OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.

Amythaon, tatăl lui Bias și al lui Melampus.

Bias, fiul lui Amythaon și frate cu prezicătorul Melampus (v. și Melampus). Datorită fratelui său, Bias a reușit să fure cirezile lui Phylacus și să se căsătorească cu Pero, fiica lui Neleus, regele din Pylos. Tot datorită lui Melampus, care le-a lecuit de nebunie pe fiicele regelui Proetus din Argos, Bias a căpătat o treime din regatul acestuia.

Melampus, fiul lui Amythaon, era un prezicător vestit care înțelegea graiul animalelor. Împreună cu fratele său, Bias, Melampus s-a stabilit la curtea lui Neleus. Acolo Bias s-a îndrăgostit de fata acestuia, pe nume Pero. Pentru a obține mîna ei, Bias a cerut sprijinul fratelui său. Cu concursul lui Melampus, Bias a reușit să aducă la îndeplinire condiția impusă de Neleus, anume ca Pero să primească drept dar de nuntă cirezile lui Phylacus. Aceste cirezi erau păzite de un cîine fioros, care nu putea fi doborît de nimeni. Priceput și în arta lecuirii, Melampus îl vindecă pe Iphicles, fiul lui Phylacus, de o boală veche și, drept răsplată, tatăl recunoscător îi dăruiește cirezile dorite. Melampus i le dă, la rîndu-i, lui Bias, care poate acum să se căsătorească cu Pero. Mai tîrziu Melampus este solicitat de regele Proetus să-i vindece de nebunie fiicele (v. și Proetides). Fetele se însănătoșesc și, drept mulțumire, Proetus le dăruiește celor doi frați cîte o treime din regatul său.

Pero, fiica regelui Neleus și a lui Chloris. Cu ajutorul fratelui său Melampus, care a reușit să fure cirezile lui Phylaeus – prețul cerut pentru mîna lui Pero – Bias s-a căsătorit cu ea (v. și Bias).

Proetides, denumire purtată de Iphianassa, Iphinoë și Lysippe, fiicele lui Proetus, regele Tiryntului. Fiindcă o sfidaseră cu frumusețea lor, Hera, mînioasă, le-a luat mințile celor trei surori. Pradă rătăcirii care le stăpînea, ele cutreierau în lung și-n lat munții și pădurile. Îndurerat, părintele lor l-a chemat în ajutor pe prezicătorul Melampus (v. și Melampus), care a reușit să le purifice. Drept răsplată, regele Proetus le-a dăruit, atît lui Melampus cît și fratelui său, Bias, cîte o treime din regatul său. Cei doi s-au căsătorit cu două dintre Pretide.

Talaus, rege din Argos și unul dintre argonauți. Era fiul lui Bias și al lui Pero și tatăl lui Adrastus. A murit ucis de către Melampus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

înțelept a. 1. care vorbește sau lucrează cu minte; 2. rezervat în purtare, în apucături; 3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept: moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].

bias s.n. Tendință de îndepărtare de valoarea medie. • (psih.) Orice deformare a anchetelor. • /<engl. bias „oblic, înclinat”.

Cei șapte înțelepți – este denumirea sub care sînt cunoscuți în istorie șapte filozofi și oameni de stat ai Greciei antice (secolul al VI-lea î.e.n.): Bias din Priene, Chilon din Lacedemona (Sparta), Cleobul din Lindos, Periandru din Corint, Pittacus din Mitilene, Solon din Atena și Thales din Milet. De ce numărul înțelepților a fost statornicit la 7? Fiindcă 7 era o cifră „plăcută zeilor” și se bucura în antichitate de o deosebită trecere (vezi Numero deus impari gaudet). Istoricul Plutarh relatează însă că la grupul acestor înțelepți au fost adăugați și alții, ca: Anacharsis – scitul, Epimenide – cretanul etc., așa încît numărul lor ajunsese la 10 și chiar la 16. Tot Plutarh, în Ospățul celor șapte înțelepți, istorisește despre ei tot felul de anecdote și le atribuie cîte o cugetare, adoptată ca deviză a vieții. De pildă, maxima lui Solon era: În toate, să ai în vedere sfîrșitul; a lui Thales: Cunoaște-te pe tine însuți (vezi); a lui Bias: Port totul cu mine (vezi Omnia mecum porto); a lui Cleobul: Să as o măsură în toate ș.a.m.d. Cuvîntul lor era ascultat, sfaturile erau urmate. De aceea, la vremea lor și mult timp mai tîrziu, expresia „cei șapte înțelepți” însemna o culme a gîndirii, un superlativ al chibzuinței. IST.

Omnia mea mecum porto (lat. „Tot ce-i al meu port cu mine”) – deviza, tradusă în latinește, a filozoiului Bias, unul dintre „cei șapte înțelepți ai Greciei” (vezi). Pliniu relatează că Bias a fost întrebat de concetățenii săi care se grăbeau să părăsească orașul Priene, amenințat să fie cotropit de oștile persane ale lui Cirus (secolul VI î.e.n.), cum de nu-și ia nici veșminte, nici vase, nici alte lucruri din gospodărie. El le-a răspuns calm: „tot ce-i al meu port cu mine”, dînd astfel a înțelege că mai mult decît toate bunurile materiale prețuiesc acumulările spirituale și că adevărata bogăție este ceea ce a adunat omul ca experiență, cunoștințe, înțelepciune, cultură. Desigur, filozoful Bias a răspuns în grecește. Dar traducerea latină a rezistat timpului, așa cum s-a întîmplat cu foarte multe alte expresii din Biblie, mitologie, istorie, care ar fi trebuit citate în ebraică sau în greacă. FIL.