CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CALDEIRĂ ~e f. Adâncitură circulară în partea superioară a unui con vulcanic. [ Sil. -de-i-] /<fr. caldeira

ATRIUM s.n. 1. Curtea interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; în forma de atriu) Cele două despărțituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care înconjură un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

BARRANCOS s.n. pl. (Geol.) Văi formate de ape pe flancurile unui con vulcanic din produse de extruziune slab cimentate. [< sp., port. barrancos – făgașe].

CUMULOVULCAN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].

DYKE s.n. (Geol.) Filon de lavă injectată și consolidată în crăpătura unui con vulcanic, care, prin eroziunea terenurilor, rămîne în relief ca un zid. ♦ Dig mic. [Pron. daic. / < engl. dyke].

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

PLANEZĂ s.f. (Geol.) Platou de bazalt, triunghiular, situat între două văi înguste și adînci de pe povîrnișurile conurilor vulcanice. [< fr. planèze].

ATRIUM/ATRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

BARRANCOS s. n. pl. mici văi formate de ape pe flancurile unui con vulcanic. (< sp. barrancos)

CUMULOVULCAN s. m. con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. (< fr. cumulo-volcan)

DYKE [DAIC] s. n. filon de lavă injectată și consolidată în crăpătura unui con vulcanic, care, prin eroziunea terenurilor, rămâne în relief, ca un zid escarpat. (< engl. dyke)

PLANEZĂ s. f. platou de bazalt, triunghiular, între două văi înguste și adânci de pe povârnișurile conurilor vulcanice. (< fr. planèze)

SOMA³ s. f. (geol.) margine a unui vechi crater, de formă circulară, care înconjură un con vulcanic mai nou. (< fr. somma)

AVALÁNȘĂ (< fr.) s. f. Masă de zăpadă care se deplasează pe pantele munților cu înclinare mai mare de 20°, antrenînd în mișcare zăpada, pietrele și copacii întîlniți în cale; lavină. 2. (GEOL.) A. arzătoare = asociație de material fragmentar solid și de gaze, produsă în cadrul exploziei vulcanice, care coboară pantele conului vulcanic. Materialul fragmentar poate proveni exclusiv din magma eliberată în cursul erupției sau prin distrugerea unor formațiuni preexistente.

BANDAI San, vulcan activ în partea centrală a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. Alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km³ de material, 71 km² supr. acoperită cu lavă), aruncînd cenușa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanică explozivă, care antrenează în timpul erupției dopul de lavă acidă, consolidată pe coș, și uneori partea superioară a conului vulcanic.

BARRÁNCOS (cuv. port.) subst. pl. Văi înguste adîncite în flancurile unui con vulcanic, ca urmare a curgerii rapide a lavei, cu traseu rectiliniu, dispuse radial și adîncite ulterior de scurgerea torențială a apelor.

BAZÁLT (< fr., lat.) s. n. 1. Rocă magmatică efuzivă bazică, corespondent al gabbroului, de culoare cenușie-neagră cu nuanțe roșiatice, constituită din plagioclazi bazici și olivină la care se adaugă minerale accesorii. În reg. tropicale, prin descompunere generează laterit. Formează conuri vulcanice, pînze cu separații columnare (coloanele de b. Detunatele și Racoș, declarate monumente ale naturii) și revărsări enorme de lavă. Este utilizat la construcții de drumuri, pentru fundații, diguri etc. 2. Material ceramic artificial, obținut dintr-o materie primă (argilă, masă ceramică) cu temperatură joasă de vitrifiere și utilizat la fabricarea tuburilor de canalizare, a recipientelor pentru lichide agresive, a cărămizilor pentru trotuare etc.

Bandai San, tip de activitate vulcanică explozivă, cu erupții violente care antrenează în timpul exploziei dopul de lavă acidă consolidat pe coș și, uneori, partea sup. a conului vulcanic; denumirea vine de la numele vulcanului japonez ce a erupt în 1888, după un mileniu de liniște, și a proiectat în atmosferă 1 km³ de roci.

barrancos, (engl.= barranca) sistem de șanțuri cu poziție divergentă pe linia de cea mai mare pantă a conului vulcanic. B. se formează prin acțiunea erozivă a apelor torențiale sau a avalanșelor de cenușă uscată. Termenul derivă din limba spaniolă „barrancos” – ravenă.

cenușă vulcanică, (engl.= volcanic ash) material piroclastic pulverulent cu diametrul particular sub 4 mm, provenit în timpul exploziilor vulcanice. C.v. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș (lave și piroclastite). C.v. este un depozit neconsolidat din a cărui acumulare și cimentare rezultă un → tuf vulcanic sau un cinerit.

con vulcanic, (engl. = vent) principalul edificiu care ia naștere în cadrul activității vulcanice de tip central; o suprastructură a aparatului vulcanic propriu-zis caracterizată prin formă de relief pozitivă și aspect general conic. C.v. este alcătuit din curgeri succesive de lavă (c. de lavă) sau din strate de piroclastite fine ori grosiere (c. piroclastice), cu înclinări diver-gente în jurul coșului vulcanic. Formele și dimensiunile c.v. sunt foarte variate și sunt controlate de tipul de activitate vulcanică, efuzivă sau explozivă; pe flancurile c.v. prin-cipal, în apropierea craterului se poate dezvolta un c. adventiv sau c. parazit.

erupție, (engl.= eruption) principalul mod de manifestare a activității vulcanice prin care lave, piroclastite, gaze ajung să fie eliberate în dom. subaerian sau subacvatic. În funcție de căile de acces ale acestui material, e. pot fi centrale (la intersecția unor falii sau prin perforarea formațiunilor geologice preexistente; ele conduc la individualizarea unui con vulcanic), liniare (de-a lungul unor falii sau fracturi, generând structuri vulcanice alungite – Călimani – Harghita), și areale (de-a lungul unor sisteme de fracturi și zone de scufundare a crustei, generând curgeri și, respectiv, platouri de lave: platoul Thulean – Islanda, Scoția, platoul Decan – India).

lapili, (engl.= lapilli), fragmente mici de lavă consolidată, cu diametrul între 4 și 32 mm, cu aspect de pietriș, provenite în timpul exploziilor vulcanice; l. rezultă din distrugerea parțială a conului vulcanic sau a produselor consolidate pe coș. L. se pot acumula sub forma unor dep. stratificate din a căror consolidare și cimentare rezultă și tufurile lapilice.

CALDEIRĂ (< fr.) s. f. (GEOMORF.) Vechi crater vulcanic uriaș, format printr-o explozie și lărgit prin prăbușiri, în interiorul căruia s-a format un nou con vulcanic cu un crater mai mic (ex. Vezuviul).

CARPAȚI, sistem montan european, reprezentînd continuarea estică a M-ților Alpi. La Bratislava, în E Bazinului Vienei, Dunărea îl desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-ții Leitha), iar în cealaltă extremitate, după ce au descris un arc uriaș, lung de peste 1.300 km, culoarul Timok-Nišava îl separă din nou, de astă dată de Balcani. Formarea sistemului a început prin mișcările tectonice din faza de orogeneză austrică (Mezocretatic) care au dus la cutarea zonei interne a C. și au antrenat în unele sectoare porțiuni din fundamentul cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-se reg. înconjurătoare (autohtone) sub forma pînzelor de șariaj (ex. în M-ții Tatra, M-ții Parîng și Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul și sedimentarul mezozoic al Pînzei Getice și al Autohtonului au fost apoi strîns cutate și fragmentate. În Paleocen (faza laramică) are loc o ridicare generală a zonei centrale a C. și retragerea definitivă a apelor marine din această zonă. La sfîrșitul Paleogenului, în mișcarea de ridicare și de cutare este antrenată și zona exterioară (a flișului) care se alătură zonei muntoase mai vechi. În Neogen s-au produs puternice erupții vulcanice, care au dus la formarea celui mai lung lanț vulcanic din Europa, situat pe rama interioară a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan s-a format cea mai nouă unitate de orogen a C., Subcarpații, o dată cu care s-a produs și o înălțare în bloc a întregului masiv. Caracteristică pentru C. este prezența platformelor de eroziune rezultate în urma acțiunii agenților modelatori externi și a ridicărilor succesive, pe verticală. Deși nu există ghețari actuali, urmele glaciațiunii cuaternare sînt evidente în relieful culmilor înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Făgăraș, Retezat ș.a.), prin circuri, custuri, văi glaciare etc. În afara glaciațiunii de tip alpin, C. au suferit și influența ghețarului scandinav, care a pătruns pe văi, lărgindu-le și lăsînd acumulări de morene. Cu excepția zonei flișului, slab fragmentată și cu alt. reduse, C. sînt străbătuți transversal de numeroase rîuri. Din punct de vedere fizico-geografic, se împart în trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali și C. Sud-Estici. 1. Carpații Nord-Vestici se întind între Dunăre (Bratislava) și Biała (afl. al Dunajecului) din SV Poloniei. Structura și morfologia sînt complicate, existînd atît masive cristaline, cît și eruptive puternic afectate de eroziune. Se întîlnesc numeroase culmi paralele alcătuite din fliș, separate prin depresiuni alungite de natură tectonică sau sculpturală. Alt. medii: 1.000-1.400 m, depășind foarte rar 2.000 m. Totuși în această grupă se află Tatra, cel mai înalt masiv cristalin din întregul sistem montan carpatic (2.663 m în vf. Gerlachovka), cu forme glaciare bine dezvoltate și păstrate. La S de Tatra, între rîurile Váh și Hron, se găsește masivul cristalin Tatra joasă, care culminează în vf. Dumbier (2.043 m), coborînd la periferie sub 1.000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V, și drenat de rîul Hron, desparte munții din N de M-ții Metaliferi ai Slovaciei, munți joși (alt. max.: 1.477 m), generați de vulcanismul neogen. Prin eroziunea conului vulcanic s-au format o serie de neckuri și bazine. Ocolind Tatra Înaltă pe la N se desfășoară C. flișului. Ei încep la Dunăre (Bratislava) prin C. Mici (alt. max.: 768 m), în a căror axă apare fundamentul cristalin, și se continuă cu C. Albi, mai înalți (c. 1.000 m) și mai largi, cuprinzînd numeroși martori din calcare jurasice, și cu Beskizii Slovaciei, munți mijlocii (1.725 m alt. max. în vf. Babia Gora), avînd mare lărgime și o structură asemănătoare Obcinelor Bucovinei. 2. Carpații Centrali constituie o unitate bine individualizată care separă C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfășoară între Biała și culoarul Rika-Sviča. În relieful lor, cu alt. ce depășesc rar 700-800 m, sînt caracteristice culmile paralele constituite din fliș în alternanță cu cîmpulunguri, fragmentate de văi transversale slab adîncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale și trecători joase, de obîrșii. Către N, C. Centrali trec, prin intermediul unor pinteni din gresie, în dealurile precarpatice, pe care le domină cu 200-300 m. Către Depr. Panonică din sud, trecerea se face prin două șiruri de măguri (700-1.000 m) reprezentînd neckurile și masivele vulcanice ale M-ților Vihorlat, care încadrează o depr., subcarpatică. 3. Carpații Sud-Estici se desfășoară între culoarele Rika-Sviča la N și Timok-Nišava la S, avînd cea mai mare extindere pe terit. României și unde se deosebesc trei sectoare: C. Orientali, C. Meridionali și C. Occidentali. Carpații Orientali se întind ca unitate morfologică de la hotarul de N al României pînă la valea Prahovei, iar ca structură geologică pînă în valea Dîmboviței. Sînt alcătuiți din trei zone geologice, dispuse paralel: zona flișului (în E), cristalino-mezozoică (în centru) și vulcanică (în V). Alt. max.: 2.303 m (vf. Pietrosu Rodnei). Se caracterizează prin dispunerea paralelă a culmilor, numeroase pasuri (Prislop, Bicaz, Ghimeș-Palanca, Bratocea, Buzău, Predeal etc.), sînt bine împăduriți și au depr. interioare; alcătuiesc principala zonă forestieră a țării. Zăcăminte de petrol, sare, min. de mangan, fier, cupru, sulf etc. Resurse hidroenergetice. Zone turistice (masivele Rodnei, Rarău, Ceahlău, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Lacul Sf. Ana etc.). Partea de S a Carpaților Orientali, cuprinsă între valea Oituzului, valea Prahovei și Depr. Brașov, se individualizează ca o unitate aparte (Carpații Curburii). Carpații Meridionali se întind ca unitate morfologică, de la valea Prahovei pînă la culoarele Timiș-Cerna și Bistra-Strei, iar ca unitate geologică de la Dîmbovița la Dunăre. În alcătuirea lor intră ca unități tectonice Autohtonul și Pînza Getică. Predomină șisturile cristaline care au determinat masivitatea lor cu o cuvertură de calcare cretacice (uneori organogene) ce dau forme de relief spectaculoase. Se caracterizează prin existența unor noduri orohidrografice, a unui număr redus de depr. intramontane și de pasuri de culme (Bran, Vîlcan) și trecători de vale (Lainici, Turnu Roșu). Prezintă frecvente urme glaciare în zona crestelor înalte. Alt. max.: 2.544 m (vf. Moldoveanu). Importante zăcăminte de cărbuni, min. de fier, mică, grafit. Turism în masivele Bucegi, Făgăraș, Retezat etc. Carpații Occidentali se întind între Dunăre la S și Someș la N, constituind o sinteză geologică a celorlalte sectoare carpatice. Valea Mureșului îi împarte în două grupe pr.: M-ții Apuseni în N, mai înalți și, M-ții Banatului și Poiana Ruscă în S. Au un relief de culmi domoale, cu un ansamblu de nivele de eroziune etajate, puternic fragmentate de depresiuni-golf, care pătrund adînc în masa muntoasă. Nuclee de șisturi cristaline și granite alternează cu depozite sedimentare străbătute de roci eruptive. Prezența calcarelor a favorizat apariția fenomenelor carstice. Nodurile orografice au aspect de munți-bloc, fără urme glaciare, separate prin depr. tectonice de tip golf. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Zăcăminte de bauxită, min. de aur și argint. Obiective turistice: Cheile Turzii, Carașului, Nerei, peșterile Scărișoara, Meziad, Focul Viu, Cetățile Ponorului.

COMORE, Republica Federală Islamică a Comorelor, stat în V Oc. Indian, în arh. cu același nume, la NV de ins. Madagascar; 2,2 mii km²; 448 mii loc. (1989). Cap.: Moroni. Limbi oficiale: araba și franceza. Ins. pr.: Grande C., Anjouan, Mohéli. Insulele au aspectul unor platouri vulcanice alt. 300-600 m), ușor fragmentate și dominate de numeroase conuri vulcanice (alt. max. Mt. Karthala, vulcan activ, 2.361 m). Climă tropical-oceanică. Supr. cultivată (44,9%) este ocupată de plantații de bananieri, arbori de cafea, cacao, vanilie; pentru consumul intern se cultivă orez, bumbac, batate, manioc. Fabrici de ciment, uleiuri aromate vegetale, rom. Creșterea ovinelor, bovinelor și caprinelor. Pescuit: 5,5 mii t (1988). Nu are căi ferate. Căi rutiere: 765 km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă scorțișoară și vanilie (80%), uleiuri vegetale aromate, cuișoare, copra ș.a. și importă produse petroliere, orez, carne și produse din carne, zahăr ș.a. – Istoric. Posesiune franceză din 1886. În 1968 obține o largă autonomie internă. În urma unui referendum se proclamă la 6 iul. 1975 republică independentă. În 1976, Franța a organizat un referendum în ins. Mayotte, parte integrantă a C., majoritatea populației pronunțîndu-se pentru menținerea statutului de „colectivitate teritorială”. Referendumul a fost condamnat de O.N.U. Adunarea Generală a organizației cerînd stabilirea suveranității C. asupra insulei. Potrivit constituției din 1978, puterea executivă este deținută de președinte, care este și prim-min., iar cea legislativă de Adunarea Legislativă.

KÍMBERLIT (< fr. {i}; {s} n. localit. Kimberley) s. n. Rocă ultrabazică alcătuită din olivină, piroxeni, granat, ilmenit, cromit, adesea cu diamante (care se exploatează în neck-ul cu diametrul de c. 2.000 m de la Kimberley, Republica Africa de Sud), formată în conurile vulcanice.

TAAL, lac în Filipine, în SV ins. Luzon, la c. 50 km S de Manila; 243 km². Este situat într-o imensă caldeiră (30 km lungime) formată cu 500.000-100.000 de ani în urmă prin puternice erupții succesive. În partea centrală a lacului se află insula Vulcano, rezultată prin suprapunerea mai multor conuri vulcanice; în mijloc există un alt lac, de 2 km lungime. Pe ins. se află vulcanul Taal, care în decursul timpului a provocat numeroase victime omenești. În lac trăiesc diverse specii endemice de pești.

SAVAI’I sau SAVAII, ins. vulcanică în arh. Samoa (Oc. Pacific), cea mai mare din acest arh., situată la 13°36′ lat. S și 172°27′ long. V; 1.821 km². Oraș ăr.: Tuasivi. Este dominată de conul vulcanic Mauga Silisili, înalt de 1.858 m.

SACA 1. Vârf în m-ții Gurghiu (rest al unui con vulcanic), alcătuit din andezite, piroclastite și curgeri de lavă, reprezentând alt. max. a acestora (1.777 m). 2. Munte din Parcul Național Rodna, la N de Anieș; pe versantul său estic, la 1.600 m alt., se află o poiană cu narcise, declarată rezervație naturală.

EIFEL [áifəl], platou muntos în Germania, delimitat la S de râul Moselle, la E de Rin, iar la V de granița luxemburgheză, alcătuit din șisturi, cuarțite și bazalte; parte componentă a Masivului Șistos Renan. Relief de platou împădurit și presărat cu conuri vulcanice. Alt. max.: 747 m (vf. Hohe Acht). Viticultură.

MAYON, vulcan activ în Filipine, în SE ins. Luzon, considerat unul dintre cele mai reprezentative conuri vulcanice din lume, cu o circumferință de 130 km. Erupții în anii 1814, 1947, 1968, 1984 și 23 febr. 2000.

ONTAKESAN (sau KISO ONTAKE), vulcan activ în partea centrală a ind. Honshū (Japonia). Are cinci vârfuri (conuri vulcanice), cel mai înalt fiind Kengamine (3.067 m). Ultima erupție a avut loc în 1979. Considerat de șintoiști ca al doilea munte sacru, după Fuji Yama. Pelerinaj anual.

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

KAZBEK (MKINVARI), vârful unui con vulcanic stins, în Caucazul Mare (Georgia). Alt.: 5.037 m. Acoperit de zăpezi perene și ghețari la peste 3.300 m.

KIBO, con vulcanic în masivul Kilimanjaro (Tanzania), cel mai înalt vârf din Africa (5.895 m). Craterul are c. 2.000 m diametru și 200 m adâncime. Escaladat prima oară în 1889 de Hans Meyer și Ludwig Purtscheller.

RAINIER, Mount ~ [maunt réiniər], cel mai înalt vârf (vulcan stins) al m-ților Cascadelor, în NV S.U.A., în partea central-vestică a statului Washington, la 64 km SE de orașul Tacoma; 4.392 m. Ușoare emanații de vapori și gaze. Versanții sunt acoperiți cu păduri de conifere, urmate de pajiști alpine, iar în partea superioară este domeniul zăpezilor persistente și al ghețarilor, aceștia din urmă fiind extinși pe c. 104 km². Parc național (1899), cu o supr. de 95,4 mii ha, cu cascade, lacuri și numeroase specii de plante. Conul vulcanic a fost descoperit de englezul George Vancouver (8 mai 1792), care l-a numit astfel în onoarea lui Peter Reinier. Escaladat pentru prima dată de Hazard Stevens și P.B. van Trump la 17 aug. 1870. Turism. Cunoscut și sub numele de Mount Tacoma.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

atrium sn [At: ODOBESCU, S. I, 389 / P: ~tri-um / V: -iu¹ / Pl: nct / E: lat atrium] 1 (Aht) Curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2 (Aht) Partea din mijloc a unei bazilici. 3 (Glg) Culoar care înconjoară un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.

cumulovulcan sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr cumulo-volcan] (Glg) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă de lavă, blocuri și cenușă.

planeză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr planèze] Interfluviu înclinat cu contur triunghiular, delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice.

barránco subst. invar. (geomorf.) Totalitatea văilor formate de ape pe flancurile unui con vulcanic din materii de extruziune slab cimentate. • și barráncos subst.invar. • /<sp. barrancos „făgașe”.

GUYOT s. n. relief submarin de origine vulcanică, în formă de con cu secțiunea ovală, izolat pe fundul oceanului. (< fr., engl. guyot)

METALICI, Munții ~, masiv muntos în S M-ților Apuseni, între valea Ampoiului și Valea Roșie (afl. dr. al Mureșului), cu altitudini ce variază între 500 și 1.000 m; alt. max.: 1.170 m (vf. Fericeli). Constituiți din fliș cretacic (gresii, marne, argile, conglomerate), șisturi cristaline, calcare, piroclastite vulcanice. Relief vulcanic și carstic, cu conuri distruse de eroziune; depresiuni intramontane (Zlatna, Băița, Luncoiu, Ilia ș.a.). Expl. de aur, argint, mercur, pirite și sulfuri complexe. Păduri de foioase.

crater vulcanic, depr. circulară, de formă conică sau tronconică, dezvoltată în centrul conului, de unde începe coșul vulcanic; c.v. reprezintă deschiderea canalului de alimentare, iar marginea sa, limita dintre domeniul de emisiune și cel de acumulare a materialului. Dimensiunile c.v. diferă la vulcanii activi (diametrul de ordinul sutelor de m) de cei inactivi (diametrul depășind 1 km). V. și calderă.

GUYOT s.n. (Geol.) Relief submarin de origine vulcanică, în formă de trunchi de con cu secțiune ovală, care se ridică izolat pe fundul oceanului. [< fr., engl. guyot, cf. Guyot – geolog american].

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

MÚNTE (lat. montem) s. m. 1. Formă pozitivă și complexă de relief, cu înălțime care depășește 800 m. După origine pot fi: m. de cutare și înălțare (sau de geosinclinal), formați prin cutarea și înălțarea unei geosinclinale; m. de eroziune, care au luat naștere în urma acțiunii agenților geografici modelatori externi (ploi, vânturi, zăpezi, îngheț-dezgheț etc.) asupra unei regiuni de podiș înalt sau asupra unei zone afectate de mișcări de ridicare; m. vulcanici, rezultați în urma acumulării la suprafața scoarței a materialelor provenite din erupții vulcanice (masive izolate sau lanțuri de conuri); m. vechi, constituiți din roci cristaline vechi, reprezentând fragmente sau blocuri de platforme reînălțate până la c. 800-2.000 m alt., având aspect de horst sau munți bloc; m. reziduali, de fapt resturi ale unor munți vechi, neerodați, cu aspect de inselberg sau munți insulari; m. tectonici, cuprind toate categoriile de munți, cu excepția celor vulcanici și insulari. Din asocierea mai multor masive muntoase rezultă grupe, ramuri, lanțuri muntoase etc. ◊ M.-bloc = munți formați într-o regiune cu structură tabulară, ridicată de mișcări pe verticală, de-a lungul unor linii de falie. ◊ M. submarin = ridicare a fundului oceanelor și mărilor, izolată sau în lanțuri, cu înălțimi ce rar depășesc 1.000 m. 2. Fig. Grămadă, morman (de ceva).

guyot sn [At: DN³ / E: fr, eg guyot, cf np Guyot] Relief submarin de origine vulcanică, în formă de trunchi de con cu secțiunea ovală, care se ridică izolat pe fundul oceanului.

bocca, termen prin care se denumesc cratere sau conuri adventive de dimensiuni mici, situate pe flancurile, la baza sau în vârful aparatului vulcanic central. Sub acest nume sunt cunoscute micile conuri din interiorul craterului principal al vulcanului Stromboli. Sin. vent. (engl.).

hornitos, (engl.= hornito), structură vulcanică de dimensiuni mici (de ord. metrilor), asociată conurilor de lavă sau supr. de curgere a acesteia și formată prin emisia locală a gazelor acumulate în masa lavei în curs de răcire; h. are forma unei protuberanțe neregulate, cvasidimensionale, rezultate prin suprapunerea unor porțiuni de lavă în stare plastică.

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)

lahar, (engl.= lahar), curgere de mâl sau „avalanșă rece” asociată activității vulcanice și determinată de amestecul maselor de apă provenite din partea sup. a aparatelor vulcanice, cu dep. de cenușă, lapili sau scorii de pe pantele conului. Curgerea de l. coboară sub acțiunea gravitației, iar produsele se depun la baza conului sub forma unui dep. slab sortat și nestratificat, de tipul → debritelor L. poate ajunge până la 40-50 km de locul de origine. L. se întâlnește în jurul unor foarte numeroși vulcani. Sin. curgere noroioasă.

con² sn [At: GHICA, S. 543 / Pl: ~uri / E: fr cône] 1 (Gmt) Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. 2 (Gmt) Corp geometric mărginit de un con² (1) și de un plan. 3 (Gmt; îs) Trunchi de ~ Corpul geometric obținut retezând unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. 4 (Gmt; îs) ~ oblic Con a cărui înălțime e oblică față de planul bazei. 5 (Ggf; îs) ~ vulcanic Formă de relief conică cât un munte, construită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. 6 (Ggf; îs) ~ de dejecție Formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta Si: agestru. 7 (Fiz; îs) ~ de lumină Mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 8 (Teh) Piesă în formă de con² (1). 9 (Bot) Fructul coniferelor Si: (reg) cucuruz, păpușoi de brad. 10 (Șnt) Scoică din mările tropicale.

KILIMANJARO [kilimandʒáro], masiv muntos vulcanic în E Africii (NE Tanzaniei), cel mai înalt din Africa, format din conurile Kibo (5.895 m, cu diametrul craterului de c. 2.000 m) și Mawenzi (5.150 m). Prezintă etajare tipică a vegetației: până la 1.000 m păduri ecuatoriale umede, apoi până la 2.000 m culturi și savane, iar mai sus păduri tropicale și pajiști alpine. Peste 5.300 m, zăpezi persistente și ghețari. Escaladat pentru prima oară în 1889 de Hans Meyer și Ludwig Purtscheller.

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălțată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotație. /<fr. cône, lat. conus