DEUS EX MACHINA loc. adv. expresie pentru rezolvarea neverosimilă a unor situații dificile. (< lat. deus ex machina, zeul din mașinărie)

deus ex machina (lat.) [chi pron. ki] loc. s. n.

DEUS EX MACHINA (lat.) zeul din mașinărie – Conflictul complicat al pieselor din Antichitate era rezolvat în chip fericit de un personaj supranatural, coborât pe scenă cu ajutorul unei mașinării. Expresia se utilizează pentru rezolvarea neverosimilă a unor situații dificile.

EURIPIDE (EURIPIDES) (c. 480-c. 406 î. Hr.), poet tragic grec. Supranumit „filozof al scenei”, alături de Eschil și Sofocle, creator al tragediei clasice. Influențat de Protagoras și sofiști. Piesele sale (18 păstrate) Dezbat patetic teme filozofice și etnice („Ion”, „Ifigenia în Aulis”, „Hecuba”, „Medeea”, „Andromaca”, „Electra”). Personalitate de excepție în evoluția poeziei tragice, E. a contribuit la formarea unui tip ideal de umanitate, mutând accentul asupra omului și a analizei pasiunilor care îi călăuzesc destinul. Primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine. A restrâns rolul corului, a alăturat elemente comice celor tragice, a introdus prologul, „deus ex machina” etc.

deus ex machina m. pretext sau mijloc evaziv, invocarea unei puteri supranaturale spre a ieși dintr’o încurcătură (după cum vechii poeți dramatici recurgeau la un zeu ieșind dintr’o mașină spre a produce desnodământul piesei).

DEUS EX MACHINA loc. s. n. Întâmplare sau persoană apărută la momentul potrivit. – Loc. lat.

DEZNODĂMÎNT (de la a deznoda + suf. -(ă)mînt; cf.fr. dénouement) Termen folosit pentru sfîrșitul acțiunii unei opere literare, epice sau dramatice. În opoziție cu ascendența gradată a acțiunii, deznodămîntul are un mers brusc, descendent. El poate fi neprevăzut, previzibil, logic, absurd, fericit etc. Esteticienii însă îl deosebesc în natural, în sensul că el trebuie sa apară ca o consecință logică a faptelor prezentate anterior (deznodămîntul din nuvela O făclie de Paști de I.L. Caragiale; din balada El-Zorab de G. Coșbuc; din drama Apus de soare de B.Șt. Delavrancea etc.), artificial, ca, de exemplu, deznodămîntul în maniera deus ex machina (v.) folosit uneori în tragedia antică. Decurgînd logic din acțiune, ca o cădere bruscă după culminație, deznodămîntul proiectează asupra faptelor povestite sau reprezentate scenic o anumită lumină, care le clarifică semnificația. De asemenea, fiind conform cu comportamentul și firea personajelor, în trăirea lor dramatică, el rezolvă și destinul acestora. Uneori, în epică, deznodămîntul lipsește, limitat la simpla sugestie, iar în unele opere el precede acțiunea, accentul căzînd pe desfășurarea acesteia. Ex.: de deznodămînt: „Tovarășul se sui în pat, luă candela de la icoană, să caute lumînarea printre lucrurile risipite pe jos. O găsi și o aprinse. Cum îi dete lumina în ochi, Stavrache începu să cînte popește. Ce-i de făcut? zise tovarășul cu groază. N-am noroc! răspunse fratele. Zdrobit de luptă și de gînduri, omul se așeză încet pe pat și privi lung asupra celui țintuit jos, care cînta înainte, legănîndu-și încet capul, pe mersul cîntecului, cînd într-o parte, cînd într-alta.” (I.L. CARAGIALE, În vreme de război) ...Stă pașa beat, cu ochi topiți, Se trag spahii-ncremeniți, Și-arabul, în genunchi plecat, Sărută sîngele-nchegat Pe ochii-nțepeniți. Se-ntoarce-apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîini; „Te-or răzbuna copiii mei! Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîini!” (G. GOȘBUC, El-Zorab)

Deux ex machina (lat. „Un zeu dintr-o mașinărie”) – Cuvinte latine care se folosesc numai în original, deoarece e greu de realizat o traducere concisă. Platon, în dialogul său Kratylos, explică obîrșia acestei curioase formule. În vechime exista credința că oamenii nu puteau și nici nu aveau voie să dezlege probleme complicate de viață, de destin, în măsură să fie soluționate numai de puterea zeilor. De aceea, în teatrul antic, cînd intriga piesei devenea mai încurcată și deznodămîntul mai dificil, era coborîtă din „ceruri”, cu ajutorul unei mașinării, o zeitate care rezolva lucrurile de obicei în mod fericit. (De pildă, apariția zeiței Artemis în Ifigenia în Aulida de Euripide). Expresia este folosită și astăzi, tot în teatru, cînd fără mașinărie și chiar fără justificare, survine un eveniment, sau un personaj, care-l ajută pe autor să rezolve repede conflictul și să termine piesa. Dar expresia deus ex machina s-a introdus cu vremea și în alte domenii, semnificînd tot o apariție fericită și neașteptată, care dă o întorsătură bruscă și o dezlegare favorabilă unei situații dificile. De obicei însă e folosită astăzi cu ironie, cu o notă de umor, spre a sublinia neverosimilul unei asemenea împrejurări. Balzac scrie în romanul Moș Goriot: "Domnul Gondureau, care părea iscusit în cunoașterea oamenilor, văzînd de la început în Poiret pe unul dintre acești birocrați neghiobi, a scos, atunci cînd a fost nevoie, cuvîntul-talisman Excelența sa, ca pe un deus ex machina (Opere, vol. III, ESPLA, 1957, p. 375). TEA.

deus ex machina (lat.) loc. s. n.

DEUS EX MACHINA (lat.) = Dumnezeu scoborît cu ajutorul unei mașini (în piesele antice). Cînd vine ceva neprevăzut. Alegerea Domnitorului Cuza în ambele principate a venit ca Deus ex machina.