CĂLȚUNAȘ¹, călțunași, s. m. 1. Ciorap de lână albă în portul popular. 2. (Mai ales la pl.) Numele a două plante: a) plantă decorativă cățărătoare, cu flori portocalii, având un fel de pinten; condurul-doamnei (Tropaeolum majus); b) toporași. – Călțun + suf. -aș.

NEMȚOICUȚĂ, nemțoicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui nemțoaică. 2. (Bot.; reg.) Condurul-doamnei. – Nemțoaică + suf. -uță.

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunași, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

CĂLȚUNAȘ s. (BOT.; Tropaeolum majus) condurul-doamnei, (pop.) nemțoaică, (reg.) conduraș, sultănică, (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).

CONDURAȘ s. v. călțunaș, condurul-doamnei.

LOBIDRAG s. v. călțunaș, condurul-doamnei.

NEMȚOAICĂ s. v. călțunaș, condurul-doamnei, toporaș, violetă, viorea.

PINTENI s. pl. v. călțunaș, condurul-doamnei.

SULTĂNICĂ s. v. călțunaș, condurul-doamnei.

altângie s.f. (reg.) plantă numită obișnuit conduru-doamnei

ciocănaș², ciocănași, s.m. pl. (reg.) plantă ornamentală numită și condurul-doamnei.

ciocănăței s.m. pl. (reg.) plantă ornamentală numită și condurul-doamnei sau ciocănaș.

hobridrag, hobridragi, s.m. (reg.) numele florii condurul-doamnei; bobidrag.

nemțoane s.f. (reg.) 1. femeie de la oraș; doamnă. 2. condurul-doamnei.

călțun (călțuni), s. m. – 1. Încălțăminte de pînză. – 2. Ciorap. – 3. Pantof. – Var. colțun. It. calzone, pe filieră comercială, probabil prin intermediul ngr. ϰαλτσούνι, sau bg. kalcun (REW 1495; Densusianu, GS, VI, 363). – Der. călțunar, s. m. (pantofar; la nuntă, două rude ale mirelui care îl însoțesc la mireasă acasă, ducîndu-i darurile); călțunăreasă, s. f. (rudă a mirelui, care îi duce darurile); călțunaș, s. m. (ciorap de copil; violetă, Viola adorata; condurul-doamnei, Tropaeolum maius; plantă asemănătoare cu gura-leului, Antirrhinum maius; plăcintă de casă, umplută cu brînză sau marmeladă). După Capidan, Raporturile, 203, bg. provine din rom.

CĂLȚUNAȘ, călțunași, s. m. Numele a două plante: a) condurul-doamnei; b) toporaș. – Din călțun + suf. -aș.

altângic n. Mold. planta numită obișnuit conduru-Doamnei. [Turc. ALTYNDJYK, crizantemă (lit. aurel)].

condur m. 1. pantof strâns bine pe picior cu toc și turiac înalt (țăranca din Bucovina poartă încă conduri): într’un condur și într’un papuc PANN; 2. conduru Doamnei, plantă de ornament, cultivată pentru grăunțele-i verzi, din care se gătește un fel de condiment (Tr. opaeolum majus). [Turc. KONDUKA].

nemțoaică f. 1. dădacă (cele mai multe fiind în trecut austriace); 2. Tr. Bot. conduru-Doamnei.

papuc m. 1. încălțăminte ușoară și comodă de purtat în casă: a o lua la papuc, fam. a o șterge; 2. Bot. Mold. papucu-Doamnei, conduru-Doamnei; 3. bașlic. [Turc. PAPUČ, lit. ceeace acopere piciorul: papuc e abstras din pl. papuci].

sultănică f. 1. un fel de horă a țăranilor din Muntenia; 2. pl. Bot. conduru-Doamnei.

CĂLȚUNAȘ¹, călțunași, s. m. 1. Ciorap de lână albă în portul popular. 2. (Mai ales la pl.) Numele a două plante: a) plantă decorativă cățărătoare, cu flori portocalii, având un fel de pinten; condurul-doamnei (Tropaeolum majus); b) toporaș. – Călțun + suf. -aș.

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

NEMȚOICUȚĂ, nemțoicuțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui nemțoaică. 2. (Bot.; reg.) Condurul-doamnei. – Nemțoaică + suf. -uță.

CĂLȚUNAȘ, călțunași, s. m. (Mai ales la pl.) Nume purtat de două plante: a) condurul-doamnei; b) toporaș.

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Pantof cu toc înalt împodobit adesea cu broderii și purtat altădată de femei. Să văd piciorul acela într-un condur de atlaz. SADOVEANU, P. S. 238. Și, nici una, nici două.. – Si sărută condurul. DELAVRANCEA, S. 101. O păreche de conduri cusuți numai cu fir. ISPIRESCU, L. 24. ◊ Fig. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. 2. Compus: condurul-doamnei = plantă ornamentală -de grădină, agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate. și terminate cu un pinten drept (Tropaeolum majus); călțunaș, sultănele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii-doamnei și-n rochiți de rîndunele. ALECSANDRI, P. A. 125.

CĂLȚUNAȘ s. (BOT.; Tropaeolum majus) condurul-doamnei, (pop.) nemțoaică, (reg.) conduraș, sultănică. (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).

CONDUR s. 1. (Mold. și Bucov.) scarpă. (În trecut, femeile purtau in picioare ~i.) 2. (BOT.) condurul-doamnei (Tropaeolum majus) = călțunaș, (pop.) nemțoaică, (reg.) conduraș, sultănică, (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).

conduraș s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI.

Tropaeolum majus L., « Condurul doamnei ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, cu pinteni lungi, pe pedunculi axilari lungi, libere deasupra frunzișului, pe tip 5, sepale colorate, inegale, petale rotunde, galbene-roșietice, cu striuri sîngerii, cele 3 din față fimbriate. Frunze alterne, orbiculate, lung-pețiolate, pe partea inferioară verzi- gri-albăstrui. Plantă anuală, erbacee, cu tulpină cărnoasă, cățărătoare sau tîrîtoare, glabră. Prezintă soiuri pitice și soiuri cu port pînă la 3 m înălțime și divers colorate: roșii, stacojii, galbene-aurii, crem-albe, roz-gălbui, simple sau duble, cu miros plăcut.

lobidrag s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI.

altângic sn [At: HEM 929 / V: atin~^[1], aptan~ / Pl: ~uri / E: tc altynyk] (Bot; Mol, Dob) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

nemțoaică s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

pinteni s. pl. v. CĂLȚUNAS. CONDURUL-DOAMNEI.

sultănică s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI.

călțun sm [At: TETRAEV. (1574) 204 / V: colțon, col~ / Pl: ~i / E: ngr ϰαλτσύνι] (Reg) 1 Încălțăminte de sărbătoare (asemănătoare cu cizmele) cu tureac scurt, având deasupra o frunză de piele roșie. 2 (Pan) Gheată grosolană, lucrată din piele, din pănură sau din lemn. 3 Un fel de ciorapi fără talpă (asemănători cu ghetrele sau cu jambierele) Si: călțunaș (1). 4 Încălțăminte de lână (asemănătoare cu pâslarii) care se purta prin casă sau prin curte. 5 (Șîc ~ul-Doamnei) Plantă erbacee din familia rozaceelor, înaltă de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinișoare violete Si: comanacul-ciobanului, condurul-doamnei, cerențel (2), crânceș, cuișoriță, hreaniță, papucii-doamnei, rădiche, ridichioară (Geum rivale). 6 (Șip; îc) ~ul-popii Plantă erbacee de talie mică, din familia violacee, cu tulpina întinsă pe pământ, glabră sau puțin pubescentă, cu frunzele cordiforme sau reniforme, cu florile inodore, albastre-deschis sau violete și fructul capsulă oblongă ascuțită Si: atlanac, atlângicuri, călțunași (4) albaștri, micșunele, tămâioare, toporași, viorele (Viola silvestris). 7 (Bot; reg; îac) Viorele sălbatice (Viola canina). 8 (Bot; reg; îac) Greghetin (Geranium pratense). 9 (Bot; reg; lpl) Canale (Impatientis balsamina).

călțunaș sm [At: LB / V: col~ / Pl: ~i / E: călțun + -aș] 1 Călțun (3). 2 (Bot) Urda vacii (Cardaria draba). 3 (Mpl; șîf col~; șîc ~ul-popii) Plantă decorativă cățărătoare, având un fel de pinten Si: atingic, băci, beci, bobidragi, bostănei, butucaș, capuțină, ciocănaș, condurași, condurul-doamnei, cupa-oii, fărfălăi, flori-cu-două-cozi, floștani, forfologi, gurița-cucului, gurița-leului, hantagic, lobâdrag, lobidrag, lobisdrag, lopoștani, lovidrag, lupidragi, năsturți, nemțoaice, pintenași, pinteni, rostoponi, sultane, sultănele, teatian, teține (Tropaeolum majus). 4 (Bot; lpl; șîf col~, șîc ~i-albaștri) Colțunii (6)-popii (Viola silvestris). 5 (Bot; îe) ~i-de-câmp Trei-frați-pătați (Viola tricolor).

ciocănăței smp [At: PANȚU, PL.² / E: nct] (Bot; reg) Condurul-doamnei (Cypripedium calceolus).

conduraș sm [At: MARIAN, NU. 535 / Pl: ~i / E: condur² + -aș] 1-2 (Înv; șhp) Condur² (1) (mic). 3 (Bot; reg) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

nemțoaică sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ice (3), ~ici / E: neamț + -oaică] 1 Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei. 2 Femeie care face parte din populația de bază a Austriei. 3-4 Femeie originară (din Austria sau) din Germania. 5 Guvernantă de origine germană. 6 (Bot; pop; mpl) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

nemțoane sf [At: H XVIII, 102 / V: (reg) nim~ / Pl: ? / E: (reg) neamț + -oane] 1 (Reg) Femeie de la oraș. 2 (Reg) Doamnă din lumea aristocrată. 3 (Bot; reg) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

nemțoicuță sf [At: POLIZU / Pl: ~țe / E: nemțoaică + -uță] 1-4 (Rar; șhp) Nemțoaică (1-2) (drăguță). 5 (Bot; reg) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus).

piroșcă sf [At: CIHAC, II, 257 / V: paroș~, ~roaș~ / Pl: ~șce, ~ște, ~ști, ~știi / E: rs, ucr dal пирожки] (Mpl) 1 (Cul; reg) Colțunaș. 2 (Trs) Tăiței de formă pătrată, fierți în apă și dați prin ulei. 3 (Trs; Buc) Sarma. 4 (Bot; reg) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). 5 (Bot; Trs) Cartof (Solanum tuberosum).

❍ALTÎNGIC (pl. -icuri) sn., ❍ALTÎNGEA (pl. -gele) sf. Mold. 🌿 = CONDURUL-DOAMNEI [tc. altynğyk].

CĂLȚUNAȘ sm. 1 👕 dim. CĂLȚUN 2 ¶ 2 Trans. PĂC. ciorap de lînă albă ce încalță peste nădragi cei ce poartă opinci ¶ 3 🍽 Plăcintioară în trei colțuri, umplută cu brînză, cu magiun, cu fructe, etc. ¶ 4 🌿 = TOPORAȘI¹, CONDURUL-DOAMNEI.

NEMȚOANE s. f. 1. (Regional) Femeie de la oraș; doamnă (din lumea înaltă) (Secășeni-Oravița). Cf. ALR II 2 867/29. 2. (Bot.; prin Ban. și sud-vestul Transilv.) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). Cf. h XVIII 102, DENSUSIANU, Ț. H. 326. – pl.: ? – Și: nimțoane s. f. ALR II 2867/29. – Neamț + suf. -oane.

NEMȚOAICĂ s. f. 1. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei ori Austriei sau e originară de acolo; germancă, germană. cf. valian, V. Femeile sînt femei, ce e drept, frumoase, na ce nemțoaicele din Heidelberg. Gherea, ST. CR. Ii, 33, cf. SĂgHINESCU, v, 61. Într-un an au fost ochi negri; într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. Sadoveanu, B. 127. Era italiancă, franțuzoaică, nemțoaică, după trebuință, fiindcă vorbea deopotrivă de slab toate limbile. REBREANU, Nuv, 185, La cîrciuma din pîrloage Mi-este vin de trei soroace Și mi-l vinde trei nemțoaice. MAT. Folk. 265. 2. Guvernantă (de origine germană). Rămas de mic fără mamă, crescuse pînă la paisprezece ani sub îngrijirea unei nemțoaice bătrîne. VLAhUȚĂ, o. a. Iii, 51. Noi ne credem mai îndrăzneți și cădem victima nemțoaicii de la copii. BRăeScU, v. 19. Nemțoaica de la al treilea a scuturat covoarele peste laptele pus la fereastră. c. PETRESCU, c, v. 8. ◊ (Glumeț) Credeam noi că ar fi ajuns Gore ceea ce era: nemțoaică la hodorogi? M. I. CARAGIALE, C. 115. 3. (Bot.; popular: mai ales la pl.) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). Cf. Bulet. GRD.BOT. v, 69, PANȚU, PL. BUL. FiL. v, 13, h iii 139, 437, vi 25, vii 148, xi 417, 427, xii 24, 138, com. din TEPEȘ VODĂ-CERNAvODĂ. – Pl.: nemțoaice și (3) nemțoiei (bulet. GRăD. BOT. v, 69, PANȚU, PL). – Neamț + suf. -oaică.

NEMȚOICUȚĂ s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui nemțoaică (1). Cf. Polizu. Vom vedea cele două nemțoicuțe ce ne-a dat în ochi cînd am fost în iarna trecută acolo. CONv. LIT. XI, 98. 2. (Bot.; regional) Condurul-doamnei (Tropaeolum majus). Cîteva flori; stînjenei, busuioc ori nemțoicuțe, râsădite pe morminte de copii. D. ZAMfIRESCU, v, ț. 73. – Pl.: nemțoicuțe. – Nemțoaică + suf. -uță.

lopoștani s.m. pl. (bot.; reg.) v. Călțunaș. Condurul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus).

NEAMȚ I. sm. 1 German, Austriac: mă mir ce gust poți găsi să pufuești din gură ca un ~? (ALECS.); F: a merge, a umbla drept ca ~u, a umbla pe două cărări; a fura luleaua ~ului 👉 LULEA; de cînd Nemții cu coadă 👉 COADĂ5 ¶ 2 Ⓟ Străin (din apus): Românul, cînd vede pe cîte cineva din neamurile apusene,... îi zice ~ (ISP.). II. NEMȚOAICĂ (pl. -ce) sf. 1 Germană, Austriacă ¶ 2 Dădacă; cele mai multe erau în trecut Germane sau Austriace ¶ 3 pl. Trans. 🌿 CONDURUL-DOAMNEI [vsl. nĕmĭcĭ].

lupidrag s.m. (bot.; reg.) v. Călțunaș. Condurul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus).

COLȚUNAȘ sm. 1 dim. COLȚUN ¶ 2 Mold. Bucov. 🍽 = CĂLȚUNAȘ: Gazda masă le-a gătit: Colțunași (chiroște calde) Cu posmag și ’n unt topit (SPER.) ¶ 3 🌿 pl. TOPORAȘI¹ ¶ 4 🌿 pl. = CONDURUL-DOAMNEI.

CONDUR sm. 1 👞 Pantof fin, împodobit cu broderii de fir sau de mătase, purtat odinioară de femeile de la țară: pe fie-care noapte rupeau cîte o pereche de ~i de mătase albă, dănțuind (ISP.) ¶ 2 🌿 CONDURUL-DOAMNEI, plantă acățătoare, originară din Peru, cultivată pentru florile ei mari, galbene-roșcate; numită și „călțunaș”, „lobidrag”, etc. (Tropaeolum majus) (🖼 1425): În poiană mai vin însă elegante floricele, Unele ’n condurii-Doamnei și ’n rochiți de rîndunele (ALECS.) [tc. kondura].

DOAMNĂ (pl. -ne) sf. 1 ‡ Soția Domnului, Domnitorului (🖼 1855): Doamna Chiajna; Elena Doamna ¶ 2 Titlu dat unei femei măritate, cucoană: stimată ~, doamnelor și domnilor! Doamna Popescu ¶ 3 🌿 DOAMNA-CODRULUI, DOAMNĂ-MARE = MĂTRĂGUNĂ -; CONDURUL-DOAMNEI 👉 CONDUR; -PAPUCUL-DOAMNEI 👉 PAPUC [lat. dom(ĭ)na].

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv. și arh.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate (Tropaeolum majus); călțunaș. – Tc. kundura.

CONDUR ~i m. înv. poet. Pantof femeiesc de stofă, cu toc înalt, împodobit cu broderii. ◊ ~ul-doamnei plantă decorativă anuală, cu tulpină agățătoare, frunze verzi-albăstrui și flori mari portocalii. /<turc. kundura

jupâneasă f. 1. od. soția boierului (Doamna fiind od. titlul excluziv al principesei domnitoare): boierii și jupânesele lor BĂLC.; 2. azi, titlu dat femeilor din popor (între boierime și țărănime): condurul nu se potrivi la nicio fată de împărat, la nicio cocoană, la nicio jupâneasă, la nicio țărancă ISP.; 3. îngrijitoare în casă; 4. (în poezia populară) femeie în genere: mormânturi de jupânese POP.; 5. în domeniul fabulei: jupâneasa vulpe.

pantof sm [At: IORGA, S. D. VIII, 8 / V: (reg) ~flă (Pl: ~le) sf, ~flu / Pl: ~i / E: ger Pantoffel] 1 Încălțăminte de stradă care acoperă laba piciorului până la gleznă Si: papuc, (reg) jumătăți Vz condur, iminei. 2 (Înv; îe) A sta sub ~ul cuiva A fi sub autoritatea cuiva Si: a fi sub papuc¹ (3). 3 (Reg) Papuc¹ (2). 4 (Bot; reg; îc) ~ul-doamnei Blabornic (Cypripedium calceolus). 5 (Bot; reg; îc) ~ii-doamnei Papucul¹(18)-doamnei (Impatiens roylei).

condur² sm [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 492 / Pl: ~i / E: tc kondúra] 1 (Înv) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit, adesea, cu broderii. 2 (Ban) Zestrea miresei. 3 (Fig; iuz) Femeie. 4 (Bot; Mol; îs) ~ul doamnei Plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galben-roșcate și cu un pinten drept Si: (reg) altanâc, altângea, altângic, bostănei, bostunași, colțunaș, ciocănași, ciorcănei, floarea-cu-două-cozi, hobridrag, lobidrag, bobisdrag, lopostani, lupidrag, lupisdrag, năsturții, nemțoaice, pinteni, rostoponi, sultănele (Tropaeolum majus).

NEBUN¹, -Ă, nebuni, -e, adj. I. 1. Care suferă de o boală mintală; alienat, dement, dezechilibrat mintal. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit! CREANGĂ, P. 243. Unde-s șirurile clare din viață-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Baba Cloanța cea nebună... aleargă descîntînd. ALECSANDRI, P. I 12. Negreșit că mă socotea nebun. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva, a iubi peste măsură pe cineva; a-i plăcea la nebunie, a se da în vînt după cineva (sau ceva). Cînd eram fată... umblam nebună după el. DAVIDOGLU, M. 43. Eram nebun după o vară a mea. DELAVRANCEA, la TDRG. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ISPIRESCU, L. 232. A fi nebun de bucurie (de groază, de durere etc.) = a fi cuprins, a fi copleșit de bucurie (groază, durere etc.). Mulțimea, nebună de groază, își caută scăparea-n fugă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. 2. Nechibzuit, nesocotit. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș. REBREANU, R. II 46. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească. ALECSANDRI, P. III 366. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385. ◊ (Despre manifestările oamenilor) Mergea de-un gînd nebun purtat: Să moară-ntre străini! COȘBUC, P. I 233. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. Eu am prins gînduri nebune, Să mă duc cu mîndra-n lume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. 3. Neastîmpărat, nestăpînit, zvăpăiat, vioi. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. BART, S. M. 15. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare (tare, puternic etc.), extraordinar, teribil, strașnic. Cum alergam ca furtuna În fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan! BENIUC, V. 23. Apusul se îneca în urma mea în nourii de praf, pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. GALACTION, O. I 78. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. GHEREA, ST. CR. II 316. II. (Azi neobișnuit; popular) Care nu e bun; rău. La elenii aceia, zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi, ca și cei nerăi, toți fierbeau într-o oală. ISPIRESCU, U. 4. Dar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună. TEODORESCU, P. P. 180.

TOT⁴, TOATĂ, toți, toate, adj. I. (Numai la sg.) 1. Întreg. Nu pot mînca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vînt, afară, Că-mi arde capul tot. COȘBUC, P. I 60. Un tremur o cuprinde în tot trupul și ochii i se painjinesc. CREANGĂ, P. 26. Se zguduie tot domul. EMINESCU, O. I 435. ◊ Expr. În toată mintea v. minte (2). În toată firea v. fire. Cu toată inima v. inimă (II 1 a). ◊ (Substantivat, rar) A fost un gemet întreit Din totul inimii pornit. COȘBUC, P. I 287. ♦ (Despre corpul omului) Complet, din cap pînă-n picioare. Badea nalt cît o prăjină, Mîndruța-i toată-n țărînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Ieși, fată, din piatră, Să te văd odată! – Cum să ies din piatră? Că sînt goală toată. ALECSANDRI, P. P. 15. 2. (Referitor la componența, alcătuirea unui lucru; de obicei prin exagerare) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. În serile de vară, mai ales pe lună, toată mahalaua ieșea pe prispa de pămînt. DELAVRANCEA, S. 217. Chirică atunci... într-o clipă aduna toată drăcimea. CREANGĂ, P. 158. La geamul tău ce strălucea Privii atît de des; O lume toată-nțelegea – Tu nu m-ai înțeles. EMINESCU, O. I 191. 3. (Referitor la cantitate) Cît există, cît este, cît are cineva. Își împărți toată avuția pe la ostași. ISPIRESCU, L. 4. Înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. Pînă nu vei număra Paiele de p-un hotar Și tot fînul dintr-un car. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... Cît de tînăr se păstrează... cu tot părul alb. C. PETRESCU, Î. II 123. ◊ Expr. Tot aurul din lume să-mi fi dat v. aur (3). Asta-i toată averea mea v. avere. Nimica toată v. nimica². 4. (Referitor la întindere, cuprins) Cît e de mare, cît se întinde, cît cuprinde. Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I 57. Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. În sfîrșit, s-a hotărît a se duce în toată lumea, să-și caute bărbatul. CREANGĂ, P. 89. Dorul meu pe unde pleacă, Nu-i pasăre să-l întreacă... Pînă ce clipești o dată, Înconjură lumea toată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. 5. (Referitor la durată) Cît durează, cît ține. Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Mîndră, mîndruleana mea, Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452. 6. Deplin, complet, perfect. Condurul sta d-a pururea pe masă, în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia. ISPIRESCU, L. 306. Ai toată voia de la mine, fătul meu. CREANGĂ, P. 187. Să lase toată latitudinea și toată libertatea inițiativei individuale. GHICA, S. XXII. ◊ Loc. adv. În toată libertatea (sau liniștea) = bucurîndu-se de o libertate (sau de o liniște) deplină. În toată puterea cuvîntului v. cuvînt (1). Cu tot dinadinsul v. dinadins. Cu tot dragul v. drag¹. Cu toată dragostea v. dragoste (I 1). ♦ (Formează superlativul) Cum nu există (altul) mai mult, mai mare. Dar nu mai cade, ca-n trecut, În mări din tot înaltul. EMINESCU, O. I 181. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. O casă de toată frumusețea. ▭ Nică era băiat de tot hazul, știa să facă o mulțime de pozne. SLAVICI, O. I 88. Un moșneag fără căpătăi, însă de tot hazul. CREANGĂ, A. 82. II. (Generalizează asupra ființelor sau lucrurilor dintr-un grup, considerate unul cîte unul) (Învechit și regional; de obicei precedat de prep. «la») Fiecare (din). Veneau cu fete și feciori Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai. La tot rădvanul, patru cai, Ba patru sori. COȘBUC, P. I 55. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Determinînd o noțiune temporală și precedat de prep. «în» sau, învechit și popular, «pe», dă ideea de periodicitate, de repetiție) Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele. id. O. A. 34. Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat. EMINESCU, O. I 80. Alergări de cai se fac pe tot anul. NEGRUZZI, S. I 36. Să dea apelor... cîte un cap dă om pă toată ziua. ȘEZ. III 101. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = zilnic, de fiecare zi. Iar înainte de a-și pune gîtul în jugul vieții de toată ziua, porniseră, ca ucenicii altor timpuri și altor neamuri, să străbată țara din ținut în ținut. C. PETRESCU, R. DR. 33. ◊ Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicei... sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11. În tot momentul v. moment. În (sau, învechit, pe) tot ceasul v. ceas (2). ♦ (Generalizează asupra tuturor elementelor de același fel, considerate izolat) Oricare, orice fel. Din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. Toată paserea pe limba ei piere. NEGRUZZI, S. I 247. Toată boala are leac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. ◊ Tot insul v. ins. Tot natul v. nat. ◊ Loc. adj. (De) tot felul v. fel. De tot neamul v. neam² (l). ◊ Loc. adv. La toată întîmplarea v. întîmplare. În tot cazul v. caz. III. (Numai la pl.) În număr complet, fără să lipsească nici unul. Toate felinarele sînt stinse. BOGZA, Ț. 53. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU, L. 2. Atunci deodată tuturor mesenilor... li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Mă cunoșteau vecinii toți – Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ Loc. adv. Din toate părțile = de pretutindeni. Din sus, din jos, luminile apar deodată din toate părțile. BOGZA, Ț. 49. În toate părțile = pretutindeni. Sîngele cerbului odată a și-nceput a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. Pe toate drumurile v. drum (1). Pe toate cărările v. cărare. După toate probabilitățile v. probabilitate. Cu toate urechile = cu mare atenție. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. ◊ Loc. conj. Cu toate acestea = totuși. ◊ Expr. Toate cele v. cela². ◊ (Așezat în urma unui pron. pers.) Noi toți. Voi toate. ◊ (Alcătuind, împreună cu un numeral cardinal, un numeral colectiv) Trei, doamne, și toți trei [titlu]. COȘBUC, P. I 99. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) În serie completă, fără să lipsească ceva. Jumătate din vitrinele prăvăliilor sînt ocupate numai cu topoare, de toate dimensiunile, aranjate în toate felurile. BOGZA, Ț. 22. Toate bunătățile de pe lume erau acum în palaturile lor. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. A vîrî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate grozile morții) = a înfricoșa, a îngrozi din cale-afară. Mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toți spărieții. CREANGĂ, P. 186. M-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc. id. ib. 196. – Forme gramaticale: gen. sg. a tot, dat. sg. la tot, gen. pl. m. și f. (a) tuturor și a toate, dat. pl. tuturor și tuturora. – Gen.-dat. pl. m. și f. și: tutulor (DELAVRANCEA, S. 120, ISPIRESCU, L. 283).

NEBUN, -Ă adj., subst. I. adj. 1. (Învechit și popular) Negativ al lui bun; care nu este bun, rău; spec. păcătos; îndărătnic; leneș; stricat; nemernic (3), netrebnic. Fărădelegea cugetă într-așternutul său, pristani tuturoru cailoru nebure (calea rea psalt. 65), pizmi nu ogodi. psalt. hur. 30^r/19. Și-mi zis[e] îngerul: acela nuor de focu iaste a oamenilor nebuni, ceia ce se mestecă împreună în rugăciunea periților (cca 1550). gcr i, 2/22, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/20. Neblagodareniia... dîrji și nebuni i face. coresi, ev. 422, cf. 305. Fii nebuni simt și fără înțel[e]sătură, mîndri simt a fac[e] rău (a. 1600-1650). gcr i, 141/27. Cum au înțeles că nu-i Antohi Vodă domnu și-i Neculai Vodă s-au și spăriet de faptele lor cele nebune ce făcusă. neculce, l. 193, cf. 65. Pomeneaște la anul 520 precum, cu nebună paza slujitorilor carii era la Dunăre, gothii au trecut în Misia. cantemir, hr. 207. Rușinăm nebună înțelepciunea neînțelepților înțelepți ai lumii aceștiia (a. 1703). gcr i, 348/13. La Brașov... era toți nebunii boiarii țării strînși (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 61/31. Înțelepciunea elinească nebună a fi o ai arătat. mineiul (1776), 49^r1/31, cf. lb, cihac, ii, 22. La elenii aceia, zeii cei buni ca și cei nebuni... toți fierbeau într-o oală, cum se zice. ispirescu, u. 4, cf. bul. Fil. v, 228. Doar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună Prin gropiș, Prin răsturniș. teodorescu, p. p. 180, cf. alr i 1 560/40, alr ii 3 597/886, 3 672/172, 551, 3 739/250, 791. Casă năbună. alr ii/i h 256/29. Vinul îl bei de bun, Și el te face nebun. zanne, p. iv, 182. ◊ (Cu determinări, complemente de relație) Nebun de cap. dr. iv,1 053. ♦ (Substantivat) Neome și nebune, nu te temi, nu te rușinezi, ce încă iubire de oameni acmu ți-aduci aminte și de miluire și de mingîiare ? coresi, ev. 368. Sfaturile și socoteala acestor 2 nebuni, Dumitrașco și Toma, i-au făcut dă se-au rușinat și biruința au pierdut. n. greceanu, cm ii, 183. ♦ (Învechit, rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care nu este vrednic, demn (de...). Bogații în ce chip grăiesc așa și fac și nesătui arătîndu-se și nebuni de darul Domnului nostru Dumnezeu. coresi, ev. 399. ♦ (Regional; despre ciuperci) Care nu este comestibil; otrăvitor. cf. n rv 71. Nu vorbi tot minuni, Dor n-ai mîncat bureți nebuni. marian, nu. 415, cf. gr. s. v, 45. Bureț d-ăi nebuni. alr ii 6 405/182. Vribe nebune. ib. 6 405/346. ♦ (Regional) Mere nebune = numele unei specii de mere nedefinite mai de aproape. cf. grecescu, fl. 222, bianu, d. s. ◊ Muiere nebună = vrăjitoare. cf. alr i 1 397/315. ♦ (Regional; substantivat, m.) Drac (Brusturi-Oradea). cf. alr i 616/302. 2. (Mai ales despre oameni; în opoziție cu cuminte, înțelept) Lipsit de judecată dreaptă, de rațiune, fără minte, nesocotit (3), necugetat, (învechit și popular) nebunatic (1); p. ext. slab de minte, prost, netot (I 2), (regional) pater¹. Că așa iaste voia lu Dumnedzeu, binrefăcătorilor se înfrănre nesciința oameniloru celora nebunrilor (oamenilor celor fără minte biblia 1688). cod. vor. 148/24. Cinci [fete] era din cele înțeleapte și cinci nebune. tetraev. (1574), 244. Dară de vrea fi cerșut și capul tău, o nebune Iroade, acea fără de rușine jucătoare, fi-ți-l vreai dat ei? coresi, ev. 546. Ca pre un dobitoc nebun mînă-l diavolul să pască porcii în holdele sale. varlaam, c. 17, cf. 445. Cine dintru oameni are hi atâta de nebun să-ș dea ochii săi să-i scoață neștine pentru bani? id. ib. 161. Giudețul să îndeamnă a mai micșura certarea celui vinovat, de cum spune pravila, când cel vinovat iaste surd sau mut; de vreame ce unul de aceștia iaste ca și un prunc micșor și ca unul de cei fără minte, nebun. prav. 293. O nebuni galateani, cine vă amegi să nu îngăduiți dereptăției? n. test. (1648), 252^v/24, cf. 206^v/34. De aceea nu fiți nebuni, ci să pricepeți ce este voia lui Dumnezeu! neagoe, înv. 18/1. Împăratul este cam nebun, lipsit de minte și celea ce nu să cade a face, acelea face. ist. ț. r. 102, cf. anon. car. Cine-ș lasă lucrul pentru altul, nebun esti (a. 1779). gcr ii, 121/14, cf. 83/27. O găină clocea niște oao de șarpe cu toată osîrdiia. Iară o rîndurea dintr-un copaci o văzu și-i zisă: oh, nebună ce ești tu, pentru ce clocești aceaste oao? (a. 1812). id. ib. 211/31. Doamna Mariiai este frumoasă, prea frumoasă, dar ce să-i fac că este nebună, prea nebună. kotzebue, u. 4^v/16, cf. lb. [Omul este] uneori cuminte foarte, alte dăți nebun mai mare. conachi, p. 275. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească! alecsandri, poezii, 366, cf. lm. Baba, cînd vede că și-a bătut găina joc de dînsa, o prinde ș-o bale, ș-o bate pîn-o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgîrcită și nebună a rămas de tot săracă. creangă, o. 24. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș! rebreanu, r. ii, 46. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun; Oamenii-s cu gînduri multe, Merg în crîșmă să le uite. jarnîk-bîrseanu, d. 385. Are muierea asta tri copii, și capu-i tăt nebun. alr ii 2 960/250. Omul bătrîn și nebun, leagă-l de gard și-i dă fîn, se spune despre cel care a îmbătrînit și tot fără minte a rămas. Cf. zanne, p. ii 489. Nu e nebun cel ce mănîncă șepte mălaie, ci e nebun cel ce i le dă. id. ib. iii, 601, cf. iv, 43, 80. ◊ (Substantivat) Ințeleageți acmu fără de mente întru oameri și neburii. psalt. 196. Nebune! ce veri tu semîna nu va învie (a. 1569-1575). gcr i, *13/34. Nebunele își luară lumânările lor și nu luară cu eale unt în vasele lor. tetraev. (1574), 244. Iară nebunii ce nu înțeleg a lu Dumnezeu mîndrie șf tocmeala... pre Dumnezeu fac vinovat sau pre oameni de al lor rău. coresi, ev. 60, cf. 397. Fie cine veade că înțelepții încă mor, împreună nebunul și neînțeleptul pier (a. 1651). gcr i, 155/18. Și încă amăgeșt[i] și pruncii nebunilor a nu să-nchina dumnedzăilor. dosoftei, v. s. septembrie 6^r/3. Cinsteaște mai vrătos pre cel bun și înțelept decăt pre cei răi și nebuni. fl. d. (1680), 14^v/14. O, nebunule și deșertule de minte! cum că amăgitoare și mincinoasă să fiu dzici. cantemir, ap. gcr i, 324/21. Cum iaste soarele de întunearec, așa iaste deosebită și viața înțeleptului de a nebunului. c. cantacuzino, cm i, 64. Nebunule întru această noapte vor să ceară sufletul tău de la tine (a. 1785). gcr ii, 149/4. O, nebunul eu, cum am îndrăznit pînă într-atîta să vă mîhnesc ! drăghici, r. 10/5, cf. 86/3. Crezi tu că vom putea noi singuri secerași strînge atîta amar de grîu...? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? creangă, p. 156, cf. 259. Sînteți cochete, ușuratice, vanitoase, căutați să treziți în noi amor, să ne sfîșiați inima și apoi să rîdeți de noi, nebunii. f (1900), 548. Nebunul are inima lui în gură și înțeleptul are limba lui în inimă. antim , ap. gcr ii, 5/39. Cel înțelept cînd tace mai mult spune decît cel nebun cînd vorbește. golescu, ap. DDRF. Un nebun aruncă o piatră-n baltă și zece cuminți să năcăjesc s-o scoată. șez. i, 218, cf. pamfile, j. ii, 156, zanne, p. viii, 663. Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248, cf. zanne, p. vi, 668. Vai de cel ce a nemerit la ușă de nebun. zanne, p. viii, 663. Nebunii cheltuiesc și înțelepții dobîndesc. id. ib. 664. (Expr.) A prinde șarpele cu mîna nebunului = a scăpa dintr-o primejdie sau dintr-o încurcătură, băgînd pe altul mai prost în ea. cf. id. ib. i, 657. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, de rațiune, nechibzuit, prostesc, nebunesc (2); care nu este întemeiat, deșert. O, necredință nebună ce avea fariseii, că vedea orbul cu ochi mărturisind și spuind adevărat și nu credea. varlaam, c. 125. Cu nebune și nesocotite făgăduieli pe țarul îndemnînd, fără de vreame acea sumă dă oaste dentru ale sale oști au dăspărțit. R. greceanu, cm ii, 183. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că zău, nu știu ce se poate întîmpla. negruzzi, s. i, 146. Nebunele lui fapte. lm. Pînă cînd să ni se spună Același vechi cuvînt nebun, Că viața-i rea? demetrescu, o. 80. Se petrecu... un eveniment care întări credința nebună a sectarilor despre venirea lui Antichrist. f (1906), 20. Răpus de-un gînd nebun pe semne, Uitat-am pilda lui Isop, Vîrtejului să nu mă-ndemne. goga, p. 35. Niște nebune cuvinte pe care le-ar fi rostit după multă băutură de vin Ciogolea spatar, într-o adunare de boieri. sadoveanu, o. xi, 323, cf. v, 702. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. bArt, s. m. 15. Eu am prins gînduri nebune Să mă duc cu mîndra-n lume. jarnik-bîrseanu, d. 56. ♦ (Învechit; despre oameni) Care este simplu, care nu este învățat, cultivat. (Substantivat) Din săraci și de ruda proasta și necărtulari alease Hristos apostolii săi... Pentr-aceea grăiaște și Pavel apostol de dzice că Dumnedzău aleasă pre cei nebuni din lume, ca să rușineadze pre cei înțelepți. varlaam, c. 156. ♦ (Regional) Năuc (2). cf. alrm i/i h 193. 3. (Despre ființe) Vioi, zglobiu, zburdalnic, nebunatic (2); zvăpăiat, neastîmpărat (2), năzbîtios; nestăpînit, nestăvilit. cf. polizu, cihac, ii, 22. Deși pleca spre bătrînețe, aceasta muiere e încă... nebună. lm. Ce frumoasă, ce nebună e albastra-mi dulce floare! eminescu, o. i, 55. O, dragii mei prieteni! Luptați, cîntați, iubiți... Rămîneți pururi veseli, nebuni și fericiți. cerna, p. 61, cf. 42. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. iosif, v. 64. Era veselă, era nebună așa cum nimeni nu o cunoscuse pînă atunci. ardeleanu, d. 133. În cinstea ta, Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, Voi scri trei ode. minulescu, v. 38. Fusese o fătuță nebună și fără griji. t. popovici, se. 16. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. alecsandri, p. p. 72. Ei, Ioneasă Cîrciumăreasă, Ai grajd bun De un cal nebun? corcea, b. 62. I năbun că pîncă nu stă locului. alr i 1 517/295. ◊ Fig. N-avu parte De suflete ce cîntă împreună, De viața care colcăie nebună. cerna, p. 38. Pe infinita depărtare De azuriu... Nebune, Îmbătate Se-aleargă razele de soare. camil petrescu, v. 98. A trebuit să-mi pun Căluș pe coardă, Pe-a inimii, că prea era nebună. beniuc, v. 93. ◊ (Substantivat) Aș dori mult să văd pe aceste nebune, zise Elena. Mai ales pe Zoe Șeni, deși nu aprob purtarea lor în timpul carnavalului. bolintineanu, o. 417. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? creangă, p. 131. Mimi – o nebună, Ce știind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună. macedonski, o. i, 82. Iepurii, nebunii... Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. coșbuc, p. ii, 19. Mîine-poimîine e și nebuna cealaltă de măritat. rebreanu, i. 88. Cînd văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul mormăind: văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. id. R. i, 147. ♦ (Transilv.) Care nu este serios, care este flecar; de nimic. cf. lb, lm, alr ii/i h 30. 4. Care suferă de o boală mintală, dezechilibrat mintal; dement, alienat, (popular) smintit, (învechit și regional) nerod (I 2). Cela ce să va face și să va arăta cum iaste nebun... iară el nu iaste cu adevărat nebun, acela să va certa deplin, după pravilă. prav. 267, cf. 245, st. lex. 171^vl/18. Portariul s-au gîndit că iaste nebun și zis[e]: du-te în calea ta (a. 1692). gcr i, 297/30. Negreșit că mă socotea nebun. negruzzi, s. i, 66. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! eminescu, o. i, 158, cf. id. n. 7. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sermanul! Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. creangă, p. 243, cf. 157. Vecinii îl credeau nebun, căci ochii lui cenușii luceau straniu sub fruntea-i palidă. f (1900), 607. Ce vă tot uitați la mine? Nu-s nebună! eftimiu, i. 122. Înaltă, despletită, albă ca de var Mi se părea Ofelia nebună. bacovia, o. 78, cf. 38, 181. Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul Celui ce făcu pămîntul din nimic? minulescu, v. 53. S-a întors din război nebun. sahia, n. 58. Cazna ridicolă a unui împărat nebun care a bătut marea cu nuiele ca să-i potolească furtuna. arghezi, t. c. 82, cf. alrm i/i h 192, alrm ii/i h 161, alr ii 3 670/250. Omul nebun, cînd vorbește, din mîini și din picere nici cum contenește, că cu toate grăiește. zanne, p. viii, 663. ◊ Expr. (Familiar) Ești nebun?, se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. cf. călinescu, e. o. ii, 47; barbu, ș. n. 8. ◊ (Substantivat) Cela ce va vinde otravă omului necunoscut sau nebunului... să să cearte. prav. 109, cf. ST. lex. 171^V1/17 . Nebunii și ucigașii... N-au năzăritură de cinste cu-nțelepție? conachi, p. 285. Gardul, în copilărie, Vecinic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. coșbuc, f. 125. Am intrat pe poarta ospiciului... Nebunii se plimbau în halaturi albe. c. petrescu, s. 193. Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. bacovia, o. 50. Cît despre icrele de crap, eu le pun deasupra celor de știucă... numai cît, asemenea salată trebuie cu rînduială făcută, după altă vorbă înțeleaptă: adică să toarne undelemnul un chior, să picure alămîia un zgîrcit și să le bată un nebun. sadoveanu, o. ix, 443. Se uită la el mirat, sau poate chiar altfel, cum te uiți la un nebun. tudoran, p. 15. Copiii, nebunii și omul beat vorbesc adevărul. zanne, p. ii, 70. De nebun și de muierea rea, fiece înțelept fuge. id. ib. 290. Nebunul de la Răstoacă, Tot el cîntă, tot el joacă, se spune despre cel care vorbește fără să fie ascultat. id. ib. vi, 274. Cînd grăiești cu cel nebun, aibi ciomagul lîngă tine. id. ib. viii, 663. Nu te pune cu nebunul și cu cel prost de minte. id. ib. 665, cf. 663, iii, 118. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale și prostului nici să-i faci, nici să-ți facă. negruzzi, s. i, 248. (Ca termen de comparație) Atuncea ca o nebună, aleargă. conachi, p. 86, cf. 264, 278. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau. creangă, p. 240. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile, ca un nebun. id. ib. 261, cf. 141, 247, 252. Aici mi-ai fost ascuns, Ianulică?... și eu te căutam ca o nebună. caragiale, o. ii, 241. Petre alerga ca un nebun, agitînd barda. rebreanu, r. ii, 204. Mi s-a făcut părul măciucă. M-am ridicat și am fugit ca un nebun. v. rom. februarie 1955, 151. ◊ Casă de nebuni v. casă. Săptămîna nebunilor v. săptămînă. (Regional) Trif nebun = numele unei sărbători băbești neprecizate ca dată. Cf ALR II/I mn 113, 2850/228. ◊ Expr. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mîndru, cu nasul pe sus, nemulțumit. cf. alexi, w., barbu, ș. n. 73. ♦ Fig. (Cu valoare de superlativ) Extrem de repede, de tare, de violent; care se face cu disperare. Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare și nuiele de alun. alecsandri, poezii, 146. Lumea toată, aflînd că vine grozăvia, pornește să fugă nebună. caragiale, o. iv, 135. Aleargă nebun. ddrf. Românii... s-au bătut nebuni. coșbuc, b. 83. Nebun să fug departe de tot ce-aveam mai drag. cerna, p. 69, cf. 96. Se temea de toate umbrele, și totuși alerga nebun după umbre. rebreanu, n. 38. Trenul fugea nebun. mironescu, s. a. 132. Pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. bart, s. m. 51. M-oi repezi nebun în soare. beniuc, v. 12. (Adverbial) Nebun s-aruncă dînsa, din tot al ei avînt, Dar lunecă și cade. coșbuc, p. ii, 189. ◊ Expr. A umbla (sau a fi) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi extrem de îndrăgostit, extrem de pasionat de cineva sau de ceva, a-i plăcea peste măsură de mult cineva sau ceva. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ispirescu, l. 232. Cînd eram fată, ...știi, Mărie, că umblam nebună după el. davidoglu, m. 43. ♦ (Familiar; adesea substantivat și ca termen de apostrofare) (Om) descreierat, smintit, țicnit, zănatic. Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile. alecsandri, t. 330. Baba cloanța cea nebună, Care-aleargă descîntînd. id. p. i, 12. Pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea; cîțiva nebuni carii s-au încumes a o face, de-abia au ajuns pînă la cîmpia unde ai văzut oasele cele multe. ispirescu, l. 5. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. sahia, n. 103. Mă duc să mă omor. Mă arunc pe linie... – E nebună rău. sebastian, t. 243. Iți repet: ești nebun și nu-nțeleg să-mi faci asemenea scene. baranga, r. f. 7. ◊ (Prin lărgirea sensului) Bată-te Dumnezeu, cocoș nebun! murmură bătrînul. rebreanu, i. 43. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Scos din minți, înnebunit; buimac, năuc (2), zăpăcit, aiurit. În loc... să leie copiii sfintei Dumineci cum i-a lăut fata moșneagului..., ea i-a opărit pe toți de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. creangă, p. 292. Era nebun de bucurie. ispirescu, l. 226. Mica Rosalba privea nebună de bucurie. vlahuță, o. a. 137. ◊ Expr. A fi nebun de carte, se spune despre cineva care a învățat foarte mult. cf. zanne, p. v, 148. 6. Care denotă nebunie (4), care e propriu nebuniei, dement; p. ext. fantasmagoric, bizar. Stilul... ajunge exagerat, necorect, plin de comparații bizare, aproape nebune. gherea, st. cr. ii, 119. Un glas întunecat îmi sună la ureche și graiul lui nebun Și groaznic ca blestemul mă-ndeamnă să le spun. petică, o. 179. Cascadele-n noapte rîdeau Șoptindu-și povestea nebună. densusianu, l. a. 25. Dacă mi-am schimbat portul, am făcut-o ca să nu întoarcă lumea ochii după mine și să nu mă ia a doua oară drept un maniac, cum m-a mai socotit pe vremea cînd umblam cu Oarță după comorile mele nebune. c. petrescu, a. 324. Melodia... se stingea într-o aiurare nebună. sadoveanu, o. i, 56. 7. Care nu are limite, margini, măsură (atît e de intens, de tare, de mare etc.); p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit; halucinant. Toată nebuna lui mirare cînd David îi arată petecul din veșmîntul lui. heliade, o. n, 131. Spaimă nebună. lm. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor. eminescu, o. i, 20, cf. iv, 40. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. gherea, st. cr. ii, 316. Lasă-ți patima nebună care sufletu-ți zdrobește, Vino-n codru unde numai vecinic liniște domnește. f (1897), 196. Unde avea să mă ducă pasiunea asta nebună și nesocotită? ib. (1900), 570. Parcă-i văd ș-acuma în faptul dimineții, C-un strigăt de izbîndă, dînd zbor nebun săgeții. cerna, p. 17, cf. 67. Boierul strigă din caleașcă: „Hei! cine vrea această pungă? Voinicul ăla s-o ajungă!” O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. iosif, v. 27, cf. 34. Și într-un moment de nebună mîndrie am plecat repede înainte fără un cuvînt, fără un gest. petică, o. 328. Apusul se îneca... în nourii de praf pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. galaction, o. 78. Mă uit la tine și indignat mă mir De unde-ți vin aceste instincte de vampir, Această-nverșunare nebună, fără scop? topîrceanu, p. o. 16, cf. id. b. 33. Muncitorii aproape goi, cu șiruri de sudoare pe spate și piept..., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. sahia, n. 33. Își repezi calul într-un avînt nebun. sadoveanu, o. i, 159, cf. 297. Vasul in goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripelor desfăcute în negrul apei. bart, s. m. 15, cf. 40. Cum alergam ca furtuna In fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan. beniuc, v. 23. II. Subst. 1. s. m. Numele unei piese la jocul de șah. Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. alecsandri, poezii, 87. 2. s. m. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau nobililor). Un rege al Franței... avea și el nebunul sau mucalitul său, ca toți regii cei vechi și ca toți cei mari. bolliac, o. 236. Despot avea pe lîngă el un soi de caraghioz... într-o zi... nebunul scoase săbia și se făcu că se răstește asupra comesenilor lui Despot. xenopol, i. r. v, 76. ♦ Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. Pentru copiii mărunți, tot în ceata ființelor acestea intră și țiganul, țiganca, baba, ...turcul, nebunul ș. a., care vin cu traista în spinare și intră din casă în casă, adunînd pe copiii care plîng. pamfile, dușm. 275. 3. s. f. (Bot.; regional) Ciumăfaie (Datura stramonium). Ciumafaiul se mai numește: laur, turbare, ciuma-fetei, cimăfoaie, bolandariță, porc, nebună, buruian. șez. xv, 150. 4. s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. cf. VARONE, D., com. din PLENIȚA-BĂILEȘTI. – pl.: nebuni, -e. – Și: (regional) neabun, -ă (alrm ii/i h 161/386), năbun, -ă adj., subst. – pref. ne- + bun.