirea popularității partidului. După un început promițător (elaborarea unui nou statut și a unui nou program, înființarea Institutului de Studii Creștin-Democratice, semnarea la 6 mart. 2001 a protocolului de fuziune prin absorbție a A.N.C.D. de către P.N.Ț.C.D. etc.), președintele Andrei Marga demisionează din cauza obstrucțiilor permanente a unor membri ai Biroului Executiv Central. În aceste condiții de gravă criză, Delegația Permanentă (7 iul. 2001) alege ca președinte interimar pe Victor Ciorbea și suspendă din funcțiile de conducere pe Vasile Lupu și Cătălin Chiriță; aceștia respingând hotărârile luate de Delegația Permanentă, anunță convocarea unui Congres Extraordinar la 17 aug. 2001. La 14 aug. 2001, are loc un Congres Extraordinar, care pe baza moțiunii „Forța Unității”, alege pe Victor Ciorbea președinte al P.N.Ț.C.D. și anulează toate hotărârile luate începând de la Congresul din ian. 2001, validând, în același timp, excluderea din partid a celor din gruparea V. Lupu-C. Chiriță. Congresul din 17-19 aug. 2001, întrunit din inițiativa lui Lupu și Chiriță, hotărăște crearea Partidului Popular-Creștin, dar Tribunalul a decis să dea câștig de cauză grupării V. Ciorbea, considerată reprezentanta legală a P.N.Ț.C.D. În cursul anului 2002 și începutul lui 2003, conducerea P.N.Ț.C.D. a inițiat un program de măsuri, în vederea accelerării relansării partidului, ca alternativă creștin-democrată la guvernarea P.S.D. Președinți: Iuliu Maniu (1926-1933; 1937-1947); Ion Mihalache (1933-1937); Corneliu Coposu (1990-1995); Ion Diaconescu (1995-2000); Andrei Marga (ian.-iul. 2001); Victor Ciorbea (2001-2004); Gheorghe Ciuhandu (2004-2007). Editează publicația: „Dreptatea” (1927-1938; 1944-1945; 1946-1947; reapare săptămânal din 1990, cu întreruperi).

MINCIUNĂ s. f. I. 1. (Adesea în legătură cu verbe de declarație, alcătuind locuțiuni verbale) Afirmație care falsifică, denaturează adevărul în mod deliberat, avînd de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. Den pîntece buiguiră de zgău și grăiră menciură. PSALT. HUR. 48^r/22, cf. 2^v/23. Și cu usnele sale se nu grăiască menciuri. COD. VOR. 154/16, cf. 150/16. Uriși toți făcătorii fără-leage, pierdzi toți grăitorii menciuri. PSALT. 6, cf. 5, 110, 113. Piiarde Dumnezeu toți cărei grăiesc minciuni. CORESI, EV. 164, cf. 49, 235, 429. Sau doară ai grăit menciună sau n-ai iubit pre toți oamenii. COD. TOD. 214, cf. 226, 227. O știți că și toată menciuna dintru adevăr nu iaste (a. 1 618). GCR I, 48/12. Fiecare păcat. . . să nu le facem, ce sînt aceastea: menciunile, clevetele, zavistiia, lăcomiia. VARLAAM, C. 112. Nu iaste dereptate întru el cînd grăiaște minciuni. N. TEST. (1648), 117^r/32, cf. 103^r/12. Macar de-are fi dzis și minciuni cel lovit. . . cela ce l-au suduit să va certa pentru ce l-au lovit. PRAV. 241, cf. EUSTRATiE, PRAV. 16/6. Fac sfade între oameni cu minciunele lor. CHEIA ÎN. 97^v/31. Rușinea cea mai mare ce petreace omul iaste cînd ceaia ce au grăit să cunoaște aiavea că iaste minciună. ANTIM, ap. GCR II, 8/12. Voi îmi sînteți marturi cum că nici o minciună nu voi grăi. AETHiOPiCA, 71^r/18. Acestea auzind Constantin postelnicul tăgăduia a putea fi și zicea că sînt numai minciuni. ȘINCAI, ap. GCR II, 206/36. Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbele de șarpe cu ochii de vasiliști (Calumnia, minciuna, invidia, trădarea). HELIADE, O. I, 184. Minciuni nu știu să spun. ALECSANDRI, T. I, 180, cf. 59, 170. Ajunge în sat la frate-său și pe loc cîrpește o minciună. CREANGĂ, P. 47. Se căi că s-a Iuțit și îi spuse o minciună. ISPIRESCU, L. 261, cf. 178. Dezbracă-te de grabă de-orice deșertăciuni. . . Mînii, bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I, 167. O minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ O. A. III, 41. Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19, cf. id. H. 86. Unul striga ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăogă că . . . boierul cum deschide gura iese minciuna. REBREANU, R. II, 92. Spui tu drept, mamă, nu mă îmbrobodești cu vreo minciună? GALACTION, O. 73. Eu cred că numai dacă spui minciuni înseamnă că îl vorbești de rău. PREDA, I. 110. Ceea ce declară ea este fals, este o minciună. V. ROM. februarie 1955, 239. Nu rostesc nici o minciună. STANCU, R. A. IV, 284, cf. III, 111. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede. JARNIK-BÎRSEANU, D. 237. Minciuna, muma înșelăciunii. ZANNE, P. VIII, 335, cf. 334, 336, II, 174, 621, VII, 675. ◊ (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă . . . Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I, 36. ◊ (Cu determinări hiperbolice) Aceasta poveaste este căriia noi, moldoveanii, îi zicem minciună cu coarne. CANTEMIR, ap. GCR I, 361/18. De cîte ori nu l-am făcut de zi întîi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunîndu-i minciuni care umblau în picioare. GANE, N. III, 157. O așa minciună cu coadă nici ei nu o putură trece cu vederea. ISPIRESCU U. 124. S-a scufundat într-un ocean de minciuni. BARANGA, V. A. 27. ◊ Să nu spun minciuni, formulă familiară de anticipare asupra adevărului celor ce urmează. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. ◊ E x p r. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau (învechit) a lăsa (pe cineva) în minciună sau a prinde cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr, a da la iveală un neadevăr afirmat de cineva. El spuse adevăr, iară împăratul vru să-l lase în menciună și zise să-l arză de viu. MOXA, 360/18. Mihai îl dete de minciună scoțînd carte a împăratului cu totul dimpotrivă. BĂLCESCU, M. V. 360. Lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr. . . și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II, 25. A i se prinde (cuiva) minciuna (sau minciunile) de bună (sau de bune) = (despre cel care a spus o minciună) a fi crezut, a izbuti să înșele. Spînul văzînd că i s-au prins minciunele de bune, cheamă la sine pe Harap Alb. CREANGĂ, P. 208. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvînt; a duce cu vorba. Turcii și tătarii tot cu menciuni l-au purtat pe Cifed și nu i-au mai dat agiutor. NECULCE, L R. 186. Boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II, 92. (Rar) Strunga minciunilor și vama rachiului, se spune în glumă despre un om mincinos și bețiv. Îi om de nădejde: strunga minciunilor și vama rachiului. DAVIDOGLU, C. 20. Putină de minciuni, se spune despre cineva foarte mincinos. La dracu cu poveștile tale!. . . putină de minciuni ce ești l GANE, N. I, 149. ♦ (La sg. art.) Obiceiul, deprinderea de a minți; (în opoziție cu adevărul) ceea ce nu corespunde realității, n e a d e v ă r u l. Minciuna amu de la vrăjmașul iaste. CORESI, EV. 164. Să vă părăsiți minciuna Să nu o cercați deauna. DOSOFTEI, PS. 18/13. Stroici este un copil. . . nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGRUZZI, S. I, 141. Cu minciuna n-o duci departe. CADE. ♦ (Regional) Borta minciunilor = adîncitură din ceafa omului. Cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI.Credință neîntemeiată, falsă, afirmație, teorie inexactă, eroare; (Bis.; învechit) erezie. Cînd va mărturisi neștine minciuni sau va fi eretic. . . într-un chip să vor certa și boiarii și cei mai proști. PRAV. 289. Au scris . . . unii dăscăli . . . împotriva minciunii pîngăritului aceluia. BIBLIA (1 688), [prefață] 7/12. Se vădeaște minciună fabula lui Sulțer. MAIOR, IST. 194/27. 3. Înșelăciune, vicleșug, șiretlic. De va lua vreun plugar pămînt strein să samene și să vor tocmi să împarță în doo cu stâpînul pămîntului și daca . . . nu va lucra pămîntul bine . . . să nu ia nemică den roada ce va face. . . pentru căci cu menciunile lui au amăgit pre stâpînul pămîntului. PRAV. 7. [Zeus] trimise pre Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri. . . cîte o măsură plină (a. 1 812). GCR II, 211/20. Peste capete și glasuri a predominat un strigăt spart. – Minciuni ! Scamatorul ne minte. SAHIA, N. 67. ♦ S p e c. Urme duble, de ducere și de întoarcere, făcute de vînat, pentru a înșela pe vînător. Cînd a ajuns în siliștea tîrgului, iepuroiul a prins a face minciuni: a cîrnit la vale, apoi a pornit-o în lungul iazului și a ocolit moara. SADOVEANU, O. XIII, 829, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ E x p r. A face minciuna iepurelui = a înșela. ZANNE, P. VII, 677. 4. Născocire, plăsmuire, invenție, amăgire. V. p o v e s t e, b a s n ă. Iar fabula anticâ d-a lui Narcis fîntînă Și de înamorarea a lui cu sine însuși E palidă minciună, contrarie naturei. HELIADE, O. I, 369. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță. EMINESCU, o. i, 55. C-o minciună moldovenească treci în țara- Ungurească. PAMFILE, J. II, 154. Lîngă prispă s-a strîns un pilc de bărbați împrejurul lui Simion Butunoi, care povestea minciuni din bătrîni. REBREANU, I. 483. D-auzit-am o minciună Că Mureșu-i apă bună, Cîți beau, toți se împreună ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 62, cf. ALR II 3 025/235, 3155/386, 4 393/812, ALR II /1 h 29. Ce-i în mînă nu-i minciună (= folosește-te de ceea ce ai în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure). Ce-i în mînă, nu-i minciună și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I, 248. Cu toate aceste . . . știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. . . Hai să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I, 204, cf. CREANGĂ, A. 100, ZANNE, P. II, 245. II. (Mai ales la pl.) 1. Minciunică (2). Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari, pline cu „minciuni”. HOGAȘ, DR. II, 106. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, I. 99, cf. ALR II/551. 2. (Popular) Figură complicată a unui dans, mișcare spectaculoasă, greu de executat. Vor face cu toții joc fără bețe: vor bate în palme jucînd, vor juca pe vine, va mai face vătaful cîteva minciuni la luarea bețelor. PAMFILE, S. V. 72. Am făcut-o la horă, cîteva minciuni și i-am dat gata! CIAUȘANU, GL. 3. (Regional) Un fel de ciucuri făcuți din șiret. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. III. (Bot.) 1. Pătlagină (Plantago major). Cf. COTEANU, PL. 15, BUJOREAN, B. L. 384, ALR SN III h 650. 2. Compus: (prin Maram.) minciună-lungă (sau -lată) = numele unei specii de lobodă nedefinită mai de aproape. H XVIIIi 16. - Pl.: minciuni și (învechit și regional) minciune. - Și: (învechit) menciúnă s. f. – Lat. mentio, -onis.

MAI¹ adv. (Precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte pe care îl determină ) A. I. (Învechit, de obicei purtînd accentul în frază și urmat de un termen de comparație introdus prin prep. „de” sau „decît”) Mai mult, mai tare; mai degrabă. La-mă-veri și mai decît neaoa înrălbimă-voiu. PSALT. HUR. 43^r/20. Rrostulu mieu mai lăudă-te. ib. 51 ^v/19. Mai înrălță-se-se decît a Livanului rroada lui. ib. 62^r/8. Se nu defaime mișeii la băseareci, ce mai se-și vatăme-se. COD. VOR. 109/19. Mai (c a m a i D) suie-se de Livanul semînța lui. PSALT. 142, cf. CORESI, PS. 190/4. Mai micșurămu-ne de toate limbile și sem smeriți prespre tot pămîntul. CORESI, PS. 432/13, cf. 74/6. Sunetele armelor și râsunul coardelor de arc mai iubiia decît glas de alăute. MOXA, 395/11. Mai iubăsc întunearecul decît lumina. VARLAAM, C. 177. Mai creade-să-va vraciul decît mărturiile. PRAV. 129. Urît-au toate ciiale lumești, mai cinstind pre domnul H[risto]s. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 144^r/21. Din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golîie. NECULCE, L. 226. Mai iubiia viața bărbatului decît a frâțîne-său. CANTEMiR, HR. 143. Se sculă... cu războiu, ca să-i ia împărăția, cu cuvînt că-i mai cuvine lui. VĂCĂRESCUL, IST. 259. Și numele de țînțari... mai cuvine-se grecilor decît românilor. MAIOR, IST. 215/14, cf. 15/5. Da mai crezi tu gurilor străine decît crezi măicuții tale care te-a făcut... ? MERA, L. B. 94, cf. 29. ♦ Mai bine, mai potrivit. Să nu îndrăznească a pune pe cineva purtătoriu de grije în comitaturile acelea de... nu-l vor alege popoarele, după cum li se va mai părea. ȘINCAI, HR. I, 253/14. ♦ (Transilv., Ban., în legătură cu verbele „a plăcea” sau, rar, „a voi”, cărora le dă înțelesul de „a prefera”) Tuturor le-au mai plăcut pacea. ȘINCAI, HR. II, 20/10, cf. 19/35, I, 232/24. Și mai voiesc viiața să-și piiardă decît numele cel de omenie. ȚICHINDEAL, F. 252/2, cf. LB, BARCIANU. I-a spus verde-n față că-i mai place Lina! COȘBUC, F. 99. Ședințele acestea-i mai plăceau decît orice oră de cursuri. AGÎRBICEANU, L. T. 60. II.(Cu sens cumulativ) 1. Încă, și. Nu amînat el mai suflă protivnicu vîntu. COD. VOR. 86/30. Cînd va mărturisi moașea... , o vom creade. .., de are fi mai fost cu moașea doo muieri. PRAV. 206. Pre cît agonisești ce n-ai, pre atîta să mai aibi rîvnești. M. COSTIN, O. 316. Și cu dînsul s-au mai luat un copil de turcu, iar sărac, din ostrovul Chiprului. NECULCE, L. 24. Îndrăznesc să mai mă rog.. ., ca să mi se dea voie. . . (a. 1833). DOC. EC. 527. N-am ce să mai pierz. MARCOVICI, C. 8/12. Ce întâmplare oare să-l fi mai lovit! DRĂGHICI, R. 161/8. Ce simțire să aibă și ce gust să le mai vie, Cînd nu ești, dragă Zulnio?... CONACHI, P. 104. Pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă. CREANGĂ, P. 5. Hotărîră să mai facă o încercare. ISPIRESCU, L. 20. Vru să mai adauge ceva. C. PETRESCU, S. 129. Las-să moară la pustii, Că mai am eu bidivii, Și mai am pe vînătul, Care-mi poartă sufletul. JARNlK-BÎRSEANU, D. 505, cf. 408. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23^Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v_1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23^Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v_1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Drumul... înaintează vesel, neted, mai ascunzîndu-se printre fagii tineri... , mai poposind puțin la Cișmeaua Mortului. REBREANU I. 9. Se tot învîrtea pe lîngă noi, mai schimbînd cîte un cuvînt cu chirigiul, mai spunîndu-ne și nouă cîte ceva, mai strîngîndu-și cureaua pe deasupra brîului. MOROIANU, S. 22. Merg cătanele tot rînd, Mai cîntînd și mai plîngînd! JARNIK-BÎRSEANU, D. 313. (Precedat de „și”) Ei merseră deci cum putură, încetul cu încetul, și mai călări și mai pe jos, și mai în căruță. GANE, N. I, 218. ◊ E x p r. Mai una, mai alta v. unul. III. (Cu sens durativ) Mai departe, în continuare ; încă. Cf. VARLAAM, C. 37. De la Poartă i-au venit râspunsu să mai aștepte. NECULCE, L. 207. Încetează dar de a te mai plînge. MARCOVICI, D. 10/21, cf. DRĂGHICI, R. 53/23. A mai trăi în lume nu voi. CONACHI, P. 86, cf. 272. Lacrimele mă opresc de a-ți mai scrie. NEGRUZZI, S. I, 62. Vin-în lumea fericită Cu voinicul ce te cheamă, Căci cu dînsul nu e teamă De-a mai fi călugăriță. ALECSANDRI, P. I, 18. Apoi, mai stînd acolo în fund, pe scară. . . , zice. CREANGĂ, P. 205. Nu. . . era chip a mai sta așa îngălate la nuntă. ISPIRESCU, L. 40, cf. 10. Acolo încă nu-i iarnă, și oile mai găsesc verdeață în bahnă. SADOVEANU, B 59. Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 468, cf. 99. Aș măi sta, da trăbă să mă duc. A III 17. ◊ (Învechit și popular, așezat între verbul copulativ și numele predicativ) Dacă zboară porombița, Ce ți-i mai bună lădița? POP., AP. GCR II, 368. ◊ (Întărit prin „tot” sau „încă”) Cu întîrzierea, tot mai poți să mă pedepsești. MARCOVICI, C. 20/5. încă mai avem de ascultat. DRĂGHICI,. R. 14/26. Tot însă mai rămăsese o școală. NEGRUZZI, S. I, 3. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii...? EMINESCU, O. I, 140. A ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă. CREANGĂ, P. 279, cf. 90, ALR II 3046/2. ◊ (Durata acțiunii exprimate de verb este indicată printr-o determinare) Mai șede el acolo puțin. CREANGĂ, P. 205, cf. 214. Poți să mai rămîi puțin, dacă dorești. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. M-am socotit Să mai iubesc pîn-la toamnă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 44. ◊ (Durata acțiunii exprimate de un verb repetat și determinat prin „ce mai” sau „cît mai” rămîne nedeterminată) Se frămîntă el cu mintea cît se mai frămîntă. CREANGĂ, P. 158, cf. 226, 275. Mai trecu ce mai trecu. ISPIRESCU, L. 14. ◊ (Ca determinant al unui verb al cărui regent este verbul „a putea” sau „a trebui”, trece înaintea regentului) Văzîndu-l împăratul că nu-l mai poate încuiba, l-au izgonit. DOSOFTEI, V. S. decembrie 246^r/3. Oh, eu nu-l mai pot suferi! DRĂGHICI, R. 73/10. Tu știi. .. De mai pot trăi, Zulnio, măcar cîtu-i o clipeală! CONACHI, P. 103. Mai pot eu să am nădejde in voi? CREANGĂ, P. 146. Cîntecul nu se mai poate Să lunece-n valuri vrăjite. LABIȘ, P. 50. Ar sta In loc și s-ar mira, Cum mai pociu călca iarba! JARNIK-BÎRSEANU, D. 219, cf. ALR II 3163/2. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv sau a formei scurte a pronumelui personal care însoțește verbul) Nu mai mă cunosc. CARAGIALE, O. VI, 424. Nu mai te țin minte. MACEDONSKI, O. III, 112. ◊ (Învechit și regional, așezat între verbul auxiliar și participiu sau între copulă și numele predicativ) Adormite întru desfătarea dragostei frățești, făr-de a fi mai turburate. MARCOVICI, C. 37/15. Răbdai multe supărare, Cum m-am depărtat de tare Și cînd eram mai la tine, Nu mă vreai primi pre mine. BĂRAC, A. 82/21. Plîngi și tu cum plîng și eu, Ce-am iubit nu-i mai al meu. HODOȘ, C. 39. ◊ (De obicei în legătură cu un cuvînt cu înțeles restrictiv, întărește înțelesul verbului „a rămîne” și dă verbelor „a fi” și „a avea” sensul de „a rămîne”) Și încă mai iaste datori să plătească moartea rudei lor. PRAV. 90. Curierul franțuzesc înștiințează... că ar fi mai rămas numai cîteva persoane. AR (1829), 240748. Ah! garafa pîntecoasâ, doar de sfeșnic mai e bună. EMINESCU, N. 42. Mult ai avut de răbdat și puțin mai ai. CREANGĂ, P. 222. Mai erau cîteva ceasuri pînă în dimineața de 11 februarie. CARAGIALE, O. III, 142. De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea, Mîncam și-mi mai rămânea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ Expr. Mai e vorbă? = nu încape discuție !, sigur ! Adevărat să fie. ..? – Mai e vorbă? răspunse el. ISPIRESCU, L. 274, cf. CARAGIALE, O. I, 165. ◊ (În construcții negative, arată încetarea unei acțiuni de durată sau înlocuirea unei stări cunoscute prin opusul ei) De va fi rob, să nu-i dea alt dar, numai să-l slobodzească, să nu mai fie rob. PRAV. 78. Acela de nemică nu mai jeluiește. M. COSTIN, O. 327. Nu mă mai tem de tine. MARCOVICI, C. 20/2. Ș-au întors fața, ca să nu mai vadă. DRĂGHICI, R. 159/23. În orașele cele nouă a tale... nu se mai aude de vitejie. RUSSO, S. 147. Îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I, 47. Are un ochi otrăvit și cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. Nu-mi mai place nimica din cîte îmi plăceau odinioară. CARAGIALE, O. VI, 392. Părinții tăi nu mai trăiesc de sute de ani. ISPIRESCU, L. 8. I se părea că nu mai este cum era la plecare, id. ib. 30. Nu mai râmîn, nici dacă mă rugați. SEBASTIAN, T. 127. Dorul ei să nu-l mai duc, Că, de cînd dor am purtat, Ca scîndura m-am uscat! JARNIK-BÎRSEANU, D. 91. Nu ma au. ALR II/791. ◊ (În forme compuse, așezat între prefixul „ne” și un gerunziu, participiu sau supin) Sorii, stelele... nemaifiind cumpenite de-a altor sfere putere.conachi, p. 271. Nemaiputîndu-mâ lupta, am scris să-mi vie pasportul. NEGRUZZI, S. I, 61. Harap Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați. CREANGĂ, P. 269. Smochinul se uscă de tot, nemairămîind decît un buștean pîrlit. ISPIRESCU, L. 190. Frunză de răchită, Boală nemaiisprăvită. JARNIK-BÎRSEANU, D. 208. IV. (Arată repetarea acțiunii exprimate de verbul pe care îl determină) 1. Din nou, încă (o dată), iar, iarăși. După ce să vor fi împărțit cu besearica... , nu iaste loc de-a să mai împreunare. PRAV. 151. Au poroncitu pașa lui Antonie vodă de l-au pus hatman și să nu afle câ-l mai schimbă din hătmănie. NECULCE, L. 61. Nici aveam vreme, nici îmi este drag să le mai aud. ANTIM, P. XXVI. Îi veni în gînd să se mai întoarcă. GORJAN, H. I, 3/18. P-a Dîmboviții vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. ALEXANDRESCU, M. 9. Și, mai aruncîndu-și căutătura la broască, văzu ochii ei pare că străluceau de un foc. ISPIRESCU, L. 35. Ș-am strigat, ș-om mai striga, Deacă nu v-eți supăra! JARNIK-BÎRSEANU, D. 472, cf. ȘEZ. V, 105. Mai vine murga la traistă sau (o) mai ajunge Drăguș la căuș, se spune la adresa cuiva care te caută numai la nevoie și pe care, pentru acest motiv, nu ești dispus să-l mai ajuți. Cf. ZANNE, P. III, 92, 409. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui) Dafinul n-a voit să mai mă primească. FUNDESCU, L. P. 26. ◊ (Întărit prin „iar” sau „iarăși”) Mulțămește, Apoi iarăși mai pornește. BĂRAC, A. 40/10. [Cerbul] începe a bea hîlpav la apă rece; apoi.. . iar mai bea cîte-un răstimp. CREANGĂ, P. 225. Se duseră, se duseră și iară se mai duseră. ISPIRESCU, L. 6. ◊ (Ideea de repetiție este întărită de complementul verbului, exprimat de obicei printr-o locuțiune adverbială de repetiție) Să-și mai ia o dată ziua bună. GORJAN, H. I, 3/19. Îi mai sărută de cîteva ori pe amîndoi. CREANGĂ, P. 199. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. Eu am mai fost și-n alte seri la dumneata. SADOVEANU, E. 106. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mâ-n deal o dată. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314. Cine o face nesărată Nu o mai face altădată (= după ce greșește o dată, omul se învață minte). ZANNE, P. IV, 3. ◊ (În construcții negative care au sens pozitiv) Și unde nu mai zboară și a treia oară. CREANGĂ, P. 196. ♦ Vreodată, cîndva (în trecut sau în viitor). Care rar domnu au fost ș-a mai hi ca Antioh vodă. NECULCE, L.182. Poate să ne mai întîlnim la vrun capăt de lume. CREANGĂ, P. 192. Cine dracu-a mai văzut Iepure vara cosind...! JARNIK-BÎRSEANU, D. 415. ♦ (Uneori întărit prin „și” sau „încă”) în altă împrejurare, înainte de asta; deja. Aceastea nunte să vor despărți, cum am și mai dzis. prav. 218. Au mai domnit aice în țara Românească... , cînd s-au fost... călcat țara du peste Olt. ZILOT, CRON. 65. Dama (precum am mai spus) era... frumoasă. NEGRUZZI, S. I, 37.Așa paseri desfrânate Mai văzut-ați încă voi? ALECSANDRI, P. I, 206. Am, mai îmbiat eu c-o mulțime de cucoane. CREANGĂ, P. 115. Am mai umblat pe-aici. . . , dar sînt Amar de. ani, amar! COȘBUC, F. 71. ** (În construcții negative, arată că o acțiune sau o stare din trecut nu se reia, nu revine) Iată, sănătos ești, de acmu să nu mai greșești! CORESI, EV. 58. Cînd să vor face mari... , să nu mai facă acest lucru. PRAV. 219. Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară; Ceale ce trec nu mai vin, nici sâ-ntorc iară. M. COSTIN, O. 320. Cei fără de leage să nu-mi mai cuteadze. DOSOFTEI, PS. 23/16. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune! NEGRUZZI, S. I, 146. Cînd vrun om aproape a merge a cutezat, El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce! ALECSANDRI, P. II, 103. Pe culmi, în sărbători, Nimeni nu mai merge! COȘBUC, P. I, 260. De cînd ați plecat, Nu s-a mai secerat, Cuptoarele s-au stins. ARGHEZI, VERS. 186. De cînd, mîndră, mi te-ai dus, Peană verde n-am mai pus. JARNIK-BÎRSEANU, D. 116. Nu mai be mîța oțet! (= nu mă mai las înșelat!). Cf. ZANNE, P. IV, 32. ◊ (Complementul verbului indică intervalul de timp care a trecut de cînd s-a întrerupt acțiunea) Nu ne-am mai văzut de treizeci de ani. C. PETRESCU, C. V. 107. ♦ Niciodată. Acești frați nu mai avuse prilej a se întîlni amândoi. CREANGĂ, P. 183. Flori, de care nu mai văzuse ea. ISPIRESCU, L. 17. Ce-am pierdut n-oi mai găsi! JARNIK-BÎRSEANU, D. 151. Mart din post nu mai lipsește. NEGRUZZI, S. I, 251. ◊ (Întărit prin adverbele „niciodată”, „în veci” sau prin echivalente ale acestora) Nu se va îndrepta mai în veci. AXINTE URICARIUL, LET. II, 123/10. N-oi mai veni, Ivane, cîte zilișoare-oi avea eu. CREANGĂ, P. 306. Apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (În compuse, așezat între prefixul „ne” și un participiu) O diată nemaipomenită pînă atunci. CREANGĂ, P. 12. Cu un curajiu nemaiauzit se repede asupra mistrețului. ISPIRESCU, L. 371. Mi-a făcut un rău nemaipomenit. CAMILAR, N. I, 95. Ceva perfect, nemaiatins. DEMETRIUS, A. 82. Pădurețul se miră de această minune nemaivăzută. MERA, L. B. 144. 2. (De obicei în construcții negative, arată că acțiunea exprimată de verb a fost proiectată, dorită, începută etc.) De aici înainte. Nice tu una nu poate să să mai cunune acesta, PRAV. 182. Văzîndu-l. . . că starea lui cerea liniștire, nu-l mai supără. GORJAN, H. i, 4/23. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încit să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. EMINESCU, O. I, 189. Parcă-mi vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a... fi asta, apoi nu mă mai însor niciodată. CREANGĂ, P. 167. Aici vor veni în șirag să s-adape Una cîte una căprioarele... Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii, Frumoasă jertfă a pădurii mele! LABIȘ, P. 27. Nu te mai poci uita! JARNIK-BÎRSEANU, D. 9. ** (În construcții negative, arată că o acțiune dorită, proiectată întîrzie să se realizeze) Tot, încă; o dată. Nu te-ai mai părăsit? MINEIUL (1776), 162^v2/14. Vădzînd... că nu le mai vini agiutor, au închinat cetatea. NECULCE, L. 341. Dar nu mai tăceți, măi? CREANGĂ, P. 254. Și tare-i târziu, Și n-am mai murit. BACOVIA, O. 10. Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 98. De cînd lumea caută să se însoare și nu mai poate. ȘEZ. V, 139. ◊ (În construcții negative, în legătură cu timpurile trecute ale verbului, arată că o acțiune începută sau proiectată nu a fost îndeplinită) N-au apucat să mai dreagă sinețele. M. COSTIN, O. 313. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. V. (Dă valoare intensivă ideii exprimate în frază) 1. (Precedă verbul; accentul propoziției sau al frazei cade asupra verbului, iar în construcții negative, asupra negației care însoțește verbul) Nu mai înceată turburînd pre noi. COREZI, EV. 56. De strînsoare nu să mai satură. VARLAAM, C. 68. Începutu-s-au atunce și omor în vite, cît nu mai biruie oamenii să le despoaie. NECULCE, l. 206. Cît era ziulica de mare, nu-și mai strîngea picioarele. CREANGĂ, P. 284. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. Deprinde-te și tu a fi domol ca întinderile astea, de nu le mai vezi sfîrșitul. SADOVEANU, M. C. 125. Da mai lasă, măi bărbate, Las-acum și nu mă bate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. Nu să mai sățuie. ALR I 783/846. L-o mai sătura țălina, se spune despre oamenii lacomi. ZANNE, P. IV, 144. (E x p r.) Mai rămîneți cu bine (sau cu sănătate), formulă familiară de salut, la plecare. Dumnezeu să vă apere de cele rele, și mai rămîneți cu bine! CREANGĂ, P. 20. Ei, măi Ștefane și Smărănducă, mai rămîneți cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am. id. A. 23. ◊ (În legătură cu verbul „a ști”, în formule care exprimă nedumerire, îndoială) Te văd că ești un băiet isteț și, mai știi păcatul? poate și harnic. CREANGĂ, P. 152. Drumul îi era... Dumnezeu mai știe pe unde. ISPIRESCU, L. 104. Mai știu și eu? Așa, i-a fost menit. COȘBUC, F. 73. O fi curs tot vinul? ... – Apoi dă, nevastă, nici nu m-am uitat; mai știu? o fi curs! ȘEZ. V, 132. ◊ (Accentul propoziției sau al frazei cade pe un adjectiv sau pe un adverb precedent ) Unde mai ești acum oare? CONACHI, P. 102. Pârul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede. EMINESCU ,O. I, 209. Multă vorbă, mult rîs și mare nedumerire se mai făcuse. CREANGĂ, P. 84. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi! ISPIRESCU, L. 15. Dară grea palmă mai ai! id. ib. 47. Mîndră maic-am mai avut! JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. Amar măi suflă vîntu! ALR II 3121/172. Oala dogită în zadar o mai legi. ZANNE, P. IV, 6, cf. III, 139. 2. (Urmînd după „ce” exclamativ, precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte care poartă accentul propoziției) Ce mai vremi acele! NEGRUZZI, S. I, 246. Ce mai galicism! MAIORESCU, CR. II, 84. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMiNESCU, O. I, 147. Olio, tu leică, ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, B. 80. Ce mai cherestea ești! Cf. ZANNE, P. III, 103. ◊ E x p r. Ce mai.. .? =a) ce rost are ?, la ce bun ? Ce mai atîta vorbă lungă? Dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. Mă rog, ce mai la deal, la vale? Așa e lumea asta. id. ib. 223 ; b) (întrebuințat absolut) inutil să mai discutăm ! Ce mai ? . .. Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Ce mai de... ! sau ce de(-a mai) v. c e. II. (De obicei purtînd accentul în frază, exprimă ideea de aproximație) Aproape.(Determină verbe sau, de obicei urmat de conjuncția „că”, propoziții) Filipic mai soseaște la Țarigrad. MOXA, 378/33. Au purces... cu mare frică, mai se lăsasă și de viață. AXINTE URICARIUL, LET. II, 125/20. Mai îș dezbâtusă țara, c-au îmblat vro doi, trei ai pen țara Ungurească. NECULCE, L. 160. Să scăpăta din picioare, de măi cădea. MINEIUL (1776), 17^v2/27. Lovindu-se cu oștile nemicilor, pre ele le-au învins și mai le-au stins. ȘINCAI, HR. I, 99/22. El mai agiunsăse la lăcuința lui. DRĂGHICI, R. 167/13. La pămînt mai că ajunge al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 85. Mai că-mi vine să zic și eu ca omul ceala. CREANGĂ, P. 128, cf. 160, 162, 203. Dacă nu era binele ce mi-ai făcut. . . mai că te mîncam. ISPIRESCU, L. 90, cf. 16. Mai că m-aș duce. PAMFILE, J. II, 152. Dorul ei mai mă omoară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31. Mai era să se aprindă. ȘEZ. V, 84. Că de doru lui mai mor! ALEXICI, L. P. 18. L-o bătut, pînă l-o mai omorît. ALR II 3598/349. ◊ (Întărit prin repetiție) Cu a tuturor tăcere mai mai a Corbului siloghizm... se mărturisea. CANTEMiR, IST. 61. Ș-așa bine că fugea, Mai că mai îl agiungea. ALECSANDRI, P. P. 151. ◊ (În construcții negative, restrînge valoarea negației) Găineli mai nu era în țară. NECULCE, L. 84. În a momițelor țară (Ce mai nu are hotarâ). DONICI, F. I, 18/4. Ei mai nu simțiră intrarea noastră. EMINESCU, G. P. 59, cf. id. O. IV, 112. Mai nu-l prindea somnul, de harnic ce era. CREANGĂ, P. 140, cf. 12,275. Mai nici nu dormea și mai nici nu ospăta. SBIERA, P. 88. Mai nu mai erau pești în Dunăre. RETEGANUL, P. V, 45. Mai nu mai aveau parte de somn. ȘEZ. II, 67. Mai nu are saț (= e mîncăcios). ALR I 783/542. ♦ (În construcții negative, uneori întărind pe „numai”) Doar că nu... , numai cît nu. . . Pînă mai numai că nu-i prindea Petrea. SBIERA, P. 24. Acela mai că nu căzu jos de frică. RETEGANUL, P. III, 28. Mai că nu l-o călcat caru. ALR II 3130/346. ♦ (În legătură cu verbe la modul conjunctiv) Pe punctul. . . , gata... , cît pe ce. Strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I, 80. Numai iată ce dă de un cuptiori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. * (Regional, folosit pleonastic pe lîngă „cît pe ce”) Era mai cît pe ce să pun mina pe dînsul. Com. MARIAN. ◊ (Întărit prin repetare) Sîngele închegat... era mai-mai să umple groapa. CREANGĂ, P. 227. Mai-mai era să-și iasă din minți. ISPIRESCU, L. 74. Era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai. COȘBUC, P. II, 230. Întinse picioarele pînă în dreptul necunoscutului, mai-mai să-l atingă. CONV. LIT. XLIII, 405. Mai-mai sî fac o prostii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Determină alte părți de vorbire) Mai în toate limbile vedem că au acest izvod. N. TEST. (1648), [prefață] 5^v/9. Cinstea bunătății lui era mai peste toată lumea. BIBLIA (1688), [prefață] 7/22. Au arsu tîrgu mai giumătate. NECULCE, L. 84. După multă vreame ce stătu spînzurat, pogorîndu-l mai mort, l-au băgat în temniță. MINEIUL (1776), 186^v2/25. Mai toate sărbătorile lor stau în mîncări. IST. AM. 89^v/5. Și da arendă cît vrea ei pe ele, mai nimic. DIONISIE, C. 163. Mai morți de frică, au început a-ș frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Zmei... cu chip mai de om. GORJAN, H. IV, 140/10. Cele cu neputință chiar, ea poate să le facă. Și mai pe acest cer, cîndva, la pămînt jos îl pleacă. PANN, E. III, 51/20. Gîndul meu.. . mai nimic nu găsește să fi rămas nesmintit. CONACHI, P. 212. Îi uciseră mai pe toți. BĂLCESCU, M. V. 392. Inamicii pierdeau miie de oameni, iar ai noștri rămîneau mai intacți. HASDEU, I. V. 123. Mantaua sa lungă și ruptă, ce ajungea mai până la picioare. EMINESCU, G. P. 48. Ce garduri streșinite cu spini, de mai nici vîntul nu putea răzbate printre ele! CREANGĂ, P. 153, cf. 304. Înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere. CARAGIALE, O. IV, 10. Hainele de pe dînsa. . . se muceziseră și se putreziseră, rămîind mai goală. ISPIRESCU, L. 144. Limba română. .. are același început, mai acea materie și mai acea gramatică [cu limba italiană]. ap. ODOBESCU, S. I, 244. Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I, 57. Cînd îmi ridic ochii, el într-un stejar; plin de zăpadă și mai degerat. LUC. III, 105. Brînză, smîntînă și ouă proaspete... avea mai totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, DR. II, 103. Închizînd mai de tot genele tremurătoare, privi lung-lung în zarea întunecată. MIRONESCU, S. A. 70. Citea mai toată ziua cronici și scrieri istorice. CĂLINESCU, E. 417. Dară carnea era mai crudă. „Ce este... nu-i fiartă” SBIERA, P. 82. Unde pleci, frate, Cu dragostele mai toate? TEODORESCU, P. P. 321. (Întărit prin repetiție) Numindu-l mai-mai un al doilea Alexandru Machedon, primea drept recunoștință... bani! HASDEU, I. V. 241. ◊ (Regional, urmat de „că”) Mai că totdeauna mintea asupră-i putere n-are. CONACHI, P. 281. Era încă mult de lucru, deși era mai că miezul nopții. JUN. LIT. iI 50. Măi că tot la un an și jumătate făcea cîte un copi. SBIERA, P. 187. 3. (Cu sensul atenuat, în propoziții care constituie răspunsuri afirmative) Nu-i așa? – Mai așa! . . . Decît un singur lucru ne stingherește pe-amîndoi. ALECSANDRI, T. 905. Carul dumitale parcă merge singur. – D-apoi... mai singur, nu-l vezi? creangă, p. 40. Așa-i că ți-a căzut cu tronc la inimă? – Mai așa, măi Chirică! id. ib. 166. Îi împușcat [bursucul]? – Mai împușcat! N. A. BOGDAN, ap. TDRG. ◊ (Urmat de adverbele „ca” sau „cît”, uneori repetat, exprimă o comparație relativă) Aproape (ca). Mai ca de două ori de cumu-i curtea, așa era acel ocol. NECULCE, L. 232, cf. N. COSTIN, LET. II, 38/20. Ești un cheag zbîrcit mai ca și mine și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. Se gîndeau la... Licsandra, pe care o știau mai, mai cît cei doi frați de voinică. CAMIL PETRESCU, O. II, 452. Luminau mai ca ziua. ȘEZ. III, 184. ♦ (Determină numerale) Aproximativ, cam, vreo, în jur de.. . , la.. . , circa. Au trecut mai trei luni până au purces. AXiNTE URICARIUL, lLET. II, 153/33. L-au ținut rob mai doisprezece ani. ȘINCAI, HR. II, 70/34, cf. 164/8. Gospodarul... va căpăta mai 1000 lei. I. IONESCU, C. 42/23. Eu aveam un curs de carte extraordinar, și cîștigam mai două mii de fișe. BOLINTINEANU, O. 367. ◊ (Întărit prin „la” adverbial) S-au tînguit mai la un ceas. PANN, E. III, 92/8. C. (Atenuează ideea exprimată de cuvîntul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucîtva. 1. (Determină verbe) Până să va mai lăsa și să va mai domoli firea bărbatului cea sireapă. PRAV. 155, cf. 177. Așijdere și feredeul l-au mai tocmit. NECULCE, L. 308. Lipsit... de tot cel ce putea să-l mai mîngîie. MARCOVICI, C. 4/8. Din norocire atunce au început și turbatile valuri a să mai alina. DRĂGHICI, R. 12/6. Hotărîi să-mi răzbun și ideea asta mă mai liniști. NEGRUZZI, S. I, 7, cf. 63. Te-ai mai încălzit? ALECSANDRI, t. i, 460. Îl botezase cu numele de Agatocle..., ca să mai acopere. . . grosolănia numelui de Leuștean. GANE, N. III, 156. Ninsoarea mai încetase. CREANGĂ, A. 32. Tînăra nevastă, văzîndu-și bărbățelul, mai uită din cele năcazuri! id. P. 7, cf. 5, 33, 253. Vîntul s-a mai potolit. CARAGIALE, O. I, 144. Nu știau ce voie să-i facă, ca să-l mai înveselească. ISPIRESCU, l. 11. Focul mi-oi mai alina. JARNIK-BÎRSEANU, D. 82, cf. 132, 414. A intrat nora-n blide, pînă ce se mai deprinde. ZANNE, P. III, 479. (E x p r.) Așa (sau acum) mai vii de acasă, se spune cuiva care revine asupra unei erori, care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă. Cf. ALECSANDRI, T. 902. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv) Parcă mai m-am ușurat și simțesc cum mă tot însănătoșez! SBIERA, P. 30. ◊ (Cu sensul întărit de complementul verbului) Ploaia și furtuna au mai contenit puțin. DRĂGHICI, R. 73/29, cf. 27/17. Se mai ușurâ nițel de mâhnirea ce îi sfîșia rărunchii. GORJAN, H. I, 5/27. Harap Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. ♦ (Arată că acțiunea exprimată de verb se desfășoară sporadic, întîmplător, nesusținut) Cîteodată, uneori. Vezi că pe-atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări; mai scriau oamenii și de urît. GHICA, S. 86. Prin satul adormit, Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I, 48. Nu te, maică, supăra Că mai mor voinici așa! JARNIK-BÎRSEANU, D. 320. ◊ (Urmat de adverbul „și”) Opreau pentru ei mușchii, pe care-i păstrau sărați la butoaie, mai și vînzînd din ei. MOROIANU, S. 26. Încheagă brînză, umple putinica, mănîncâ toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Cetera mai și greșește. . . Gura mea le potrivește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 357. ◊ (Regional, în legătură cu verbul „a se duce” și precedat de „cam”, exprimă prin restricție intensificarea acțiunii) De-a binelea; întins. V. c a m a i. Face o săritură înapoi și una înainte, și se cam mai duc la împărăție. CREANGĂ, P. 199, cf. 41. Și să te cam mai duci la fugă spre răsărit. MARIAN, T. 45. 2. (Determină diferite alte părți de vorbire) De va fi slugă, ce să dzice om mai de gios. . . , să-l poarte de coadele cailor. PRAV. 36. Acesta obiceaiu iaste de curund în pravilele ceaste mai noi. ib. 109, cf. 125. Galeria era ticsită de dame frumoase, frumușele și mai sluțișoare. NEGRUZZI, S. I, 36. Boieriul acela avea o păreche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301. Ioana dădea demîncare purcelului mai în fundul ogrăzii. REBREANU, R. I, 147. * (Precedă cuvinte sau grupuri de cuvinte care exprimă noțiuni temporale subliniind caracterul lor vag, imprecis) Ceale meare luminate ce le-ai pus în patu-ți mai acmu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 15^r/4. Pentru acee ș-au agonisit... nume de viteaz de la turci, precum își scosese și Cantemir vodă mai în trecuți ani. NECULCE, l. 287. Mai în trecutele zile... era vreme bună. DRĂGHICI, R. 35/12. Mai apoi însă. . . primi. BĂLCESCU, M. V. 412. Mai dăunăzi, înainte de topirea gheții, o femeie..., vrînd să-și spele picioarele, s-a rupt gheața cu dînsa. CR (1836), 44¹/11. Hai de acum să dormim, mai acuș să ne trezim. CREANGĂ, P. 255. Totul rămânea ca mai nainte. ISPIRESCU L. 34, cf. ODOBESCU, S. III, 9. Mai spre amiazi... Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, B. 21, cf. 10. Mai ad’int’e. ALR I 327/270. ◊ Loc. prep. (Învechit) Mai apoi de... = după. Mai apoi de izgnaniia învățătoriului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 44^v/27. E x p r. Mai an = anul trecut (ALR SN III h 779); cu cîțiva ani în urmă (ALR I 1977/251, 790, ALR II/284). Mai an, capitala noastră era în picioare. GHICA, S. 654. Un miel furat mai an din stînă. GANE, N. I, 129. S-a sculat mai an Bădica Troian. TEODORESCU, P. P. 145. (Regional) Mai anțărț = acum doi ani. Că mai anțerțu ne-au dzis noao, tuturor leșilor, craiul Șfedului să ne gătim. NECULCE, L. 254. (Regional) Mai alaltăieri = răsalaltăieri. Cf. ALR II 2393 ter/260, 316, 514, 791, 876. Mai ieri (-alaltăieri) sau mai alaltăieri = de puțină vreme, de curînd. Mai alaltăieri am trecut pe aici. ISPIRESCU, L. 9. Pe foile albastre Ce aduceau mai ieri Vestiri de bucurie, Dorm literele moarte. DENSUSIANU, L. A. 29. Nu știu cine cîntă Despre toate cîte-au fost mai ieri. LESNEA, P. E. 143. ◊ (Restrînge sensul lui „mult” și al lui „puțin”) Venrără la dînsulu mai mulți întru a striiriloru preimitoare. COD. VOR. 104/1. Mai multe să fac [călugărițe] cu de-a sila. PRAV. 197. Vrăjmașii vor voi a-l ține mai multă vreme înpresurat. DRĂGHICI, R. 165/7. Oamenii sînt mai de multe ori ei singuri pricina suferințelor lor! BOLINTiNEANU, O. 362. După mai multe lupte îndelungate, aceste pretenții cad zdrobite. BĂLCESCU, M. V. 8. Prin ușe, se văd mai mulți alegători plimbîndu-se în sus și-n jos. CARAGIALE, O. VI, 137. Sînt de mai multe zile cu voi. ISPIRESCU, L. 8. Unde-or fi oameni mai mulți, La mine să nu te uiți; Unde-or fi mai puținei, Ochii tăi să fie-ai mei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 245, cf. ALR II 2968. (E x p r.) Mai mult sau mai puțin v. mult. ◊ (În legătură cu corelativele „cînd.. . cînd. . . ”, „și. . . și. .. ”, exprimă varietatea prin alternanța dintre contrarii) În multe rînduri s-au dus la groapă. .. și mai de noapte, și mai cătră dzuă. VARLAAM, C. 105. Stelele pe cer derază și mai mari, și mai mărunte. CONACHi, P. 264. Erau acolo o mulțime de oameni, și mai învățați, și mai proști. SADOVEANU, E. 112. Prind cucoșii a cînta.. . Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNIK-BÎRSEANU, D. 163. E x p r. Mai așa = nu tocmai bun, nu chiar așa cum ar trebui. Nu-i vorbă, tot atîta se toarce și c-o furcă mai așa, dar parcă-ți umblă mîna mai ușor pe-o sculă frumoasă. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Tuturor le spune că Simina-i fată Mai așa și-altminteri. COȘBUC, P. I, 247. Mai altfel = nu chiar așa (de rău) cum se prezintă. Eu te socoteam mai altfel, dară văz că ai de gînd să-ți cei iertăciune de la mine ca toți fricoșii. ISPIRESCU, L. 42. ◊ (Restricția este folosită pentru a accentua prin contrast calitatea) Numai în grădina ursului... se află sălăți de-aceste, și mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. Dragu meu, mai puțini oamini ca dumneata! ALR II 3093/520, cf. 3093/682, 812, 928. (E x p r.) (Cam) mai ba v. b a. D. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului de superioritate și a superlativului relativ). I. (Formează comparativul) 1. (Termenii comparației sînt exprimați în frază și se leagă prin „decît”, prin „ca” și, învechit sau atunci cînd al doilea termen al comparației este un numeral, prin „de”) Și lăcui într-unșii mai multe de dzeace dzile. COD. VOR. 66/13. Mult mai cinstită de aurul. ib. 140/13, cf. 50/1, 52/27, 60/14. Întru înțeleptu și sufletu... semerea tatălui, în dzeire mai mic de tatăl după omerie. PSALT. 336. Sudalma ce să va face în tîrg iaste mai mare decît aceaia ce s-are face la sat. PRAV. 230, cf. 108, 158, 173, 224. Ceia ce sîmt mai mici de 25 de ani. ib. 259. Să neguțitorească cu dînsa mai bine decît cu aurul și decît fiece altă aveare. BIBLIA (1688), [prefață] 3/47. Și poate să vie o vreme să trebuiască și să slujască împărățiii mai mult prețul decît trii mii de pungi de bani, îndzăcit decît giuruiescu ei. NECULCE, L. 20. Am făcut planuri de fericire mai ciudate decît visurile. MARCOVICI, C. 15/3. Îl iubea mai mult decît ochii. DRĂGHICI, R. 3/17. Zulnia, cea mai frumoasă decît zorile la față. CONACHI, P. 82. Mai mult de șaptezeci cetăți. BĂLCESCU, M. V. 6. Mai bine-mi place s-aud sunînd Un răcnet aspru de răzbunare Decît oftare De amor blînd. ALECSANDRI, P. II, 79. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt, mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I, 54. Încearcă, fii mai fericit ca mine. DEMSUSIANU, L. A. 58. Cît de mare-i pămîntu, Ce-i mai rău ca urîtu? JARNIK-BÎRSEANU, 8, cf. 90, 411. Măi mare ca mine. A III 17. Mai degrabă știe satul decît bărbatul, se spune în ironie la adresa bărbaților care nu știu că sînt înșelați. Cf. ZANNE, P. IV, 257. Mai scumpă ața decît fața, se spune atunci cînd cineva, după multă muncă, nu se alege cu nimic. Cf. id. ib. III, 12. ◊ (E x p r.) Unul (sau una) mai... decît altul (sau alta) sau care (mai) de care mai..., care mai de care, se spune cînd vrem să arătăm că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. Graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Pietre nestemate, una mai frumoasă decît alta, una mai mare decît alta. id. ib. 191. Care mai de care mai fermecătoare. H IV 61. ◊ (Întărit prin adv. „și”) La Țarigrad și la unguri și în Crîm, și mai cu preț decît aice era bucatele toate. NECULCE, L. 379. ◊ (Comparativul aflîndu-se în raport sintactic adversativ cu pozitivul, termenii comparației nu mai necesită elementul de legătură) Rele-s, bade, frigurile, Da-s mai rele dragostele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 7. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc. id. ib. 90. (întărit prin adv. „și”) Milă mi-e de haina lui, dar de cămașa mea și mai tare. Cf. ZANNE, P. III, 179. ◊ (Cu termenul de comparație „toți” sau un echivalent semantic al acestuia, comparativul capătă sens de superlativ) Te știu că ești mai înțelept de toți iudeii. COD. VOR. 74/12. Urîtu. .. și mai hicleanu de tot pămîntul. PSALT. 327. Mai micul și mai apoi de toți și ticălosul. MOXA, 399/32. Va rămânea fără de cinste, care lucru iaste mai rău de toate. PRAV. 248. Să fie mai apoi de toți. N. TEST. (1648), 53^r/27. Să fii tu mai sus decît toate limbile. BIBLIA (1688), 145¹/25. * Expr. (Învechit) Mai apoi de toate = în cele din urmă, la sfîrșit. Și ieșind întreg íl deaderă herilor să-l mănînce, mai apoi de toate îi spintecară pîntecele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață. DOSOFTEi, V. S. septembrie 2^v/22. 2. (Al doilea termen al comparației este subînțeles) Mai bunru e cela ce dă bunrătate. COD. VOR. 128/22, cf. 20/22, 122/24, 152/27. Lumina mai mare să slujască zuoei [= zilei] și lumina mai mică să slujască nopției. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/24. Mai mare iaste răpitura, cînd va fi cu soții multe. PRAV. 184. Nu era cu putință să lase mai folositoare învățătură. BIBLIA (1688), [prefață] 3/13. Îmi va da ceea ce-mi va fi mai de folos. MARCOVICI, D. 2/17. Din aceste [oase] au ales el care era mai tari și mai ascuțite. DRĂGHICI, R. 58/10. A tale scrisori duioase,.. Mă cufund în întuneric de gînduri mai amărîte! CONACHI, P. 104. Aș vrea să văz ziua pămîntului vestită, Să respir un aer mai liber, mai curat. ALEXANDRESCU, M. 7. Toarce baba mai turbată! ALECSANDRI, P. I, 8. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi. EMINESCU, O. IV, 12. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. De ce nu ești mai blînd, Dragomire? CARAGIALE, O. VI, 257. Își aruncă ochii la dînsa mai cu băgare de seamă. ISPIRESCU, L. 35. Alții poate vor vorbi mai bine și mai complet despre meritele prietenului nostru. IONESCU-RION, C. 129. Din fundul lumii, mai din sus. . . , Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, B. 18. Simțea că i-e mai dragă Ileana. REBREANU, NUV. 108. Ascultă aci, că e mai extraordinar! CAMIL PETRESCU, T. III, 363. Dar aici, fărâ-ndoială, Noi sîntem mai cu greșeală. DEȘLIU, M. 44. Cînd gîndești să te umbrești, Mai tare te dogorești! JARNIK-BÎRSEANU, D. 179. De-i mai mic, e mai voinic. id. ib. 310. Vorbesc măi tare: ALR II/I h 27. Bucatele de la masa altuia sînt mai cu gust, se spune în batjocură la adresa celor zgîrciți. Cf. ZANNE, P. III, 495. ◊ (Învechit și popular, cînd termenul determinat este într-o construcție prepozițională, „mai” trece înaintea prepoziției) Mai în mare păcate-l va arunca și mai în grei păzitori va hi ținut. VARLAAM, C. 208. Dzice că mai pre mare ploi să băte ei cu șfedzii. neculce, l. 244. Îl aprinde mai cu strașnică pornire. CONACHI, P. 84. Lacomi la găzdășie, Mai la mare sărăcie. DOINE, 38. ◊ (Întărit prin „și” sau „și. . . încă”, cu accentul propoziției sau al frazei pe „și”, exprimă o gradație intensivă a calității) Vei câștiga și mai multă bucurie a sufletului. DRĂGHICI, r. 48/17. Și mai rău, și mai mult încă. CONACHI, P. 83, cf. 260, 267, 277. O nație și mai barbară, și mai puternic. BĂLCESCU, M. V. 8. Cu asta a voit spînul... să facă pe Harap Alb ca să-i ieie și mai mult frica. CREANGĂ, P. 208. Merse. . . merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, l. 5. Cînd gîndești să scapi de-un rău, Vine altul și mai greu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 222. ◊ (Loc. adj. și adv.) (Încă) și mai (și) (decît) = și mai mult, și mai grozav. Tată-său în picioare, ba încă și mai și. . . CREANGĂ, P. 250. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Oricît ar fi de frumoase, tot ar voi să fie și mai. CONTEMPORANUL, VI₂, 201. ◊ (Termenii între care se stabilește proporția sau gradația sînt introduși prin „de ce.. . de aceea”, „cu cît. . . cu atît”, „pe cît. . . pe atît”) Mintea, cu cătu-i tare, cu atîta mai mult lucrează. CONACHI, P. 278. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț. ISPIRESCU, L. 2, cf. 41. Trandafirul, cu cît mai frumos, cu atît mai puțin ține. ZANNE, P. I, 297. ◊ (În legătură cu „tot”, „din ce în ce” sau cu un echivalent al acestora, exprimă o gradație continuă) Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe. EMINESCU, O. I, 95. Umbra morții se întinde tot mai mare. id. ib. 148, cf. 97, 103. Înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ (În construcții negative, comparativul de superioritate exprimă egalitatea) Întru această Troiță nece urul nu iaste mai vechi și nece mai apoi, nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337. Să să bucure... cu acest binre, până cînd să vor împlea doodzeci de ai.. . , iară nu mai mult. PRAV. 49. Nu mai puțîn și maica sa... îi zicea. DRĂGHICI, R. 5/14. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascălul. GANE, N. III, 133. Cin-poftește traiul meu, Să i-l deie Dumnezeu, Nici mai bine, nici mai rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 127. ◊ Expr. (Și) mai multe nu v. m u l t. Nici mai mult nici mai puțin v. m u l t. 3. (Învechit și regional, de obicei accentuat pe „mai”, comparativul concurează din punct de vedere semantic cu superlativul relativ sau cu cel absolut, după cum este sau nu urmat de o determinare introdusă prin „între” sau „dintre”) Mic era întru frații miei și mai tărăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Dintr-alalți au fost mai drag ucenic lui H[risto]s. N. TEST. (1648), 104 ^v/4. Au fost și David mai mic între frații și în casa tătîne-său. ANTIM, P. 4. Era, de nu toți, mai mare parte români. ȘINCAI, HR. I, 56/23. Era mai mic dintre toți. GANE, N. II, 145. Că prînzu cînd e mai dulce, El ia cartea și citește, Prînz pe masă se răcește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75. Du-mă, Doamne, și mă pune, Unde mi-i mai drag pe lume. id. ib. 145. Cînd era zîna mai în focul jocului. SBIERA, P. 38. [Oița] mergea tot înaintea turmii și era ca un păcurar care-i mai harnic! RETEGANUL, P. III, 57. Și cînd era șărpoaica mai aproape de ei, Crăișorul făcu din nevastă-sa moară pe o apă mare. MERA, L. B. 36. 4. (Comparativul anumitor adjective, adverbe și locuțiuni capătă valori semantice în care nu se mai simte sensul pozitivului și este folosit ca locuțiune) Mai ales v. a l e s. Mai bine v. b i n e. Mai bine de... v. b i n e. Mai cu deosebire v. d e o s e b i r e. Mai dihai v. d i h a i. Mai mult v. m u l t. Mai pe deasupra v. d e a s u p r a. Mai prejos v. p r e j o s. Mai presus v. p r e s u s. Mai cu seamă v. s e a m ă. Mai vîrtos v. v î r t o s. II. (Formează superlativul) 1. (Precedat de „cel, cea” sau, regional, de „ăl, a”, formează superlativul relativ al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale pe lingă care stă) Cumu și întâii preuți (p o p a cel mai mare N. TEST. 1648, a r c h i e r e u l BIBLIA 1688) mărrturisescu-mi. COD. VOR. 38. Cei mai mulți și cei mai mari și mai credincioși dăscăli dzic. PRAV. 213. Spre cea mai multă parte. BIBLIA (1688), [prefață] 3/27. Cel mai mic sunet ce auze îl înspăimînta. DRĂGHICI. R. 40/4. Cele mai bune și înțelepte purtări. GORJAN, H. I, 2/4. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire. CONACHI, P. 99. Sînt cel mai mare dintre frați. CREANGĂ, P. 184. Grajdurile... unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția. ISPIRESCU, L. 3. Brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde. COȘBUC, P. I, 88. Busuioc roșu răsare, Unul mic și altul mare;... Cel mai mare mi-i drag tare! JARNIK-BÎRSEANU, D. 22. Ali mai multe muieri. ALR II 3014/2. Ion îi hăl măi nalt. A III 17. 2. (Precedat de adverbul „cît” sau, învechit și regional, de „cum”, indică superlativul absolut al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale determinate) Cumu-i mai de sîrg să slobodzi pre cei 3 oameni. VARLAAM, C. 394. Să o îndzestreadze și să o și mărite cum mai de sîrg. PRAV. 204. Iaste minciunos și om cumu-i mai rău. ib. 234. Să aibă. . . cît va pute mai multe poame și stridii. DRĂGHICI, R. 165/13. Se dichisi și el cum știu mai bine. ISPIRESCU, L. 33. Vinișor de nouă ai, Cum e mai bun pentru trai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. III. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului sau a superlativului substantivelor și al altor părți de vorbire al căror conținut poate fi asimilat cu însușirile) Nu știu ce vină or hi dat bieților tîrgoveți de Hotin, a o samă ce au fost mai fruntea, de i-au înpens din cetate de pe zid. M. COSTIN, O. 77. Era mai om decît toți. NECULCE, L. 110. Noi am trăit în lume... In mai îmbilșugare decît trăim acum. NEGRUZZI, S. II, 177. Mai liniște ce avem! VLAHUȚĂ, D. 297. Mai legămînt decît cuvîntul omului de cinste, se poate? CONV. LIT. XLIV₂, 76. Tot îți place ție Brașovul – mai Brașov ca Lipsca nu găsești. CARAGIALE, O. VII, 450. Judeci ca cea mai femeie dintre femei! C. PETRESCU, Î. I, 9. Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. – Și: (regional) măi, ma adv. – Lat. magis.

prinde [At: (a. 1521) HURMUZAKI, XI, 843 / V: (reg; cscj) ~a, (înv) pren~ / Pzi: prind, (îrg) prinz, (reg) pring / E: ml pre(he)ndere] 1 vt (D. oameni și animale; c. i. ființe și lucruri) A lua, a apuca sau a înșfăca, cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. 2 vt (Reg; îlv) A ~ un sărutat (sau o sărutare) A săruta. 3 vt (Îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul pentru a reuși. 4 vt (Îe) A ~ oala de toartă A deveni obraznic și încrezut. 5 vt (Îrg; îe) A-și ~ capul (sau capetele) A se pune la adăpost de primejdii. 6 vr (Îe) A se ~ cu dinții de carte A se apuca serios de învățătură. 7 vt (Îlv) A ~ de urechi (pe cineva) A urechea. 8 vi (Reg; îe) A-și ~ de gură A se abține să spună ceva Si: a tăcea. 9-10 vit (Reg; d. vin; îe) A ~ de limbă A pișca (pe cineva). 11 vt (Îvp; spc; d. oameni; c. i. unelte, instrumente etc.) A apuca cu scopul de a se servi de el pentru a lucra. 12 vt (Îvp; pex) A utiliza ținând cu mâna. 13 vt (Înv; îlv) A ~ (un) lucru A lucra. 14-15 vti (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sau a-i ~ (cuiva) mâna (la ceva) A se pricepe la ceva, dovedindu-se îndemânatic. 16 vt (Înv; îe) A ~ arme (sau armele) A porni o acțiune militară împotriva cuiva. 17 vt (Rar; cu complementul „pulsul”) A stabili pulsul cuiva punând degetul pe o arteră. 18 vr (Udp „de” care indică locul de unde se apucă) A-și încleșta mâna sau mâinile, ghearele etc. de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: a se agăța, a se apuca, a se atârna. 19 vt (Rar) A da de ceva în care să se poată sprijini. 20-21 vtrr (C. i. oameni; urmat de determinările „în brațe”, „la piept” etc.) A-și petrece ori a-și întinde mâinile sau o mână pe după ceva sau cineva, pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: a îmbrățișa. 22 vra (îe) A se ~ (cu cineva) de păr (sau de piept) A se încăiera cu cineva. 23 vrr (Urmat de determinările „în joc”, „la joc”, „la horă”) A se lua sau a se ține de mână cu cineva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa. 24 vr (Reg; îe) A se ~ în horă (sau în joc) A participa pentru prima dată la hora, la dansul etc. din sat. 25 vr (Reg; pex; d. tineri; îae) A ajunge la vârsta când poate ieși la horă, la dans etc. în sat. 26 vr (Îae) A se lăsa antrenat într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor. 27 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la joc (sau în horă etc.) A invita sau a lua pe cineva la joc, în horă etc. 28 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A percepe. 29 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A reține. 30 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A învăța. 31 vt (Spc; c. i. obiceiuri, deprinderi, meserii etc.) A-și însuși. 32 vt (Rar; îlv) A ~ obicei A se obișnui. 33 vt (Înv; îlv) A ~ nărav A se nărăvi. 34 vt (D. ființe; urmat de determinările „cu ochii”, „cu privirea”, „în priviri” etc.) A avea în câmpul vizual Si: a observa, a vedea. 35 vt (D. telescoape, aparate de fotografiat etc. sau d. obiectivul acestor aparate) A cuprinde în raza sa de acțiune în timpul funcționării. 36 vt (D. fotografi, reporteri etc.) A face să intre în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 37 vt (Pex) A fotografia. 38 vt (Pex) A filma. 39 vt (D. pictori, scriitori, critici etc. sau d. diverse domenii ale artei sau științei) A sesiza și a prezenta prin mijloace caracteristice Si: a contura, a zugrăvi. 40 vt (D. ființe; c. i. cuvinte, sunete, zgomote) A percepe și a desluși cu ajutorul auzului Si: a auzi. 41 vt (Îe) A (sau, pop, a-și) ~ de veste (ori, rar, de știre) sau (îrg) a ~ veste A afla la momentul oportun. 42 vt (Îae) A-și da seama. 43 vt (C. i. tonuri, sunete) A executa în mod corect, exact. 44-45 vtrp (C. i. ființe) A opri cu forța din mișcare, alergare, zbor etc. Si: a (se) captura. 46-47 vtrp (Spc; c. i. animale sălbatice, păsări) A (se) vâna. 48-49 vtrp (Spc; c. i. persoane urmărite, răufăcători, inamici etc.) A aresta. 50-51 vtr (Îe) A (se) ~ în cursă (sau în capcană, în laț) ori, îvr, în lațe A face să intre sau a intra din greșeală într-o încurcătură mare, periculoasă etc. din care nu se poate ieși. 52-53 vtr (Îae) A (se) înșela. 54-55 vtr (Îae) A (se) da de gol. 56 vt (Îvp; îe) A ~ (pe cineva) la oaste (sau, reg, la cătane) A duce pe cineva cu forța în armată. 57 vt (Îvr; îe) A-i ~ ochii (cuiva) sau a-l ~ (pe cineva) de ochi A atrage privirile cuiva, datorită aspectului armonios sau ieșit din comun Si: a frapa. 58-59 vtrp (Îe) A ~ (pe cineva) la mână (sau la mâna ori mâinile lui, în mâna lui) sau a se ~ la mâna (cuiva) A (se) ajunge, prin mijloace, în general, căutate, să (se) dispună de soarta, de viața etc. cuiva, care a comis ceva. 60 vt (Îe) A ~ șarpele cu mâna altuia A rezolva o situație dificilă folosindu-se de efortul altcuiva, dar atribuindu-și sieși meritele. 61 vt (Gmț; îe) A ~ vulpea de coadă A fugi pentru a scăpa de ceva sau de cineva. 62 vt (Îe) A ~ prepelița (ori ciocârlanul sau purceaua etc.) de coadă A se îmbăta. 63 vt (Rar; îc) ~-muște Gură-cască. 64 vt (Reg; îcs) De-a ~-mă De-a prinselea. 65 vt (Reg; îcs) ~ barza puișoru Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 66-68 vtir (Îlv) A ~ pește² A pescui. 69 vt (Pex) A căuta și a scoate din apă o ființă sau un lucru, pentru a salva, a recupera Si: a pescui. 70 vt A ajunge pe cineva din urmă. 71 vt A apuca să mai găsească ceva, înainte de a pleca. 72 vt (C. i. obiecte sau ființe care cad, sunt aruncate, străbat aerul etc.) A reține cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 73 vt (D. oameni; c. i. vehicule care sunt gata de plecare) A sosi la timp sau în ultima clipă pentru a putea lua, folosi etc. Si: a apuca. 74-75 vt (C. i. ocazii, împrejurări favorabile etc.) (A putea sau) a ști să folosească, să valorifice, să exploateze. 76 vt (C. i. epoci sau evenimente) A trăi într-o anumită perioadă ori a fi martor la cele petrecute în perioada respectivă. 77 vtrp (C. i. obiecte sau părți ale acestora) A fixa de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. 78 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o nevoie A ajuta pe cineva aflat într-o situație materială dificilă. 79 vt (Pop; îe) A-și ~ o (sau vreo) nevoie (sau nevoile cu ceva) A face față unei nevoi materiale. 80 vr (Reg; îe) A se ~ ca nuca (sau ca mazărea) în (sau de) perete A fi total nepotrivit pentru o anumită împrejurare. 81 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A coase. 82 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A cârpi. 83 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, podoabe etc.; la participiu și urmat de determinări care arată locul) A pune sau a fixa ori a strânge în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc., înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. 84 vt (C. i. părul) A strânge la un loc sau a aranja strângând într-o anumită pieptănătură. 85-86 vtrp (C. i. cai; urmat de determinări care indică felul vehiculului, udp „la”) A (se) înhăma. 87-88 vtrp (C. i. boi; urmat de determinări care arată felul vehiculului, udp „la” sau „în”) A (se) înjuga. 89-90 vtr (C. i. obiecte; udp „de”, „la”, „în” etc.) A agăța de ceva, lăsând să cadă liber în jos Si: a atârna, a spânzura, a suspenda. 91-92 vtr (C. i. ființe) A lega de gât, de picioare, lăsând să atârne Si: a spânzura. 93 vr A se opri fixându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. 94 vr (D. unele plante parazite sau d. plante agățătoare) A se fixa ori a se agăța de ceva, crescând în sus sau a crește pe ceva. 95 vr (Înv; d. oameni) A se stabili la... sau a se fixa ori a rămâne în... 96-97 vtr A (se) uni prin atingere. 98-99 vtr A (se) lipi cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, din alte cauze. 100 vr (D. țesuturi, părți ale corpului) A se lipi la loc, reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 101-102 vir A adera la ceva sau a se lipi de ceva. 103 vr (Îe) A nu se ~ somnul de cineva A nu putea dormi. 104 vr (Îrg; îe) A se ~ (cuiva) privirile (sau ochii ori ochiul) de (ori pe) cineva (sau de ceva) A se opri cu privirea pe cineva sau pe ceva. 105 vr (Îrg; îae) A alege cu privirea pe cineva sau ceva. 106 vr (Înv; îe) A se ~ mintea după ceva A fi de acord cu cineva sau cu ceva. 107 vr (Mol; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 108 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) fi folositor Si: a(-i) folosi, a(-i) servi. 109 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) aduce un serviciu sau a(-i) fi de ajutor. 110 vi (Îe) A-i ~ rău A-i face un deserviciu sau a-i cauza o neplăcere, un rău. 111 vt (Îrg; ccd; urmat de determinări ca „foamea”, „setea”, „pofta”) A-și potoli¹. 112-113 vri (Înv; d. mâncare; îcn) A-i prii¹. 114 vt (D. îmbrăcăminte, podoabe, pieptănătură etc.) A-i sta cuiva bine. 115 vt (Pex; d. gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) A fi adecvat pentru cineva. 116 vt (Îe) A-l ~ rău (pe cineva) A nu-i sta bine. 117 virt (Îvp; d. arme, unelte tăioase, proiectile) A pătrunde, tăind, găurind, vătămând etc. 118-119 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale sau valori monetare) A intra în posesia a ceva Si: a dobândi, a obține. 120-121 vtrp (Îrg; c. i. valori monetare) A obține contravaloarea a ceva Si: a încasa. 122-123 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale) A (se) cumpăra. 124 vt (Pex; fig) A reuși să obțină. 125 vti (D. ființe; îe) A ~ putere (ori puteri sau forță) sau (reg) a ~ la putere A începe să capete sau a căpăta mai multă forță, vitalitate Si: a se întări. 126-127 (D. bunuri în mișcare, fenomene fizice etc.) A-și intensifica activitatea. 128 vt (D. oameni; îe) A ~ rădăcini (sau rădăcină) A căpăta stabilitate într-un anumit loc Si: a se fixa, a se stabili. 129 vt (D. acțiuni, deprinderi, idei etc. ale oamenilor) A începe să găsească un mediu prielnic pentru a se manifesta. 130-131 vtr (Îe) A ~ carne (moale sau burtă ori seu etc.) ori a se ~ carnea (pe cineva) A se îngrășa. 132-133 vti (Îe) A ~ limbă (sau glas) ori (pop) a ~ la limbă A căpăta curaj, îndrăznind să vorbească, să-și spună părerile. 134-135 vti (Îae) A-i veni poftă să vorbească. 136 vt (Rar; d. copii; îe) A ~ limbă A începe să vorbească. 137-138 vti (Îe) A ~ viață sau (reg) a ~ la viață A se înviora. 139-140 vti (Îae) A se însănătoși. 141-142 vti (Pop; îe) A ~ inimă ori (reg) a-și ~ inima sau a (mai) ~ la inimă (ori, îrg, la suflet, la fire) A începe să capete sau a căpăta curaj Si: a se îmbărbăta. 143-144 vti (Pop; îae) A-și veni în fire. 145-146 vti (Pop; îae) A-și reface forțele. 147 vt (Îe) A ~ ființă (sau viață) A se naște. 148 vt (Îae) A se contura vizual sau în minte. 149-150 vti (Îe) A ~ nas sau (reg) a ~ la nas A deveni arogant sau obraznic Si: a se obrăznici. 151 vt (D. oameni; îe) A ~ față A începe să arate bine, căpătând culoare, un aspect frumos, sănătos. 152 vt (D. unele alimente; îae) A se rumeni sub acțiunea focului. 153 vt (Îe) A ~ un fir A avea un punct de plecare pentru a afla ceva, cunoscând un amănunt în legătură cu o anumită situație. 154 vt (Îae) A obține firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire. 155 vt (Îvr; îe) A ~ temei A căpăta stabilitate Si: a se statornici, a se stabili. 156 vt (Îvr; îe) A ~ foc A se înflăcăra. 157-158 vti (Îe) A ~ minte (ori, reg, la minte, la cuminție) A câștiga experiență, devenind mai înțelept. 159-160 vti (Îae) A se face om de treabă. 161-162 vti (Îe) A ~ chef (sau, rar, la chef, ori, înv, la voie bună) A începe să se înveselească. 163 vt (Înv; îe) A ~ partea (cuiva) A lua cuiva apărarea. 164 vt (Înv; îae) A se situa pe aceeași poziție cu cineva. 165 vt (Înv; îe) A(-și) ~ gazdă A poposi la o anumită gazdă. 166 vi (Reg; îe) A ~ la zile A mai crește în vârstă. 167 vt (Pfm; îe) A ~ seu (la rărunchi) A se îmbogăți. 168 vt (Reg; îe) A ~ urechi A auzi. 169 vt (Reg; îae) A înțelege. 170 vi (Reg; îe) A ~ în cap A se îmbăta. 171 vt (Reg; îe) A ~ zburător A se transforma în strigoi. 172 vt (Îvr; spc; c. i. funcții, posturi) A obține. 173 vta (Trs; la jocul de cărți) A câștiga, bătând cu o carte superioară. 174 vt (D. suprafețele corpurilor) A căpăta un strat de... sau a se acoperi cu... 175 via (Îvp; d. femei; urmat de determinarea „grea”) A rămâne însărcinată. 176 vta (Îvp; d. femele) A concepe. 177-178 vti (Îvp) A prăsi. 179 vr (D. plante, semințe) A-și forma rădăcini, dezvoltându-se normal. 180 vr (D. plante) A începe să se hrănească prin rădăcini, după transplantări. 181 vr (D. altoi) A da mugur sau a se dezvolta dintr-un mugur. 182-183 vri (Fig) A (se) impune. 184-185 vri (Fig; d. manifestări sau acțiuni ale omului) A reuși să-și atingă scopul. 186 vrim (Îvr) A se cuveni. 187 vrim (Îvr) A-i fi sortit să... 188 vt (Rar) A contracta o anumită boală. 189 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) Apune stăpânire pe... 190 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) A domina. 191 vt (Fig) A atrage, făcând incapabil de altceva. 192 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A cuprinde (pe neașteptate). 193 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A copleși. 194 vt (Îlv) A(-l) ~ mirarea (sau, îvp), mirare, minune, minuni (pe cineva) A se mira tare. 195 vt (Îvr; îlv) A-l ~ otrava A otrăvi. 196 vrim (Îcn) A nu găsi crezare. 197 vt (Rar; îe) Ce te-a (sau l-a, v-a etc.) prins? Se spune pentru a-și exprima mirarea în fața unei atitudini, a unei acțiuni etc. neașteptate, anormale a cuiva. 198 vt (Reg; îe) A-l ~ mințile (pe cineva) A ști. 199 vt (Reg; îae) A pricepe. 200 vt (Îe) A ~ beția (pe cineva) A (se) îmbăta. 201-202 vtr (Îvp; fig; d. boli, farmece, blesteme, descântece) A se abate asupra cuiva, producând un efect negativ. 203-204 vtr (Îvp; pex) A deteriora. 205 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) friguri (sau friguri de moarte) A simți un fior de spaimă, de furie etc. 206 vr (Reg) A se contamina. 207 vt (Înv; d. foc) A distruge prin ardere. 208-209 vtr (A face să fie sau) a fi imobilizat, reținut, oprit într-un anumit loc, de ceva material. 210 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu coada între ușă A surprinde pe cineva mințind. 211 vt (Spc) A exercita o presiune asupra unui corp, surprins într-o anumită poziție, strivindu-l. 212 vt (Pop; spc; d. dureri fizice; c. i. părți ale corpului omenesc) A înțepeni. 213 vt (D. vânt, ploaie etc.) A cuprinde și a lua cu sine Si: a antrena. 214 vt (Pop; c. i. posturi de emisie sau ceea ce se emite) A recepționa. 215 vt (Pop; pex) A auzi. 216 vt (Pop; c. i. locuri în spațiu, suprafețe) A ocupa. 217-218 vti (Înv; îlv) A ~ cu chirie A închiria. 219 vt (Îe) A ~ loc A se bucura de considerație. 220 vt (Îae) A fi util. 221 vt (Îvr; îae) A ține loc de... 222 vt (Îe) A nu-l ~ locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr, neputând sta locului sau negăsindu-și locul. 223 vt (Înv; îe) A-i ~ calea cuiva A pândi trecerea cuiva, stând în drumul lui. 224 vt (C. i. oameni) A surprinde asupra unui fapt. 225 vt (C. i. oameni) A descoperi pe cineva care a săvârșit o neregulă, o faptă reprobabilă, o infracțiune etc. 226-227 vti (Rar; îe) A ~ (pe cineva) cu măsura (sau cu litra ori cu ocaua) mică A descoperi minciuna sau înșelătoria practicate de cineva. 228-229 (Reg; îe) A ~ în piuă (sau cu piulița) A da pe cineva de gol. 230 vr (Rar) A se surprinde făcând ceva în mod inconștient sau fără voia lui. 231-232 vtr (Îvp; fam) A (se) încurca în ceea ce spune sau în răspunsuri, fiind determinat să se dea sau dându-se de gol prin ceea ce spune. 233-234 vtr (Pex) A (se) pune într-o situație dificilă, fără ieșire. 235 vt A da într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fi dorit sau ar fi dorit să întâlnească ori să găsească de sau peste cineva. 236-237 vri (Înv) A se produce deodată, contrar așteptărilor, dorințelor etc. 238 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A da de urma... 239 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A găsi, în mod neașteptat sau nedorit. 240 vt (D. unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.) A se abate, de obicei în mod nedorit, asupra cuiva sau a ceva, surprinzând într-un anumit loc. 241 vt (Rar; îe) A nu-l ~ (pe cineva) vremea în loc Se spune despre un om extrem de ocupat. 242 vr (Îvp) A-și lua obligația ori angajamentul de a face ceva, învoindu-se sau fiind de acord să... 243-244 vrt (Înv; îe) A se ~ chezaș (sau cu chezășie) A garanta pentru sine sau pentru altul. 245 vr A o lua în serios, fără temei, prin inducere în eroare. 246 vr (Înv; îe) Cum s-ar ~ Cum s-ar zice. 247 vra A paria². 248 vt (Îrg; c. i. valori) A socoti. 249 vrp (Înv) A fi considerat. 250 vtri (Îvp; udp „de”, „la”, „în”) A se angaja. 251 vtri (Îe) A (se) ~ (la sau în) vorbă (ori, reg, vorbe) sau (reg) în cuvinte (cu cineva) ori (reg) a-și ~ vorba (cu cineva) A începe să discute cu cineva sau între ei. 252 vr (Reg; îe) A se ~ la vorbă A se înțelege. 253-254 vit (Îe) A (o) ~ la fugă sau a ~ fuga A o lua la fugă. 255 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de mușteriu A face pe cineva să devină client. 256-257 vtrp (Reg; îe) A ~ post A începe să (se) postească. 258 vi (Trs; Mol; spc) A începe să vorbească. 259 vi (Înv; spc; d. oameni) A contribui la... 260-261 vrt (Pop; spc) A (se) angaja într-o slujbă. 262 vt (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv, are valoare de verb semiauxiliar) A începe să... 263 vr (Udp „cu”, care indică persoanele cu care se intră sau care intră în concurență, în confruntare etc.) A se măsura Si: a se bate, a se lupta. 264 vr (Reg; îe) A se ~ în câini (cu cineva) A încerca să enerveze pe cineva. 265 vr (Reg; îae) A provoca pe cineva. 266 vt (Reg; îe) A-și ~ mintea (cu cineva) A lua în serios spusele cuiva. 267 vt (Reg; îe) A-și ~ treabă (sau vadul cu cineva) A o păți. 268-270 vtir (Îvp) (A se asocia sau) a face să se asocieze. 271-272 vrt (Îvp; spc) (A intra sau) a face să intre în relații de rudenie, de dragoste, de prietenie cu cineva. 273-275 vtri (Îe) A se ~ în sâmbră sau a ~ în ortăcie (ori în, de sâmbră) sau a ~ tovărășie A se întovărăși. 276 vr (Reg; d. apă) A îngheța. 277 vr (D. gheață) A se forma ca o crustă. 278 vi (Rar; d. anumite substanțe) A se solidifica. 279-280 vrtf (D. laptele dulce) (A se transforma sau) a face să se transforme în lapte bătut sau în iaurt, căpătând sau dând un aspect consistent Si: a (se) închega, a (se) coagula. 281-282 vr (D. unele preparate culinare) (A căpăta sau) a da consistență Si: a (se) închega, a (se) coagula. 283 vt (D. oameni; îe) A ~ cheag A începe să se întărească. 284 vt (D. conversații; îae) A începe să se desfășoare și să devină cursivă. 285 vr (Reg; d. pâine) A se rumeni. 286 vr (Îe) A nu i se ~ (cuiva) colacii A nu reuși ceea ce și-a propus. 287 vr (D. unele mâncăruri) A forma o crustă la fundul vasului ori a căpăta un gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului. 288 vi A suferi efectul unei acțiuni exercitate asupra lui.

Maria Avînd o largă arie de răspîndire care acoperă Europa, cele două Americi, Australia, o parte a Africii și a Asiei, Maria, cel mai cunoscut și frecvent dintre prenumele feminine, comune unui mare număr de popoare și limbi, continuă în onomastica modernă un vechi nume biblic. Tradițional la vechii evrei, purtat de profetesa Maria, sora mai mare a lui Moise (menționată în Exod), numele în discuție este mult mai bine cunoscut din N.T., unde este purtat de mai multe personaje, celebră fiind Fecioara Maria. Crearea și răspîndirea cultului acesteia este în strînsă legătură cu celebrarea zeiței egiptene Isis (→ Isidor). Răspîndit în epoca elenistică și romană într-o foarte întinsă arie geografică ce includea și Dacia, cultul acesteia a concurat în mod serios creștinismul primitiv; pentru a-l înlătura, a fost instituit cultul Mariei, necunoscut iudaismului și nici creștinismului pînă în sec. 4. Cum se explică formele sub care este cunoscut numele în diferitele limbi vorbite în Europa? În greaca N.T., unul dintre intermediarii prin care s-a răspîndit onomastica biblică, apar două forme: una indeclinabilă, mai frecventă și probabil mai veche, Mariám și o alta declinabilă dar mult mai rară, María, gen. Marias. În textul ebraic este întîlnită însă forma Miryam (de aici prenumele feminin actual Miriam), spre deosebire de forma arameeană Maryam din Targum, considerată de unii specialiști o modificare a primei forme datorate apropierii de cuvîntul arameean mar „domn, stăpîn”. Luînd în considerație că în Septuaginta forma este Mariam și că același tratament – cu a în prima silabă – este propriu arabilor, sirienilor și etiopienilor, unii lingviști cred că forma inițială ebraică era Maryam, introducerea lui i în prima silabă fiind pusă pe seama Massoreților. Trecut din greacă în latină, Maríam (de remarcat obișnuita modificare a accentului) a fost simțit ca un acuzativ, pe baza acestei forme „reconstituindu-se” nominativul María, continuat, uneori cu mici modificări, de franceză, italiană, spaniolă, engleză etc. În mod normal, originea și semnificația originară a acestui nume celebru au fost mult dezbătute de-a lungul timpului; au fost propuse pînă astăzi peste 60 de soluții etimologice, Maria devenind cu siguranță cel mai discutat, dar și cel mai controversat nume. Cum nu ar fi nici posibil și nici util să refacem aici istoria încercărilor etimologice, vom oferi doar două dintre ele. Prima nu este decît una dintre numeroasele curiozități lingvistice, dar a avut o largă audiență în cursul ev. med. Hieronim (sec. 4-5 e.n.), primul traducător al Bibliei în limba latină (traducere cunoscută sub numele de Vulgata), vedea în Maryam un compus din cuvintele ebraice mar „picătură” și yam „mare”, deci „picătură de mare”, redat în latină prin stilla maris. Prin erorile copiștilor textului s-a ajuns la stella maris, ceea ce înseamnă „stea de mare”. N-ar fi exclus ca popularitatea acestei vechi explicații să fi sprijinit într-o vreme răspîndirea numelui feminin → Stela, considerat probabil un sinonim al lui Maria. Ca și explicația propusă de Hieronim, cea mai mare parte a încercărilor făcute pînă astăzi pornesc de la ebraică. Dar, așa cum am văzut mai sus, numele este atestat prima oară în Exod, și profetesa care îl poartă se născuse în această țară și chiar numele fratelui ei, → Moise, era de origine egipteană. Pornind și de la aceste elemente ale legendei, tot mai mulți specialiști consideră astăzi că Maryam nu aparține fondului onomastic ebraic, ci acelui egiptean. Din acest punct de vedere, mult discutatul nume ar putea fi pus în legătură cu verbul mrj (numai structura consonantică a cuvîntului), care în vechea egipteană însemna „a iubi” (în coptă merit „iubit”) sau chiar cu un nume personal ca mrj-imn (în coptă Merit Amun „iubit de Amon” – în religia vechilor egipteni Amon era considerat marele rege al zeilor). Maryam ar putea continua chiar pe acest mrj-imn (de unde actualul prenume Mariana); o altă soluție fiind interpretarea lui ca un derivat cu sufixul feminin ebr. -am de la mrj(t). Dacă legătura etimologică dintre Amon și Maria este justă, s-ar putea încerca și o aproximativă cronologie a numelui, cel puțin în ceea ce privește perioada generalizării lui. La origine un mic zeu local, în cultul căruia se păstrează și urme ale unor ritualuri agricole, Amon din Teba urcă în vîrful panteonului egiptean și este pus alături de Ra în timpul dinastiilor a 11-a și a 12-a (anii 2100 – 1800 î.e.n.) cînd statul se reunifică în jurul Tebei. Probabil în această perioadă se răspîndiseră și formațiile teoforice în care apare numele zeului. Preluat de evrei din egipteană, numele se răspîndește prin intermediar grec și latin la toate popoarele europene creștinate, devenind în cele din urmă cel mai cunoscut prenume feminin de sursă biblică. În apusul Europei, Maria apare în izvoare încă din sec. 4, dar stabilirea exactă a frecvenței în inscripțiile latine nu este posibilă, întrucît numele biblic se confundă cu forma de feminin a unui frecvent nume gentilic roman → Marius, cu care nu are nici o legătură etimologică. Deși cultul Fecioarei avea o largă răspîndire și popularitate în Occident, numele de botez Maria nu se generalizează decît destul de tîrziu. În Germania nu se produce înainte de sec. 16 și este legat în bună măsură de Reformă, care aduce o profundă modificare și în onomastică. În Franța, la sfîrșitul sec. 14, Maria era departe de a fi curent, iar în Elveția, unde astăzi este foarte popular, nu apare înainte de 1511, frecvența lui crescînd considerabil de-abia în sec. 17 – 18. În bună parte această situație se explică prin faptul că numele era atît de respectat, încît atribuirea lui curentă ar fi fost o impietate. Acest statut de tabu onomastic îl avea Maria, de exemplu, în Spania (→ Carmen). Ca o curiozitate vom aminti că și numele actualei capitale a Argentinei poate fi pus în legătură cu unul dintre culturile dedicate Mariei; cunoscutul călător spaniol Pedro de Mendoza numește așezarea întemeiată de el la 1536 pe malurile fluviului La Plata, Nuestra Senora del Buen Aire, – de aici Buenos Aires, după numele unei biserici din Sevilla, închinate Fecioarei „vînturilor bune”, ocrotitoare a navigatorilor cu pînze. Toate aceste nume își datorează popularitatea inițială legăturii lor motivate cu Maria; dar în sfera de atracție a acesteia au intrat și altele cu care nu se poate stabili nici o legătură etimologică sau istorică, ca Marius, Marian etc., considerate în mod greșit, datorită asemănării formale, corespondentele masculine ale lui Maria. Un alt fapt specific onomasticii apusene este folosirea numelui Maria alăturat de un alt nume de botez masculin, pentru băieți, astfel explicîndu-se prenumele duble de tipul Jean-Marie, Jose-Maria, Fernando-Maria, Xavier-Maria, Rainer-Maria etc. Și în sfîrșit o cifră ilustrativă pentru frecvența numelui în apusul Europei; în a doua jumătate a sec. 18, în Anglia, 25 %dintre femei erau numite Mary. În răsăritul Europei, Maria nu a avut niciodată statut de tabu. La români, deși atestările documentare nu apar înainte de sec. 15, numele este cu siguranță mult mai vechi. Probabil el a fost folosit chiar de populația romanizată și în parte creștinată de la nordul Dunării, înaintea contactului cu slavii. Dată fiind însă lunga perioadă slavonă din istoria culturii noastre, Maria nu poate fi considerat decît o formă de influență slavă, manifestată fie pe cale cultă, fie pe cale populară. Cel mai frecvent prenume feminim românesc, Maria are și o bogată familie de variante, derivate și hipocoristice, împrumuturi mai vechi sau mai noi ori creații pe teren românesc, toate folosite în mod curent și astăzi: Maia, Mara (poate avea și altă origine), Mari (franțuzism puțin folosit), Marica, Rica, Maricica, Cica, Maricuța, Cuța, Marieta (împrumutat din fr. Mariette, curent din secolul trecut), Marița, Rița, Marițica, Marula, Marușca, Mașa, Mărie, Mărioara (Oara), Măriuca, Măriuța, Uța, Măruța, Măruca, Meri [cu accent pe i] (împrumut recent din engleză), Mia, Mica, Mimi, Mioara, Mira, Mița etc. ☐ Engl. Mary, fr. Marie (Marielle, Mariette, Marion, Marionette), germ. Maria (Mizzi, Mia, Mimi, Ria etc.), it., port., magh., bg., rus etc. Maria, sp. Mária. ☐ Maria I Stuart, regină a Scoției, Maria Tudor, regină a Angliei, Maria Tereza, împărăteasă a Imperiului romano-german, Maria Antoaneta, regină a Franței etc.; scriitoarea engleză Mary Ann Evans (sau George Eliot), Maria Sklodowska Curie, Marie Joliot-Curie. În combinație cu un prenume masculin numele a fost purtat și de François-Marie Arouet (sau Voltaire), Marie Henri Boyle (sau Stendhal), Marie Joseph Chénier, Rainer-Maria Rilke, Carl Maria von Weber, André-Marie Ampère etc. ☐ Viața celebrelor regine Maria Stuart și Maria Tudor i-a inspirat pe Schiller, respectiv pe V. Hugo; Marion Delorme – eroina dramei romantice cu același nume de V. Hugo și a romanului Cinq-Mars de A. de Vigny; Marie Arnoux din Educația sentimentală de Flaubert, Maria Chapdelaine, eroina romanului cu același nume de Louis Hémon, Marion Bloom sau Molly din romanul Ulysse de J. Joyce.

vedea³ [At: COD. VOR². 15^r/12 / V: (reg) vede / Pzi: văd, (îrg) văz, 3 vede, (înv) veade / Im: 3 vedea, (reg) veda / Ps: văzui, 3 și (reg) vezu, 4 și (îrg) văzum, 5 și (reg) văzut / Mp: 1 văzusem, 3 și (înv) vezusă / Cj: 3, 6 să vadă, (îrg) să vază, (reg) să vează, să veaze / Par: văzut, (reg) văzt, vezut, vizut, vuzut / E: ml videre] 1 vi A avea simțul văzului. 2 vi A avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru obiecte și fenomene. 3 vi (Îe) A ~ negru înaintea ochilor A i se face negru înaintea ochilor. 4 vi (Îe) A ~ binișor în pungă A fi bogat. 5-6 viim (Îlav) Cât vezi (sau văd etc.) cu ochii sau cât poți (ori pot etc.) ~ cu ochii, (reg) cât (îți) vezi cu doi ochi, cât vede ochiul, cât se ~ cu ochii Pe o distanță foarte mare (de jur împrejur) Si: pretutindeni. 7 vi (Îe) De când nu ~ cu ochii De când era foarte mic. 8 vrim A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. 9 vrim (Reg; îe) A se ~ ziua (sau de ziuă) A se lumina de ziuă. 10 vi A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. 11 vi (Imp; d. surse de lumină) A lumina. 12 vi (Imp; d. ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. 13 vi (Îdt; d. clădiri sau d. părți ale lor) A fi orientat către ... 14 vt A percepe cu ajutorul văzului. 15 vt A avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva. 16 vt A analiza ceva (cu privirea). 17 vt (Înv; îe) A ~ bucuros (pe cineva sau ceva) A se bucura (de cineva sau ceva). 18 vt (Îe) A nu-și ~ lungul nasului A nu-și cunoaște lungul nasului. 19 vt (Îlav) Când mi-oi (sau ți-oi etc.) ~ ceafa Niciodată. 20 vt (Reg; îlav) Când mi-oi ~ palma (sau mâinile) Foarte des. 21 vt (Reg; îal) Întotdeauna. 22 vt (Îlav) Pe (sau, îvr, prin) văzute În fața tuturor. 23 vt (Îal) În mod deschis. 24 vt (Îal) Având în fața ochilor (obiectul în cauză). 25 vt (Îlav) Pe (sau, înv, pre) nevăzute Fără a se ști sau a se observa. 26 vt (Îal) În mod ascuns. 27 vt (În limbajul jucătorilor de cărți; îal; îf prescurtată pe nevé) Fără a-și cunoaște cărțile. 28 vt (Adesea în dialog pentru a întări o afirmație; îe) Vezi bine Bineînțeles. 29 vt (Pfm; îe) Vezi Doamne După cum (în mod fals) pretinde … Si: chipurile (112), cică⁵ (5), vorba vine. 30 vt (Îe) Vezi că (sau, reg, îf aglutinată vețcă) Probabil. 31 vt (Îae) Într-adevăr. 32 vt (Îe) A ~ lumina (zilei) ( sau a ~ soarele, a ~ viață, a ~ lumina lumii ori a vieții, reg, a ~ lumea în ochi, a ~ nașterea) A se naște. 33 vt (D. publicații; îe) A ~ lumina tiparului sau, asr, a vedea lumina (zilei) A apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. 34-35 vt (Îe) A (nu) mai ~ soarele (sau lumina) (cu ochii) sau a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mâine A (nu) mai trăi. 36 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca în, ca într-un) vis A întrezări. 37 vt (Îae) A-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. 38 vt (Îe) Parcă (sau, înv, pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva) Exprimă impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. 39 vt (Îe) Ce să vezi (sau să vedeți, să vadă etc.) sau ce văd (ori văzui, vedea etc.), (prin sinecdocă) ce-mi (ori ce-ți, ce-i etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i (sau să le etc.) vadă ochii Formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea față de ceva neașteptat. 40 vt (Fam; îlav) Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi), cum mă vezi În mod evident (1). 41 vt (Fam; îal) Sigur. 42 vt (Îe) Parcă (te) văd (cu ochii) (că ... sau cum ...) Exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe. 43 vt (Îae) Exprimă un avertisment. 44 vt (Îae) Exprimă o amenințare. 45 vt (Îe) Să fi văzut (pe cineva sau ceva) Exprimă surprinderea. 46 vt (Îae) Exprimă admirația. 47 vt (Îe) (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.) Exprimă un îndemn adresat cuiva pentru a demonstra de ce este capabil. 48 vt (Fam; cu valoare imperativă; îe) Cât (sau până) te văd! Imediat. 49 vt (Fam; îla) Ce n-a văzut Parisul Care este ieșit din comun Si: excepțional (6). 50 vt (Fam; îal) Care nu are egal. 51 vt (Pop; îe) De nu te văd sau nu te văd de ..., (reg) nu văd în lături de ... Exprimă intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. 52 vr (Fam; îe) (A fi atât sau așa de) slab că se vede (sau te vezi etc.) printr-însul (ori printr-însa etc.) sau se vede (te vezi etc.) printr-însul (sau printr-însa etc.) de slab (ce e) (A fi) exagerat de slab. 53 vr (Fam; îe) De nu te vezi sau să nu te vezi Formulă prin care se întărește o amenințare. 54 vt (Fam; îe) Ei, vezi! Exclamație care exprimă surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. 55 vt (Îrg; îe) A ~ moartea (sau moarte, înv, pieire) sau (reg) a nu mai ~ lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mâine A muri. 56 vt (Reg; îe) Abia a-l ~ (sau a nu-l ~ bine) de drag A-i fi foarte drag. 57-58 vtr (Reg; îe) A ~ alb (sau albul, albe) în căpistere (ori în strachină) sau a ~ adunând alb în căpistere, a se ~ alb (sau cu alba) în căpistere A-și atinge scopul (obținând un profit). 59-60 vtrp (Îe) A nu-i ~ (cuiva) picioarele sau a nu i se ~ (cuiva) picioarele A fugi foarte repede. 61 vt (Îe) A nu putea ~ (sau să vadă) (pe cineva) A antipatiza (pe cineva). 62 vt (Îae) A fi mânios (pe cineva). 63 vt (C. i. filme, spectacole) A viziona (2). 64-65 vtr (Pop) A se reflecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă Si: a (se) oglindi. 66 vt A evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva Si: a-și aminti. 67 vt A visa (1). 68 vt A avea o viziune. 69 vt A avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. 70 vt(a) A fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 71 vt A trăi atât încât să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva. 72 vt A trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 73 vt (D. divinitate) A observa oamenii și faptele, manifestările lor (pedepsindu-i sau arătându-se binevoitor, îndurător). 74 vt (Îvp; d. divinitate) A pedepsi. 75-76 vtrr A (se) întâlni undeva. 77 vrr (Îe) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, rar, cu sănătate) ori, înv, să ne mai vedem! Formulă de salut la despărțire. 78-79 vtrr (De obicei cu determinări modale de felul „mai”, „iar”) A (se) întâlni din nou (după mai multă vreme) Si: a (se) revedea. 80-81 vtrr A (se) cunoaște (cu ...). 82-83 vtrr (A avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu ...). 84-85 vtrr A avea relații (de prietenie) (cu ...). 86 vrr (Reg) A se întâlni în vederea căsătoriei. 87 vt (Mai ales cu determinări ca „mai”, pop, „mai mult”; în construcții negative adesea întărite prin av „niciodată”) A nu mai avea de a face cu ... 88 vt A rupe (pentru totdeauna) relațiile cu … 89-90 vtrr A (se) vizita (1-2). 91 vt A primi pe cineva (la el). 92 vt A acorda o audiență (cuiva). 93 vt A avea o întrevedere (cu cineva). 94 vt A cere sfatul unei persoane autorizate Si: a consulta (2). 95 vt (D. medici) A consulta un pacient (pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul bolii). 96 vt A vizita o țară, o așezare, un obiectiv turistic etc. 97 vt (Adesea în forma negativă sau interogativă) A lua cunoștință de ceva prin percepție vizuală. 98 vt (În proverbe și zicători; îe) Cine (dracu) (sau naiba) a mai văzut Exprimă convingerea în imposibilitatea existenței unui lucru, a unui fapt etc. 99 vru A se găsi (în realitate). 100 vru A dăinui (1). 101 vrim A exista în realitate. 102 si (Reg; euf; îc) Să-nu-se-mai-vadă Șarpe. 103 vt A parcurge cu ochii un text pentru a lua cunoștință de cele scrise Si: a citi (2). 104 vt A examina un text pentru a se informa sau a se documenta. 105-106 vtrm (Îe) (După sau așa, înv, pe) cum (sau precum) vom vedea (sau, rar, vei ~) (mai la vale sau mai jos) sau precum (sau după cum) se va ~ (sau, înv, se vede) (mai jos sau, înv, mai pe urmă, mai deoparte, mai târziu, înainte, aici etc.) Formulă utilizată în discursul argumentativ sau cel narativ pentru a anticipa o demonstrație detaliată a unor afirmații sau prezentarea pe larg a unor fapte (în cuprinsul lucrării respective). 107-108 vta, vrim (Îe) (După sau așa, înv, pe) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau, înv, precum văzurăm, după cum (sau precum) s-a văzut Formulă utilizată în discursul argumentativ sau cel narativ pentru a preciza că afirmațiile au fost deja demonstrate sau că faptele amintite au fost prezentate în detaliu (în cuprinsul lucrării respective). 109-110 vtrm (Îe) Vezi (sau, prescurtat, v.) sau a se ~ (mai sus sau mai jos) Formulă de trimitere utilizată în discursul științific care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. 111-112 vtrm (Îe) Vezi (sau, prescurtat, v.) sau a se ~ Formulă de trimitere utilizată în discursul științific care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. 113 vt A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele conformația terenului). 114 vrp (D. semne grafice, litere etc.) A descifra cu privirea. 115 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare sau introduse prin pp „la”, „cu”, „în”) A se afla (pe neașteptate) într-o anumită situație. 116 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare sau introduse prin pp „la”, „cu”, „în”) A avea motive să se considere (ca ... sau drept ...). 117 vi (Pop; construit cu pp „de”) A supraveghea (pe cineva). 118 vi (Pop; construit cu pp „de”) A se ocupa de cineva sau de ceva. 119 vi (Pop; îe) A-și ~ de … A continua o acțiune (întreruptă, neglijată). 120 vi (Pop; îae; adesea la imperativ) A se preocupa numai de propriile probleme (fără a se interesa de ale altora). 121 vi (Pfm; îe) Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! Nu-ți face griji! 122 vi (Pfm; îae) Nu te amesteca, nu te privește! 123 vi (Pfm; îe) Ia vezi! Exprimă un avertisment. 124 vi (Pfm; îae) Exprimă o amenințare. 125 vi (Pfm; îe) Vezi să nu! Exprima neîncrederea față de afirmațiile interlocutorului. 126 vi (La imperativ) A avea grijă (să) … Vezi ce faci! Vezi să nu uiți ce te-am rugat! 127 vt A inspecta o proprietate, un bun (deplasându-se la fața locului). 128 vi (Pop; construit cu pp „de”) A se interesa de ... 129 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A ajuta pe cineva. 130 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A fi îndurător cu cineva Si: a milui. 131 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A avea în grijă pe cineva. 132 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) Dumnezeu sau Sfântul A o păți. 133 vt (Pop; îae) A da peste un noroc neașteptat. 134 vt (Îvp) A intra în posesia unui bun material care îi aparține sau care i se cuvine. 135 vt (Îvp; spc) A încasa o sumă de bani. 136 vt (Pfm) A dispune de bani. 137 vt (Arg; îe) A ~ ceva A avea bani. 138 vt (Pop) A avea un beneficiu de pe urma cuiva. 139 vt (Îvp) A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. 140 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu ceva A ajuta pe cineva (oferindu-i în dar ceva). 141 vt (Adesea urmat de propoziții completive) A percepe ceva cu ajutorul altui organ de simț decât cel al văzului. 142 vt (Cu determinări care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva Si: a simți. 143 vt A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unui adevăr etc. Si: a constata (1), a observa, a remarca. 144-145 vrim, vta (Îe) Precum (sau cum, după cum, după cât, precât, pe cât, înv, pe cum) (bine) se vede sau după (sau pe) cât (ori câte) văd (eu) (ori vezi etc.), cum (sau precum, după cum) văd (eu) (ori vezi etc.) Formulă prin care se face referire la ceva care se constată cu ușurință. 146 vt (Pfm; îe) Văd și eu sau văd eu (ce văd) ori, reg, văzui ce văzui Cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). 147 vt (Pfm; îe) Vezi cum ești? Exprimă un reproș adresat interlocutorului. 148 vt (Îe) Vom ~ (sau, pop, o să vedem) Exprimă rezerva față de cele spuse de interlocutor. 149 vt (Îae) Exprimă dezaprobarea. 150 vt (Îae) Exprimă o amenințare. 151 vt (Îe) Vezi așa, Exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe sau a unei prevederi. 152 vt (Îe) Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumneavoastră) (reg; îf aglutinată vestu) Formulă utilizată pentru a întări o afirmație. 153 vt (Îae) Formulă utilizată pentru a invita interlocutorul la reflecție. 154 vt (Îe) (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că ...) Exprimă, pe un ton de reproș, îndemnul adresat cuiva de a-și recunoaște greșeala, de a admite justețea opiniei altcuiva ori de a constata consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). 155 vt (Îe) (Stai) să vezi sau să vedeți Formulă de introducere utilizată pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. 156 vt (Îe) (Ia) să văd sau să vedem Formulă utilizată ca îndemn pentru examinarea unui fapt, a unei situații etc. 157 vt (Îe) Ca să vezi Exprimă, cu valoare concluzivă, nedumerirea, surprinderea față de evenimente petrecute anterior. 158 vt(a) A se convinge (3). 159 vt A reuși să înțeleagă ceva Si: a-și da seama, a pricepe, a sesiza. 160 vt A lua cunoștință despre ceva Si: a afla (1), a prinde de veste. 161 vt A căpăta informații, vești despre ceva Si: a afla (2), a auzi (10). 162 vt (Adesea cu determinări elemente predicative suplimentare sau urmat de propoziții predicative suplimentare) A fi informat despre existența într-un anumit loc, despre situația la un moment dat a unor persoane, popoare, țări. 163-164 vrim, vta (Îe) (După) cum (sau precum, după cât) se vede sau după cum (sau precum) vedem Formulă prin care se face referire la ceva considerat notoriu. 165 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere pe cineva drept ... 166 vi A descoperi prin reflecție profundă Si: a discerne (2), a pătrunde. 167 vi A intui. 168 vt (Fam; mai ales construit cu pronumele personal feminin cu valoare neutră „le”) A excela într-un domeniu Le vede la matematică. 169 vt A considera (drept ... sau într-un anumit fel). 170 vt A interpreta realitatea într-un anumit fel Si: a concepe (3), a judeca. 171 vt A prețui. 172 vt (Îe) A fi bine văzut A fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 173 vt (Îe) A fi rău văzut A fi desconsiderat. 174 vt A crede capabil pe cineva să devină ... 175 vt A analiza mental pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva. 176 vt A verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date. 177 vt A hotărî ceva în urma analizei prealabile. 178 vt A deduce producerea, evoluția unor evenimente, procese viitoare etc. (din analiza unor premise) Si: a intui, a prevedea. 179-180 vtr A-și reprezenta mental propria persoană sau pe cineva într-o anumită situație, postură Si: a-și imagina, a-și închipui Nu-l văd avocat. 181 vt (În superstiții) A prevesti¹. 182 vr (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate și construit mai ales cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ) A lăsa o anumită impresie Si: a se arăta, a părea¹ Nu e așa de prost cum se vede. 183 vrim (Pfm; îe) Se vede (treaba sau lucrul) că ... (E) probabil că ... 184 vrim (Pfm; îae) Se pare că … 185 vrim (Îe) Se vede (treaba) Probabil.

auz I. 1. A. fiziologic, simțul prin care se percep sunetele. Analizatorul auditiv cuprinde: urechea, căile auditive spre scoarța cerebrală și ariile auditive corticale. Variațiile de presiune produse de vibrațiile* corpurilor sonore, captate direcționat de urechea externă și transmise prin conductul auditiv la timpan sunt transformate în vibrații mecanice; în urechea medie acestea deplasează oscioarele-pârghii ale căsuței timpanului (ciocanul, nicovala și scărița) care leagă timpanul de fereastra ovală a melcului, amplificând vibrațiile. Căsuța comunică posterior cu cavitățile mastoide care au un rol de cutie de rezonanță, iar anterior cu naso-faringele prin trompa lui Eustache, a cărei deschidere în timpul deglutiției restabilește o presiune internă egală cu cea atmosferică, absolut necesară bunei funcționări a timpanului. Vibrațiile se transmit sub formă de unde compresiune lichidului peri- și endolimfatic al urechii interne; aceasta cuprinde labirintul osos și membranos, respectiv vestibulul comunicând cu cele 3 canale semicirculare (organul echilibrului) și cu melcul (organul auzului). În melc, mișcarea lichidului pune în vibrație membrana bazilară, excitând selectiv, pe zone, și celulele senzoriale ciliate (c. 24.000-30.000) ale organului Corti așezate paralel. Fenomenul transformării energiei fizice în influx nervos și întreg mecanismul analizei sunetului nu e încă elucidat. Teoria armonicelor* (Helmholtz) e amendată de cercetările moderne (ex. Georg von Békésy, 1899-1972, premiul Nobel 1961). Vibrațiile membranei bazilare, cu o regiune de maximă amplitudine* în funcție de frecvență*, generează potențiale electrice, care sunt transmise în impulsuri de diverse grupări de fibre auditive (formând, împreună cu cele vestibulare ale echilibrului, perechea a 8-a de nervi cranieni) prin variate formațiuni bulbare, apoi diencefalice ambelor emisfere ale cortexului temporal – sediul recepției imaginilor auditive (ariile 41, 42, 22 și 52 ale lui Brodmann). Procesul de analiză și sinteză auditivă, începută în melc, se perfecționează pe măsura apropierii de scoarță, unde se produc reprezentări sonore și generalizări. Diversitatea ariilor auditive și a legăturilor cu cele motrice, vizuale, de memorare, de integrare intelectuală etc., asigură pecepția „integrată” a muzicii (Encicl. Fasquelle). Percepția sonoră are o mare relativitate, un caracter „zonal”; fiecărui sunet îi corespunde o „zonă” (N.A. Garbuzov) de excitație nervoasă sau o „plajă neuronală” (Collaer) de c. 20 Hz*, iar calitățile sunetului sunt într-o complexă interdependență. Timpul (durata) minim de percepere ar fi de 1/20-1/10 secunde (Fritz Winckel). Zona audibilității umane, care scade cu vârsta, cuprinde frecvențe (înălțimi (1)) între 16 și 20.000 Hz și intensități (1) între 0 și 120 dB*. În registrul (I) mediu cea mai mică diferență de frecvență perceptibilă ar fi de 12 cenți*, respectiv c. 3 Hz = 1/40 ton (Winckel) sau de 1/200 ton (Willems), iar de intensitate 0,2 dB (Winckel) sau 1 dB (Popescu-Neveanu). Perceperea timbrului* e un proces psihic subtil, bazat pe fuziunea componentelor spectrului sonor și regimul tranzitoriu al sunetelor [v. atac (1)]. Audiția biauriculară asigură localizarea sursei sonore, prin aprecierea diferenței de fază a vibrațiilor care ajung la cele două urechi. În perceperea mai multor sunete simultane pot apărea armonice* subiective, sunete adiționale sau diferențiale (v. bătăi), efectul de „mască” (acoperirea unor sunete mai înalte sau mai slabe) etc. Rapiditatea și precizia percepției cresc în prezența unui fond sonor constant (A. Daniélou). 2. A. psihologic modifică percepția auditivă în funcție de: proprietățile obiective ale stimulului (randament maxim la intensități medii, dependența de durata acțiunii stimulului, de frecvența și contextul apariției acestuia; variațiile aleatorii ale stimulului diminuează precizia percepției) sau de: factorul psihofiziologie și de personalitate (generând fenomene legice ca: adaptarea, sensibilizarea, saturația, depresia, oboseala, depinzând de vârstă, de factorii tipologici și temperamentali, de stările de „set” sau motivație, de contextul social de manifestare a subiectului etc.). II. A. muzical, capacitatea senzorială, emoțională și rațională de considerare a fenomenului sonor, condiționată social și istoric. A. senzorial, capacitatea de primi obiectiv impresiile (nivel bulbar); a. afectiv, capacitatea de ascultare subiectivă, urmată de o apreciere calitativă (nivel diencefalic); a. rațional, sinteza experienței senzoriale și afective (nivel cortical). În practica muzicală cele 3 aspecte formează o unitate. A. melodic, capacitatea de a recepționa, trăi, recunoaște și reproduce o melodie (Popescu-Neveanu). A. armonic, capacitatea superioară de integrare într-o configurație unitară de două sau mai multe sunete (melodii) emise concomitent. A. relativ, conștiința raporturilor sonore (de la intervale*, trepte* funcționale la denumirea sunetelor). Cuprinzând cele 3 aspecte, a. e legat de natura artistică a muzicii și constituie o caracteristică esențială a capacității muzicale. A. absolut, posibilitatea identificării înălțimii sunetelor, fără reper (exterior). E o capacitate de memorare sonoră, de esență fiziologică cu 2 aspecte complementare: pasiv (recunoașterea unui sunet dat) și activ (intonarea sunetului corespunzător unei note date). Fiind mai rapid, favorizează, în limita posibilităților de eroare de apreciere (v. A. I. 1.), virtuozitatea*, memorizarea, orientarea în pasaje modulante sau atonale, corectarea greșelilor, dar neglijează senzorialitatea și afectivitatea; dezavantajele pot fi grave în interpretarea enarmonică* eronată a sunetelor, în cazul distonării în muzica vocală sau a acordajului (2) defectuos al instr. și mai ales în aprecierea reală a capacității muzicale. Adesea a. absolut e legat de timbrul* instr. sau de diferite asocieri auditive cromatice* etc. A. interior, formă evoluată a a. muzical, constând în posibilitatea de imaginare pasivă a fenomenului sonor, în toată compexitatea, a. este perfectibil. Educarea ca și determinarea a. muzical trebuie să țină seama de limitele percepției și de cele 3 aspecte menționate. Educația e cu atât mai eficientă cu cât începe mai timpuriu, paralel cu educarea a. verbal, fiind însoțită de mișcare și activitate vocală (dezvoltarea afectivității) folosind instr. cu sunete fixe și temperate* (ex. pianul), dar și alte instr. netemperate, ideal electronice (dezvoltarea senzorialității). După perioada preinstr., obligatorie, se poate aborda un instr. evoluat. Esențiale rămân solfegiul* și dictatul* (melodic, armonic, polifonic), pregătite de studiul intervalelor (a. melodic) și acordurilor* (a. armonic), cultivând simțul tonal și modal, memoria muzicală (a. anterior), inspirația creatoare prin improvizație* și îmbinând a. relativ cu cel absolut. V. acustică; psihologie muzicală.

vedea¹ vb. II. I 1 intr. A avea simțul văzului; a avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru, obiecte și fenomene. După tratament a început să vadă. ◊ zic. Lesne este a băga în urechile acului cînd vezi. ◊ (cu determ. modale) Omul de rînd vede cenușiu, pictorul vede colorat (CĂL.). Δ expr. A vedea negru înaintea ochilor = a i se face negru înaintea ochilor (de supărare, de mînie etc.). A vedea binișor în pungă = a fi. bogat, a avea avere. A vedea ca prin ciur v. ciur. A vedea roșu (înaintea ochilor) v. roșu. ◊ (cu determ. locale) S-a stîmit un vifor... de nu vedeai nici înainte, nici înapoi (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu vedeai cu ochii de viscol. ◊ expr. Cît vezi (sau văd, vedeți etc.) cu ochii sau cît poți (ori poate etc.) vedea cu ochii, sinec., cît vede ochiul, (refl impers.) cît se vede cu ochii = pe o distanță foarte mare (de jur-împrejur); peste tot. De cînd nu vedea cu ochii = de cînd era foarte mic. ◊ (în forma neg.; în corelație cu „a auzi”) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge (ALECS.). Δ exager. (exprimă insensibilitatea față de lumea înconjurătoare) Își vedea de drum și se făcea că nici aude, nici vede (REBR.). ◊ expr. A nu vedea mai departe decît lungul nasului v. nas. A nu vedea de nas v. nas. ◊ sinec. (despre ochi) Ochiul văzînd va cerceta aceea ce avea de trebuință (D. GOL.). ◊ fig. Tu, jale, pare că vezi, De mereu la mine șezi (POP.). ♦ (refl. impers.) A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. Nu se vedea la doi pași din cauza întunericului. ◊ expr. A se vedea de ziuă = a se lumina de ziuă. ♦ (intr.) A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. O oglindă care vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre surse de lumină) A lumina. Lampa vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. **(impr.; intr.; despre clădiri sau despre părți ale lor) A da spre..., a avea vizibilitate către... Fereastra vede spre lac. 2 tr. (compl. indică ființe obiecte, fenomene, acțiuni etc. din realitatea înconjurătoare) A percepe cu ajutorul văzului; a avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva; a remarca, a observa, a analiza cu privirea. Multă lume se adună să vadă alaiul (IORGA). ◊ (absol.) Din tronul lui de piatră bătrînul preot vede (EMIN.). Δ expr. Văzînd și făcînd v. face. ◊ (refl. pas.) S-a văzut o cometă care a mers cîtva timp pe cer (CAR.). ◊ (refl.) Numai pe sine nu se vede cît e de frumușel (CR.). ◊ (refl. recipr.) Cum ne-am văzut, ne-am iubit (ISANOS). ◊ (cu determ. locale, adesea introduse prin prep. sau loc.prep.) Cum vedea umbre la geamuri, venea gîfîind la mine (E. LOV.). Δ (în imprec.) Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită! (CAR.). ◊ (cu determ. modale) Toți se sileau să-l vadă pe furiș (SADOV.). Δ expr. A vedea bucuros pe cineva = a fi mulțumit, a se bucura de cineva. A vedea (totul sau toate) în negru v. negru. A vedea (ceva) pieziș v. pieziș. A vedea pe cineva cu picioarele înainte v. picior. A vedea (ceva) în roz v. roz. ◊ (cu determ. temporale) Vedeai iarna oamenii îmbrăcați cu șube. ◊ (în raport cu obiectul perceput, considerat în starea sau în acțiunea sa, este urmat de elem.pred. supl.) Nu căuta că mă vezi gîrbovă (CR.). ◊ (constr. cu pron. în dat) Își văzu portretul în catedrală (ALECS.). Δ expr. A nu-și (mai) vedea capul de... v. cap. Cînd mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa v. ceafa. A nu-și vedea lungul nasului v. nas. ◊ (constr. cu dat. etic) Acum să mi te văd ce poți. ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu pot să cred ceea ce văd cu ochii. Δ expr. A vedea moartea cu ochii v. moarte. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor v. ochi. A vedea cu ochii altuia v. ochi. A nu vedea pe cineva cu ochi buni (sau răi) v. ochi. Încotro vede cu ochii v. ochi. ◊ Loc.adv. Pe (sau, înv., prin) văzute = a) în fața tuturor, pe față, în mod vizibil; b) avînd în fața ochilor (obiectul în cauză). Pe (sau, înv., pre) nevăzute = a) fără a ști sau a observa; în mod ascuns, tainic; b) (la jocul de cărți; informa prescurtată „neve”) fără a-și cunoaște cărțile. Vezi bine = (adesea în dialog, întărind o afirmație) bineînțeles, desigur, firește. Mergi cu noi? Vezi bine! Vezi Doamne = vorba vine, cică, chipurile. Vezi că = probabil; da, într-adevăr. ◊ expr. A vedea lumina (zilei) = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) (și a vedea soarele, a vedea viață, a vedea lumina lumii sau a vieții) a se naște; c) (despre publicații) a apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. A (nu) mai vedea soarele (sau lumina) (cu ochii) ori a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine = a (nu) mai trăi. A vedea (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca într-un) vis = a întrezări sau a-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. Parcă (sau pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. Ce să vezi (sau să vedeți etc.) ori ce văd (ori văzui etc.), sinec., ce-mi (sau ce-ți etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i vadă ochii, formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea, mirarea față de ceva neașteptat. Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi) = evident, clar, categoric, sigur. Parcă te văd (cu ochii) (că... sau cum...) = a) exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe; b) exprimă un avertisment sau o amenințare. Să fi văzut (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima uimirea, surprinderea, admirația. (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.), se spune pentru a îndemna pe cineva să arate ce poate, de ce este capabil. Cît (sau pînă) te văd! = (cu val. imper.) imediat, în grabă! Ce n-a văzut Parisul = care este ieșit din comun, excepțional; care nu are egal. De nu te văd sau nu te văd de..., se spune pentru a exprima intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. Ei, vezi! (cu val. exclam.), se spune pentru a exprima mirarea, surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. A vedea moartea sau a nu mai vedea lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mîine = a muri. Abia îl văd (sau îl vede, te vede etc.) sau nu-l vede bine de drag, se spune pentru a exprima o afecțiune puternică față de cineva. A nu-i vedea (cuiva) picioarele sau (refl. pas.) a nu i se vedea (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede. A nu putea vedea (sau să vadă) pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi, a fi mînios pe cineva. A vedea alb în căpistere v. căpistere. A vedea pe dracul v. drac. A vedea stele verzi v. stea. Δ (refl.) Slab că te vezi (sau se vede) printr-însul (ori printr-însa etc.), se spune despre o persoană foarte slabă pentru a accentua valoarea de superlativ. De nu te vezi sau să nu te vezi, se spune pentru a întări o amenințare. A vedea lumina tiparului v. tipar. ◊ sinec. Ochiul meu nu te vede (CANT.). ♦ (compl. indică filme, spectacole) A urmări, a privi în calitate de spectator, a viziona. ♦ (refl.) A se oglindi, a se răsfrînge. Se vedea în apa curată a lacului. ♦ (compl. indică persoane, obiecte sau fenomene percepute anterior) A readuce, a evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva; a-și aminti. Mă uit la acest fecioraș și-l văd pe părintele său (SADOV.). ♦ A visa sau a avea o viziune; a avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. Văd casa săracului în mijlocul raiului (POP.). ◊ (cu compl. „vis”) Bătrînii noștri vor vedea visuri (VARL.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „prin vis”, „în somn”) Toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute în vis (VLAH.). 3 tr. (compl. indică fapte, întîmplări, evenimente etc.) A fi de față, a asista, a fi martor la... A văzut cum s-au bătut cei doi. ◊ (pop.; cu compl. introdus prin prep. „de”) Să prindă și alții la minte văzînd de patima dracilor (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii') Trebuie să văd cu ochii mei ce se întîmplă. ◊ expr. (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut sau nici în seamă n-am băgat) v. ști. ◊ fig. Cîmpia-nfloritoare... Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut (EMIN.). ♦ A trăi atît încît să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva; a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă; a fi contemporan cu... Fericiți cei ce l-au văzut și carii trăiră în dulceața ocîrmuirei sale (POT.). ◊ fig. Viața omului nu poate să vază mai multe perioade de veacuri (HEL.). ♦ (bis.; despre Dumnezeu; compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, manifestări ale lor) A lua cunoștință, a observa (pedepsind sau arătîndu-se milostiv, binevoitor, îndurător). Doamne, Multe vezi și cum le rabzi (POP.). ♦ A pedepsi. Vedea-voi pre voi cu cutremur (DOC.). 4 tr., refl. recipr. A (se) întîlni undeva. Verișorii nu se văzuseră niciodată. ◊ expr. (refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, cu sănătate), formulă de salut la despărțire. ♦ (de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”iar) A se întîlni din nou (după mai multă vreme). Dumnezeu știe de te-oi mai videa (ALECS.). ♦ A (se) cunoaște (cu...), (a avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu...); a întreține relații (cu...); a avea legături de prietenie (cu...). Intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse (EMIN.). ♦ (reg.; refl. recipr.) A se întîlni în vederea contractării unei căsătorii. ♦ (tr.; mai ales cu determ. ca „mai”, „mai mult”; în constr. neg. adesea întărite prin „niciodată”) A nu mai avea de a face cu..., a întrerupe relațiile cu...; a se despărți (pentru totdeauna). În ultimul timp nu ne mai vedem; avem multe lucruri care ne separă. ♦ A(-și) face vizite; a (se) frecventa, a (se) vizita. S-a dus la țară să-și vadă părinții. ♦ (tr.) A primi pe cineva (la el); a acorda o audiență (cuiva). Patronul a acceptat să-i vadă pe greviști. ♦ (tr.) A avea o întrevedere (cu cineva). Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). ♦ (tr.; compl. indică o persoană autorizată) A cere sfatul (cuiva); a consulta (pe cineva) într-o problemă de specialitate. S-a dus să-și vadă avocatul. ♦ (tr.; despre medici; compl. indică bolnavi) A consulta pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul necesar. L-a trimis să-l vadă medicul oftalmolog. ♦ (tr.; compl. indică țări, așezări, obiective turistice etc.) A merge la fața locului pentru a se informa, pentru a se relaxa etc.; a parcurge examinînd, cercetînd; a vizita. Vara aceasta a văzut insulele Greciei. ♦ (tr.) A (avea prilejul de a) întîlni în realitate, a observa (pe cineva sau ceva) sau a lua cunoștință de ceva cu ajutorul văzului. Chiar l-ai văzut pe George Călinescu cînd erai student? ◊ sinec. Ochi de om n-au văzut... ce-au gătit Dumnezeu (COR.). ♦ (refl. unipers., impers.) A fi, a se afla, a se găsi (în realitate), a se pomeni; a dura, a dăinui în timp. O mănăstire frumoasă cum nu s-a mai văzut. 5 tr. (compl. indică texte, cărți etc.) A parcurge cu ochii pentru a lua cunoștință de cele scrise, a citi; a cerceta, a examina (cu privirea) pentru a se informa sau a se documenta. A văzut scrisoarea în întregime. ◊ expr. (După sau așa) cum (sau precum) vom vedea (mai la vale sau mai jos) sau (refl. impers.) precum (sau după cum) se va vedea (mai jos sau mai pe urmă, mai departe, mai tîrziu, înainte, aici etc.), se spune pentru a preciza că cele afirmate vor fi prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum vom vedea,... vornicii din unele orașe moldovene au continuat să existe (STOIC.). (absol.) (După) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau (refl. impers.) după cum (sau precum) s-a văzut, se spune pentru a preciza că cele afirmate au fost prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum am văzut, dreptul roman cuprinde... mai toate formele de stat (MAIOR.). Vezi sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea (mai sus sau mai jos), formulă de trimitere care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. Vezi, sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea, fomulă de trimitere care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele configurația terenului). ♦ (refl. pas.; despre semne grafice) A se putea descifra cu privirea. Am privit bucățele de lemn pe care se vedea săpată... cîte o literă (ANG.). 6 refl. (cu determ. elem. pred. supl.) A fi, a se găsi sau a ajunge (pe neașteptate) într-o anumită situație; a avea temeiuri să se considere (ca... sau drept...). E un șef care se vede înlocuit de un cirac bun și scump inimii lui (CA. PETR.). 7 intr. (pop.; constr. cu prep. „de”) A îngriji, a supraveghea (pe cineva); a se ocupa de cineva sau de ceva. Le las pe babe a păzi casa și să vază de copii (PANN). ◊ (constr. cu pron. în dat.) I-au adus aspre mustrări că nu-și vedea de datorie (CAR.). ◊ expr. A-și vedea de... = a) a continua o acțiune (întreruptă, neglijată); b) (adesea la imper.) a se preocupa numai de propriile treburi (fără a se interesa de ale altora). Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! = nu-ți face griji, liniștește-te! Ia vezi!, se spune pentru a exprima un avertisment sau o amenințare. Vezi să nu, se spune pentru a exprima neîncrederea, scepticismul față de afirmațiile interlocutorului. ♦ (tr.; compl. indică proprietăți, bunuri etc.) A inspecta, a controla (deplasîndu-se la fața locului). Am fost de mi-am văzut prisăcile (SADOV.). ♦ A se interesa de... Au intrat... să vadă de maică-sa, cumu-i mai este (POP.). ♦ (bis.; tr.; despre Dumnezeu sau despre sfinți) A ajuta, a apăra, a ocroti; a avea în grijă. Milostivul Dumnezeu să vă vază din ceriu (POP.). ◊ expr. A-l vedea (pe cineva) Dumnezeu = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l vedea (pe cineva) sfîntul v. sfînt. 8 tr. (înv., pop.; compl. indică bunuri materiale care aparțin sau i se cuvin cuiva) A intra în posesia sau în folosința a...; a lua (în stăpînire, în folosință); spec. (compl. indică bani) a încasa. Cu dumneata nici nu vorbesc pînă nu văz toată chiria (CAR.). ♦ A avea, a dispune de..., a fi în posesia... Bani n-am mai văzut de-un secol (EMIN.). ◊ ext. El va vedea atuncea sporiul celui de pe urmă (PETROV.). ♦ A beneficia de ceva de la cineva; a se alege cu ceva. Văzuse mult bine de la Nicolai Vodă (AX.) ♦ A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. Ca să nu vază război, se înduplecă la cererile lor (AAR.). II tr. (adesea urmat de prop. complet.) 1 A constata, a percepe (ceva) cu ajutorul altui organ de simț decît cel al văzului. Vezi, jupăneșică, cum pîrîie de frumos gîtejele? (CR.). 2 (cu determ. care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva, a fi conștient de..., a simți. Văzînd că ni se apropie vremea, ne-am învățat feciorii la treburile domnești (SADOV.). III tr. 1 A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unei acțiuni etc.; a ajunge la o anumită concluzie în legătură cu...; a băga de seamă, a observa, a remarca, a constata. Tătarii, văzînd primejdia în care se aflau, se strîng în grămadă (BĂLC.).* (refl. impers.) Vîrtutea... se vede prin hotărîte întîmplări (POT.). Δ (urmat de o prop. sub., de obicei introdusă prin prep. „că”) Te joci cu mine, cum se vede că n-ai iubit niciodată (D. ZAMF.). ◊ (de obicei în constr. cu „cum”, „că”, se spune pentru a solicita atenția interlocutorului asupra unei fapte, a unei situații etc.) Vezi, mă, cum știu eu... să-mi tratez prietenii (STANCU). ◊ (la viit., se spune pentru a exprima o asigurare conciliantă, un angajament, un apel la răbdare, la chibzuință) Mai întîi să binevoiți a-mi spune cine sînteți și voi vedea (FIL.). ◊ (la viit. sau la conjunct., cu sub.pron.purtînd accentul în frază, exprimă o amenințare, o avertizare) Lască ajungem noi la Pireu și-o să vedeți voi (TUD.). ◊ (cu sens atenuat; ca termen incident prin care se atrage atenția interlocutorului asupra celor ce urmează să fie comunicate) Vezi? tot de noroc să se plîngă omul (CR.). ◊ expr. (refl. impers.) Precum (sau cum, după cum, după cît,precît,pe cît) (bine) se vede sau (tr. absol.) după (sau pe) cît (ori cîte) văd (eu) (ori vezi etc.), se spune cu referire la ceva care se constată, se observă clar, cu ușurință. Precum se vede treaba, rîzi de mine (GORJ.). Văd și eu sau văd eu ce văd = cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). Vezi cum ești?, se spune ca reproș față de o vorbă, o atitudine sau o faptă a interlocutorului. Vom vedea sau, pop., o să vedem, se spune pentru a exprima rezerva, dezaprobarea sau ca amenințare. A șoptit cu zîmbetul său diplomatici Om vedea! (CAR.). Vezi așa, exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe, a unei previziuni. Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumnevoastră), se spune pentru a întări o afirmație sau pentru a invita la reflecție. Criza, vezi dumneata, drăguță, este... ca o boală (CAR.). (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că...), se spune, cu ton de reproș, pentru a îndemna pe cineva să-și recunoască greșeala, să admită justețea opiniei altcuiva ori să constate consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). Vezi că mă cunoști prost?... De ce să ucid? (CA. PETR.). (Stai) să vezi sau să vedeți, se spune ca introducere, pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. (Ia) să văd sau să vedem, se spune ca îndemn pentru examinarea, cercetarea unui fapt, a unei situații etc. Ca să vezi, arată, cu valoare concluzivă, nedumerirea, uimirea, surprinderea față de fapte, întîmplări petrecute anterior. A luat premiul cel mare. Ca să vezi! A vedea cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) v. veni. ♦ A se convinge. Ei, domnule, ai văzut că nu sîntem pungași (CAR.). 2 A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă, a-și da seama, a-și face o idee; a lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva, a prinde de veste. Văzînd proiectele sale descoperite, se simți în nevoia d-a înșela pe dușmanul său (BĂLC.). ◊ (constr. cu pron. „o” cu val. neutră) Te iubesc!... o văd prea bine (EMIN.). ♦ (compl. indică persoane, popoare, țări etc.; adesea cu determ. elem. pred. supl.) A fi informat (că există, că se află într-o anumită situație, într-un anumit loc). Sub Traian... și mai pe urmă sub alții, vedem creștinii persecutați (MAIOR.). ◊ expr. (refl. impers.) (După) cum (sau precum, după cît) se vede sau (tr. absol.) după cum (sau precum) vedem, se spune cu referire la ceva considerat notoriu. ♦ (compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl. care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere, să aprecieze pe cineva ca... Abia acum te văd om serios, demn de încredere. ♦ (intr.) A pătrunde, a discerne, a izbuti să afle, să știe (ceea ce este ascuns, secret). Vedea clar în mintea ei. ◊ (fam.; mai ales constr. cu pron. f. pl. „le” cu val. neutră; cu determ. care indică un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc., introduse prin prep. „la”) Le vede la geografie. 3 A considera, a aprecia (drept... sau într-un anumit fel); a da un anumit înțeles, o anumită semnificație (cuiva sau la ceva); a pătrunde în esența problemelor, a fenomenelor etc. E poate că o datorie să vezi prezentul în colori mai negre decît e de fapt (BLA.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „în”, „întru”) În fiecare însărcinare el vedea un semn de încredere (BAC.). ♦ A prețui. Nu știu ce vede la el. expr. (A fi) bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale), pentru importanța socială etc.; a întruni aprecieri pozitive din partea cuiva. (A fi) rău văzut = (a fi) desconsiderat. 4 (compl. indică manifestări, creații etc. ale oamenilor sau realități din mediul înconjurător aflate în sfera de interes a oamenilor) A analiza, a cerceta cu mintea, a examina pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva; a verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date; a hotărî ceva în urma analizei prealabile. Ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani trebuia văzut cu atenție. ♦ (compl. indică evenimente, procese, fapte ce urmează a avea loc în viitor) A deduce evoluția, producerea, realizarea lor (din analiza unor fapte, a unor situații prezente); a prevedea, a intui. Unii cred că văd mai bine decît alții încotro se va îndrepta societatea. ♦ A-și închipui, a-și imagina (pe cineva) într-o anumită situație, în postura de... Ea-l vedea mișcînd poporul Cu idei reci, îndrăznețe (EMIN.). ◊ (refl.) Și-n mintea ta înfierbîntată, Te vezi deodată orator (TOPÎR.). IV refl. (cu val. de semiauxil. de modalitate și constr. mai ales cu un adj. ori cu un vb. la inf., la conj. sau la indic.) A părea, a se arăta, a da impresia, a avea aerul. Se vedea a fi un bărbat de seamă (CAR.). ◊ expr. (refl. impers.) Se vede (treaba sau lucrul) că... = (e) probabil că....; se pare că... Se vede că și lui Dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri (CR.). Se vede (treaba) = probabil. Asta, se vede, l-a supărat foarte adînc (CAR.). • prez.ind. văd, (înv., reg.) văz; imperf. pers. 3 vedea; perf. s. văzui, pers. 4 și (înv., reg.) văzum; conjunct, pers. 3, 6 să vadă, (înv., reg.) să vază; și (reg.) vede vb. III. /lat. vidēre.

ști [At: PSALT. HUR. 67^v/7 / V: (reg) știe / Pzi: știu; (reg; îf negativă) ștu; Pzi: 3 știe, (îrg) ști; Irn știam, (Trs) știrem; Cj 3 să știe, (reg) să știbă, să știuă; Grz știind, (îvr) știund / E: ml scire] 1 vt(a) A fi informat (în legătură cu...) Si: a cunoaște (20). 2 vt (Îe) ~i tu (sau ~ți) cine (sau ce) Se spune atunci când nu vrem să numim persoana (sau lucrul) despre care este vorba și de care interlocutorul sau interlocutorii au cunoștință. 3 vt (Îe) Precum (sau cum, după cum) (bine) ~i (sau ~ți) Se spune pentru a arăta că este vorba de ceva cunoscut de interlocutor (sau interlocutori), pentru a preciza că cele afirmate nu pot fi puse la îndoială de către interlocutor (sau interlocutori). 4 vt (Îe) După (sau pe) cât (sau câte) ~u (eu) (sau ~i tu etc.) Având în vedere informațiile de care dispun (sau dispui etc.). 5 vt (îe) ~u eu ce -u (sau ~i tu ce ~i etc.) Se spune pentru a arăta că cineva are suficiente temeiuri (nemărturisite) pentru a adopta o anumită atitudine sau pentru a proceda într-un anumit mod. 6 vt (Îe) Lasă că ~u eu sau ~u eu (sau ~i tu etc.) ce ~u (sau ~i etc.) Se spune pentru a arăta că se cunoaște bine situația și nu există posibilitatea de a fi indus în eroare. 7 vt (În construcții cu „ce”, „cât” etc.; îe) Mai ~u eu... (sau, rar, mai ~m noi...) Se spune pentru a încheia o enumerare, exprimând nesiguranța sau lipsa de interes față de ceea ce s-ar mai putea adăuga. 8 vt (Pfm; îe) ~i (sau ~ți) ce (sau ceva, una)? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului (sau a interlocutorilor) asupra celor ce unnează să fie comunicate. 9 vt (Pfm; în legătură cu propoziții introduse prin „cine”, „cum”, „ce” etc.; îe) Ce ~i... Se spune pentru a exprima rezerva, incertitudinea. 10 vt (în legătură cu „ce”, „unde”, „când” etc. sau cu propoziții introduse prin acestea, dând comunicării o nuanță de exagerare; îe) Cine ~e... Se spune pentru a da o idee vagă despre ceva sau cineva, pentru a exprima nesiguranța, imposibilitatea de a preciza, de a aprecia, de a evalua. 11 vt (îcn) Cine ~e ce (sau cât) Se spune pentru a minimaliza importanța, valoarea unui lucru, a unui fapt etc. 12 vt (Îe) (Numai) (unul) Dumnezeu ~e sau Dumnezeu ~e (numai) ori ~e Dumnezeu (sau Domnul) Se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. 13 vt (Îe) (Numai) Dumnezeu (mai) ~e sau, pop, dracul (mai) ~e Se spune pentru a exprima nesiguranța, nedumerirea, imposibilitatea de a preciza sau de a explica. 14 vt (Pop; îe) A ~ una (și bună) A avea o părere hotărâtă, pe care nupoate zdruncina nimeni. 15 vt (Îe) Tu ~i una, eu ~u mai multe Se spune când vorbitorul cunoaște mai bine decât interlocutorul situația, având motive temeinice să procedez într-un anumit fel. 16 vt (Îe) (Nici) nu ~u, (nici) n-am văzut (pop, nici pe-acolo n-am trecut ori nici în seamă n-am băgat) Se spune pentru a arăta că cineva este străin de ceva, nu are idee de nimic. 17 vt (Îae; pop; șîe a lua pe nu ~u în brațe) Se spune pentru a arăta că cineva se eschivează să dea o mărturie. 18 vt A dispune de date precise și amănunțite (obținute prin experiență) privitoare la... 19 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A fi informat că (cineva sau ceva) se află, viețuiește într-un anumit loc. 20 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A recunoaște pe cineva sau ceva drept... 21 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se considera (ca... sau drept...). 22 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se vedea (într-o anumită situație sau într-un anumit loc). 23 vr(Olt; îe) Nu mă ~u (sau nu te ~i etc.) cu el (sau cu ea)! Se spune despre o persoană care este de mare ajutor. 24 vt (C. i. persoane) A fi în stare să identifice Si: a cunoaște. 25-26 vtr A (se) cunoaște (pe sine) din toate punctele de vedere. 27 vr A se cunoaște (cu...). 28 vrr A întreține relații (de prietenie) (cu...). 29 vrr A se cunoaște unul pe altul. 30 vrr (Reg) A întreține relații de dragoste (cu ...). 31 vt A lua cunoștință (de...) Si: a afla (1), a auzi. 32 vt (Îe) Așa să ~i (sau să ~ți)! Se spune pentrua evidenția cuiva ceva cu toată hotărârea. 33 vt A avea certitudinea (că...). 34 vt (Îe) Să -u (bine sau de bine) că... sau de-aș – că... Chiar dacă... 35 vt (Îe) (Doar) ~u (bine) că... Bineînțeles că... 36 vt (Mai ales îcn) A fi în cunoștință de cauză în ceea ce privește... Si: a înțelege, a conștientiza, a pricepe. 37 vt (Îe) Nu ~u ce (și, rar, nu ~u cum) Se spune pentru a arăta că cineva sau ceva este indefinit, inexprimabil, inexplicabil. 38 vt (Îcn; îae) Se spune pentrua minimaliza importanța, valoarea unui lucru. 39 vt (D. oameni; îe) A fi nu ~u cum A avea ceva inexplicabil, ciudat. 40 vt (Îe) A-i fi (cuiva) nu ~u cum să... A-i fi (cuiva) greu sau penibil să... 41 vt (În legătură cu „cum”, „ce” etc.; cu accentul pe pronumele personal; îe) El (sau ea) ~e... sau ei ~u... Se spune pentrua exprima nedumerirea sau mirarea față de acțiunile neobișnuite sau inexplicabile ale cuiva. 42 vt (Îe) (Mai) ~u (și) eu? ori eu ~u? Se spune pentrua exprima nesiguranța, îndoiala, nehotărârea, ezitarea. 43 vt (îe) Mai ~i... (sau de unde ~i...) E greu de precizat, de apreciat. 44 vt (Îae; pop; șîe mai ~i minunea sau păcatul) Se prea poate. 45 vt (Îe) A nu ~ ce vrea A fi nedecis. 46 vt (Fam; îe) A nu (prea) – multe Se spune despre cineva care acționează energic și sumar, care trece repede la fapte, fără să cântărească urmările acțiunilor sale. 47 vt (Îe) A nu mai ~ ce să facă de... și, pop, a nu (mai) ~ unde îi este (sau stă) capul sau a nu-și mai ~ capului de...A fi copleșit de... 48 vi (Reg; îe) A nu (mai) ~ de sine (sau a nu ~ de lume) A-și pierde cunoștința. 49 vi (Reg; îae) A fi inconștient de... 50 vi (Reg; îae) A se zăpăci. 51 vt (Pop; îe) ~i, colea Se spune pentrua exprima o apreciere favorabilă, pentrua accentua (admirativ) gradul unei însușiri, intensitatea unei acțiuni. 52 vt A-și da seama Si: a se dumeri (2), a înțelege, a se lămuri, a pricepe. 53 vt (Pex) A se convinge (3). 54 vt (De obicei în constmcții cu sens negativ) A presupune. 55 vt A prevedea. 56 vt A ține minte. 57 vt (Pop; îe) A se ~ (cuiva sau la ceva) numai numele A fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva). 58 vt (În construcții cu „ce”, „cele ce” etc., precedate de pp „din”, „de” etc.) A fi intrat în obișnuință, deprindere, nărav. 59 vt (C. i. un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc.) A avea cunoștințe sistematice. 60 vt (Îe) A – carte A avea noțiuni (elementare) de scriere și de citire. 61 vt (Pex; îae) A avea cunoștințe temeinice (într-un anumit domeniu). 62 vt (Pex; îae) A fi (foarte) învățat. 63 vt (Îe) A ~ lecția (sau rolul) A vorbi sau a acționa după cum a fost învățat de către altcineva. 64 vt (Îae) A se comporta în mod corespunzător într-o anumită împrejurare, ca și cum ar fi pregătit dinainte (sau chiar a și pregătit) ceea ce spune sau ceea ce face. 65 vt (Îe) A ~ (ceva) pe de rost (sau pe dinafară și, pop, de-a rostul, ca apa, ca pe apă, ca pe Tatăl nostru) A putea reproduce (ceva) întocmai, din memorie. 66 vt (C. i. o limbă) A fi în măsură să înțeleagă și să vorbească. 67 vt (Fam; îe) Nu ~i românește? Se spune unei persoane neînțelegătoare, neascultătoare, îndărătnice. 68 vt A fi în stare să procedeze într-un mod adecvat, oportun, eficient Si: a putea. 69 vt A avea priceperea, instruirea necesară să facă ceea ce trebuie într-o anumită împrejurare. 70 vt (Îe) A nu (mai) – ce să (se) (mai) facă sau, pfm, a nu mai ~ pe unde s-o apuce A nu (mai) găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. 71 vt (Reg; îe) Ce să -u (sau să ~i etc.) (a) face? și ce mă ~u (sau te ~i etc.) (a) face? Ce să fac (sau să faci etc.)? 72 vt (Reg; îae) Cum să mă descurc (sau să te descurci etc.)? 73 vt A crede de cuviință. 74 vt A fi hotărât să facă ceva. 75-76 vti (Mai ales îcn) A avea prilejul, posibilitatea de a lua cunoștință de... 77-78 vti (Mai ales îcn) A avea de-a face cu... 79-80 vti (Mai ales îcn) A avea parte de... 81 vt (Îe) A nu ~ ce e frica A fi foarte curajos. 82-83 vti (Pfm; îe) A ~ de frică (sau de frica cuiva) și, reg, a ~ frică A se teme (de cineva). 84-85 vi (Pfm; îe) A (nu) – de glumă A (nu) înțelege glumele. 86 vi (Pfm; îae) A nu glumi niciodată. 87 vi (Pfm; îae) A fi supărăcios. 88 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ (nici) de casă, (nici) de masă și, reg, a nu i se mai ~ (cuiva) de masă (sau de mâncare) A nu avea liniște. 89 vi (Înv; îe) A nu ~ de bărbat A fi castă. 90 vi (Îcn; șîe a nu vrea (sau a nu voi) să ~e (nimic) de...) A nu lua în considerație. 91 vi (Îae) A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 92 vi A avea respect sau teamă de cineva. 93 vi (Pop) A se interesa de... 94 vi A se îngriji de... 95 vi (Pfm; îe) A-de dragul (cuiva) A face pe placul cuiva. 96 vi (Pfm; îae) A iubi pe cineva. 97 vrim A fi lucru bine cunoscut. 98 vt (Fam; îe) A nu – de unde s-o apuce A nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. 99 sm (Îs) Un nu știu cum sau (ce) Ceva nelămurit. 100 sm (Îas) Farmec deosebit, nedefinit.