SPELCĂ ~ci f. pop. Obiect de sârmă, îndoit sub formă de U, care servește la prinderea părului; ac de păr; agrafă. /<ucr. špyl’ka

spelcă (ci), s. f. – 1. Ac de păr, agrafă. – 2. Ac cu gămălie. – Var. spilcă. Sl., cf. sb. spilka, pol. szpilka, rus., rut. špilĭka (Miklosich, Fremdw., 127; Cihac, II, 356; Iordan, Dift., 97). – Der. spilcui vb. (Mold., a prinde cu bolduri; a se găti, a se dichisi); spilcuță, s. f. (crizantemă, Chrysanthemum parthenium).

ac sn [At: CORESI, ap. HEM 112 / Pl: ace / E: lat acus] 1 Ustensilă de oțel subțire, lustruită, ascuțită la unul din capete și prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. 2 (Îe) (A scăpa) ca prin urechile ~ului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, o primejdie etc. 3-4 (Îe) A călca (sau a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă. 5-6 (Îe) Nici cât un vârf de ~ Foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). 7 (Îe) A căuta ~ul în carul cu fân A face o muncă zadarnică. 8-9 (Îe) A avea ~ de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva. 10-11 (Îe) A băga (sau a ascunde) ~ în miere A face vrajbă între oameni. 12 (Îs) ~ cu gămălie Bold. 13 (Îs) ~ de siguranță Ustensilă alcătuită dintr-un ac și un sistem de închidere, folosit pentru prinderea materialelor textile. 14 (Îs) ~ de păr Agrafa. 15 (Pan; șîs ~ de gheață) Cristal de gheață lung și subțire, asemănător ca formă cu un ac (1). 16 Piesă în formă de ac care servește ca indicator la unele aparate sau instrumente (de măsură). 17-18 Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, care permite trecerea vehiculului pe una din liniile bifurcației Si: macaz. 19-20 (Zlg) Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe la unele animale, folosit pentru apărare sau atac. 21-22 (Zlg) Organ în formă de ac sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, servindu-le la apărare. 23 (Bot) Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 24 (Bot; îc) ~ul doamnei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris). 25 (Bot; îc; reg) ~ul pământului Strașnic. 26 (Zlg) ~ de mare Pește marin cu corpul lung și subțire, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).

CLAMĂ s.f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care servește pentru prins hîrtii, părul etc.; agrafă. [< germ. Klammer].

colț (-ți), s. m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistreț sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminență a unui obiect. – 4. Zimț de ferăstrău. – 5. Fiecare din vîrfurile ascuțite ale greblei. – 7. Extremități ale tăișului securii. – 8. Știft, bolț, bulon. – 9. Cui, țintă care împiedică alunecarea pe gheață. – 10. Cîrlig, scoabă. – 11. Vîrf, țanc, stîncă ascuțită. – 12. Crestătură, semn. – 13. Zuluf, cîrlionț. – 14. Mugure, vlăstar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de două străzi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capăt, extremitate. – 19. Intersecție, răscruce. – 20. Extremitățile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ „a înțepa” (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec „țăruș”, sb. kolac „țăruș”, rut. kolecĭ „germen”, pol. kolec „ghimpe”. – Der. colțui, s. m. pl. (broderie în formă de triunghi, la cămașă); colțișor, s. n. (ungher; ornament triunghiular; buclă, cîrlionț; plantă, Dentaria bulbifera); colțoi, s. m. (colțui); colțăriș, s. n. (stîncărie); colțos (var. colțat), adj. (cu dinții canini mari; trufaș, înfumurat, mîndru; certăreț, scandalagiu); colțuros, adj. (stîncos; aspru; colțat, ascuțit); colțurat, adj. (colțuros, rar); colță, s. f. (Trans. de Sud, agrafă de păr), cu toată incertitudinea DAR care nu crede că este vorba de un der. de la colț, datorită lipsei diftongării; colțan, s. m. (persoană sau animal cu dinții canini mari; libarcă; gîndac; castană de apă, Trapa natans; vîrf, țanc); colțan, s. m. (gogoașă de stejar); colțar, s. m. (bîrnă ce formează unghi sau colț exterior; dinte canin; Trapa natans; colț de stradă; poliță, masă ori canapea așezate în colțul camerei; zgardă cu ghimpi, pentru cîinii de pază; darac, dărăcitor; bocanc cu ținte pentru alpiniști); colțar, s. n. (echer; culegător, culegar; piesă a războiului de țesut; gogoașă de stejar); cloțan, s. m. (stîncă; țanc), metateză a lui colțan; încolți, vb. (a înfige dinții, a mușca; a hăitui; a germina; a înmuguri).

CLAMĂ s. f. piesă de metal, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. (< germ. Klammer)

crac² sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~aci / E: bg крак, srb krak] 1 (Dom) Picior. 2 (Îs) Între ~aci Între picioare. 3 (Pan; d. animale; îlav) În doi ~aci Ridicat în două picioare. 4 (Pex) Fiecare dintre cele două părți ale pantalonului, corespunzătoare celor două picioare ale omului. 5 (Pop; pan) Fiecare dintre cele două părți simetrice, care se pot desface, ale compasului, cleștelui, foarfecei etc. 6 (Pex) Fiecare dintre cele două părți în care se bifurcă furca, scoaba etc. 7 (Pex) Fiecare dintre cele două mânere simetrice ale ferăstrăului, plugului etc. 8 (Îvp; îs) ~acii roții Instrument de tortură care sfărâma oasele celor condamnați să fie trași pe roată. 9 (Îvp; îs) ~acii căruței Cele două prelungiri dinainte sau dinapoi ale dricului căruței. 10 (Îvp; îs) ~acii hățurilor Curele care unesc cele două hamuri cu zăbalele. 11 (Îvp; îs) ~ul sau ~acii războiului Butuc. 12 (Îvp; îs) Ac cu ~aci Agrafa de păr. 13 (Trs; înv) Ramificație a unei conducte. 14 (Reg) Vârtelniță. 15 (Reg) Furcă a fântânii cu ciutură. 16 (Reg) Cârlig cu care se face legătura între pari. 17 (Trs; înv) Prepeleac pentru uscat fânul. 18 (Reg) Cracă de copac. 19 (Sil; spc; îs) ~ lacom Ramură crescută din mugurii dorminzi, după ce arborele a ajuns la lumină. 20-21 Ramificație de deal sau de vale. 22-23 Picior de deal sau de munte. 24 Braț al unui râu. 25 A fluent. 26 Ramificație a unui lac. 27 (Îs) ~ cu apă moartă Ramificație a râului care și-a pierdut legătura cu cursul principal. 28 (Reg; îe) ~-morac Expresie în jocurile de copii, care se referă la un băț lung de 15-20 cm, cu mijlocul mai gros, aruncat peste un alt băț.

agrafă sf [At: ODOBESCU, S. I. 420 / Pl: ~fe / E: fr agrafe] 1 Obiect de prins părul, format din două părți unite printr-o balama. 2 Broșă. 3 Clemă. 4 Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 5 (Med) Copcă¹. 6 (Art) Ornament în formă de consolă la capătul unui arc.

conci, -uri, s.n. – Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor / Din struțu feciorilor” (Memoria 2001: 33). – Din magh. konty.

CLAMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, perdelele la ferestre, buclele părului la femei etc. V. agrafă.

conci, conciuri, s.n. – (reg.) Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor / Din struțu feciorilor” (Memoria, 2001: 33). ♦ (top.) Conciu, pădure, deal în Băiuț și Strâmbu Băiuț (Vișovan, 2008). – Din magh. konty „coc, conci” (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

cónci, conciuri, s.n. (reg.) 1. Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor, / Din struțu feciorilor” (Memoria, 2001: 33). 2. Moț. Pasăre cu conci = pasăre moțată. ■ (top.) Conciu, pădure, deal în Băiuț și Strâmbu Băiuț (zona Lăpuș) (Vișovan, 2008). – Din magh. konty „coc, conci” (Cihac, DA, după DER; DEX, MDA).

AGRAFĂ, agrafe, s. f. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, o incizie, hîrtia etc. – Fr. agrafe.

AGRAFĂ ~e f. Obiect de metal sau din alt material care servește la fixarea părului, a unei haine, a hârtiei, a două piese tehnice.[G.-D. agrafei] /<fr. agrafe, germ. Agraffe

AGRAFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. (Med.) Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă. 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

AGRAFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

AGRAFĂ, agrafe, s. f. Nume dat mai multor obiecte care servesc pentru a prinde sau a fixa ceva: a) mic obiect ( uneori din material scump), prevăzut cu un ac, care servește ca să încheie sau să împodobească o haină. V. broșa. Niște frumoase agrafe de aur, cu pietre scumpe și scînteitoare. ODOBESCU, S. I 420; b) (uneori determinat prin «de păr») ac, clamă de prins părul; c) copcă cu care se prind una de alta cele două buze ale unei răni sau ale unei incizii; d) dispozitiv care servește la sutura pielii; e) bucată mică de tablă sau de sîrmă curbată, folosită la fabricarea pieselor care alcătuiesc învelitorile; f) piesă metalică cu o serie de dinți, folosită pentru înnădirea curelelor de transmisie; g) mic obiect de sîrmă îndoită de mai multe ori, servind pentru a prinde laolaltă mai multe hîrtii.

AGRAFĂ s.f. 1. Piesă mică de tablă sau de sîrmă folosită pentru fixare, pentru prindere; (spec.) obiect cu care se prinde sau se fixează o haină, părul, o incizie, o hîrtie etc. 2. (Arhit.) Ornament în formă de consolă în capătul unui arc. [< fr. agrafe, cf. germ. Agraffe].

AGRAFĂ s. f. 1. piesă mică de tablă, de sârmă pentru fixare; obiect cu care se prinde o haină, părul, o incizie etc. 2. piesă de solidarizare a armăturilor la betonul armat. 3. (arhit.) ornament în formă de consolă în capătul unui arc. (< fr. agrafe, germ. Agraffe)

spelcă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) spil~, speal~, spilc s, ~elt (Pl: șpelturi) sn / Pl: ~lci, ~lce / E: ucr шпилька] (Pop) 1 Ac cu gămălie. 2 (Spc) Ac cu gămălie mare cu care se prinde un obiect de îmbrăcăminte și care este folosit și ca podoabă. 3 (Pex) Agrafă (1). 4 (Pex) Broșă (1). 5 av (Îe) A (se) găti ~ A (se) dichisi în mod deosebit. 6 av (Rar; îf spilc; îe) A luci spilc A fi dichisit. 7 Ac de păr.

spilcă f., pl. ĭ (rut. rus. spilĭka, id.; pol. spilka, spilcă, spinka, cataramă). Vest. Fibulă, bold mare (agrafă) de ținut prinsă pe corp o broboadă, un șal ș. a. Adv. Gătit spilcă, foarte spilcuit scos ca din cutie (fr. à qualre épingles). Est (spelcă). Sîrmă încovoĭată în formă de U cu care femeile își prind păru (în vest ac de cap). V. nap.