BRÂUL-CERULUI s. v. curcubeu.

CURCUBEU s. 1. (ASTRON.) (reg.) cearcăn, brâul-cerului, brâul-Cosânzenei, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-Maicii-Domnului, brâul-popii, curuna-cerului. 2. (BOT.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoșele (pl.), flocoșică, barba-împăratului, floarea-cununii.

cer³ sn [At: COD. VOR. 135/10 / V: ~iu / Pl: ~uri / E: lat calum] 1 (Ast) Spațiu infinit în care se mișcă toate astrele Si: univers. 2 (Pex) Toate corpurile cerești din spațiu Cf lume. 3 (Pex) Imagine a cerului (1) oglindită în apă. 4 Parte din spațiu care pare a forma o boltă emisferică circumscrisă de orizont deasupra pământului Și firmament, tărie. 5 (Pex) Ceea ce cuprinde cerul (4). 6 (Prc) Atmosferă. 7 (Prc) Parte a cerului (1) aflată deasupra capului privitorului. 8 (Îlav) Sub ~ Pe pământ. 9 (Îlav) Sub ~ul liber Fără nici un adăpost. 10 (Îlav) Până-i ~ul Cât lumea. 11 (Îal; după negație) Niciodată. 12-13 (Îe) A răscoli ~ul și pământul A face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). 14-15 (Îe) (Departe) ca ~ul de pământ (sau ca de la ~ la pământ) E o mare (distanță sau) diferență între două obiecte. 16 (Îs) Înălțimea (sau înaltul, ori slava) ~ului Cea mai mare înălțime a acestui spațiu. 17 (Îlav) Cu o falcă-n ~ și cu una în pământ Cu furie. 18 (Îal) Gata să distrugă totul în cale. 19 (Îlav) Nu se face gaură (sau bortă) în ~Nu-i nimic. 20 (Îal) Nu trebuie să se dea importanță faptului. 21-22 (Îe) A cădea (sau a pica) ~ul pe cineva A fi foarte surprins (de un mare necaz). 23 (Îae) A fi surprins într-o postură dezonorantă. 24 (Îe) A pica din ~ A sosi pe neașteptate în mod fericit. 25 (Îae) A nu fi la curent cu datele situației în care a nimerit. 26 (Îe) Nu pică din ~ Nu vine de-a gata. 27 (Îe) A privi la ~ A fi mândru. 28 (Îlav) Când s-a lipi ~ul de pământ Niciodată. 29 (Îe) A făgădui cuiva ~ul și pământul A promite lucruri nerealizabile. 30 (Îs) Bolta ~ului Firmament. 31 (Îs) Păsările ~ului Păsări zburătoare. 32 (Îs) Brâul (sau cununa) ~ului Curcubeu. 33 (Îlav) La poalele ~ului Departe. 34 (Îal) La capătul lumii. 35 (Îs) Toartele (torțile) ~ului Margini aparente ale cerului. 36 (Îs) Inima ~ului Centru al bolții cerești. 37 (Îs) Crângul (sau brâul luminos al) ~ului Calea lactee. 38 (Ant; pan; îs) ~ul gurii Palat al gurii. 39 (Buc; îs) ~ul strungei Prăjină înfiptă de-a lungul strungăi, cu care sunt întărite spătarele. 40 (Pex) Acoperământ deasupra patului, unui tron etc. Si: baldachin, uranisc. 41 Regiune superioară a pământului considerată de oameni ca lăcașul divinității. 42-43 (Îe; îlav) (A se ruga de cineva) cu ~ul și cu pământul (A se ruga) cu cea mai mare stăruință. 44-45 (Pex) (Putere a lui) Dumnezeu. 46 (Spc) Lăcaș al celor fericiți după moarte Si: eden, paradis, rai. 47-48 (Pex) Fericire (după moarte). 49 (Îs) Împărăția ~ului (sau ~urilor) Cer (45). 50 (Îe) A se crede în al șaptelea (sau al nouălea) ~ A fi extrem de fericit. 51 (Îe) A ridica pe cineva în slava ~ului sau a înălța pe cineva (până) la~ A lăuda pe cineva foarte mult. 52 (Îe) Știe și toaca-n ~ Știe tot. 53 (Îe) Se crede căzut (cu hârzobul) din ~ E foarte încrezut.

POALĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală albă = leucoree. – Din sl. pola.

POALĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola.

poală sf [At: CORESI, TETR. 18 / V: (reg) polă / Pl: ~le / E: slv пола] 1 (Mpl) Parte de jos a unui veșmânt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unor obiecte de îmbrăcăminte încheiate în față. 2 Tivitură în partea de jos a unor obiecte de îmbrăcăminte. 3 (Pop) Parte de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară. 4 (Pop; pex) Fustă țărănească. 5 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.) La ~la (sau ~ele) cuiva Înaintea cuiva. 6 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) La voia, la bunul plac al cuiva. 7 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) Sub autoritatea cuiva. 8 (Îe) A-și da ~lele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) ~lele în cap (sau, reg, în dinți) A nu mai ține socoteală de minima decență. 9 (Îae) A depăși orice limită a bunei-cuviințe. 10 (Îac) A da pe față un caracter josnic, imoral. 11 (Îe) A-l trage (pe cineva) copiii de ~le A avea mulți copii. 12 (Îae) A fi copleșit, strâmtorat de greutăți familiale. 13 (D. copii mici; îe) A se ține de ~la (sau ~lele) mamei A se prinde de hainele mamei. 14 (Fig; d. copii mici; îae) A sta necontenit în preajma, sub ocrotirea mamei. 15 (Îae) A urmări cu insistență pe cineva. 16 (Fig; îae) A nu da pace cuiva. 17 (Fam; d. femei; îae) A ține pe cineva legat de (sau ~la) ~lele ei A dispune de un bărbat după bunul plac. 18 (Fam; d. femei; îae) A nu lăsa bărbatului prea multă libertate de acțiune. 19 (Îe) A săruta ~la (sau ~lele) (cuiva) A săruta, conform unui obicei ieșit din uz, partea de jos a hainei unui suveran, a unui cleric sau a unei personalități, în semn de supunere și respect. 20 (Fig; pex; îae) A se prosterna în fața cuiva. 21 (Înv; îe) A purta ~le A avea fire de femeie. 22 (Înv; îae) A fi slab din fire, influențabil. 23 (Înv; îe) A fi vrednic de ~la cuiva A fi pe măsura cuiva. 24 (Înv; îe) A-și aprinde ~lele A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 25 (Îs) (Plăcintă cu) ~le (sau ~lele)-n brâu Plăcintă cu brânză făcută dintr-o foaie de aluat pătrată, ale cărei colțuri se aduc peste umplutură, formând un fel de plic. 26 (Trs) Tiv la o țesătură. 27 (Reg) Bor la pălărie. 28 Parte de îmbrăcăminte, din față, care acoperă corpul de la brâu până la genunchi, împreună cu partea corpului corespunzătoare, la o persoană, mai ales la o femeie, când stă jos. 29 (Prc) Parte din față a unei fuste, a unui șort etc. ridicată din mână sau prinsă în brâu, pentru a ține sau a transporta anumite lucruri împreună cu aceste lucruri. 30 (Îlav) Cu ~la În cantitate mare Si: mult. 31 (Înv; îe) A fi în ~la cuiva A depinde de cineva. 32 (Înv; îae) A fi la bunul plac, la cheremul cuiva. 33 (Înv; îe) A-și lua capul în ~ A porni orbește la fugă. 34 (Înv; îae) A se preface că nu vede sau nu aude nimic. 35 (Rar; îlv) A duce pe cineva în ~ A ocroti. 36 (Rar; îal) A favoriza. 37 Cantitate de lucruri care pot fi duse într-o poală (28). 38 (Înv; în concepțiile religioase creștine; șîs ~la lui Avram, ~la lui Dumnezeu) Loc plin de fericire în care trăiesc creștinii credincioși după moarte Si: rai. 39 (Mpl) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește în partea de jos o icoană sau cu care se acoperă analogul, masa din altar etc. 40 (Îvr) Perdea. 41 Parte marginală a unei piei, care a acoperit abdomenul și picioarele animalului. 42 (Pan; urmat de determinări în genitiv) Margine a unei păduri sau, rar, a unei plantații, situată, de obicei, mai la vale. 43 (Urmat de detemiinări în genitiv) Parte a cerului mărginită de linia orizontului Si: orizont, zare. 44 (Îoc vârf; mpl; urmat de determinări în genitiv) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte: munte, deal, pisc etc. Si: picior Vz vază. 45 Parte de jos, de obicei masivă și mai ieșită în afară, a unei clădiri, a unui zid Si: bază, temelie. 46 Parte de jos a coroanei unui copac. 47 (Reg) Totalitate a frunzelor de la baza tulpinii unei plante. 48 (Urmat de determinări în genitiv) Margine inferioară a versanților unui acoperiș Si: jgheab. 49 (Reg; îcs) Pe sub ~le de dugheană Dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale și se învârtesc, din când în când, pe sub ea. 50 (Reg; îacs) Melodie după care se execută acest dans. 51 (Reg) Parte de jos a unei șire sau a unui stog de grâu, puțin bombată spre a împiedica scurgerea apei la baza lor. 52 (Reg) Parte a clăii de fân rămasă după ce s-a luat din ea partea de sus. 53 (Reg) Parte din mijloc, mai umflată, a clăii de fân. 54 (Reg) Latură a unei șire de grâu, ridicată ca un perete. 55 (Reg) Bucată de tablă de mărimea unei țigle, de diferite culori, care servește la acoperit casele. 56 (Reg) Pridvor scund la unele case țărănești. 57 (Îrg; lpl cu valoare de sg; șîs ~roșie, ~le femeiești) Menstruație. 58 (Med; îrg; îs) ~ albă sau ~le albe Leucoree. 59 (Bot; reg) Buberic (Scrophularia nodosa). 60 (Îc) ~la sfintei (sau ~la-sântei) Marii sau ~la-Sântei-Mării, ~la-Sântă-Măriei, reg, ~la-Sântă-Măririi Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină înaltă, dreaptă, cu frunze mici, aromate și flori albe dispuse în verticile de 10-20 de flori (Nepeta nuda). 61 (Bot; reg; îae) Cătușnică (Nepeta cataria). 62 (Reg; îac) Plantă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și cu florile violace (Nepeta pannonica). 63 (Bot; reg; îae; șîc ~a-Maicii-Precestă, ~a-Maicii-Precista, ~la-Maichii-Precistii) Granat (Chrysanthemum parthenium). 64 (Bot; reg; îac) Talpa-lupului (Chaiturus marubiastrum). 65 (Bot; Trs; îac) Priboi¹ (Geranium macrorrhizum). 66 (Bot; pop; îac) Roiniță² (Melissa officinalis). 67 (Bot; reg; îac) Rechie¹ (Reseda lutea). 68 (Orn; reg; îac) Scatiu (Carduelis spinus). 69 (Îc) ~la-Maicii-Precestă (sau ~la-Maicii-Precista) ori ~la-Maichii-Precistii Mic arbust ornamental din familia labiatelor, cu frunze pețiolate și flori albastre (Plectranthus fructisosus). 70 (Bot; reg; îac) Urzicuță (Coleus blumei). 71 (Bot; Trs; îac) Sunătoare (Hypericum perforatum). 72 (Bot; reg; îac) Peliniță (Artermisia annua). 73 (Bot; reg; îc) ~la- Maicii-Domnului Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina hamaecyparissus). 74 (Bot; reg; îac; șîc ~la rândunicii, ~la-rândunicăi) Volbură (Convolvulus arvensis). 75 (Bot; reg; îc) ~-albă Trifoi alb (Trifolium repens). 76 (Bot; reg; îc) ~la-vulpei Dalac (Paris quadrifolia). 77 (Îc) ~-de-fată-mare Plantă nedefinită mai îndeaproape.

cordon sn [At: PANN, H. 52/9 / V: ~dun, ~dună sf / Pl: ~oane / E: fr cordon] 1 Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.) Si: centură, curea Cf brâu, brăcinar. 2 (Spc; lpl; îs) ~oanele dricului Panglici atârnate de dric de care se prind prieteni sau rude ale celui decedat. 3 Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte. 4 Cel mai înalt grad al unei decorații. 5 (Atm) Organ de formă tubulară care stabilește anumite legături. 6 (Atm; îs) ~ ombilical Ombilic. 7 (Ggf; îs) ~litoral Fâșie de uscat îngustă, rezultată din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenți marini, care desparte o lagună sau un liman de mare Si: perisip, săgeată litorală. 8 (Muz) Cea mai groasă coardă a unui instrument. 9 Chenar al unui zid. 10 (Teh) Ansamblu de fire electrice conducătoare de electricitate, izolate și strânse într-un înveliș protector. 11 (Îs) ~ de telefonie Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 12 Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. 13 Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază. 14 Linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. 15 (Îs) ~ sanitar Ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară confruntată cu o epidemie. 16 (Cer) Patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 17 (Înv) Frontieră. 18 (Iuz) Pichet de grăniceri. 19 Gheretă. 20 (Buc; în trecut) Țară Veche, care cuprindea Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea.

ATRIBUT s. n. (< lat. attributum, cf. fr. attribut): parte secundară de propoziție care determină un substantiv, un pronume sau un numeral („Spună lumii large steaguri tricoloare, / Spună ce-i poporul mare, românesc” – M. Eminescu; „De-o bucată de vreme, în fiecare zi și-n fiecare noapte se întâmplă ceva nou” – M. Sadoveanu; „Dă-mi-l pe acesta mai albastru”; „...erau trei monitori generali: doi de învățătură și unul de ordine” – B. Șt. Delavrancea; „A primit trei roșii și două albe”. ◊ ~ substantival: a. exprimat prin substantiv (indiferent de originea acestuia) în cazurile N., G. (genitival), D. sau Ac. (prepozițional) sau printr-o locuțiune substantivală. Astfel: „în zilele calde... noi copiii ne duceam la scăldat” (M. Sadoveanu): „În văzduh mocnea răsuflarea pământului reavăn”(Camil Petrescu); „Acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pândită” (Ion Creangă); „S-a vorbit despre importanța acordării de credite avantajoase țărilor în curs de dezvoltare”; „Familia ne dă primele lecții de întrajutorare, de solidaritate”; „La ce statornicia părerilor de rău, / Când prin această lume să trecem ne e scris...?” (M. Eminescu). ◊ ~ adjectival: a. exprimat prin adjectiv (indiferent de originea acestuia) sau priritr-o locuțiune adjectivală. Astfel: „Un găligan de școlar... tăbărâse pe un băiat slab și pirpiriu” (Ion Ghica); „Glucoza se găsește în fructele dulci”; „Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei” (Gr. Alexandrescu); „acești viteji n-au făcut decât datoria lor” (C. Negruzzi); „În Valea Prahovei..., de departe se zăresc... coșurile fumegânde ale rafinăriilor” (Geo Bogza); „Copitele potcovite ale tuspatru picioarelor sale... scăpărau în toate părțile” (C. Hogaș); „Ei! de așa paseri... mi-i drag și mie” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Măria-ta, e un străin afară, / Cam trențăros – dar pare-un om de seamă” (A. Vlahuță). ◊ ~ numeral: a. exprimat prin numeral, ca în exemplele „Se auziră deodată râsetele zgomotoase ale celor doi” (G. Călinescu); „Paraclisierul... îi arătă jos, înaintea noastră, o firfirică de paisprezece” (B. Șt. Delavrancea); „El puse la o parte trei hârtii de câte o mie, numără la altă parte șaizeci și opt de hârtii de câte o sută” (I. Slavici); „...și legându-i frumușel cu căpăstrul, pe cel de-al doilea de coada celui dintâi, pe cel de-al treilea de coada celui de-al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui de-al treilea..., a zis” (Ion Creangă); „Cu o putere îndoită... o zmuci pe babă de mijloc” (M. Eminescu); „Părerile amândurora coincid”; „Cititul de două ori prinde bine”. ◊ ~ pronominal: a. exprimat prin pronume (personal, reflexiv, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât sau negativ) în cazurile nominativ (apozițional), genitiv (genitival), dativ sau acuzativ „...sus, între crengi, o mierlă, alta, își fluieră neastâmpărul” (Cezar Petrescu); „Fiecare perioadă istorică își are generațiile ei”; „...apele-și ridicau valurile mai sus, izvoarele își turburau adâncul” (M. Eminescu); „O persoană ca dumneavoastră se oprește unde are gust” (M. Sadoveanu); „Măi oameni buni, eu sunt om de-ai voștri” (Z. Stancu); „Se așeză încet,... parcă i-ar fi fost teamă să nu tulbure somnul celorlalți” (L. Rebreanu); „Al cui copil dintre aceștia este mai pregătit?”; „Eu n-am uitat nici pe, iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea” (Al. Odobescu); „...datoriile fiecăruia erau crestate pe răboj” (E. Camilar); „...și tot ați venit trei inși fără de veste și fără știrea nimănui” (I. Slavici). ◊ ~ verbal: a. exprimat prin verb la modurile infinitiv, gerunziu, participiu și supin sau prin locuțiune verbală la unul din aceste moduri. Astfel: „...mintea e însetată de priceperea lucrurilor... și osânda de a înfrânge această sete, de a trăi fără potolirea ei, înseamnă osânda de a te întoarce la una din formele trecute, de care natura n-a fost mulțumită” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...departe, linia orizontului aducea cu un șarpe înaintând în ondulări largi, leneșe” (T. Popovici); „...canale neînchipuit de subțiri îngăduie bărcilor să ajungă... în surprinzătoare ochiuri de apă, cu suprafața acoperită de nuferi” (Geo Bogza); „Cei buni n-au vreme de gândit / La moarte și la tânguit” (G. Coșbuc); „ideea de a le da ajutor n-a fost rea.” ◊ ~ adverbial: a. exprimat prin adverb (indiferent de originea acestuia) sau prin locuțiune adverbială. Astfel: „Din mesteacănul de-afară / Flori îngălbenite curg” (O. Goga); „Numai așa vom prețui victoria zilei de mâine asupra zilei de azi” (Cezar Petrescu); „Prin frunze aiurează șoptirile-i alene” (M. Eminescu); „Creangă rămase trist... cu singura mângâiere a întoarcerilor din când în când ale lui Eminescu” (G. Călinescu). ◊ ĭnterjecțional: a. exprimat printr-o interjecție, ca în exemplele „Uraa! Bravo patriot” I. L. Caragiate); „Se auziră strigătele de astă dată răzlețite, hăp! Hăp!” (M. Preda). ◊ ~ circumstanțial: a. cu nuanță circumstanțială (cauzală, temporală, condițională și concesivă), cu dublă referire (la subiect și la predicat), exprimat printr-un adjectiv sau printr-un participiu cu sens pasiv (rar printr-un substantiv), așezat înaintea subiectului și a predicatului (rar între ele) și izolat de acestea prin virgulă. Astfel: „...prudent, Busuioc trăgea mereu cu coada ochiului într-acolo” (L. Rebreanu); „...copil chiar, era să fiu sfâșiat de un buldog” (Camil Petrescu); „...dacă-i pierit, cată să-l găsesc; viu, se poate întoarce și singur” (M. Sadoveanu); „ticălos cu trupul, Jap rămase neînvins cu inima” (G. Galaction); „Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă” (M. Eminescu). ◊ ~ necircumstanțial (descriptiv): a. fără nuanță circumstanțială, cu referire unică (numai la substantivul determinat). În această categorie intră toate tipurile de a. discutate, înaintea celui circumstanțial (v. exemplele). ◊ ~ izolat: a. caracterizat prin intonație deosebită, așezat după elementul regent sau la începutul propoziției și despărțit de elementul regent prin pauză marcată cu virgulă. Sunt izolate, de obicei, a. apoziționale și circumstanțiale (v. apoziție și exemplele de la a. circumstanțial). ◊ ~ neizolat: a. necaracterizat prin intonație deosebită, nedespărțit de elementul regent prin pauză marcată cu virgulă. Sunt neizolate aproape toate tipurile de a. discutate (cu excepția a. apoziționale și circumstanțiale). ◊ ~ de identificare: a. neizolat, care definește sau individualizează obiectul prin însușirile sale fundamentale, specifice. Apare imediat după un substantiv articulat hotărât enclitic, este exprimat obișnuit prin substantiv, pronume, adjectiv pronominal sau numeral ordinal și răspunde la întrebarea care? (v. exemplele de la a. substantival, pronominal, adjectival și numeral). ◊ ~ de calificare: a. neizolat, care arată felul obiectului, pe baza unor însușiri nespecifîce, obișnuite, comune. Apare după un substantiv nearticulat sau precedat de un articol nehotărât, este exprimat obișnuit prin adjectiv calificativ și prin numeral cardinal și răspunde la întrebările ce fel de?, câți?, câte? (v. exemplele de la a. adjectival și numeral). ◊ ~ simplu: a. exprimat printr-un singur cuvânt, reprezentant al unei părți de vorbire cu autonomie semantică, ca în exemplele „De tropotele jucătorilor se hurduca pământul” (L. Rebreanu); „O pace desăvârșită se coboară din înălțimile albastre ale cerului” (D. Zamfirescu). ◊ ~ complex: a. alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de mod de precizare, de întărire, de exclusivitate sau de aproximație, ca în exemplele „Sosirea ei chiar azi ar rezolva problema”; „Avea un bici tot de curele”; „Am ales strugurii exclusiv copți”; „Drumul cam cotit ne obosea” etc. ◊ ~ multiplu: a. exprimat prin două sau mai multe cuvinte, reprezentante ale uneia sau mai multor părți de vorbire cu autonomie semantică. Astfel: „Cele trei bărci, lungi, negre și înguste, au început a pluti pe fața tulbure a apei” (Z. Stancu); „Alte umbre mici, tremurătoare, efemere, arătau existența omului și a dramei lui” (Geo Bogza). ◊ ~ dezvoltat: a. alcătuit dintr-un substantiv și un adjectiv pronominal posesiv, legate prin cratimă; dintr-un numeral cardinal și un substantiv precedate de prepoziția de; din adverbul de timp acum urmat de un numeral cardinal și de un substantiv, precedate de prepoziția în; din nume și prenume sau din apelative și nume proprii de persoană. Astfel: „Dorul de frate-său l-a dus la Cluj”; „Distanța de opt kilometri ni s-a părut mare”; „Vântul de-acum trei zile a rupt copacii”; „Pregătirea de azi încolo are loc aici”; „Deplasarea de mâine în trei zile ne privește pe toți”; „Costumul lui Badea Guță este gri”; „Căruța lui nenea Stan este nouă” etc. ◊ ~ prepozițional: a. exprimat printr-o parte de vorbire cu autonomie semantică, precedată de o prepoziție, ca în exemplele „Lupta împotriva poluării este un obiectiv major al contemporaneității”; „iar pe brâiele de piatră se aștern dungi de flori...” (I. Simionescu). ◊ ~ subînțeles: a. a cărui prezență este dedusă, în cadrul unei propoziții date, din raportarea acesteia la propoziția anterioară, ca în exemplul „Erau acolo și hainele de tergal?” – „Erau” („acolo și hainele de tergal”). Pentru clasificarea a. v. criteriu.

mijloc [At: PSALT. HUR. 17^v/21 / V: (reg) meljoc, meljuc, ~lic, ~luc, mijoc, milgoș, miljoc, miljluc (A și: miljluc), miljuc (A și: miljuc), minjoc, mioljoc, miojuc, mioljuc, mirjoc, mișloc, moljuc, (înv) mizloc / A și: ~loc / Pl: ~oace^[1], ~uri, (înv, sm) ~oci / E: ml medius locus] 1 sn (Precedat de pp „în”, „din”, „prin”, „la”, „pe la”, înv, „pre” și urmat de un genitiv) Punct, linie, parte a unui lucru, a unei suprafețe care se găsește la egală depărtare de punctele periferice, circumferință, extremități Vz buric, centru, jumătate, miez. 2 sn (Pex; îoc margine) Parte a unui lucru situată la oarecare distanță de fiecare dintre punctele marginale ale acestuia. 3 sn (Îoc capăt, extremitate) Interval cuprins între două extremități sau între două elemente de același fel. 4 sn (Înv; îs) ~ul cerului Zenit. 5 sn (Reg; îas) Sud. 6-7 sn (Îla) De ~ (Situat sau) destinat de a fi așezat în centru sau în spațiul dintre alte lucruri. 8 sn (Îls) Drum (sau cale, linie, înv, hotar) de ~ Soluție intermediară. 9 sn (Îal) Atitudine de compromis. 10 sn (Reg; îs) Degetul de ~ Deget mijlociu (3). 11-12 sn (Îljv) Din ~ (Care este) așezat în centru Si: central. 13-14 sn (Înv; îal) (Care este) în devălmășie. 15-16 sn (Îal; îoc dindărătși dinainte) (Care este) din flanc. 17-18 sn (Îal; pex) (Care este) în plin. 19 sn (Înv; îe) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din ~ A înlătura. 20 sn (Înv; îae) A exclude din discuție. 21 sn (Îlav) La (sau în) ~ Aproximativ în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. 22 sn (Îe) A sta (sau a se pune) la ~ A sta între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere. 23 sn (Îvp; îae) A interveni, a stărui pentru cineva. 24 sn (Înv; îe) A pune (ceva) la ~ A oferi în folosință comună. 25 sn (Înv; îe) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) ~ A aduce în discuție. 26 sn (Înv; îae) A convoca pe cineva într-o adunare. 27 sn (Înv; îe) A sta la ~ A sta în cumpănă, a fi nehotărât. 28 sn (Fam; îe) A-și pune capul (sau, rar, gâtul) la ~ A garanta cu viața. 29 sn (Înv; îe) A fi la ~ A fi prezent într-o adunare, la o consfătuire. 30 sn (Îae) A fi în cauză, în joc. 31 sn (Îae) Se spune pentru a semnala un factor suplimentar care influențează desfășurarea faptelor. 32 sn (Pfm; îe) A băga (pe cineva) la ~ A înconjura pe cineva cu simpatie sau afecțiune. 33 sn (Îae) A face din cineva obiectul glumelor, ironiilor. 34 sn (Îlpp) În (sau prin) ~ul sau (înv) în ~ul a..., pe ~ul, în (sau prin, pre, întru) ~ de..., la ~ Între, printre. 35 sn (Îal; urmat de un nume colectiv) În. 36 sn (Îlpp; urmat de un nume colectiv) Din ~ul... sau (înv) de ~ de Din. 37 sn (Îal) Dintre. 38 sn (Înv; îoc margine) Teritoriu de centru, zonă de interior. 39 sn Parte a corpului omenesc dintre torace și șolduri Si: talie, brâu. 40 sn (Îe) A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de ~ A petrece brațul în jurul taliei cuiva, în semn de afecțiune. 41 sn (Pop; îe) A fi moale de ~ A fi lingușitor. 42 sn Șale. 43 sn Durere de șale. 44 sn (Pan) Parte a corpului albinei dintre torace și abdomen. 45 sn (Reg) Tulpină a unei plante. 46 sn (Reg) Mijlocar (3). 47 sn (Reg; lpl; îf mijloace) Cruce de lemn care desparte fereastra în mai multe zone Si: răscruci, (reg) mijlocar (7). 48 sn (Reg; lpl; îf mijloace) Broderie, dantelă sau orice alt lucru de mână care unește două bucăți de țesătură, mai ales la fețele de masă Si: (reg) mijlocar (8). 49 sn (Reg) Plasă din mijloc a năvodului cu trei plase. 50 sn (Reg) Calotă a pălăriei. 51 sn (Reg) Parte a cobzei nedefinită mai îndeaproape, probabil bârdan. 52 sn (Reg) Parte interioară, lemnoasă, a unui fruct, în care stau sâmburii Si: cocean. 53 sn (Îvp; îoc margine, aripă) Corp central al unei formații de luptă Si: (înv) temei. 54 sn (Înv; îs ~ înconjurător, ~ social) Mediu. 55 sn (Îoc început, sfârșit) Moment situat aproximativ la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp. 56 sn (Îlpp) în ~ul sau (înv) în ~ de în timpul, în cursul. 57 sn (Îal, cu nuanță intensivă) în plină desfășurare, în toiul... 58 sn (Îe) A trece (sau a fi, rar, a face) la (sau, înv, în) ~ Exprimă insistența asupra ideii de interval, de răstimp intervenit între două date de referință. 59 sn (Asr; îs) Veacul (sau vârsta) de ~ Evul Mediu. 60 sn (Pex) Parte centrală a unei comunicări orale sau scrise. 61 sn (Îvp; îoc frunte, coadă) Care are dimensiunea, calitatea, valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. 62 a (Îs) Om de ~ Om de statură mijlocie. 63 sn (Îla) De ~ Potrivit ca dimensiune. 64 sn (Îal) Obișnuit. 65 sn (Îal) Moderat. 66 sn (Înv) Persoană care se pune în serviciul cuiva pentru o stabili o legătură, a obține o favoare Si: mediator (1). 67 sn (Înv) Persoană de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. 68 sn (Îlpp) Prin (sau cu) -ul... sau prin ~ de... Prin intermediul. 69 sn (Pgn) Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea uni scop. 70 sn (Lpl) Posibilități materiale sau morale de care dispune cineva într-un anumit scop. 71 sn (Pex) Fel de a acționa Si: cale, chip, metodă, (înv) mijlocire (5). 72 sn (Îlav) Prin toate ~oacele sau prin orice ~, cu orice (sau orișice) ~oace, (rar) cu tot ~ul, cu multe feluri de ~oace Pe toate căile. 73 sn (Pex; îal) Cu orice preț. 74 sn (Îrg; îe) A nu fi ~ (de a...) A nu exista nici o posibilitate de realizare. 75 sn (Îe) A nu avea – să... A-i fi imposibil să... 76 sn (Înv; îe) A face toate ~oacele (sau mii de ~oace) A face tot ce este posibil. 77 sn Logică a unui fapt Si: rațiune, temei. 78 sn (Pex) Pretext. 79 snp Unelte. 80 sn (Îs) ~oace de muncă (sau de bază) Lucruri cu care omul acționează asupra obiectului muncii Si: (înv) mijlociri (6). 81 sn (Îs) ~oace de producție Totalitate a obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă Si: (înv) mijlociri (7). 82 sn (Îs) ~oace de circulație (sau de locomoție) Vehicule pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 83 sn (Lpl) Avere. 84 sn (Spc; șîs ~oace bănești, financiare) Bani. corectat(ă)