LAUDATIO s. f. Discurs în care se elogiază cineva sau ceva; panegiric. [Pr.: laudațio] – Cuv. lat.

cânta [At: COD. VOR. 134/7 / Pzi: cânt / E: ml cantare] 1-2 vti A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. 3-4 vti (Îe) Joacă cum îi ~tă Face întocmai cum îi spune altul. 6 vti (Îe) A-i ~ popa la cap A fi mort. 7-8 vti (C.i. averea cuiva) A cheltui pe distracții. 9 (C.i. omul mort) A boci. 10-11 vti (D. păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz, caracteristice fiecărei specii. 12-13 vti A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, elogiindu-l. 14-15 vti A descrie ceva în versuri. 16 vt (Fam) A înșira vorbe goale.

encomiast [At: BARBU, Ș. N. 333 / Pl: ~aști / E: fr encomiaste] 1-2 sm, a (Rar) (Persoană) care lingușește. 3-4 sm, a (Persoană) care elogiază pe cineva sau ceva.

panegiriza vt [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 237 / Pzi: ~zez / E: ngr πανηγυρίζω] (Îvr) 1-2 A elogia pe cineva sau ceva (în mod excesiv) Si: (îvr) a panegiri (1-2).

CÂNTA, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

CÂNTA, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succedă (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

lăuda [At: PSALT. HUR. 64²/1 / P: lă-u~ / Pzi: laud / E: lat laudare] 1 vt A exprima prin cuvinte prețuirea pentru ceva sau cineva. Si: a elogia. 2 vt (Pfm; irn) Laudă-mă gură că ți-oi da o bucătură (sau friptură) Se spune pentru a atrage atenția asupra lăudăroșeniei cuiva. 3 vt (Pfm; îe) A-și ~ marfa A vorbi cu ostentație despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale. 4 vt (Pop; îe) A ~ de rău A bârfi. 5 vt A exagera meritele, calitățile cuiva cu scopul de a induce în eroare. 6 vt (Îvr) A denunța. 7 vt (Pex) A stima. 8 vt (Bis) A glorifica. 9 vt (Bis) A binecuvânta. 10 vrp (Reg; îe) Laude-se lisus Hristos Formulă de salut folosită la întâlnirea unei persoane. 11 vt (Înv; îe) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o mai duci? 12 vr A spune despre sine însuși lucruri de laudă Si: a se făli, a se mândri. 13 vr (Fam; îe) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? 14 vr (Fam; îe) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Se spune pentru a sublinia adevărul, exactitatea, obiectivitatea celor relatate. 15 vr A se grozăvi. 16 vr (Îvp) A amenința.

slăvire sf [At: CAMIL PETRESCU, O. III, 441 / Pl: ~ri / E: slăvi] 1 Exprimare (prin cuvinte, cântece etc.) a prețuirii profunde (și unanime) față de cineva sau de ceva, ca urmare a unor mari merite, a unor calități deosebite etc. Si: cinstire (2), elogiere (2), elogiu (3), laudă, lăudare, preamărire, proslăvire, slavă (3), (liv) apoteoză, glorificare, (rar) apoteozare (2), exaltare (2), (înv) pohfală, preaslăvie, preaslăvire, preaslăvit¹, sărbătorie, slavoslovie, slăvitură, (îvr) pohvalenie, prealăudare, preamărire, proslăvitură Vz omagiu, omagiere, prinos. 2 (Spc) Iubire (exagerat de) puternică Si: adorare (1), divinizare (1).