VÂNT ~uri n. 1) Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăștia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situații, fără a ține seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-și face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acțiune. A-și lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus

taică sms [At: NECULCE, L. 131 / V: (reg) ~cu sma / G-D: taichii, (reg) ~i / Vc: (îrg) ~co / E: tată adaptat după maică] 1 (Pop) Termen folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) tata. 2 (Pfm; îe) N-are ~ca, că ți-ar da Spune cineva căruia i se cere un lucru pe care nu-l are sau căruia i se cere să facă ceva ce nu-i stă în putere. 3 (Reg) Termen folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) tatăl vitreg. 4 (Reg; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează socrului său. 5 (Pop; la vocativ) Termen afectiv cu care un părinte se adresează copilului său. 6 (Pfm; pex; gmț) Termen cu care un bărbat se adresează către o persoană mai tânără. 7 (Reg; de obicei determinat prin „bătrân”, „moș”, „bât”) Termen folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) bunicul sau străbunicul său. 8 (Pop; de obicei urmat de un nume propriu) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat (mai) în vârstă, care impune respect. 9 (Reg) Termen folosit de un bărbat (mai) în vârstă, referindu-se la sine însuși, atunci când se adresează unei persoane (mai) tinere. 10 (Pop; adesea determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume dat preotului. 11 (Înv; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unui călugăr Si: părinte. 12 (Arg) As (la cărțile de joc).

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. A avea însușiri comune cu cineva sau cu ceva; a fi la fel, a fi deopotrivă, a se asemăna; p. ext. a fi în armonie, a se armoniza. Nalt e de statură Și-ndesat pășește Și se potrivește – Potrivește bine, Draga mea, cu tine! COȘBUC, P. II 145. Această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească. EMINESCU, N. 36. Să căutăm împreună, prin largul domeniu al vînătoriei, un cîmp pe care ne vom potrivi poate la gusturi! ODOBESCU, S. III 50. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. ◊ Expr. Ce se potrivește! = ce-are-a face! nu se poate. Mergem?... Poftim, vere. – Ce se potrivește!..-apucă d-ta înainte, vere, ești mai cărunt. ALECSANDRI, T. I 396. ♦ Tranz. A pune pe același plan, a socoti asemenea, la fel, deopotrivă; a asemui, a compara. Dacă Alb-împărat își avea ginerele găsit în sluga grădinarului, de ce ne mai chema pe noi, să ne potrivească cu sluga și s-o aleagă mai de preț pe ea? VISSARION, B. 38. Cu cerul mă potrivește; Cu luna, cu stelele, Cu dragi rîndunelele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38. 2. Tranz. A așeza ceva la un loc nimerit, la locul cuvenit sau în cel mai bun loc; a aranja într-un fel. Ghiță Lungu își potrivi cu grijă pălăria pe un scaun, SADOVEANU, M. C. 134. Potrivi un ziar să-i acopere ochii de lumină. C. PETRESCU, C. V. 275. Potrivi cărămizile la loc ca să nu se cunoască pe unde au intrat! ISPIRESCU, L. 372. ◊ Fig. Potrivim șirul de gînduri pe-o sistemă oarecare. EMINESCU, O. IV 46. ♦ (Cu privire la instrumente muzicale) A acorda. Lăutarii își potriveau zgomotos instrumentele. REBREANU, I. 25. Lăutarul, potrivindu-și strunele după cîntec, începu cît din gură, cît din scripcă. MIRONESCU, S. A. 55. ♦ A face să stea așa cum trebuie, a pune în cea mai bună poziție, a aranja. Își potrivi ochelarii și se sculă de pe scaun. C. PETRESCU, A. 384. E farul de la Caliacra, șoptește ofițerul de cuart potrivindu-și binoclul. BART, S. M. 18. ♦ A aplica, a plasa la locul nimerit. Aș potrivi aci, și nu fără oarecare iscusință, vorba romînului: departe griva. de iepure. ODOBESCU, S. III 25. ♦ A împodobi, a găti, a dichisi. Bărbierii că-i chema, Pe el bine că-l spăla, Mi-l rădea și-l potrivea Și cu țoale-l îmbrăca. ȘEZ. VII 167. Și mi-l netezește Și mi-l potrivește Cu cioltar de fir. Ciucuri d-ibrișim. TEODORESCU, P. P. 45. 3. Tranz. A face să meargă bine, la fel cu altceva, a adapta; a da după... A potrivi ceasul. ▭ Mihai potrivea mersul mașinii după trapul mărunt al cailor, după înaintarea steagurilor mișcătoare din fața sa. MIHALE, O. 467. ♦ A face să fie bun, dozînd atît cît trebuie. A potrivi o mîncare dirnsare. ◊ Expr. A potrivi (pe cineva) din gît v. gît. 4. Tranz. (Cu privire la vorbe, glume) A ticlui bine, a rosti ceva în locul, la timpul sau în situația în care trebuie. Mă făceam smerit și numai rîdeam în mine mierîndu-mă tot atunci de ghibăcia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai-mai să le cred și eu singur pe jumătate. CREANGĂ, A. 61. Gura mea toate le spune; Cetera mai și greșește... Gura mea le potrivește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 357. (Ironic) Surdul n-aude, dar le potrivește. 5. Refl. (Despre piese tehnice, obiecte de îmbrăcăminte etc.) A fi pe măsură, a fi cum se cere; a veni bine. Mă gîndesc cum aș putea să le demonstrez că piciorul [de lemn] este al tatei. I-aș pune pe toți să-l încerce și fără îndoială că nu s-ar potrivi la nici unul. SAHIA, N. 22. Condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupîneasă. ISPIRESCU, L. 306. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca mireasa la moară, ca musca-n lapte, ca scripca cu iepurele) = a nu se potrivi de loc, a fi deplasat. Ajunge în sat la frate-său, și pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 6. Intranz. A face în așa fel incit...; a calcula, a chibzui. Potriviră să rămîie de mîncare pînă în seara a doua, ca să nu mai aprinză foc și să se zărească fumul de undeva. GALACTION, O. I 297. Voi căta dar a vă spune Pentru ce norodul vostru potrivit-am să se-adune Azi, aci, și-n taină. DAVILA, V. V. 32. Să potrivești totdeauna să fie foc zdravăn în sobă. CREANGĂ, P. 87. ◊ Tranz. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap [balaurului]. ISPIRESCU, L. 18. 7. Refl. (Construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prep. «la») A asculta (sau a crede pe cineva), a face (cuiva) pe voie, a se lua după cineva sau ceva, a-și pune mintea cu cineva sau ceva. Dacă m-aș potrivi nevestii, ar trebui să cumpăr tăt tîrgu. C. PETRESCU, Î. II 128. Cînd m-aș potrivi eu babei, la toate cele, apoi aș lua cîmpii! CREANGĂ, P. 77. ◊ (Fără determinări) Nu te potrivi. Dumneata rămîi cum ești. SADOVEANU, B. 263. 8. Intranz. (Popular) A se împotrivi. Iar cumva de n-ăi voi Și mie te-i potrivi, Apoi foarte vei greși, Că eu roaba ți-oi lua Și nimica nu ți-oi da. TEODORESCU, P. P. 117.

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., o dată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., odată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă.

potrivi [At: PSALT. HUR. 10^v/15 / V: (înv) protivi / Pzi: ~vesc / E: potrivă] 1 vr (Îrg) A se împotrivi. 2-3 vtrr (A face să aibă sau) a avea însușiri comune cu cineva sau cu ceva Si: a (se) asemăna. 4 vrr (Rar; îe) Ce se ~vește! Ce are a face!? 5 vrr (Rar; îae) Nu-i logic. 6 vrr (Rar; îae) N-ai dreptate. 7 vrr (Spc) A fi conform cu cerințele, felul, situația, specificul, posibilitățile etc. cuiva sau a ceva Si: a corespunde. 8-9 vtr (Îrg) A (se) compara pentru a stabili asemănarea, însușirile comune. 10 vt A pune un obiect la locul firesc, indicat sau în cel mai bun loc. 11 vt A face ca un obiect să stea așa cum trebuie. 12 vt A pune un obiect în poziția cea mai bună. 13 vt A aranja într-un fel considerat adecvat. 14 vt A împodobi, a găti, a dichisi punând ceva la locul său și aranjând cât mai adecvat. 15 vt A afirma ceva în locul, la timpul, sau în situația considerată adecvată. 16 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva. 17 vt A da forma dorită, necesară Si: a fasona. 18 vt A transforma pentru a corespunde cerințelor. 19 vt (Fam; dep) A alcătui ceva în grabă Si: a improviza, a ticlui. 20 vt (C. i. sisteme tehnice) A face să corespundă pentru a putea funcționa Si: a adapta, a regla. 21 vt (Pop; spc) A acorda instrumente muzicale, strune etc. 22 vt A da unei substanțe compoziția adecvată. 23 vt A doza un aliment atât cât trebuie pentru a fi bun. 24 vt (Fșa) A acționa în așa fel încât să ajungă la rezultatul urmărit, dorit. 25 vt (Pex) A chibzui. 26 vr (Ccd) A da cuiva ascultare. 27 vr (Ccd) A se lua după cineva sau ceva. 28 vr (Ccd) A da cuiva crezare. 29 vr (Ccd) A lua în serios. 30 vr (Ccd) A face pe voia cuiva. 31 vr (Ccd) A-și pune mintea cu cineva sau ceva. 32 (Fam; îe) Ce te ~vești? De ce crezi ceea ce ți se spune? 33-34 vri A se întâmpla să fie într-un anumit fel Si: a se nimeri, a se brodi. 35 vt (Îe) A se ~ ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) A fi nepotrivit, deplasat.

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face să stea așa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a-i veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă.

după pp [At: COD. VOR.² 1²/₁ / V: depe, depre, ~pre / E: lat de post] 1 (Introduce un complement circumstanțial de loc) Exprimă poziția unui obiect, unei ființe etc. în raport cu un alt obiect, cu o altă ființă etc. printr-un raport de posterioritate După casă este livada. Si: înapoia, îndărătul. 2 Exprimă situarea la o anumită distanță în raport cu un reper Si: dincolo de, mai departe de... După grădina publică s-a oprit. 3 (În formule de politețe, în porunci, în comenzi etc.) Exprimă ideea de deplasare în urma cuiva După dumneavoastră... După mine!. 4 (Pop; îe) A da (o fată) ~ cineva A mărita o fată cu cineva. 5 (În repetiții) Exprimă ordinea unei succesiuni în spațiu Si: în urma..., pe urma... Se ridică val după val. 6 (Îlav) Unul ~ altul Succesiv. 7 (În repetiții) Exprimă ideea de acumulare prin succesiune A luat examen după examen. 8 (Introduce un complement circumstanțial de timp) Exprimă ideea de încadrare posterioară în raport cu o circumstanță temporală sau la sfârșitul unei perioade temporale Si: la capătul, la sfârșitul, o dată cu împlinirea După un răstimp întrebă... S-a dus după o săptămână. 9 Exprimă ideea de succesiune în timp într-o anumită ordine După el au mai intrat două persoane. Si: în urma..., trecând de... 10 Exprimă ideea de producere a unui efect ca urmare a unei circumstanțe desfășurate în timp Drumul se blocase după atâtea ploi. 11-12 (Îc; îlav) ~-amiază (sau -prânz, -masă) (În) partea a doua a zilei. 13 (Îlav) ~-amiaza (sau -masa) Aproape în fiecare zi în cursul după-amiezii (11). 14 (Îlav) ~ aceea (sau aceasta, asta) Apoi. 15 (Îlav) ~ toate Pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. 16 Exprimă ideea de conformare la un anumit model Face pictură după natură. 17 Exprimă ideea de acomodare la un anumit impuls interior etc. Si: în conformitate cu..., la fel cu..., potrivit cu... A acționat după propriul plac. 18 (Introduce un atribut care arată originea, descendența) Exprimă ideea de succesiune genealogică Si: despre (5), din (12), dinspre (3) îmi e văr după mamă. 19 (Introduce un complement circumstanțial de scop) Exprimă o dorință puternică de a realiza un anumit scop, de a poseda un anumit obiect etc. Fuge după glorie. 20 (Introduce un complement indirect) Arată ființa (sau lucrul) pe care cineva o (îl) dorește cu pasiune Tremura după bani. 21 (Introduce un complement indirect) Arată motivul sau cauza care produce acțiunea A-i părea rău după ceva. 22 (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Arată metoda cu ajutorul căreia pot fi obținute anumite rezultate Si: prin Predă franceza după o metodă modernă. 23 (Îlv) A se lua (sau a se ține etc.) ~ cineva (sau ceva) A urmări pe cineva (sau ceva). 24 (Îal) A nu lăsa în pace pe cineva din dorința de a interacționa cu acea persoană. 25 (Îal) A imita pe cineva (sau ceva). 26 Exprimă ideea de justificare a unei atitudini, a unei stări, a unei decizii (în conformitate cu anumite criterii luate în considerație) Si: având în vedere..., luând în considerație..., ținând seama de... După năframă am recunoscut-o. 27 Exprimă ideea de justificare a unui act de justețe Si: în proporția în care..., în raport cu..., pe măsură... Justețea propunerii se judecă după rezultate. După faptă și răsplată. 28 (După un abstract verbal) Indică obiectul acțiunii Adaptare după o nuvelă. 29 (Îlc; introduce o propoziție circumstanțială de timp) ~ ce (că) Arată că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din regentă După ce că e prost, mai e și fudul.^[1] 30 (Îal) Exprimă ideea de adăugare a unei acțiuni la alta Si: în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... După ce mănâncă, se culcă.^[2] 31 (Îlc) ~ cum (sau cât) Precum. 32 (Îe) ~ cum se întâmplă Ca de obicei. 33 (Imp) De pe Ia cana după masă. 34 Ca rezultat al... După scandal a fost demis. 35 (Pop; îe) A nu avea (nici) ~ ce bea apă A fi foarte sărac. 36 (Pop; îe) A se da ~ cineva A căuta să fie la fel cu cineva. 37 (Pop; îae) A se acomoda cu cineva. 38 (Pop; îe) A se lua ~ capul cuiva (sau capul său) A urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). 39 (Îe) Dacă ar fi ~ mine Dacă ar depinde de mine. 40 (Îlav) ~ toate probabilitățile Probabil.

vânt sn [At: COD. VOR. ² 44¹/4 / Pl: ~uri, (înv) ~ure sn, (îrg) ~nți, vinți sm / Vc și: (îrg) vânte, vinte / E: ml ventus] 1 Deplasare a unei mase de aer într-o direcție anumită, produsă de diferența de presiune atmosferică dintre două regiuni. 2 (Îs) ~ dominant Vântul (1) cel mai frecvent într-o regiune dată în decursul unui an. 3 (Îvr; îs) Sfârlează de ~ Giruetă. 4 (Trs; îs) Fuior de ~ Vârtej de vânt (1). 5 (Mtp; îs) ~(ul) turbat Vânt (1) despre care se crede că suflă cu putere la o mare înălțime și care face să turbeze păsările care ajung acolo. 6 (Mtp; îs) ~ rău (ori turbat) sau (Mar) ~ul frumușelelor Vânt (1) (cu vârtej) despre care se crede că este însoțit de duhuri rele și care produce îmbolnăviri. 7 (Ban; îs) ~ turbat Durere de cap. 8 (Pop; îs) ~urile cele rele Hemiplegie. 9 (Trs; îe) A fi lovit de ~ rău A fi atins de apoplexie. 10 (Reg; îs) Boală de ~ Paralizie. 11 (Reg; îas) Apoplexie (1). 12 (Înv; îas) Boală a cailor care constă în inflamarea reumatică a picioarelor, de la genunchi în jos. 13 (Buc; îs) Din ~ Blenoragie. 14 (Reg; îas; șîs din de ~, de ~, din ~uri, boală de ~, boală din ~) Nume generic dat unor boli nedefinite mai îndeaproape despre care se crede că sunt provocate de vânt (1). 15 (Pop; d. oameni; îla) Luat de ~ (ori din de ~) sau stricat de ~(uri) Lovit de apoplexie. 16 (Îal) Atins de paralizie. 17 (Mol; d. oameni; îla) Luat din de ~ Smintit². 18 (Reg; d. oameni; îal) Care are dureri de cap, însoțite de frisoane. 19 (Reg; d. oameni; îal) Căruia îi apar bășicuțe la gură și la nas. 20 (D. făclii, felinare; îla) De ~ Care poate fi folosit în timp ce bate vântul (1), fără a se stinge. 21 (D. mori, moriști; îal) La care se folosește ca forță motrice vântul (1). 22 (Fam; îe) De (sau în) culoarea ~ului turbat Care are o culoare nedefinită, bătând în gri-vinețiu. 23 (Îe) A se da în ~ (după ... sau pentru ..., ca să ...) A desfășura o activitate febrilă, agitându-se încoace și încolo (pentru a duce la bun sfârșit ceva). 24 (Îae) A face eforturi insistente pentru atingerea unui scop. 25 (Îae) A da curs unei atracții imperioase față de cineva sau de ceva. 26 (Îlav) Din (sau de la, înv, de) (cele) patru ~uri sau în (cele) patru ~uri Din (sau în) cele mai diferite direcții. 27 (Îe) A avea (parte de) odihna ~ului sau a avea parte de tihna ~urilor A avea o existență zbuciumată. 28 (Îe) A zvârli (sau a arunca) banii (sau cu banii, galbenii etc.) în ~ A irosi banii, cheltuindu-i fără chibzuială. 29 (Îe) A vorbi (sau, pop, a grăi) în ~ sau a-i rămâne (cuiva) vorba în ~, a-și bate gura-n ~ A vorbi fără a fi luat în seamă. 30 (Îs) Vorbă (spusă sau aruncată) în ~ sau (îvr) vorbitură în ~ Vorbă lipsită de importanță. 31 (Îas) Vorbă neluată în seamă. 32 (Mun; îe) A măcina ~ A vorbi mult și fără rost. 33 (Mun; îae) A vorbi aiurea Si: a divaga (2). 34 (Îe) A arunca (sau a da, a sufla, a zvârli, înv, a bate) în ~ sau a arunca în cele patru ~uri A împrăștia. 35 (Îae) A spulbera. 36 (Îe) A se risipi (sau a se spulbera, a se împrăștia, a se duce, a merge, a zbura, înv, a se rășchira, a se topi) în ~ sau a se risipi în ~uri, a se duce pe ~uri, a se pustii în patru ~uri A-și pierde consistența. 37 (Îae) A pieri fără urmă. 38 (Îla) Plin de (sau cu) ~ Care nu conține nimic înăuntru Si: deșert (1), gol¹ (23). 39 (Fig; îal) Lipsit de substanță, de profunzime. 40 (Îe) A-i sufla (sau a-i bate, rar, a-i fluiera cuiva) ~ul în (prin) buzunare (ori în buzunar, în pungă) sau a-i bate (cuiva) ~ul în traistă (sau prin pungă) A fi foarte sărac. 41 (Îae) A rămâne fără bani. 42 (Înv; d. bani; îe) A-i bate ~ul sau a fi luat de ~ A fi irosit. 43 (Înv; îe) A paște (sau a goni) ~urile sau a paște ~ A-și irosi timpul în activități lipsite de sens. 44 (Pop; îe) A-și da zilele în ~ A-și pierde timpul în zadar. 45 (D. oameni; îla) Adus de ~ (sau de ~uri) Pripășit în locul în care se află Si: venetic (23). 46 (Îe) Din ~ a venit, în ~ s-a dus Ceea ce se obține ușor, fără muncă, se pierde precum s-a dobândit. 47 (Rar; îe) A prinde din ~ A afla din întâmplare (ceea ce vorbește lumea). 48 (Pop; îe) A despica ~ul A fugi (1). 49 (Trs; îe) A mânca ~ul A fugi cu o viteză foarte mare. 50 (Îe) Ce ~ (sau ~uri) te (sau vă) aduce (sau te-a adus, v-a adus, reg, te-a abătut, te-a pălit, te poartă) (pe aici sau aici, pe la noi, la noi, încoa)? Întrebare adresată cuiva care a venit pe neașteptate. 51 (Îe) A rămâne în ~ A rămâne fără avere, fără mijloace de subzistență. 52 (Înv; îe) În voia ~urilor La voia întâmplării. 53 (Îe) Încotro (sau dincotro) (îți) bate ~ul sau din ce parte bate ~ul, cum bate ~ul, a bate alt ~ etc. Se spune despre modul în care se prezintă o situație, despre cum se manifestă o anumită tendință de evoluție a lucrurilor. 54 (Îe) A vedea (sau a simți, a mirosi) dincotro bate ~ul A-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. 55 (Îe) A bătut (sau bătu) ~ul (sau ~ de vară, de primăvară) (peste...) Se spune despre ceva care s-a terminat, din care n-a mai rămas nimic. 56 (Îe) A nu-l bate (pe cineva) nici un ~ sau a nu-l bate (pe cineva) ~ de vară, (reg) a nu-l ajunge (pe cineva) nici ~ rece, a nu da ~ rece (peste cineva) A fi scutit de necazuri. 57 (Îe) A-l bate (sau a-l sufla pe cineva) ~ul sau a-l da ~ul jos, a-i fluiera (cuiva) ~ul prin oase, a fi slab de-l bate ~ul, a fi slab de-i fluieră ~ul prin oase, a fi slab de-l dă ~ul la pământ A fi foarte slab. 58 (Îae) A fi lipsit de putere. 59 (Mol; îe) A se hrăni cu ~ sau a mânca ~ A nu avea ce mânca. 60 (Îe) A se da (sau, rar, a se mlădia) după ~ (sau după cum bate ~ul), a-și întoarce șuba (sau mantaua, chepeneagul) după cum suflă ~ul A se adapta cu abilitate împrejurărilor. 61 (Îae) A fi oportunist. 62 (Îvr; d. știri) A fi tras din ~ A fi fals, contrafăcut. 63 (Îe) A nu-l ști nici vântul, nici pământul A nu ști absolut nimeni nimic despre cineva. 64 (Mol; îe) Te arde ca ~ul Te înșală fără scrupule. 65 (Trs; îe) A se rezema de ~ A se încrede în dușman. 66 (Trs; îe) A-i sufla ~ul cenușa A-i merge rău. 67 (Mun; d. rufe; îe) A lua ~ul A zvânta. 68 (Îe) A face (sau, reg, a trage) ~ A produce o mișcare a aerului printr-o deplasare rapidă, prin agitarea unui obiect etc. 69 (Îe) A-și face (ori, pop, a-și trage) ~ sau a-i face (ori, pop, a-i trage cuiva) ~ A produce un curent de aer, prin agitarea unui evantai sau a altui obiect, pentru a face răcoare. 70 (Pop) Aer¹ (1). 71 (Îe) A lua ~ A respira. 72 (Reg; d. sugari; îe) A lua ~ în nas A înghiți aer. 73 (Îvr) Respirație. 74-75 (Îljv) În ~ În bătaia vântului (1). 76-77 (Pex; îal) În aer. 78-79 (Îal) În zadar. 80 (Îla) În ~ Răvășit de vînt (1). 81 (Îal) În dezordine. 82 (Îe) A merge (sau a fi) cu nasul în ~ A fi îngâmfat. 83 (Îlav) În ~ Fără a-și atinge ținta. 84 (Îal) Fără motiv. 85 (Îe) A-i face ~ A îndepărta (izbind, îmbrâncind cu putere). 86 (Îae) A izgoni. 87 (Fam; îae) A expedia (5). 88 (Rar; îae) A înălța în rang. 89 (Îe) A da ~ A stimula. 90 (Îe) A da (sau a face) ~ (sau un ~) cailor A face să meargă caii cât mai repede (îndemnându-i, lovindu-i cu biciul etc.). 91 (Îe) A-și face sau a-și lua ~ A se încorda pentru a sări, pentru a porni cu iuțeală. 92 (Îae) A porni cu repeziciune într-o anumită direcție. 93 (Îae) A-și lua avânt. 94 (Îe) A-și lua ~, (pop) a da ~ A fi pe punctul de a trece la o acțiune. 95 (Îae) A deveni încrezut. 96-97 (Îe) A(-și) da ~ A (se) balansa (1-2). 98 (Îe) A-și da ~ gurii A vorbi vrute și nevrute. 99 (Îvr) Veste¹ (2). 100 (Muz; îs) Instrument de ~ Instrument de suflat. 101 (Îvr; îe) A lua ~ul A determina, cu ajutorul câinilor de vânătoare, locul în care se află vânatul. 102 (Euf) Gaz intestinal (eliminat prin anus). 103 (Euf) Flatulență (1). 104 (Bot; reg; îc) ~ul- calului Gogoașă (Globaria gigantea). 105 (Reg; mpl) Fiecare dintre despărțiturile din interiorul unei sobe făcute din cărămizi, prin care circulă fumul înainte de a ieși pe horn. 106 (Reg; csnp; îs) ~urile ușii Deschizături pentru aerisire în tăblia unei uși. 107 (Rar) Fisură longitudinală în lemn, în piatră etc. 108 (Ast; îs) ~ solar Flux continuu de particule (în special protoni) emise de Soare.

pustiu, ~ie [At: PSALT. HUR. 45^v/9 / V: (reg) ~tân a, ~teiu sn, ~iiu a, puștiu sn, (îvr) ~in a, (înv) postine sn, ~tâniu a, ~ii a, ~iniu a, sn / Pl: (1-6, 10-13, 17-19, 30-32) ~uri, (14-20, 22,24-43) ~ii, ~ie / E: slv поустыни, bg пустиня] 1 sn (Îvp) Regiune sălbatică fără vegetație și nepopulată de oameni Si: pustietate (1), (reg) pustieșag (1), (înv) pustiiciune, pustiire (1). 2 sn (Îvp; spc) Deșert (23). 3 sn (Îlav) În ~ sau (pop) în ~ie Zadarnic. 4 sn (Îlav) A ~ Prevestind moartea sau o altă mare nenorocire. 5 sn (Îe) A fluiera în (sau a) ~ A fluiera în semn de pagubă. 6 sn (Reg; îe) A puți a ~ A fi gol. 7 av (Reg; îe) A vorbi ~ (sau ~tii) A vorbi prostii, lucruri neadevărate. 8 av (Reg; pex; îae) A aiura. 9 av (Reg; îae) A vorbi obscen. 10 sn (Reg; îe) A arunca (pe cineva) în ~ie A distruge pe cineva. 11 sn (Înv; îe) A lua munții și ~iile-n cap A pleca fără nici o țintă precisă. 12 sn Pustietate (4). 13 sn (Înv) Teren între sate sau în afara hotarelor unui sat, care nu e în proprietatea cuiva Si: (îvr) pustietate (6). 14 a (D. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și nepopulat de oameni. 15 a (Spc; d. locuri, ținuturi) Care formează un deșert (23). 16 a (Îvp; d. locuri cultivate) Lăsat în paragină. 17 snf (Îvp) Pustietate (7). 18 snf (Îvp; pex) Liniște. 19 snf (Îvp) Loc în care cineva nu se poate adapta. 20-21 a, av (D. așezări omenești) (Care este) nepopulat. 22-23 a, av (Pex) (Care este) lipsit de viață. 24 a (D. străzi, drumuri etc.) Puțin circulat. 25 a (Rar; d. recipiente, spații, obiecte) Care nu conține nimic înăuntru Si: gol (23). 26 a (D. copaci) Lipsit de frunze, de flori. 27 a (D. ochi, pex, d. privire) Lipsit de expresie. 28 a (Îrg; fig; d. manifestări ale oamenilor) Care este fără sens. 29 a (Udp „de”) Care este lipsit de... 30-31 a, snf (Fig) (Care este cuprins de o) senzație de singurătate apăsătoare. 32-33 a, snf (Fig; pex) (Care este cuprins de o) stare de tristețe apăsătoare. 34 snf (Fig) Liniște absolută de după moarte. 35 a (Îvp; d. oameni, ființe) Părăsit (1). 36 a (Îvp; pex) Nesupravegheat. 37 a (Îvp; pex) Neîngrijit. 38 sm (Reg; îe) ~tânu de mine! Nenorocitul de mine! 39 a (Îvr; d. oameni) Care este fără ocupație. 40 smf (Pop; lsg; art) Drac (1). 41 smf (Pfm; îe) Ducă-se (sau duce-te-ai, duce-s-ar etc.) pe (sau la ori în) ~ii sau ~, ~ia Se spune pentru a exprima enervarea, nemulțumirea față de cineva sau de ceva. 42 smf (Pfm; îe) A lăsa (la) ~ia sau la -ii, ~iei, în -ie A nu se mai interesa în continuare de cineva sau de ceva. 43-44 smf, a (Îvp; lsg) (Persoană, sentiment, dorință) care macină, chinuie. corectat(ă)

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată că un lucru se află dincolo de alt lucru, în raport cu poziția observatorului) a) Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După storuri, capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate. SADOVEANU, D. P. 127. După pînza de painjăn doarme fata de-mpărat. EMINESCU, O. I 79. ◊ Loc. prep. De după = dindărătul..., din dosul..., dinapoia... De la ușă și de după stîlpi și de sub mese se auzea strigîndu-se: «Gore, Gorică!». M. I. CARAGIALE, C. 141. Luna scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. Pe după = pe dinapoia..., pe dindărătul... Cuprinsă de un fel de grabă, Penelopa trecu pe după far. BART, E. 251. Soarele sfințea pe după dealuri. MACEDONSKI, O. III 9. ◊ Loc. adv. (Regional) După masă = la masă; p. ext. în capul mesei, la loc de cinste. El cinează după masă, Eu suspin pe după casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ Expr. A ține (sau a lua, a prinde, a cuprinde pe cineva) de (sau pe) după cap (sau gît, grumaz) = a cuprinde cu brațul (sau cu brațele) grumazul cuiva; fig. a îmbrățișa pe cineva. Soacra-mare te-a cuprins de după grumaz, te-a sărutat. SADOVEANU, P. M. 24. Trecea un feciorandru cu o fetișoară, ținîndu-să pe după cap. RETEGANUL, P. I 38. Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. A se ascunde (sau a se da) după deget v. deget. A pune (ceva) după ureche v. ureche. b) Mai departe de..., dincolo de... Școala se găsește imediat după grădina publică. Prima stație după Sinaia e Poiana Țapului. ▭ Eu frați n-am avut; surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți. SADOVEANU, B. 109. 2. (Exprimă un raport de succesiune stabilit între lucruri sau ființe, uneori o aglomerare de elemente de același fel) În urma..., pe urma... Vino după mine. ▭ Val după val, infanteria germană căzu. CAMILAR, N. I 241. Unde te visezi, de umbli cu porci după tine? CREANGĂ, P. 83. Țară după țară drum de glorie-i deschid. EMINESCU, O. I 144. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Unul după altul = succesiv, pe rînd, în șir, dupăolaltă. Bău trei pahare, unul după altul. ◊ (După verbe ca «a trage», «a tîrî» etc.) Copilul trage sania după el. (Într-o exprimare figurată) M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. (Formulă eliptică de politețe) După dumneavoastră! = în urma dumneavoastră. Poftiți înăuntru. – După dumneavoastră! (Popular) A se duce după cineva v. duce. A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Maică, lucră ce-i lucra, După urît nu mă da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 3. (Cu nuanță finală, după verbe ale mișcării) a) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, spre a-l prinde etc.). Cîinele a fugit o bucată de drum după ei, apoi s-a întors să se culce de-a curmezișul pragului. C. PETRESCU, S. 44. Unchiul Petrică și tanti Matilda aleargă și ei după mama. SAHIA, N. 52. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul. ISPIRESCU, L. 140. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. ◊ Expr. A se lua după cineva = a urmări pe cineva pas cu pas; fig. a urma, a imita pe cineva. A se ține după cineva = a se ține de capul cuiva, a nu slăbi pe cineva. Se ține după mine ca scaiul. b) În urma sau pe urma unei ființe sau a unui lucru (spre a-l păzi sau spre a-l îngriji). Mama toată ziua umblă după frate-meu, că e bolnav. c) În urma unui lucru (în scop de orientare). Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. 4. (Popular) De pe. Ia-mă-n poală și-mi dă flori: Rujulițe și bujori După dalbii-ți obrăjori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată că a trecut un moment, un eveniment, un răstimp) În urma..., trecînd... După cîțiva ani, văzînd că nu mai vine feciorul așteptat... măria-sa a chemat pe filozofii săi de taină și s-a sfătuit cu ei ce să facă. SADOVEANU, D. P. 8. Venea acasă după apusul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 40. Mai dă-mi, voinice, răgaz Pînă joi după ispas. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. După ploaie, căciulă de oaie, se spune despre ceva nepotrivit cu o anumită situație, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. După-amiază sau după-prînz sau după-masă = în partea zilei de la ora 12 sau de la ora prînzului înainte. Am să caut eu s-o văd... După-masă, pe la 4. CAMIL PETRESCU, T. III 47. După-prînz zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. ISPIRESCU, L. 21. (Substantivat) A tăcut toată după-amiaza. C. PETRESCU, Î. II 50. Îi plăceau colțurile ascunse, umbra liniștită a pomilor din grădină, unde se ducea să citească după-prînzurile. BASSARABESCU, V. 17. Am petrecut amîndoi o după-amiază de fericiri. IBRĂILEANU, A. 21. ◊ Loc. adv. După aceea sau după aceasta sau după asta = apoi, pe urmă. Și-au tăcut după aceea, mult, unul în fața celuilalt. CAMILAR, N. I 23.Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă. COȘBUC, P. I 222. Îndată după aceea am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. La vro cîteva zile după aceasta, împăratul arată spînului niște pietre scumpe. id. ib. 216. (În corelație cu adverbele «întîi», «la început» etc.) Întîi munca și după aceea odihna. (Alternînd cu alte adverbe sinonime) O vede... rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. ◊ Expr. După toate = pe lîngă toate (neajunsurile), ca vîrf la toate. După toate, a mai și pierdut cartea. ♦ (În legătură cu cuvinte și propoziții care exprimă durata stării sau acțiunii anterioare) La capătul..., la sfîrșitul... După o săptămînă de moină, vremea s-a asprit. SADOVEANU, P. M. 227. După vrun ceas de ședere, sare de pe cuibari, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Arată că un fapt este urmarea altuia sau este în strînsă legătură cu altul) În urma..., ca rezultat al... Bătrîni, de mult răsuflați, deveneau mari strategi după al doilea pahar de alcool. CAMILAR, N. I 418. După multă trudă și buimăceală... dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46. După o îndelungată suferire, în sfîrșit, Ipolit a murit. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. Erau atît de săraci, încît n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau. ISPIRESCU, L. 174. 2. (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătînd că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. După ce șterse gura bidonului cu palma, îl întinse babei lui Cîrjă. CAMILAR, N. I 216. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. După ce se mărită, născu o fată. NEGRUZZI, S. I 246. După ce leul moare, mulți se găsesc să-l jupoaie. ◊ (În corelație cu unele adverbe de timp sau de mod) După ce se împlinesc trei ani în capăt, iar pornește. CREANGĂ, P. 313. După ce răstorni carul, atunci găsești drumul cel bun. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul indică în conformitate cu ce se realizează o anumită acțiune) a) Potrivit cu..., în conformitate cu..., conform cu...; la fel cu... Haine croite după măsură. ▭ Gavrilă Țonțoroi e poet născut, pur și simplu; el improvizează la minut după îmboldirile inimei. HOGAȘ, DR. II 186. După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. După datinile țării să cinstim pe Întîi Mai. BELDICEANU, P. 54. ◊ După lege = în conformitate cu legea; pe drept, în mod legal, legitim. Sînt căsătoriți după lege. ▭ Doar nu te-ai fi socotind stăpînul? – După lege sînt. DAVIDOGLU, O. 57. După plac = așa cum îi place, cum găsește (cineva) de cuviință; în mod arbitrar. Va putea, în sfîrșit să cumpere locul... să-și înmulțească cotețele după plac. MACEDONSKI, O. III 53. După toate regulile artei = exact cum trebuie, cum scrie la carte. După părerea mea sau după mine = judecînd ca mine, privind lucrurile așa precum cred. După mine, nu ai procedat just. ◊ (Întărit prin «întocmai») Făcu întocmai după sfatul tatălui său. ◊ Loc. conj. După cum sau după cît = așa cum, precum, pe cît. După cum se vede, ciobanul este străin. ISPIRESCU, L. 298. Maică-sa fu nevoită să-i facă acea turtă de merinde, după cum au fost cerut-o el. SBIERA, P. 132. Nici cuminte nu sînt, după cît văd eu acum. CREANGĂ, P. 157. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. id. A. 13. ◊ După cum se întîmplă (în)totdeauna = ca de obicei. După cum se întîmplă totdauna... la mese de așa fel, ciorba de potroace fu lipăită în zgomotul buzelor și lingurilor. MACEDONSKI, O. III 10. ◊ Expr. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva, a urma pe cineva, a se acomoda cu cineva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. A se da (sau a se lăsa) după păr = a se supune orbește, a ceda. În sfîrșit toți trebuiră să se dea după păr și să facă pe placul bătrînei. La TDRG. Dacă (sau cînd) ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. Pe cînd hotărăști ziua plecării? – Cînd ar fi după mine, și mîine. ISPIRESCU, L. 319. A-și întoarce mantaua după vînt v. manta. A se lua după ceva = a urma, a imita, a copia ceva. Luîndu-se după croiala unor palaturi întortocheate ce văzuse el în Egipet... puse de scobi într-un munte de cremene, ce era acolo, un sălaș. ISPIRESCU, U. 116. A se lua după capul cuiva = a asculta, a urma sfatul cuiva, a nu face după propria sa judecată. M-am luat după capul tău cel sec și m-am dus pe coclauri. CREANGĂ, P. 84. b) Ținînd seamă de..., avînd în vedere... Clorul se recunoaște după culoarea sa galbenă-verzuie și după mirosul său înțepător. ▭ Munca se vede după rezultat. CAMIL PETRESCU, T. II 437. Îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăține-său. CREANGĂ, P. 48. Nefiind cineva fizionomist putea... să-l boteze de nătărău, după căutătura cea speriată. NEGRUZZI, S. I 17. ◊ A judeca după aparențe = a judeca ținînd seama de înfățișarea aparentă (adeseori înșelătoare) a lucrurilor. După toate aparențele = ținînd seama de felul cum se înfățișează lucrurile. După toate probabilitățile = cu toată probabilitatea, probabil. 2. (Cu nuanță comparativă) În raport cu..., pe măsura..., în proporție cu... Locotenent Canțîr, dumnezeu să-ți plătească după faptă! CAMILAR, N. I 230. Doamne! doamne! zise Moțoc căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre! NEGRUZZI, S. I 140. După faptă și răsplată. 3. (Arată raportul de asemănare dintre model și copia lui) Avînd ca model sau ca exemplu... Tablou pictat după natură. ◊ (Fiind vorba de comportări, de acțiuni) Toate fetele și mama Catrina se porniră la cîntat după ea. BUJOR, S. 33. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) 1. (După verbe ca «a merge», «a umbla», «a porni», «a alerga», «a goni», «a trimite» etc., circumstanțialul arătînd persoana sau obiectul pe care le caută cineva spre a și le procura, spre a le aduce) Am venit după Boculei și după domlocotenent Vieru. CAMILAR, N. I 140. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. (Cu elipsa verbului) Ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283. ◊ A întinde mîna (sau mîinile) după (cineva sau ceva) = a întinde mîna (sau mîinile) ca să prindă pe cineva sau ceva. Și-a întins mîinile după floare. Dar spinii florii l-au respins. ISAC, O. 189. 2. (În sens mai abstract, cu referire la treburi, afaceri etc.) Eram la București, după treburi. SEBASTIAN, T. 251. Băietul... îmbucă răpede ce îmbucă și-apoi se duce după trebi. CREANGĂ, P. 153. Moșneagul porni la tîrg după tîrguieli. ȘEZ. V 65. ◊ A striga după ajutor = a cere ajutor. V. (Introduce un complement indirect) 1. a) (După verbe ca «a umbla», «a fi ahtiat», «a fi lacom» etc., arată ființa sau lucrul pe care cineva îl dorește cu pasiune) Le lăsa gura apă la toți după o așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. b) (După verbe ca «a muri», «a se topi», «a fi nebun» etc., arătînd persoana iubită cu patimă sau persoana ori lucrul față de care cineva are o deosebită slăbiciune) Se topea de dor după fiul său. ISPIRESCU, L. 126. Fetei și lui Ipate au început a li sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă... După fată mă topesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ A-și întoarce capul (sau a se întoarce, a se înturna) după cineva sau ceva = a-și întoarce capul sau a se întoarce (în timpul mersului) spre a privi pe cineva sau ceva (care atrage atenția, interesul sau admirația). Mîndră, mîndruleana mea, După fața ta de doamnă Lumea-ntreagă se întoarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. (Neobișnuit) A întreba după cineva = a întreba de cineva, a-și manifesta interesul față de cineva. Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. 2. (Cu nuanță cauzală; după verbe ca «a plînge», «a suspina», «a ofta» sau după expresii ca «a-i părea rău», «a purta doliu» etc., arătînd de cele mai multe ori motivul, cauza din care se produce acțiunea) Începe a se scărmăna de cap și a plînge cu amar după frățiorii săi. CREANGĂ, P. 25. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Spune-mi, bade, spune-mi, zău, Pare-ți după mine rău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă străină după o anumită metodă. Lăutarii cîntă după auz, nu după note. ▭ S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COȘBUC, P. I 57. VII. (Introduce un atribut) a) (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. b) (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă a lui Cehov. VIII. (Leagă două propoziții copulative, arătînd adăugarea unui fapt la alt fapt; numai în loc. conj.) După ce (că)... = în afară de faptul că..., pe lîngă că..., nu-i destul că... Să-ți mai port grija!... După ce că sînt bolnavă. CAMIL PETRESCU, T. II 73. Viespea, după ce miere nu face, mai și împunge. POP. – Variante: (regional) dupe (DELAVRANCEA, H. T. 86), (învechit) dupre (NEGRUZZI, S. I 305) prep.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. L. 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.

bun, -ă adj., subst., adv. I adj. (în opoz. cu „rău”) Care are însușiri pozitive, calități morale, care are un comportament conform cu conveniențele sociale. 1 (despre oameni sau despre firea, faptele, manifestările lor etc.) Care are binele ca normă și scop, care din fire este înclinat a face bine celor din jur; care manifestă bunătate, care se poartă bine cu alții; cumsecade, binevoitor. ◊ expr. Bun, rău = oricum ar fi. (subst.) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. A-i gîndi cuiva gînd bun v. gîndi. A avea inimă bună sau a fi bun la inimă (ori cu inima bună) v. inimă. Om bun! v. om. Bun depus (sau de legat) la rană v. rană. A fi bun ca sînul mamei v. sîn. ♦ Care este îndatoritor, amabil, înțelegător (în raport cu alte persoane). ◊ (precedă subst. pe care îl determină, accentuînd val.) Un bun prieten. ◊ expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! Fii bun, omule, și-nțelege (CAR.). ♦ ext. (despre oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți. ♦ (despre înfățișare, privire etc.) Care exprimă afecțiune, bunătate, bunăvoință; care trădează blîndețe. Ne privi cu zîmbetu-i tînăr și cu ochii lui albaștri și buni (SADOV.). ◊ expr. A căuta la cineva cu ochi buni v. căuta. A privi (sau a nu vedea) pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni v. ochi. A nu privi cu ochi buni v. privi. 2 Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; milos. ◊ Loc.adv. (subst.) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mîini bune = a) a ajunge la persoane de încredere; b) a ajunge în posesiunea unei persoane competente; c) a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A pune un cuvînt bun pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a susține pe cineva. (A fi) bun ca pîinea (cea) caldă (sau bună) v. pîine. A pune o vorbă (bună) pentru cineva v. vorbă. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. O bucurie lipsită de orice urmă de bun-simț (CA. PETR.); bună-purtare = comportare conformă normelor moralei și educației. ∆ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atesta purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. bună-credință = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; c) corectitudine, loialitate, cinste. ∆ Loc.adj. De bună-credință = corect, loial, sincer, cinstit. Bravo... ești un om de bună-credință (CAR.). ♦ (despre prieteni) Care este devotat, sincer, loial. 3 (despre copii) Care are un caracter liniștit, blînd; care este cuminte, ascultător, îndatoritor. ♦ Care are grijă de părinți. Bătrînul ducea o viață fără griji; avea copii buni. ♦ ext. Ingenuu. Nu știa să se apere de răutate. Era prea bun. 4 (despre atitudini, manifestări ale oamenilor) Care este corect, adecvat. ♦ Care este eficient, avantajos. Colaborare bună. ♦ Care este agreabil, afabil. Bunele maniere. ♦ Care este afectuos, binevoitor. Cuvinte bune. (determ. numele lui Dumnezeu) Care este atotmilostiv, îndurător. Se ruga la bunul Dumnezeu să o ajute. ◊ (la vocat., în rugăciuni sau ca exclamație de nerăbdare, revoltă) Pînă cînd, bunule Dumnezeu, să mai aștept zile mai fericite! 5 Care este caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Loc.adj., adv. Cu (sau, rar, în) voie bună v. voie. ◊ expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. Chef și voie bună v. chef. Voie bună v. voie. II adj. (indică intensitatea) 1 Care face sau prinde bine; plăcut simțurilor, satisfăcător, agreabil. La nevoie e bun și el de mîncat (SADOV.). ◊ expr. Una bună = o întîmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. Un deputat s-a oferit să spuie „una bună” de-a unchiului (CA. PETR.). A o păți bună = a avea necaz, (iron.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frînt-o), se spune atunci cînd cineva se află într-o situație dificilă sau inoportună. A i-oface bună sau a-i face (cuiva) una și bună v. face. 2 Care este tare, puternic, strașnic. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia (POP.). ♦ (despre somn) Adînc, profund. 3 (despre modul de viață al oamenilor) Liniștit, calm, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ expr. Într-o bună zi (sau dimineață) = pe neașteptate. A duce o viață bună = a avea o situație materială prosperă, îmbelșugată. A face (sau a duce) casă bună cu cineva v. casă. A fi în termeni buni cu cineva v. termen. A avea (sau a duce) trai bun (cu cineva) v. trai. A trăi viață bună v. trăi. A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) v. zi. ◊ (în formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Un an bun! Bun ajuns(ul)! v. ajuns. Bun ajunsa! v. ajuns. Bun găsit! v. găsit. Noapte bună! v. noapte. Bun sosit! v. sosit. Vînzare bună! v. vînzare. ∆ (în formule de despărțire) expr. A-și lua rămas bun de la călcîie v. călcîi. Rămas bun sau bun rămas! v. rămas. A-și lua rămas bun v. rămas. ◊ Compus: (bot.) bună-dimineața = zorea (Ipomaea). 4 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care este profund, de mare intensitate. Are pentru ea cele mai bune sentimente. 5 (despre mîncăruri și băuturi) Care este gustos, apetisant, ales; care are calități nutritive. ◊ expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios sau despre un derbedeu ori despre o femeie imorală. (Bun de) să dai cu căciula-n cîini v. căciulă. 6 (despre miros, gust) Care este plăcut, agreabil. ♦ (despre substanțe mirositoare) Al cărui miros este plăcut, aromat. ♦ (despre aer) Care este curat, pur, ozonat. 7 (despre elemente ale naturii) Care se manifestă cu calm; care este îmbelșugat. O zăpadă bună. ♦ (despre vreme) Care este frumoasă, calmă, senină; cald. ♦ (despre fenomene atmosferice) Favorabil, prielnic. Vînt bun la pupă. 8 (despre lumină) Care permite vizibilitatea; care este odihnitoare, plăcută. III adj. (indică destinația, felul, calitatea) 1 Potrivit, apt pentru un anumit scop; care corespunde scopului pentru care a fost destinat. ◊ Loc.adj. Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. ∆ (subst.) A dat de curînd bunul de tipar. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios; a primi, a accepta un lucru ca atare. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățînare. A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) v. apuca. A (se) întoarce pe drumul cel bun v. drum. A (o) duce la bun sfîrșit v. duce. A ști una (și bună) v. ști. A o ține una (și bună) v. unu. ♦ (despre mecanisme, mașini etc.) Care funcționează bine, normal, ca urmare a calității materialelor, ansamblării etc. O mașină bună are și termenul de garanție mare. 2 (despre creații ale oamenilor) Care este frumos, prețios, valoros din punct de vedere estetic. Un roman bun. 3 (despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; ext nou, de sărbătoare. 4 (despre produse agricole, industriale etc.) De calitate; ext. de preț; scump; nou. ♦ (despre băuturi alcoolice) De calitate superioară. Bea numai vinuri bune. ♦ Care este veritabil, autentic. Toate pietrele din colier erau bune. 5 (despre bani) Care are putere de circulație; a cărei valoare reală corespunde valorii nominale. Am avut, zise el, întorcîndu-se cu bani buni, mare noroc (m. I. CAR.). 6 (despre medicamente) Care este eficient (pentru o anumită boală). ◊ fig. Nu-i alt medicament mai bun decît truda plăcută (SADOV.). IV adj. 1 (despre oameni) Care este capabil, priceput, talentat într- un anumit domeniu; ext. care își îndeplinește bine menirea. Doctor bun. ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „în”, arătînd domeniul) Un copil bun la carte. ◊ expr. Bun de nimic = (și în constr. neg.) incapabil, neserios. O să vă dau pe toți afară, că nu sînteți buni de nimic (CA. PETR.). A fi bun de dus la balamuc v. balamuc. A fi bun să se ia de mînă cu cineva v. mînă. A fi bun de plată v. plată. Bun platnic v. platnic. Nu e bun de-un tun v. tun. ♦ gener. Care se adaptează bine la sarcinile care îi revin, la anumite obligații. Un tată bun. 2 (în relație cu organele corpului sau cu funcțiile lor) Care funcționează bine. ◊ Bun de mînă = îndemînatic, abil. (deprec.) Bun de gură = limbut; convingător (cu vorba). ◊ expr. A fi bun de gură v. gură. V adj. 1 Folositor, util; profitabil, rentabil. Afaceri bune. ◊ expr. La ce bun? = la ce folosește? 2 Care este oportun. O ocazie bună. 3 Care este favorabil, prielnic. Mîni are să fie o zi bună de vînat (SADOV.). ◊ expr. A avea cărți bune = (la jocul de cărți) a avea în mînă o combinație de cărți care să-i permită să cîștige jocul. ♦ Care protejează, aduce noroc. S-a născut sub o stea bună. ♦ (în basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. A fi de bun augur v. augur. (Să fie) într-un ceas bun! v. ceas. 4 Care este acceptabil, just. O cauză bună. ◊ expr. Asta-i bună! = este inacceptabil, incorect, revoltător. Ei! Bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? (CAR.). VI adj. 1Considerabil, mare. O bună parte din salariu. ◊ Loc.adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată (sau o bucată bună) (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc etc.). 2 Care este bogat, abundent, îmbelșugat. Recoltă bună. 3 Întreg, plin; deplin; ext. mai mult decît..., și mai bine. A dovedit o bună cunoaștere a realităților economice. ◊ Compuse: bună-știință = conștiință și responsabilitate deplină în săvîrșirea unei fapte; bun-gust = simț estetic, rafinament. VII adj. (despre legături de rudenie) De sînge, adevărat. ◊ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. Soră bună v. soră. Tată bun v. tată. ♦ (despre familii, neam) Care este într-o poziție socială elevată, caracterizată prin bunăstare, distincție, eleganță; de viță, nobil. După cît se vede, e din neam bun (SADOV.). ◊ Lumea bună = totalitatea persoanelor care aparțin categoriilor care dețin puterea economică într-o societate, care sînt de origine nobilă. Treceau pe lîngă noi... doamne tinere din lumea bună (CA. PETR.). ◊ Loc.adj. De neam (bun, mare etc.) v. neam. VIII s.n. 1 Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru asigurarea existenței, bunăstării sau pentru valoarea estetică. Achiziția de bunuri se face și cu plata în rate. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. Producția de bunuri materiale. 2 (mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de larg consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3 (jur.) Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta într-un lucru (bun corporal) sau într-un drept (bun incorporal). * Bunuri imobile v. imobil. Bunuri incorporale v. incorporal. Bun mișcător v. mișcător. Bunuri mobile v. mobil. Separație de bunuri v. separație. 4 Calitate, virtute. Punîndu-le în cumpănă bunele și relele,... nu-și merita soarta (m. I. CAR.). 5 Rezultat, rod, folos. De la profesorul său a rămas cu un bun pe care-l va păstra toată viața : dragostea de studiu. IX s.m., s.f. (pop.; fam.) Bunic, bunică. X adv. (exprimă o aprobare) Bine, da, așa. Dă-mi numai aprobarea dumitale... Bun... bravo (CA. PETR.). • pl. -i, -e. /lat. bŏnus, -a, -um.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină ². 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

prindere sf [At: (a. 1780) IORGA, S. D. XII, 102 / Pl: ~ri / E: prinde] 1 Luare sau apucare ori înșfăcare cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. Si: prins¹ (1). 2 (Îvp; spc) Apucare a unui obiect cu scopul de a se servi de el pentru a lucra Si: prins¹ (2). 3 (Îvp; pex) Utilizare a unei unelte ținând-o cu mâna Si: prins¹ (3). 4 Încleștare a mâinii sau a mâinilor, a ghearelor de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: agățare, apucare, atârnare, prins¹ (4). 5 (Rar) Găsire a ceva în care să se poată sprijini Si: prins¹ (5). 6 Petrecere ori întindere a mâinilor, sau a unei mâini, pe după cineva sau ceva pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: îmbrățișare, prins¹ (6). 7 Luare sau ținere de mână a cuiva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa Si: prins¹ (7). 8 Antrenare într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor Si: prins¹ (8). 9 Percepere. 10 Memorare. 11 Învățare. 12 Cuprindere cu privirea Si: observare, vedere. 13 Cuprindere în raza sa de acțiune, în timpul funcționării. 14 Cuprindere în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 15 (Pex) Fotografiere. 16 (Pex) Filmare. 17 Sesizare și prezentare prin mijloace caracteristice Si: conturare, zugrăvire. 18 Percepere și deslușire cu ajutorul auzului Si: auzire. 19 Oprire cu forța, punând mâna pe o ființă care fuge Si: prins¹ (14), prinzare (1). 20 (Spc) Capturare. 21 (Spc) Vânare. 22 (Spc) Capturare ca urmare a unei căutări, a unei urmăriri, a unei lupte etc. Si: prins¹ (15), prinzare (2). 23 (Îls) ~ a peștilor Pescuire. 24 Căutare și scoatere din apă pentru a salva, a recupera Si: pescuire, prins¹ (16), prinzare (3). 25 Găsire a cuiva sau a ceva înainte de a pleca. 26 Reținere cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 27 Sosire la timp sau în ultima clipă pentru a se putea urca într-un vehicul gata să pornească Si: apucare, prins¹ (17). 28 Capacitate sau știință de a folosi, de a valorifica, de a exploata. 29 Fixare de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. Si: prins¹ (18). 30 (Spc) Coasere. 31 (Spc) Cârpire. 32 (Spc) Unire între ele a unor obiecte textile, însăilând, cosând Si: prins¹ (19). 33 Punere sau fixare ori strângere în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc. a unui obiect de îmbrăcăminte sau de podoabă, înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. Si: prins¹ (20). 34 Strângere la un loc sau aranjare a părului, strângându-l într-o anumită pieptănătură Si: prins¹ (21). 35 Înhămare a cailor. 36 Înjugare a boilor. 37 Agățare de ceva a părții superioare a unui obiect, lăsându-l să cadă liber în jos Si: atârnare, spânzurare, suspendare, prins¹ (27). 38 Legare de gât, de picioare a ceva sau a cuiva, lăsând să atârne Si: spânzurare. 39 Oprire flxându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. Si: prins¹ (28). 40 Fixare ori agățare de ceva a unei plante, crescând în sus. 41 (Înv) Stabilire sau fixare ori rămânere într-un loc Si: prins¹ (29). 42 Unire prin atingere. 43 Lipire cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, ori din alte cauze. 44 Lipire la loc reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 45 Găsire a unui mediu prielnic, pentru a se manifesta. 46 (Trs; la jocul de cărți) Câștigare cu o carte superioară. 47 Căpătare a unui strat de... sau acoperire cu ceva. 48 Adaptare a unei plante în locul unde a fost răsădită, dezvoltându-se normal Si: prins¹ (30). 49 Apariție a mugurilor sau dezvoltare dintr-un mugur. 50 Impunere a unei idei, a unei teorii etc. 51 (Rar) Îmbolnăvire. 52 (Înv) Cucerire. 53 (Înv) Dominare. 54 (Fig) Atragere a cuiva, facându-l incapabil de altceva. 55 (Fig) Copleșire. 56 Deteriorare. 57 Imobilizare sau reținere ori oprire într-un anumit loc, de către ceva material Si: prins¹ (31). 58 (Spc) Exercitare a unei presiuni asupra unui corp surprins într-o anumită poziție, strivindu-l Si: prins¹ (32). 59 (Pop) Recepționare a unei transmisii radio. 60 (Pop; pex) Auzire. 61 Surprindere a cuiva asupra unui fapt, de obicei reprobabil Si: prins¹ (33). 62 Întâlnire sau găsire a cuiva într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fî dorit să se întâmple acest fapt Si: prins¹ (34). 63 Angajare la ceva, învoindu-se sau fiind de acord să îndeplinească anumite condiții. 64 (Rar) Solidificare. 65 Transformare a laptelui dulce în lapte bătut sau în iaurt, căpătând un aspect consistent Si: acrire, închegare, coagulare, prins¹ (35). 66 Formare a unei cruste la fundul vasului ori dobândire a unui gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului Si: prins¹ (36). 67 (Reg; la jocul de țintar) Învingere a adversarului Si: (reg) prinsătură (1). 68 (Îrg) Avere. 69 (Îla) Cu ~ Bogat. 70 (Nob) Valoare. 71 (Rar; îe) A avea ~ A avea de lucru, ocupându-se cu ceva. 72 (Trs; îs) ~a postului (Paștelui) Începere a postului Si: lăsata secului. 73 (Rar) Legare. 74 (Rar) Atașare. 75 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a lega Si: (reg) prinsătură (2). 76 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a atașa Si: (reg) prinsătură (3). corectat(ă)

luptă sf [At: MARDARIE, L. 225 / V: (înv) lupt / Pl: ~te / E: ml lucta] 1 (De obicei după verbul „a se apuca”, „a se lua”, „a se prinde”) Bătaie între două sau mai multe persoane, în care se folosesc sau nu armele Si: (îvr) luptare. 2 (Îs) ~ dreaptă Luptă (1) corp la corp, fără arme și fară vicleșuguri. 3 (Lpl) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. 4 (Lpl; îs) ~te clasice (sau greco-romane) Formă de lupte (3) la care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului, de la linia de centură în sus. 5 (Lpl; îs) ~te libere Formă de lupte (3) la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 6 (Spc) Înfruntare dintre oameni și animale, mai ales în scopul salvării vieții. 7 (Pan) Încăierare care are loc între animale în timpul vânătorii, în cadrul unor spectacole de divertisment etc. sau între masculi în perioada de reproducere. 8 (Irn; între persoane de sex opus) Hârjoană. 9 (Fig) Mișcare dezordonată și nestăvilită. 10 Ciocnire armată între două forțe inamice Si: bătaie (21), (îrg) bătălie (1), (rar) război, războire. 11 (Înv; îs) Om de ~ Combatant. 12 (Lpl; îs) ~te interne Confruntări, de obicei armate, între cetățenii aceleiași țări. 13 (Prc; îas) Confruntări, armate sau nu, între membrii aceluiași partid, grup politic etc. 14 (Spc; îs) ~ biologică Metodă de distrugere a speciilor dăunătoare culturilor agricole, prin utilizarea prădătorilor și a paraziților lor naturali sau a unor produse de natură biologică. 15 (Spc; îs) ~ integrată Ansamblu de mijloace și metode, fizice, chimice, biologice, utilizate împotriva dăunătorilor agricoli. 16 (Înv; îs) Car de ~ Vehicul ușor, cu două roți, blindat, cu tracțiune animală, care servea, în Antichitate și în Evul Mediu, ca mijloc de deplasare rapidă a luptătorilor pe câmpul de luptă în timpul desfășurării acțiunilor militare. 17 (Înv; îs) Ordine de ~ Organizare a trupelor și a dispozitivelor de luptă (10) în teren. 18 (Îs) Tovarăș de ~ Camarad. 19 (Pex; îas) Soldat. 20-21 (Îljv) Fără ~ (În mod) pașnic. 22-23 (D. țări, popoare etc.; îe) A (se) angaja în ~ A (se) implica în cheltuielile și pregătirile pentru desfășurarea unor acțiuni armate. 24 (Îe) A se ridica la ~ A veni la război Si: a se mobiliza. 25 (Îe) A scoate din ~ A îndepărta de pe câmpul de luptă ceva sau pe cineva devenit ineficient. 26 (Înv; îe) A se scula (asupra cuiva) cu ~ A declanșa un conflict, o ceartă, un atac etc. împotriva cuiva. 27 (D. oameni; îe) A cădea în ~ A muri în timpul unei confruntări armate. 28 (D. țări, persoane; îe) A intra în ~ A interveni cu trupe, tehnică militară etc. în desfășurarea unui război. 29 Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 30 (Udp „pentru”, „spre”, care indică domeniul, scopul, caracterul) Curent care grupează sau mobilizează un număr mare de oameni în jurul unor interese, idealuri etc. 31 (Îs) ~ta pentru existență Denumire dată de Charles Darwin confruntării dintre indivizii aceleiași specii, dintre specii diferite sau dintre organisme și mediul abiotic, prin care își asigură supraviețuirea indivizii care se adaptează cel mai ușor. 32 (Pex; șîs ~ta pentru viață, trai sau ~ta vieții) Totalitate a eforturilor, acțiunilor etc. depuse în scopul asigurării celor necesare traiului zilnic. 33 (Îla) De ~ Militant. 34 (Îvp; îe) A lupta ~te A depune eforturi. 35 (Pop; îe) A avea ~te A se confrunta cu mari greutăți. 36 Efort depus de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere etc. 37 (Udp „contra”, „cu”, „împotriva”) Împotrivire. 38 (Îvr) Acțiune agresivă Si: (înv) pătimire, vrăjmășie, zbucium. 39 (Îvr; îe) A-i da (cuiva) ~ A persecuta. 40 (Fig; udp „cu”, „între” etc.) Ciocnire între două forte, tendințe, fenomene etc., care se manifestă sau se dezvoltă în sens contrar. 41 (Rar; îs) ~ de partid Activitate politică desfășurată în favoarea propriului partid și în dauna intereselor obștești. 42 (Înv; în teoria marxist-leninistă; îs) ~ de clasă Luptă (40) desfășurată pe plan ideologic, politic și economic între clase cu interese opuse. 43 (Pex) Polemică. 44 (Reg; îe) A se da pe (sau în) ~ A se trânti.