frăgár m. (d. frag). Trans. Dud alb orĭ și negru.

dud m. arbore ale cărui foi servesc de aliment viermilor de mătase (Morus): dud alb, dud negru. [Turc. DUD].

Morus alba L., « Dud alb ». Specie originară din China. Înflorește la sfîrșitul primăverii. Flori nesemnificative, în amenți. Frunze lat-ovoide, serate, pețiolate, verzi-deschis, pe partea superioară lucioase-netede, pe cea inferioară păroase numai pe nervuri. Arbore înalt pînă la 15 m, coroană rotundă cu lujerii glabrii sau puțin păroși. Fruct alb, roșu pînă la roșu-negricios, lung pînă la 2,5 cm, pe un peduncul puțin mai scurt. Foarte apreciate sînt: M. alba var. pyramidalis Ser.; M. alba var. nana Dipp; M. alba forma Pendula Dipp..

dud (-uzi), s. m. – Arbore cu fructe mici, cărnoase, albe sau negre (Morus alba, Morus nigra). – Mr. dudă, megl. dud. Tc. dud, dut, per. tud (Miklosich, Türk. El., I, 287; Roesler 591; Șăineanu, II, 161; Lokotsch 2118; Berneker 233), cf. alb., sb. dud. – Der. dudă, s. f. (fruct de dud); dudău, s. m. (buruieni bălării), cf. mag. dudva (după Cihac, II, 496 și Löwe 30, rom. provine din mag.), it. duda (Battisti, II, 1399).

frăgar sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: frag¹ + -ar] 1 (Bot; reg) Dud (Moris alba sau nigra). 2 (Ent; reg) Insectă nedefinită mai de aproape.

pom sm [At: CORESI, EV. 50 / V: (reg) ~n / Pl: ~i / E: ml pomus] 1 (Determinat prin „fructifer”, „roditor”, etc.) Arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile. 2 (Pgn) Arbore. 3 (Reg; îs) ~ sălbatic (sau nealtoit, rău) Portaltoi. 4 (Fam; îe) A fi în ~ A fi fără bani. 5 (Fam, îae) A fi într-o situație dificilă, fără ieșire. 6 (Bot; reg; îc) ~-alb (sau ~ul-raiului) Lămâiță (Philadelphus coronarius). 7 (Bot; reg; îc) ~ul-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-de-mandulă Migdal (Amigdalus communis). 9 (Bot; reg; îc) ~-jitraiu Dud (Morus alba). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-cotei Gutui (Cydonia oblonga). 11 (Bot; reg, îc) ~-nărod Cenușer (Ailanthus altissima). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-ursului Scoruș (Sorbus aucuparia). 13 (În religia creștină; îs) ~ vieții, ~ raiului, ~ cunoștinței binelui și răului Măr¹ din mijlocul raiului, ale cărui fructe erau interzise lui Adam și Evei. 14 (Îs) ~ de Crăciun, sau ~ de iarnă Brad sau alt conifer împodobit cu bomboane, jucării, lumânări, beteală etc, cu care se decorează casa cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou. 15 (Reg; șîs ~ul mortului, ~ul raiului) Brad, copăcel sau ramură cu fructe, covrigi, colaci, zaharicale etc., purtat înaintea cortegiului mortuar și ale cărui podoabe sunt date de pomană după înmormântare. 16 (Reg; prc; îas) Colac în formă de cruce care se dă de pomană pentru cei morți. 17 (Pop; șîs ~de cununie, ~ul ospățului, ~ cu turte) Ramură de măr¹, brad etc. sau brad, copăcel etc., încărcați cu podoabe și folosiți în ceremonialul nunții. 18 (Bot; pop; prc) Prun (1) (Prunus domestica). 19 (Reg; îc) ~-alb Varietate de prun cu fructe albe și gustoase. 20 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 (Reg; art) Melodie după care se execută pomul (20). corectat(ă)

dud¹ sm [At: GOLESCU, P. 147/5 / Pl: duzi / E: tc dut] 1 (Șîc ~-alb, ~-negru) Numele a două specii de arbori cu frunze nedințate și asimetric lobate, cu fructe mici, cărnoase, albe (Murus alba) sau negre-roșietice (Murus nigra), cu gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase Si: (reg) agud, alior, cirici, frag, frăgar, iagod, (îrg) mur² (1). 2 (Reg) Plop¹ (Populus).

SICOMOR, sicomori, s. m. Copac exotic gigant din aceeași familie cu duzii, cu lemn tare, cu fructe albe-gălbui, dulci, comestibile, de forma smochinelor (Ficus sycomorus). Uită țara voastră unde nu-nflorește Sicomorul verde. BOLINTINEANU, O. 108. Colo sub sicomori tineri... se zărește minareaua. NEGRUZZI, S. II 131.

FRĂGAR s.m. (Olt., Ban.) Dud. B: Črničie. Un lemn ce-l cheamă frăgariu. Dud. MARDARIE, 290. C: Frĕgar. Morus. Fregar alb. Morus alba. Fregar negru. Morus ni gr a. AC, 339. Etimologie: frag + suf. -ar. Cf. a g u d, dud.

OMÍDĂ (< ngr.) s. f. Larvă de fluture, cu corpul alcătuit din segmente. După câteva năpârliri, se transformă în nimfă. ◊ Omida păroasă a stejarului = omida fluturelui Lymantria dispar, dăunătoare arborilor, de culoare cenușie-violacee, de c. 7 cm lungime, având peri cu venin foarte iritanți pentru om și animale. ◊ Omida păroasă a dudului = omida unui fluture mic, de culoare albă, originară din America de Sud (Hyphantria cunea); are un colorit gălbui, cu pete negre și portocalii și consumă frunzele dudului și ale pomilor fructiferi.

MOZAIC¹ s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor plăci sau cuburi mici de marmură, ceramică, sticlă, smalț etc. care se lipesc între ele și se fixează pe fața materialului de construcție printr-un liant de ciment sau de mastic. De curînd s-au aflat aci două bucăți de mozaic în două fețe, alb și negru. CR (1830), 424¹/18. Totimea literaturii samănă o mozaică, a căria pietricele. . . nu sînt unite cu ipsos. RUSSO, S. 92. în sala aceasta se află mozaice, statuie și diferite antichități romane. FILIMON, O. II, 155. Palat de marmoră antică Ce poartă-n frunte-o scumpă mozaică. ALECSANDRI, POEZII, 263. Nișele . . . erau altădată decorate cu mozaice, înfățișînd pe cei 12 apostoli. BOLINTINEANU, ap. CADE. Deasupra tronului, portretul lui Ștefan cel Mare, lucrat în mozaic venețian. DELAVRANCEA, O. II, 164. Biserica a suferit. . . o prefacere totală, și mormintele au dispărut astfel, și aici, supt scîndurile și mozaicul din vremea noastră. IORGA, C. I. I, 15. Lumina candelei, din care se preling nestemate verzi și se fărîmă de mozaicul sclivisit cu acid fenic. KLOPȘTOCK, F. 227, cf. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/5. Se înălța o clădire mult mai mare: coloane sculptate, statui, mozaicuri o împodobeau cu o bogăție de piatră, granit și marmoră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 806. Direcția interzicea cu asprime elevilor săi să „murdărească” mozaicul șters al intrării principale. T. POPOVICI, S. 5. ◊ (Prin analogie) Mă gîndeam, în bancă, la mozaicul mărunțel și pipărat al salamului. CIAUȘANU, R. SCUT. 56. ◊ F i g. Luna, ridicată peste duzi. . . , pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe ce licăreau la cea mai mică adiere de vînt. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18. Tremura un briliant de foc îmbujorînd mozaicul pe care alunecași de-a pururi în sufletul meu. KLOPȘTOCK, F. 247. ♦ (Adverbial; învechit, rar; pe lîngă verbul „a lucra”) în tehnica mozaicului¹ (1). Cina cea de taină. . . cu 12 apostoli închipuiți în trupuri mari, și acest tot lucru nu este zugrăvit, ci lucrat tot mozaic. GOLESCU, Î. 46. ◊ F i g. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) îmbinare, amestec de elemente eterogene. Rousseau, Petrarca, Schiller, ce mozaic de poeți ! NEGRUZZI, S. I, 46. Spre a diseca, însă această societate atît de bălțată și a examina fiecare din părticelele ce compun ăst mozaic social, trebuie meditare. BOLLIAC, O. 248, cf. 249. Mozaic curios de tot soiul de neamuri. ALECSANDRI, ap. CADE. Strofa lui e variată, capricioasă, cîteodată un adevărat mozaic. GHEREA, ST. CR. III, 378. Un covor de petice, împletit de dumneaei, în mozaic de culori: parcă mii de flori de lînă și-au scuturat petalele, în neregulă, pe jos. BASSARABESCU, S. N. 17. Fraza nu e deci un fel de mozaic, compus din părticele (cuvinte), ci noi gîndim în fraze, pe care le analizăm în cuvinte. PUȘCARIU, L. R. I, 103. M-am trezit stingher, om înstrăinat, încrustat într-un mozaic de oameni de toată mîna. BRĂESCU, A. 211. Solidari prin instinct, acest mozaic de rase alcătuiau adesea un bloc solid cînd se credeau loviți în drepturile lor. BART, E. 290. Se vede. . . că mozaicul ciudat de nume proprii nu a apărut întîmplător în „țiganiada”. VARLAAM-SADOVEANU, 174. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. Cf. DN. 2. P. a n a l. (Bot.) Boală a plantelor provocată de un virus, care se manifestă prin apariția unor pete decolorate pe frunze, alternînd cu porțiuni colorate normal și care îi dau aspectul unui mozaic¹ Cf. DT, DN. Mozaicul tutunului. Mozaicul cartofului. DER. – Pl.: mozaicuri și (astăzi rar) mozaice. – Și; (învechit) mozaică s. f. – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

ȘORCOV ~i m. reg. Pom cu fructe comestibile dulci, de culoare neagră sau albă, ale cărui frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud; dud. /Orig. nec.

DUD, duzi, s. m. Copac cu frunze ovale, cu fructe mici, albe sau negre, cărnoase și suculente, cultivat la noi mai ales pentru frunzele lui care constituie hrana viermilor de mătase (Morus); agud. Frunza dudului începu să se miște fîșîind. PREDA, Î. 162. Are să s-arăte în umbrar, subt dudul cel bătrîn... războiul de țesut. SADOVEANU, P. M. 141. Înalții duzi din fundul grădinii... își tremurară frunzișul, de bucurie, văzîndu-mă. ANGHEL, PR. 8.

CRĂCĂNA, crăcănez, vb. I. Refl. (Despre picioare) A se desface, a se întinde în lături, a se rășchira; (despre oameni) a-și întinde picioarele în lături. [Femeile] se îndemnau la lucru, urzind pînza ca un brîu alb întins d-a lungul curții, or se crăcănau în duzi să-și umfle șorțurile cu frunză pentru gîndaci. DELAVRANCEA, H. T. 132. ◊ Tranz. (Cu privire la picioare) Cu o mișcare iute, și-a aruncat cușma mai pe ceafă și, crăcănîndu-și picioarele butucănoase, s-a aplecat, și-a umplut pumnii cu zăpadă și a prins a-și freca stîngaci... fața nădușită. GALAN, Z. R. 204.

1) dud m. (turc. dud, dut, d. pers. tud, cuv. din limba aramaică [Bern. 1, 233]. De aicĭ și ar. dud, verme, adică „pomu omizilor de matasă”; bg. sîrb. dud, rus. tut, de unde și numele județuluĭ Tutova). Munt. Agud, un pom din familia mureĭ (morus). Cel cu poame albe (în Trans. frăgar) e adus din China, cel cu poame negre din Persia. Cu frunzele luĭ se nutresc gîndaciĭ de matasă. V. sicamenă.

mur² sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mură (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

Patience for poltroons (engl. „Răbdarea e pentru lași”) – Shakespeare, Henric VI (partea a treia, act. I, sc. 1). Acțiunea piesei înfățișează luptele din secolul al XV-lea dintre familiile domnitoare engleze, lupte cunoscute sub denumirea de „Războiul celor două roze”. Nobilii care-l sprijineau pe Henric (și care, ca semn distinctiv, purtau roze roșii la pălărie), urmărind să-i înlăture pe partizanii ducelui de York (roze albe), vor să acționeze rapid și energic. Regele le cere răbdare. Lordul Clifford replică: „Răbdarea-i bună pentru lași”… Dar tot Shakespeare spune în Othello, prin gura lui Iago (act. II, sc. 3): „How poor are they that have no patience!” (Ce săraci sînt cei ce n-au răbdare!). Noi spunem: Cu răbdarea treci marea; Cu răbdare frunza dudului se face mătase… LIT.

MUR² s. m. 1. (Învechit și regional) Dud (Morus). Cf. ANON. CAR., ȘĂINEANU, D. U., DR. VII, 257, ȘEZ. XV, 145, GR. S. V, 122, ALRM SN I h 149. 2. (Regional și în sintagmele mur negru. GRECESCU, FL. 212, mura ursului, PĂCALĂ, M. R. 21, rug de mure) Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau tîrîtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile; (regional) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). Frăgarii, murii, agrișii. ECONOMIA, 142/17, cf. LB. Zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc în voie. CONACHI, P. 85, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 173, LM. Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I, 54, cf. DAMÉ, T. 184. Ochii ei negri asemenea sînt Cu negrele boabe-ale murii. COȘBUC, P. II, 38. cf. BARCIANU. Ceaiul de rug de mure se bea pentru poală albă. N. LEON, MED. 51. Rugii murelor cu flori tîrzii și albe atîrnau între crăpăturile catifelate de mușchi. PETRESCU, S. 215, cf. ȘĂINEANU, D. U. Piedicele îți sînt puse de crengile de mure sau rug. SIMIONESCU, FL. 73, cf. 176. Fructe de mure, de rug. BUJOREAN, B. L. 385. Ardză-te focul, pădure . . . , Ardză-teșite pîrlească, Murea să se prăpădească, Iarba-n locul ei să crească. TEODORESCU, P. P. 352. (F i g.) Să nu fie urîțică, Nici în stat prea puțintică, Să fie un vrej de mur. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ C o m p u s: (regional) murea-pădurilor = mama-pădurii (La-thraea Squamaria). BARCIANU, cf. PANȚU, PL. 3. (Regional) Rug (Rubus caesius). Cf. GRECESCU, FL. 211, PANȚU, PL. 3. (Învechit, rar) Sicomor (Ficus sycomorus). Să ați avea credință ca un grăunț de muștariu, zicere-ați murului acestuia: zmulge-te. N. TEST. (1648), 92^r11. Bătu cu grindire viniile lor și sicamenele (s m o c h i n e l e HV, murii D) lor cu brumă. PSALT. 160. – Pl.: muri. - Și: mură (pl. mure), (regional) mure s. f. – Lat. morus. Cf. ngr. μ ο ρ έ α.

fragă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).

ROATĂ¹, roți și roate, s. f. 1. Cerc de lemn sau de metal, cu spițe sau plin, care, învîrtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. Drumul era lung și obositor. Roatele căruței scoteau un țipăt ascuțit și se părea că taie auzul. DEMETRESCU, O. 116. [Moș Nichifor] pune roata la loc, vîră leuca, sucește lamba și-a strînge la scară. CREANGĂ, P. 125. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile și-l făcea obadă de roată. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. Caii de la roată fură schimbați cu o pereche din cei legați de codîrlă. CAMIL PETRESCU, O. II 286. Cînd sînt două perechi de boi, perechea din urmă se cheamă... boii de la roate, rotași. PAMFILE, A. R. 50. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a nu fi întreg la minte, zăpăcit, nebun. Înțeles-ați oare vrun singur cuvînt măcar? Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car. HASDEU, R. V. 149. A pune (o acțiune) pe roate sau (despre acțiuni) a merge (ca) pe roate = a organiza (sau a fi organizat) așa ca să funcționeze fără piedici, a face ca cineva sau ceva să fie activ. A pune (cuiva) bețe în roate v. băț. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. (În construcție cu verbul «a bate» sau cu verbe care sugerează această acțiune) De la roate = foarte tare, strașnic. Să apuci un băț scurt, dar gros și sănătos, și cu acela să începi a mi-o măsura peste spate, știi colea... de la roate. MARIAN, O. I 345. 2. Organ de mașină în formă de cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care servește într-un sistem tehnic la transmiterea sau la transformarea unei mișcări. Sonda e numai un vuiet de roți. BOGZA, A. Î. 49. Patru oameni stau la roata de la cîrmă. VLAHUȚĂ, R. P. 6. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, O. A. 230. ◊ Roata morii = roată, acționată de o apă curgătoare, care pune în mișcare o moară. Am stat la roata morii, Și roata umblă des. COȘBUC, P. I 60. 3. Nume dat diferitelor obiecte asemănătoare cu roata (1) și avînd diverse utilizări: a) unealtă care servește la torsul lînii, cînepii și inului. Roata ședea în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. La cusut și sărăduit sumane, și mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari din tors. id. ib. 63; b) (determinat prin «olarului») mașină de lucru rudimentară a olarului, constituită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul și dă formă oalelor; c) instrument de tortură pe care se legau altădată osîndiții, pentru a fi zdrobiți printr-o mișcare repede de învîrtire; d) (determinat prin «norocului») cerc mare, numerotat cu numere cîștigătoare, care este învîrtit cu mîna de cumpărătorii biletelor de tragere. Se opri în grădina lui Eliade, chiar în fața unei roate a norocului. CAMIL PETRESCU, O. II 113; e) (în expr.) roata lumii (sau a vremii) = succesiunea evenimentelor. Cine zice altfel, moșule, decît, vezi dumneata, roata lumii se învîrtește și noi cu dînsa. HOGAȘ, M. N. 67. Ascultînd cu adîncime glasul gîndurilor mele, Uriașa roat-a vremii înapoi eu o întorc și privesc. EMINESCU, O. IV 111. ◊ S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva); f) vîrtelniță. 4. Obiect, desen sau contur rotund ca un cerc; disc. Soarele scapăt-acum, iar roata-i s-ascunde sub culme, Vîntul alene cîntînd deasupra pădurii, prin vîrfuri Spune trăite povești din lumile albastre-ale zării. COȘBUC, P. II 63. [Corăbii învechite] trecînd încet ca umbre – țin pînzele umflate În fața lunei care prin ele-atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. EMINESCU, O. I 63. ♦ Obiect fabricat, așezat sau împachetat în formă de cerc, de colac sau de covrig. Roată de cașcaval. Roată de frînghie. 5. Figură formată de mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. SADOVEANU, O. I 330. ◊ (În metafore și comparații) Una, mai cu moț, a rămas lîngă buduroi să-i înfrunte [pe turci]. Turcii călări, cu fesuri, cu cealmale, mustăcioși, bărboși, roată în jurul ei. STANCU, D. 10. ◊ (În construcție cu verbele «a sta», «a ședea», «a se aduna», «a se strînge» etc.) Împrejurul focului, stătură toți roată, pînă tîrziu de tot. BUJOR, S. 136. Făcîndu-se toți roată împrejurul mămăligii, își trase fiecare înspre dînsul partea sa. HOGAȘ, M. N. 195. La un semn dat de zmeul cel cu trei ochi, zmeii se adunară roată pe lîngă foc. BOTA, P. 69. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Flăcăi voinici șed roată pe lîngă un foc mare. ALECSANDRI, P. III 234. ◊ (Repetat) Oamenii au aprins focuri din paie vechi și mărăcinișuri și s-au strîns roate-roate, zvonind din glasuri cu mare însuflețire. SADOVEANU, M. C. 206. 6. Mișcare circulară; învîrtitură, răsucire, rotocol, cerc. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. Paloșul Radului zbură un minut, făcînd roată împrejuru-i, dar săbiile și lăncile îl înconjurau. ODOBESCU, S. I 157. Ghiță se necăjea... Mîna-n chimir că-i punea, De mijloc că-l apuca Vreo trei roate-l învîrtea. TEODORESCU, P. P. 629. Șoimule, șoimuț ușor, Fă-te roată sus în zbor. ALECSANDRI, P. P. 172. ◊ (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» sau în construcții legate de ideea de a privi) Ziulica, ziua toată Își poartă vederea roată, Degeaba că o rotește, Pe mine nu mă zărește. DEȘLIU, M. 31. Negoiță s-a suit într-un dud mare și s-a uitat pretutindeni roată. CARAGIALE, P. 88. Ursane frate! să-ți faci ochirea roată, Și cît îi vedea zare a ta să fie toată! ALECSANDRI, P. A. 164. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita Ș-o fîntînă că-mi zărea. TEODORESCU, P. P. 440. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată, Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit în lumea toată, Pe unde-am umblat odată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a descrie un cerc (în mers, în zbor); a face ocoluri. Augurul... dă roată prin odaie și... roagă cerul cu stelele și luna. COȘBUC, P. II 192. Vînători de dropii au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi. ODOBESCU, S. III 14. Apoi Corbea ce-mi făcea? În scară picior punea, Pe Roșul încălica Ș-o roată curții că da. Dete-o roată, dete două, Dete, măre, pîn’ la nouă. TEODORESCU, P. P. 531. (Rar) A face o roată = a alerga, a da o fugă; a da o raită. Maică, măiculița mea, Fă o roată pîn’ acasă. BIBICESCU, P. P. 327. ♦ (De obicei în construcție cu verbele «a face» sau «a se da») Figură de acrobație constînd în rotirea laterală a corpului prin sprijinirea succesivă pe mîini și pe picioare. Se țineau de caretă, alergînd după ea, iar cei mai sprinteni se dau tumba sau făceau roata pe lîngă porțile ei. MACEDONSKI, O. III 25. [Atletul] îmbla pe mîni și pe cap și cu picioarele sta în sus... se da de-a roata peste cap. SBIERA, P. 262. ◊ Expr. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. O fărîmătură de stîncă se duce de-a roata în vale. GANE, N. I 94. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încît ducea păsările de-a roata în aer. id. ib. 91. Știubeiul... se duse de-a roata pînă devale. ȘEZ. III 24. ◊ Roata morții = acrobație care constă din alergatul în cerc cu motocicleta pe pereții unei construcții special amenajate.

MĂTASE s. f. 1. (Și în sintagma mătase naturală) Fir de borangic prelucrat; p. ext. (și în sintagmele mătase artificială, mătase vegetală) fibră textilă vegetală sau sintetică, avînd proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic; țesătură din asemenea fire. 5 brîie de matase cu canafi (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 202/9. Dară cine. . . are hi atîta de nebun să-ș dea ochii săi să-i scoață. . . pentru veșmente de mătasă? VARLAAM, C. 161, cf. ST. LEX. 173^r1/14. Dud din care să hrănesc gîndacii, carii fac mătasa (a. 1 705). GCR I, 356/31. 11 litre mătase cărămizie (a. 1 720). IORGA, B. R. 328, cf. 224. Mai luat-au Ghenghea iară oraș mare, unde se face mătasă multă. MUSTE, LET. III, 79/12. 3 cingători de mătase (a. 1 760). IORGA, B. R. 224, cf. id. S. D. XII, 174. Viermile care face mătasa (a. 1 779). GCR II, 120/10. Femeile ce scot mătăsuri din gîndaci au început fieșcare să-și lucreze meșteșugul pe la casa ei (a. 1831). DOC. EC. 478. Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea, mă sîrguiam să mă înfășur cu pînza cea de nebunia mea țesută. MARCOVICI, C. 15/22. Florile de fir, mâtăsi și catifea, Ce ruge înălța cînd ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de la ferești afară lepădate. DONICI, F. 57, cf. NEGRUZZI, S. II, 91. Regina Krimhilda. . . împodobește cu giuvaere metăsurili arabe, albe ca zăpada. HASDEU, I. C. I, 100. Adă-mi fața ta voioasă. . . Că mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de mătasă. ALECSANDRI, P. I, 9. Al ei chip. . . cu ochiu-l măsuri, Prin ușoara-n- vinețire a subțirilor mătăsuri. EMINESCU, O. I, 79, cf. 152. Ștergarele erau de mătase. ISPIRESCU, L. 38, cf. MACEDONSKI, O. I, 179, 242. Această clasă, „burghezia”,. . . venită din Paris. . . dă grîul țăranului pe mâtăsurile franțuzești. IBRĂILEANU, SP. CR. 200. Mama. . . le da numai pînza de bumbac țesută și nălbită de ea, ori borangicul sau mătasa pentru zăvelci. AL LUPULUI, P. G. 17. Am uitat să socotesc între cumpărături basma de matasă. SADOVEANU, Z. C. 310. Bunicul își pune lavalieră de matasă albă cu puchiței. TEODOREANU, M. U. 232. Bolta cerească se limpezise, și în vibrația orbitoare a dimineții părea căptușită cu o imensă pînză de mătasă albastră. BART, S. M. 54. Capacitatea crescîndă a mătasei artificiale de a înlocui mătasea naturală a redus treptat rentabilitatea culturii viermelui de mătase. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 20, cf. V. ROM. iulie 1 954, 25. Atunci craiul s-a căit, In matasă i-a-nvelit, Și-n biserică i-au dus. ALECSANDRI, P. P. 21, cf. ȘEZ. III, 231. El ni s-a dus In țar-ungurească, Ca să-mi tîrguiască. . . Pînză și meteși, Ca să-i cos cămăși. MAT. FOLK. 266. Și din cui îș alegea Sîta mari și cam deasî, Tot cu pînza di mătasî. ib. 1476, cf. 1 465,1467. Din coadă de cîine sită de mătase nu se mai face (= cu omul fără caracter nu poți face nimic bun). Cf. NEGRUZZI, S. I, 248, ZANNE, P. I, 377, 597, III, 336, V, 333. Ce e nalt ca casa, Verde ca mătasa, Și amar ca fierea, Și dulce ca mierea? (Nucul). GOROVEI, C. 243. Vierme de mătase v. v i e r m e. Fluture de mătase v. f l u t u r e. Gogoașă de mătase v. g o g o a ș ă. (Regional) Mătasa morților = funigei. Cînd zărește fire albe de „mătasa morților” plutind în aer, se ridică și privește lung și pasionată în urma lor. SĂM. II, 232. Locuri deșerte împodobite cu bolîndari de stepă, de pămătufurile cărora se zbăteau și scînteiau acele fire nețesute, numite de pământeni matasa-morților. SADOVEANU, O. XIII, 317. ◊ L o c. a d j. De mătase = mătăsos, moale, lucios. Părul ei castaniu ce se slobozea în unde de matase. . . ar fi înflăcărat pe Xenocrat. NEGRUZZI, S. I, 17. Părul ei cel negru-n valuri de mătase se desprinde. EMINESCU, O. I, 142, cf. DELAVRANCEA, S. 97. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. În soare luceau firele de mătase ale funigeilor. C. PETRESCU, A. 436. Cînd văz păru-i de mătasă, Dorul ei tare m-apasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31, cf. 35. (Fig.) Își rostea cumplitele-i cuvinte cu glas de mătase. STANCU, R. A. V, 63. ◊ Mere de mătase = varietate de mere nedefinită mai de aproape. BULET. GRĂD. BOT. I, nr. 3, 76. ◊ E x p r. Crescut în mătase = crescut în belșug; răsfățat. Fata crescută-n mătasă N-ai la ce-o aduce-n casă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. ♦ Ață de mătase (1). Cămașa era de pînză albă, era cusută la mâneci cu mătăsuri de culori diferite și cu fluturi. BOLINTINEANU, O. 437. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui. DELAVRANCEA, O. II, 86. Șede la masă și coasă. . . Cu amici și cu mătasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 339, cf. 68, 213. 2. (Cu sens colectiv, mai ales în sintagmele mătasea porumbului sau mătase de porumb) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care ies din pănuși, la vîrful știuletelui de porumb, în formă de smoc mătăsos. Mătasea de pe porumb nu se poate curăți bine (a. 1869). ap. TDRG. Purcelul. . . să ridică, să întinde, își scutură trupul de mătăși și purcede spre fund, de unde vine gălăgia. SĂM. IV, 154. Păpușa sau puica se numește astfel pînă ce nu are mătasă. PAMFILE, R. 88. Fuma foi uscate de nuc sau mătase de porumb. IOVESCU, N. 38. Ceaiul de mătase de porumb. . . se dă în boalele de rinichi. VOICULESCU, L. 230. Povara cozilor grele împletite din mătasă crudă de păpușoi. CAZIMIR, GR. 115. Foaie verde fir mătasî. MAT. FOLK. 1426, cf. ȘEZ. I, 74, III, 58,160. ALR SN I h 106. ◊ E x p r. A fi în (sau a face, a da, a da în, a lepăda, a slobozi) mătase (sau mătăsi, mătăși, mătăsuri) = (despre porumb) a începe să lege. Popușoii. . . din grădini erau în matîsi. I. IONESCU, P. 328, cf. com. MARIAN, PAMFILE, A. R. 88, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 902/530, 592, 600, 810. 3. Compuse: mătasea-broaștei sau mătasea-broaștelor, mătasea-de-apă = nume dat algelor verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci, stătătoare ; (regional) mătreață, lîna-broaștei. Cf. ANTIPA, P. 53, PAMFILE, D. 91, ATILA, P. 79. Mătasea-broaștei face opac luciul apei. RALEA, S. T. I, 271. Sub pod, printre firele verzi de mătasa-broaștei, se legănau două mîini albe. CAMiLAR, N. I, 70. Soarele. . . se scufunda printre ostroavele cu pipirig în apa moartă, năpădită de mătasea-broaștei și de lintiță. BENIUC, M. C. I, 75, cf. H XI 327, ALR SN III h 832 ; (regional) mătasa-trifoiului = torței (Cuscuta Epithymum). Cf. ENC. AGR. M, 735 ; mătasa-iepurelui = Cuscuta arvensis. Cf. ȚOPA, C. 219. 4. (Bot. ; regional) Zglăvoc (Centaurea plumosa). Cf. PĂCALĂ, M. R. 15. 5. (Bot. ; regional) Gălbinare (Serratula tinctoria). Cf. PĂCALĂ, M. R. 15. – Pl.: mătăsuri și (învechit și regional) mătăsi, mătăși, (regional) meteși. – Gen.-dat.: mătăsii și (rar) mătasei, mătăsei. – Și: (rar) metáse s. f. – Lat. metaxa. Cf. gr. μέταξα, μάταξα, ngr. μετάξι.

vierme sm [At: PSALT. HUR. 17^r/2 / V: (reg) ~ne / Pl: ~mi / E: ml vermis, -is] 1 (Lpl) Nume generic dat unor animale nevertebrate cu corpul moale, alungit, lipsit de apendice, care trăiesc în sol, în ape sau ca parazite pe plante ori pe animale și care sunt cuprinse în mai multe încrengături. 2 Animal care face parte din una dintre încrengăturile viermilor (1). 3 (Pop) Larvă a unor insecte. 4 (Olt; Mun; îs) Marțea (sau ziua) ~milor Sărbătoare populară care se ține în marțea din prima săptămână a postului Paștelui, prin respectarea căreia se crede că se înlătură pericolul ca viermii să strice semănăturile sau pomii. 5 (Îe) A trăi (sau a fi deprins, a se învăța) ca ~le în hrean (sau în, la rădăcina hreanului) A duce (cu resemnare) o viață grea. 6 (Îe) A-l mânca (pe cineva) ~mii de viu A fi foarte leneș (și murdar). 7 (Îe) A avea (sau a-l roade pe cineva) un ~ la inimă A fi apăsat de griji. 8 (Îae) A fi neliniștit. 9 (Îe) A avea ~ la limbă A fi limbut. 10 (Mai ales d. copii; îe) A avea ~mi (neadormiți) sau a avea ~mi în cur A fi neastâmpărat. 11 (Zlg; îvr; îc) ~-de-ploaie Râmă (Lumbricus terrestris). 12 (Zlg; asr; îc) ~-solitar, (sau, îvr, ~-cordea, ~-panglică) Tenie (Taenia solium). 13 (Îc) ~-de-mătase Larva unei specii de fluturi (Bombyx mori), care se hrănește cu frunze de dud și care, în stadiul larvar de crisalidă, formează o gogoașă sau un cocon, unde se transformă în pupă Si: fluture-de-mătase, (pop) gândac-de-mătase. 14 (Îvr; pgn) Animal târâtor. 15 (Bis; fig; de obicei determinat prin „neadormit” sau, înv, „nesfârșit”, „nemort”; mpl) Chinurile veșnice ale iadului. 16 (Fig; de obicei urmat de determinări în genitiv) Gând obsedant. 17 (Fig; de obicei urmat de determinări în genitiv) Neliniște lăuntrică. 18 (Îvr; îc) ~le-sămânții Spermatozoid. 19 (Reg; prc) Larva albinei (Apis mellifica). 20-21 (Reg; prc) Larva viespii (4-5) (Cynips quercus și Diplolepis rosae). 22 (Mar; Trs; pex) Gândac (1). 23 (Ent; pop; șîc ~-lucitor, reg, ~-luminos, ~-de-lăptucă, ~-de-foc, ~-negru, ~-verde, ~-viu, ~-de-putregai) Licurici (Lampyris noctiluca). 24 (Ent; reg; șîc ~-negru) Repede (Cincindela campestris). 25 (Ent; reg; șîc ~-de-baligă, ~-de-gunoi) Băligar (Geotrupes stercorarius). 26 (Ent; reg; șîc ~-de-pământ) Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 27 (Ent; reg) Urechelniță (Forficula auricularia). 28 (Ent; reg) Ploșniță-de-câmp (Pentatoma baccarum). 29 (Ent; reg; șîc ~-de-vie) Filoxeră (Phylloxera vastatrix). 30 (Ent; reg; îc) ~-de-piatră Câinele-babei (Oniscus murarius). 31 (Ent; Trs; înv) Scolopendră¹ (Oniscus scolopendra). 32 (Îc) ~le-sârmă Insectă coleopteră a cărei larvă atacă cerealele, rădăcinile sfeclei, tuberculii cartofilor etc. (Agriotes lineatus). 33 (Zlg; Mar; Trs; pan) Șarpe (1). 34 (Zlg; reg; pan; îs) ~ alb Șarpe de casă (Natrix natrix natrix). 35 (Zlg; Mar; pan; șîs ~mile boului) Viperă (Vipera berus berus). 36 (Reg; pan) Mormoloc (1). 37 (Reg; fig) Serpentină (la alambic). 38 (Reg; fig; csnp) „Floare la sfredel”. 39 (Fig) Persoană fără însemnătate. 40 (Fig) Persoană josnică. 41 (Fig; fam) Copil neastâmpărat. 42 (Reg) Tuberculoză osoasă (cu abces fistulizat).

MURĂ¹ s. f. I. (Bot.) 1. (Învechit și regional) Dudă. Și au arătat sînge de struguri și de mure (d u d e B 1938), ca să-i tocmească pre ei la râzboiu. BIBLIA (1688), 702¹/43. Mure de dud. ALR I 866/922, cf. ALRM SN I h 150. 2. Numele a două fructe comestibile de pădure: a) (și în sintagmele mure negrii, PANȚU, PL., mură neagră, mură de pădure, mură de rug, mure ursești, ALR I 866/900, mure rumânești, ib.) fructul murului² (2); b) fructul rugului. Cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 23, ALEXANDRESCU, O. I, 228. Ea culege fragi și mure, De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, POEZII, 257, cf. COȘBUC, P. I, 262. Pe sub poale de pădure Merg copilele la mure. ALECSANDRI, P. P. 365, cf. 53. Dragă mi-i crîșma-n pădure, Că beau vin și mînc la mure. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Frunză verde, mură neagră. DOINE, 10, cf. 41. Mure coapte-n postu mare, Gheață rece-n miez de vară Și caș dulce-n miez de iarnă. ȘEZ. I, 13. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe murî. HODOȘ, P. P. 62, cf. PĂSCULESCU, L. P. 197, 205, 206, GR. S. VII, 165. Rugul care face mure. GREGORIAN, CL. 60. Muri di păduri. ALR I 866/536. Mure negre. ib. 866/131. Mură de rug. ib. 866/18. [Rachiu] din mure. ALR II 6 347/848. Mura, de sine, în gura omului nu se bagă (= omul trebuie să muncească). ZANNE, P. IX, 493, cf. I, 223, IV, 2. Pe-o potecă șovăită Merge mierla-nsovonită. Suflet n-are, sînge are (Mura). GOROVEI, C. 235. Lung e, funie nu e. Gheare are, pisică nu e. Mărgele are, salbă nu Ce e ? (Rugul cu mure). ȘEZ. XVI, 147. ◊ (Ca termen de comparație, pentru culoarea neagră, în special pentru culoarea ochilor) [Sprîncenele] încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I, 44. Are ochii mari și negri ca murele. FILIMON, O. I, 117. Ochi ca două mure. ALECSANDRI, P. I, 16. Ochii mari, negri ca murele. CREANGĂ, A. 85, cf. ISPIRESCU, L. 78. Negru ca murea sau mura . . . sau albastru întunecat ca murea. MARIAN, CH. 51, cf. id. O. I, 300. Ochii ca de mură. MACEDONSKI, O. I, 213. Parcă era mai albă în îmbrăcămintea-i de catifea ca mura. SADOVEANU, O. V, 553. Ochii lor mă privesc ca murile coapte din tufiș. BENIUC, V. 22. Cu ochi negri ca mura. POP., ap. GCR II, 295. Ochișorii lui, Mura cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 3, cf. TEODORESCU, P. P. 309. Pentru ochi ca murele, Ocolesc pădurile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 18. Ochii i-s ca două mure, Care-s mai coapte-n pădure. BÎRLEA, C. P. 26. Negru ca mura. ALR II 3 399/95. Are ochi de mură, Cari inima-ți fură. ZANNE, P. II, 361. ◊ E x p r. Mură în gură = lucru de-a gata, (obținut) fără osteneală. A aștepta să-i pice mură în gură. BARONZI, L. 47. Nu mai atîrnați să vă dea toate mură-n gură stăpînirea și dregătorii ei. JIPESCU, O. 83. Ar fi poftit dumnealui ca tot Ercule să meargă să i le dea în mînă, cum am zice mură în gură. ISPIRESCU, U. 70. Vrea mură-n gură (de-a gata). PAMFILE, J. II, 155. Stâpînul. . . era un perghe-vară, care aștepta sâ-i dăie șineva mură în gură. POP., ap. GCR II, 262, cf. ALR I 866/540. (Regional) A lua cuiva mura din gură = a-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpînire se credea sigur. Cf. ZANNE, P. I, 223. ♦ (Adjectival; regional) De culoare neagră (ca mura¹ I 2). Ah, ochilor muri, Vii și plini de nuri La căutături. CONACHI, P. 74, cf. 82. Cucuie cu pană mură, Ce-am grăit gură la gură Să nu cînți pe tișitură. ȘEZ. XXI, 51. La puicuța-n bătătură, Să crească o floare mură. PAMFILE, C. Ț. 167. Bubî cafinii, Bubî murî. GR. S. VI, 252. Hultur mur, Hultur sur. ib. 279. 3. (Prin Transilv.) Afină, LB, cf. BARCIANU. 4. (Regional; la pl.; în sintagma) Mure roșii (sau de casă) = zmeură (cultivată). Cf. ALR I 867/339, ALR II 6 257/36. II. (Prin Transilv.; la pl.) Frecăței. Cf. CHEST. VIII 32/22, com. din URCA-CÎMPIA TURZII. – Pl.: mure. – Și: (regional) mure (pl. și muri) s. f. – Lat. morum sau mur² + suf. -ă.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.