VICTIMĂ ~e f. Persoană care a nimerit într-un accident sau într-o catastrofă; jertfă. ~a unui accident de circulație. 2) fig. Persoană care suferă din cauza unor circumstanțe nefavorabile; jertfă. ~a propriilor patimi. 3) ist. Ființă sacrificată în semn de prinos unei divinități. /<fr. victime, lat. victima

EVENIMENT s. n. 1. întâmplare importantă; (p. ext.) accident (de circulație). 2. (fiz.) orice fenomen local și instantaneu. 3. (mat.) noțiune de bază din domeniul teoriei probabilităților care exprimă (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment. (< fr. événement)

alcooltest s. n. Test pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge ◊ „După introducerea în Anglia a alcooltestului, numărul accidentelor de circulație între orele 22-01 a scăzut la Londra cu 42 la sută.” I.B. 14 XII 67 p. 2. ◊ „Lordul G.B., fostul ministru de externe al Angliei, a fost supus marți la o probă de... alcooltest, la un comisariat de poliție din Londra.” R.l. 15 VI 72 p. 6. ◊ „Datorită noilor cercetări, există perspectiva ca în unele țări clasicul alcooltest să fie completat cu un «marijuana-test», menit să-i demaște pe cei ce conduc prost mașina [...]” R.l. 4 I 78 p. 6; v. și Fl. 17 VI 88 p. 21 (din fr. alcooltest; DMC 1960)

fotocromatic, -ă adj. ◊ „Ochelarii de soare fotocromatici, ale căror lentile – în funcție de intensitatea luminii – fie că se închid la culoare, fie că se deschid, constituie, potrivit părerii unor savanți englezi, cauza unor grave accidente de circulație.” Sc. 5 VI 76 p. 8 (din fotocrom + -atic; cf. it. fotocromatico; PN 1981; DEX-S)

periculozitate s. f. Însușirea de a fi periculos ◊ „Căderile de zăpadă au mărit periculozitatea circulației rutiere, crescând numărul accidentelor.” R.l. 4 XI 69 p. 6; frecvent în sint. spor de periculozitate (din periculos + -itate; cf. it. pericolosità; LRC II 134; DEX, DN3)

NAUFRAGIU, naufragii, s. n. Scufundare sau eșuare a unei nave; avariere gravă sau accident care scoate o navă din circulație. Ce întîmplare grozavă are loc?... Un naufragiu, un cataclism, o trombă marină care sfărîmă totul? BOGZA, C. O. 19. În fundul curții sub un uriaș șopron, toate sfărîmăturile... se adunau zi cu zi, ca în urma unui vast naufragiu. ANGHEL, PR. 84. În Constantinopole vă sînt apoi cunoscute piedicile ce avurăm, apoi naufragiul ce cercarăm la înturnare. GHICA, A. 804.

NAUFRAGIU s.n. 1. Scufundare a unei nave; accident sau avarie care scoate o navă din circulație. 2. (Fig.) Ruină, distrugere, eșec total. [Pron. na-u-fra-giu. / < lat. naufragium, cf. fr. naufrage, it. naufragio].

NAUFRAGIU s. n. 1. accident grav, avarie care scoate o navă din circulație, prin scufundare, rupere sau eșuare. 2. (fig.) ruină, distrugere, dezastru. (< lat. naufragium, it. naufragio)

ACCIDENT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulație. 2) Defect în funcționarea unei mașini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis

eveniment s. n. (circ.) Accident ◊ „Automobiliștilor, membri ai Automobil Clubului Român, care de-a lungul unei perioade de 15 ani – de la 1 septembrie 1969 – n-au avut abateri de la regulile de circulație – înscrise în permisul de conducere – li se vor acorda diplome de «Automobilist fără evenimente».” I.B. 19 IV 74 p. 3. ◊ „După scoaterea vagonului din garnitură, fusul de osie, care produce flacăra, s-a rupt. A fost evitat – cum se spune – un grav eveniment feroviar.” Sc. 29 VI 75 p. 3. ◊ „Evenimente rutiere” R.l. 4 II 76 p. 5. ◊ „O noapte la serviciul intervenții la evenimente de la Miliția Capitalei.” Sc.tin. 6 IV 81 p. 4; v. și R.l. 26 XI 76 p. 5, Sc. 4 V 79 p. 5 (formal din fr. événement; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

bloca vb. I. I tr. 1 (compl. indică localități, teritorii etc.) A izola prin blocadă. Orașul a fost blocat de inamic. 2 (compl. indică artere de circulație sau circulația) A închide; a interzice temporar accesul. În cadrul unui filtru, poliția a blocat strada principală. ♦ A face să fie închis, ca urmare a unor cauze naturale, a unor accidente etc. Copacii prăbușiți au blocat șoseaua. 3 A opri accesul cuiva într-o anumită zonă, la un anumit obiect etc. Scaunul căzut a blocat ușa de la intrare. 4 A imobiliza într-o anumită poziție. Sistemul antifurt a blocat volanul. ◊ Expr. (A fi) blocat la mantinelă v. mantinelă. 5 A întrerupe temporar funcționarea unui aparat, a unui mecanism etc. Cînd s-a culcat a blocat soneria. 6 A interzice (temporar) ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar. 7 (econ.) A suspenda (temporar) folosirea unor credite, conturi, a unor produse etc. ♦ A interzice schimbarea unor prețuri, a unor salarii fără autorizație guvernamentală. 8 (sport) A efectua un blocaj. 9 (tipogr.) A folosi o literă întoarsă pentru a înlocui provizoriu o literă care lipsește. II refl. 1 (med.; despre organe) A nu mai funcționa. Rinichii s-au blocat. 2 (psih.) A se inhiba din cauze afective, cognitive sau voluntare. 3 (tehn.) A se imobiliza, a se fixa într-o anumită poziție. S-a blocat motorul. • prez.ind. -chez. /<fr. bloquer.

cutie neagră sint. s. ♦ 1. (tehn.) Aparat electronic de la bordul vehiculelor (în special al avionului) destinat să se controleze a posteriori desfășurarea deplasării în spațiu ◊ „O invenție destinată să înlesnească circulația rutieră. Este vorba de o «cutie neagră», denumită «Trafikon» care servește pentru fixarea pe o bandă magnetică a datelor mașinii – încărcătura, distanța parcursă, combustibilul consumat etc. – ca și pentru stabilirea circumstanțelor unui eventual accident.” Sc. 15 II 78 p. 5. ◊ „«Cutia neagră» și o bandă magnetică pe care au fost înregistrate ultimele date asupra echipajului avionului DC10 care s-a prăbușit miecurea trecută, în Antarctica, au fost găsite duminică printre resturile aparatului.” R.l. 4 XII 79 p. 6; v. și tahograf (1977). ♦ 2. (fig.) v. pace-maker (1974) (din cutie + neagră; sens 1, după fr. boîte noire; DMN 1969)

OMONIMIE s. f. (cf. fr. homonymie): faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime (v. omonim). O. este manifestarea unui proces contrariu sinonimiei (v.), în sensul că același corp fonetic trimite la două obiecte diferite, nu la același obiect. Astfel: bancă („instituție financiară”) – bancă („scaun lung”); ban („a suta parte din moneda națională”) – ban („titlu boieresc în evul mediu”); calcan („soi de pește marin”) – calcan („zid fără uși și fără ferestre”) etc. O. este un mod normal de existență a cuvintelor; una din sursele sale cele mai importante este etimologia populară. Ea poate da naștere la confuzii, motiv pentru care a fost considerată un accident supărător, o piedică în actul de comunicare a ideilor, una din cauzele dispariției cuvintelor. În practica vorbirii, unele o. duc în final la eliminarea unui omonim sau la modificarea lui. Astfel, cuvântul pisoi („pui de pisică”) a scos din circulație termenul pisoi („unealtă de pisat în piuliță”); porumb (plantă) a eliminat în Muntenia pe porumb (pasăre) și a determinat apariția cuvântului porumbel etc. În limba franceză, mai multe cuvinte se pronunță la fel, datorită reducerii corpului fonetic al cuvintelor și situației omonimice create prin această reducere: vert („verde”), verre („pahar”), vers („vers”), vers („către”), ver („vierme”), vair („blana unui anumit animal”). O. este – alături de sinonimie, polisemie și antonimie – una din cele patru modalități de manifestare a organizării vocabularului, un efect al acțiunii celor cinci factori de organizare a sistemului lexical (frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic – v. vocabular). ◊ ~ tolerabilă: o. parțială care presupune forme diferite printr-un detaliu fonetic, gramatical sau stilistico-funcțional. Astfel a (articol posesiv-genitival) – a (formă de persoana a III-a singular, indicativ prezent, a verbului auxiliar morfologic a avea) – a (interjecție) – a (prepoziție); arcan („laț”) – arcan (înv. „loc tăinuit”); arie („loc amenajat pentru treierat”) – arie („compoziție vocală dintr-o operă sau operetă”); baie („scaldă”) – baie (reg. „mină”); barem („măcar”), adverb – barem („tarif”), substantiv, berc („fără coadă”), adjectiv – berc („dumbravă”), substantiv, bob („grăunte”), cu pluralul boabe – bob („sanie cu cârmă”), cu pluralul boburi; boi, substantiv la plural – boi („făptură”), substantiv la singular – boi („a colora”), verb; bun („bunic”), cu pluralul buni – bun („produs de consum”), cu pluralul bunuri; dragă (adjectiv cu pluralul dragi) – dragă (substantiv cu pluralul drăgi); noi (adjectiv, formă de plural) – noi (pronume personal, persoana I plural); spătar („rezemătoare de scaun” sau „curea de ham”), substantiv cu pluralul spătare – spătar („boier care ținea spada domnului în evul mediu”), substantiv cu pluralul spătari etc. ◊ ~ intolerabilă: o. totală bazată pe identitatea tuturor formelor lexicale ale omonimelor, pe apartenența acestora la aceeași variantă funcțională a limbii, pe apariția lor în cadrul acelorași tipuri de contexte, ca de exemplu căprar („păstor de capre”) – căprar („caporal”), pupilă („parte a ochiului”) – pupilă („minoră tutelată”; „elevă preferată”); fierărie („meseria de fierar) – fierărie (”locul unde se exercită meseria de fierar) etc.