CONDUCȚIE TERMICĂ s. v. termoconducție.

TERMOCONDUCȚIE s. (FIZ.) conducție termică.

TERMOCONDUCȚIE s.f. (Fiz.) Conducție termică. [Gen. -iei. / < termo- + conducție].

TERMOCONDUCȚIE s. f. (fiz.) conducție termică. (< termo- + conducție)

PEIERLS, Sir Rudolf Ernst (1907-1995), fizician britanic de origine germană. Prof. univ. la Zürich, ManchesterÇambridge, Birmingham și Oxford. A dezvoltat teoria conducției termice a cristalelor nemetalice, teoria dimagnetismului metalelor, a structurii nucleare și a separării izotopilor („Teoria cuantică a solidelor”).

CONDUCȚIE TERMICĂ s. (FIZ.) termoconducție.

TERMOCONDUCȚIE s. (FIZ.) conducție termică.

termoconducție sf [At: M. D. ENC. / Pl: ~ii / E: termo- + conducție] (Fiz) Conducție termică.

conductibilitate sf [At: PONI, CH. 47 / Pl: ~tăți / E: fr conductibilité] 1 Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc. Si: conducție (1). 2 (Îs) ~ electrică Proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei tensiuni electrice Si: conducție (2). 3 (Îs) ~ termică Proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură Si: conducție (3).

CONDUCTIBILITATE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc.; conducție. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei diferențe de potențial. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité.