FERMECĂTORIE, fermecătorii, s. f. Faptul de a face farmece, vrăji; îndeletnicirea celui care face vrăji; vrăjitorie, vrajă. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. ISPIRESCU, L. 53.

FĂCĂTURĂ ~i f. pop. Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrăjitorie; fermecătorie. /a face + suf. ~ătură

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul.

DRĂCĂRIE, drăcării, s. f. (Mold.) 1. Ciudățenie, minunăție, drăcie (2), drăcovenie. Toate cîte sînt pe lume le-am știut, dar drăcăria asta abia acum am aflat-o! SADOVEANU, N. F. 98. Petruță era gata, în fața mașinii, dîndu-i tîrcoale și plecîndu-se cu pumnii pe genunchi, să studieze secretul «drăcăriei». C. PETRESCU, R. DR. 83. Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare: o namilă de om mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri, și tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. 2. Năzbîtie, poznă, șmecherie. Cîte drăcării le vin în cap, toate le fac. CREANGĂ, A. 38. 3. Farmec, vrăjitorie. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare ștrașnică care închega ape și care știa toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpînu-său, Făt-Frumos, în purcelul cel ogîrjit. id. ib. 101.

ursit³, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107/18 / V: (reg) ~sat a, sf / Pl: ~iți, ~e / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1-2 smf, a (Om) a cărui soartă ar fi dinainte hotărâtă Si: menit, predestinat, sorocit, sortit. 3-4 smf, a (Rar) Nenorocit. 5-6 smf, a (Om) căruia i s-au făcut farmece Si: vrăjit. 7-8 smf, a (Om) căruia i s-au făcut descântece. 9 smf (Rar) Ființă sau obiect destinat pentru un anumit scop. 10 smf Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva Si: (îvp) ursitor (9). 11 sf și (îvr) sm Destin (2). 12 sf (Îe) A face (cuiva) ~ă ori pe (sau de) ~ A folosi mijloace magice pentru a afla persoana destinată să devină soțul cuiva. 13 sf (Îae) A folosi mijloace magice pentru a provoca boala sau moartea cuiva (din ură, dușmănie sau gelozie). 14 sf (Îae) A face cuiva farmece, vrăji, vrăjitorii. 15 sf (Îe) A desface de ~ A dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire, o suferință. 16 sf Vrăjitorie. 17 sf (Reg) Boală care se crede că provine din farmece sau vrăji. 18 sf (Reg) Persoană care face farmece, vrăji. 19 sf (Rar) Descântec (1). 20 sf (Înv) Menire. 21 sf (Rar) Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni Si: ceas² (15), soroc. 22 sf (Mpl) Ursitoare (3).

vrăjitorie s.f. 1 Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. Vrăjitoria îi era ca o înaltă boierie plină de îndatoriri (VOIC.). 2 (mai ales la pl.) Vrajă. Se zice că vracii și călugării lor posedă reminiscențe din știința pierdută a Atlanților, păstrată în tradiții obscure, descîntece, vrăjitorii (VIN.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /vrăjitor + -ie.

vraje (-ăji), s. f. – Farmec, descîntec, deochi. – Var. vrajă. Sl. vraža (Cihac, II, 464), de la vrŭcati „a bîigui”. – Der. vrăji, vb. (a face vrăji, farmece; a încînta, a seduce, a fascina; a căuta orbește, a dibui; Arg., a duce cu vorba, a amăgi; Arg., a vorbi), din sl. vražiti, cf. megl. vrăjǫs „a vorbi”; vrăjitor, s. m. (persoană care face vrăji); vrăjitoare, s. f. (femeie care face farmece); vrăjitoresc, adj. (magic); vrăjitorie (var. vrăjitură), s. f. (descîntec, vrajă); vrăjie, s. f. (magie), înv.

DESCÎNTEC s. farmec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie.

FARMEC s. 1. descîntec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (Crede în ~ce.) 2. fascinație, încîntare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculos al nopții.) 3. delectare, desfătare, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care îl poale da o lectură bună.) 4. drăgălășenie, grație, (livr.) șarm. (Are un ~ înnăscut.) 5. atracție, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

MAGIE s. 1. descîntec, farmec, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~.) 2. magie albă = teurgie. 3. farmec, fascinație, încîntare, vrajă, (fig.) poezie. (~ minunată a nopții.)

VRAJĂ s. 1. descîntec, farmec, magie, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~ile.) 2. farmec, fascinație, încîntare, magie, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.) 3. delectare, desfătare, farmec, încîntare, plăcere, voluptate, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (~ pe care o poate da o lectură bună.)

VRĂJITOR, -OARE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (În basme și în superstiții) Persoană care face vrăji, care se ocupă cu vrăjitoria. Te urmară pașii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei. EFTIMIU, Î. 105. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriei lui energii. ANGHEL, PR. 58. Bătrîna Canidie, vestita vrăjitoare, I-a spus ca să se ude în șepte nopți pe trup Cu sînge de năpîrcă. ALECSANDRI, T. II 201. ◊ (Adjectival) Mi-a părut foarte rău că n-am putut afla ce-a făcut Irina, baba vrăjitoare, la groapa Iepii. SADOVEANU, O. VIII 197. Cîte muieri vrăjitoare Și babe descîntătoare, Toate vie să-mi descînte. POP.

VRĂJITORIE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicire a celui care face vrăji; fermecătorie, vrajă. V. magie. Era o fată de-mpărat mare, care, de mititică se dedese la știința fermecelor și la meșteșugul vrăjitoriei. CARAGIALE, O. III 57. Poate vro fărmecătoare... să mă lege-n turnul negru cu a ei vrăjitorie. NEGRUZZI, S. II 60.

VRAJĂ s. 1. descântec, farmec, magie, vrăjitorie, (livr.) taumaturgic, (pop.) descântătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie. (A practica ~ăjile.) 2. v. farmec. 3. v. desfătare.

vrăjitor, -oare s.m., s.f. 1 Persoană care face vrăji, farmece, care se ocupă cu vrăjitoria, ext., cu magia. Bine ai venit, copilul meu, răspunse spurcata vrăjitoare (FIL.). ◊ Compar. Ca un vrăjitor,... crease toată viața acumulată (ANG). ◊ Fig. Prezența acestui vrăjitor al cuvintului este prea vie, prea lung proiectată pe epocă spre a face un studiu critic (CONST.). △ (adj.) O privea cu ochi verzi,... imperativi, dureroși și vrăjitori (GAL.). 2 Fig. Persoană care încîntă, care fascinează prin aspect, însușiri etc. deosebite. Îl apreciez... foarte mult și pe Pirandello, bătrînul vrăjitor sicilian (PER.). • pl. -ori, -oare. /vrăji + -tor.

MĂNGĂNÍE s. f. (Învechit, rar) Vrăjitorie, magie. Cu farmece și cu măngănii le face aceaste. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 34^v/27. - Pl.: măngănii. -Din ngr. μαγγανεῖα.

VRĂJITORIE s. descîntec, farmec, magie, vrajă, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~.)

FĂCUT s. v. descântec, destin, farmec, fatalitate, magie, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, vrajă, vrăjitorie, zodie.

făcut s. v. DESCÎNTEC. DESTIN. FARMEC. FATALITATE. MAGIE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. VRAJĂ. VRĂJITORIE. ZODIE.

magie sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: (înv) ~ghie sf / Pl: (rar) ~gii / E: fr magie, gr μαγεία] 1 Totalitate a procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care sunt invocate forțe supranaturale pentru a produce miracole Si: vrăjitorie, (pfm) fermecătorie. 2 (Îs) ~neagră Practică magică prin care se invocă puterea demonilor pentru a face rău cuiva. 3 (Îs) ~albă Practică magică prin care se invocă puteri supranaturale pentru a influența pozitiv viața unei persoane. 4-6 (Îla) De ~ Magic (4, 11,13). 7 (Rar; îlav) Ca prin ~ Deodată. 8 Procedeu sau fenomen magic Si: vrajă. 9 (Fig; cu determinări în genitiv) Putere irezistibilă de atracție, de fascinare Si: farmec. corectat(ă)

soroc [At: CORESI, EV. 284 / V: ~oacă sf, (reg) sur~ / Pl: ~oace, (rar) ~oci sm / E: slv сърокъ] 1 (Îvp) Termen. 2 (Îlav) (Pe) la ~oace Din când în când. 3 (Îal) La zile mari. 4 (Îe) A i se împlini (cuiva sau la ceva) ~ul A ajunge la sfârșitul existenței. 5 (Îae) A muri. 6 (Îe) A sfinți ~ul A respecta cu strictețe un termen de plată. 7 (Înv) Rată. 8 (Înv) Taxă. 9 (Reg) Perioadă a anului în care se coace și se strânge recolta. 10 (Reg) Recoltă culeasă. 11 (Pop) Menstruație. 12 (Îs) ~ alb Leucoree. 13 (Îvp) Dată fixată în practica creștină când se pomenesc morții. 14 Slujbă religioasă care se face la soroc (13). 15 (Înv) Loc determinat. 16 (Înv) Margine. 17 (Îvp) Rost. 18 (Pop) Soartă (1). 19 (Reg; îf suroc) Vrăjitorie. 20 (Înv) Pată pe unghii. 21 (Ban; art.) Joc popular executat de bărbați. 22 (Îe) ~ul (ăl) mare Joc popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Îs) ~ul mic Joc popular nedefinit mai îndeaproape.

MEȘTEȘUG s. n. I. 1. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe o muncă manuală calificată și desfășurată pentru a prelucra, a transforma etc. diverse materiale, meserie (1), (regional) breaslă, (învechit și regional) meșterie (1); p. gener. profesiune, ocupație, îndeletnicire, preocupare, slujbă. Andrei se întoarse întru al lui meșterșug iarăși, și cu frate-său Petru făcea vînătoare. CORESI, EV. 210. Galileanii, bărbați săraci și preaproști era. . . și le era și meșterșugul lor smerit, că a păscui amu începură. id. ib. 332. Meșterii. . . vor învăța meșterșug și pre alții. VARLAAM, C. 246. Cela ce va cumpăra un lucru carele nu iaste de meșterșugul lui, face prepus cum să fie de furat. PRAV. 67. Cela ce-ș va da fata la vreo dăscăliță muiare, pentru să o înveață carte, sau și alt meșterșug ceva. ib. 172, cf. 30, 167, 206. Fiind de meșterșug meșteri la fier. DOSOFTEI, V. S. septembrie 34^T/24, cf. ANON. CAR. Cel mai subțire al înțelepților meșterșiug iaste. CANTEMIR, IST. 81, cf. id. HR. 5, GCR I, 353/25. Doftorii cei desăvîrșiți. . . măresc lauda meșteșugului lor. ANTIM, P. 1. Viața mea iaste neguțătorească, și acest meșteșug lucrez. AETHIOPICA, 4^v/14. Meșterul. . . au lăsat la fiii săi meșterșugul lui spre moștenire (a. 1 773). GCR II, 88/6. Luca. . . au fost. . . doftor cu meșteșugul. MINEIUL (1 776), 109^r2/8, cf. KLEIN, D. 94. Nu au nice un meșterșug, ci trăiesc cu cerșitul. BUDAI-DELEANU, Ț. 96. Dă numele și meșteșugurile a 27 familii (a. 1 818). DOC. EC. 190, cf. 300, 305. Toate meșteșugurile. . . își au numirile și terminii lor. HELIADE, O. II, 197, cf. 9. Să înveți vreun meșteșug prin care să poți trăi cu cinste. DRĂGHICI, R. 5/17, cf. 101/29. Să vezi lucruri osebite, și nenumărate stări, Mulțime de meșteșuguri și fel de fel de purtări. PANN, E. I, 69/16. Sacii, frînghiile, șfara și alte lucruri trebuitoare în gospodărie, meșteșuguri și corăbierie. I. IONESCU, C. 75/16, cf. BĂRAC, T. 57/3. Științi și meșteșuguri. . . Nefiind atunci în lume, ci a firei legi. CONACHI, P. 296, cf. 285, 299, GHICA, S. 554. Care meșteșug subțire nu e migălos – și, prin urmare, greu? CARAGIALE, O. VII, 299. Mai degrabă învață un meșteșug sau oploșește-te într-o slujbă. C. PETRESCU, C. V. 121, cf. 304. Trei meșteșuguri ale singuraticilor: vînatul și pescuitul cu undița, ori șahul, ori lectura. SADOVEANU, E. 43, cf. id. O. IX, 138. Meșteșugul nostru este cel mai delicat. ARGHEZI, J. 21, cf. id. P. T. 168. Muzica e un meșteșug ca oricare altul și, ca atare, onorabil. CĂLINESCU, S. 705, cf. PAS, Z. I, 179, 252. Să vii, Să iai faptul Și strigarea. . . Din livadea mea Și din viia mea Și din meșteșugul meu Și din negustoria mea. TEODORESCU, P. O. 375, cf. ALR I 1 678. Meșteșugul (la om) este brățară de aur. ROMÂNUL GLUMEȚ, 6, cf. GCR II, 373, ZANNE, P. V, 417, PAMFILE, j. II, 154. Meșteșugul la om, liman de norocire. ZANNE, P. VIII, 322. ◊ (Cu determinări care indică profesiunea) Meșterșugui păscăriei. CORESI, EV. 331. Meșteșugul lăutăriei, a cobzăriei (a. 1 785). URICARIUL, I, 322. Meșteșugul zugrăviei (a. 1 800). GCR II, 179/2. Meșteșugul neguțitoriei. BELDIMAN, N. P. I, 181/11. Tînărul. . . să îndeletnicește la meșteșugul cel frumos al picturii. CR (1830), 324²/18. Meșteșugul zidăriei, dulgheriei, tîmplăriei, cizmăriei. GHICA, S. 554. ◊ (Urmat de determinări formează, împreună cu acestea, nume de profesiuni, de îndeletniciri) Meșterșugui doftoriei. DOSOFTEI, V. S. septembrie 7^r/3. Porunci ale meșteșugului doftoresc. ANTIM, p. 1. Academia crăiască a meșteșugului zograficesc. GOLESCU, Î. 122, cf. 121. Se-apucă de meșteșugul fermecătoresc, și în scurtă vreme îl învăță. GORJAN, H. I, 31/14. Îl dete la cel mai meșter vraci de învăță și meșteșugul leacurilor. ISPIRESCU, L. 366. Meșteșugul tipograficesc. V. MOLIN, V. T. Începu a-mi vorbi despre meșteșugul vînătoresc. SADOVEANU, O. VII, 310. Colibele oamenilor care se îndeletnicesc cu meșteșugul pămîntului. id. O. IX, 164. ♦ Treabă, muncă, lucru (efectuat în cadrul unei profesiuni). Au făcut o urmare foarte trudnică la meșteșugul ce începusă. BELDIMAN, N. P. I, 84/21. Am o bardă și-o secure, Mă dusei cu ea-n pădure, M-apucai de meșteșug Și-mi făcui coarne la plug. ANT. LIT. POP. I, 221. Pe cea baltă lată, Mazere vărsată, Șearpe încovrigit, Cui de fier bătut, Meșteșug de om, Poruncă de domn (Moara). GOROVEI, C. 231. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă (considerate ca discipline). Leageaiaste un meșterșug vestit tuturor lucrurilor celor bune. EUSTRATIE, PRAV. 16/8. [Logica] iaste meșteșug, care dă regule cu deslușire. . . de a judeca drept (a. 1 826). GCR II, 253/27. Arhitectonica . . . , musica, zugrăvia și în scurt toate célelante meșteșuguri. DRĂGHICI, R. 217/20, cf. NEGRUZZI, S. I, 77. L-a fost trimis cu cheltuială în străinătăți, să se desăvîrșeascâ-n școlile înalte la meșteșugul cîntării. CARAGIALE, O. IV, 159. La începuturile poeziei noastre. . . meșteșugul versificației era încă plâpînd. SADOVEANU, E. 225. ◊ (Învechit) Meșteșugul războaielor = arta militară, v. a r t ă. Marco Lucul, neștiind nice un meșterșug a războaielor, fără numai dentru singura cetială. . . a istoriilor, așea de mare hatman a romanilor au eșit. N. COSTIN, L. 37. ♦ Stil (artistic). Au îmbiat pren toate mănăstirile împăratul, de le-u vădzut, și din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golîe, dzicînd că are 3 feliuri de meșterșuguri; leșesc, grecesc și moschicesc. NECULCE, L. 226. Templul nalt. . . Prin al soarelui praf de-aur schinteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug, MACEDONSKI, O. I, 103.Talent, pricepere, iscusință, îndemînare, ingeniozitate, abilitate, dibăcie. Pre ucenicii cu meșterșugu-i trase. Că vru să facă pre ei vînători de oameni. CORESI, EV. 331, cf. 375. I-au biruit Ștefan Vodă, nu așa cu vetejia, cum cu meșterșugul. URECHE, ap. GCR I, 71/12. Va grăi cătră altul cuvinte sprănțare cu meșterșug spre alt obraz, ca să nu să priceapă că-ș rîde. PRAV. 223, cf. 109, 267, GCR I, 123/19. Cu meșterșug au scris la Poartă, ca să-i de voie să facă a să agiunge cu moscalii. NECULCE, L. 209, cf. CANTEMIR, HR. 6,121. Sulțer despre meșteșugul criticei nu e lăudat. MAIOR, IST. 190/8. Deacă aș fi eu . . . un poet de frunte cum au fost Omer, v-aș ținea mai mult întru așteptare și pre-lățînd povestea cu meșterșug. BUDAI-DELEANU, Ț. 274. Cu cît meșteșug albina pe cîmpii alergătoare Se vede din zori de ziuă comorilor strîngătoare ! CONACHI, P. 269, cf. 284, 300. Am mai însărcinat pe Bolliac. . . să-i zică cu meșteșug mare, că noi l-am numi bucuros de domn. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 343. Puse un clopot mare în vîrful muntelui, cu meșteșug, și cînd bătea vîntul, el să trăgea singur. ALEXANDRIA, 131/2. Viața-i un stos de la început pân-la sfîrșit. . . Tot meșteșugul îi să pontarisești la vreme. ALECSANDRI, T. I, 118. Erau rînduite cu meșteșug tot felul de arme. ISPIRESCU, L. 21, cf. 22. Schimbai cu meșteșug firul vorbii. HOGAȘ, DR. I, 292. Are moș Căliman, starostele, un meșteșug de zvîrle o scurtătură de băț de corn. . . încît pălește iepurele de la douăzeci de pași. SADOVEANU, J. 21, cf. id. O. X, 393, XI, 300, id. E. 112. Părul lung și creț . . . și-l prinsese cu un nemaivăzut meșteșug. STANCU, R. A. III, 337. Meșteșugul cum știu a-și înjgheba nunta mi-a căzut tronc. ȘEZ. III, 183, cf. V, 141. Ariciul cu meșteșug se prinde și vrabia cu mei. ZANNE, P. I, 316. Nu e meșteșug a găti mîncare, ci e meșteșug a o potrivi din sare. id. ib. IV, 105. ◊ E x p r. Adus din meșteșug v. a d u s. ♦ Măiestrie, artă (cu care este realizată o lucrare, un obiect). Să asamănă . . . pietrilor celor cioplite cu meșterșug. N. TEST. (1 648), 158^v/15. Cazaniile sau didahiile lui Ilie Miniiat. . . care sînt împodobite . . . cu meșteșug ritoricesc (a. 1 742). GCR II, 30/28. Cei ce au vrut să scrie istorii. . . și-au împodobit condeiul cu înfrumusețate alcătuiri, strălucite și de forme ritoricești și de meșteșuguri gramaticești. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Respectați pe cititorul. Simpli cu meșteșug fiți, Înalți și fără trufie, plăcuți și nedresuiți. HELIADE, O. I, 120. Mare minune ar fi să mai compun ceva pînă la iarnă, căci uit cu totul meșteșugul de-a face versuri. ALECSANDRI, S. 73, cf. PETICĂ, O. 405. Cum se vede, alegerea ideii poetice nu este o simplă problemă de meșteșug, de compoziție. CONTEMP. 1 953, nr. 349, 3/3. La Sadoveanu meșteșugul apare de la primele povestiri; nu găsești în ele nici o șovăială stilistică. V. ROM. octombrie 1955, 33. ♦ (Rar) Acțiune realizată cu deosebită iscusință, măiestrie. De mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșea logofătul. . . Acel taler îl punea pe limbă și-l înghițea numaidecît. După ce-l mistuia în sine, îl chema cu degetul. SADOVEANU, O. XVIII, 529. Un cîne. . . umbla în două labe ca omul, găsea lucruri ascunse și le aducea la poruncă; știa să facă o mulțime de meșteșuguri de mirare. id. ib. XV, 422. 4. (Învechit și popular; mai ales în legătură cu verbe ca „a afla”, „a pricepe” sau cu echivalente ale acestora) Sens profund, t î l c; secret, taină, cauză (ascunsă), rost (al unui fenomen, al unui lucru etc.). Au scos toate adîncurile și meșterșugurile cărților, de le-au arătat la vedeare tutoror, ca să cunoascăși cei mai proști și neînvățați. EUSTRATIE, ap. gcr i, 79/11. Avraam avea dar de la Dumnezău a ști meșterșug stelilor (sec. xvm). cat. man. i, 110. Pentru această ciumă încă nu s-au aflat om se priceapă meșteșugul ei (a. 1 819). uricariul, vii, 77. Mai stă el Ivan oleacă așa... și-i și trăsnește în gînd una: Taci, că i-am dat de meșteșug, creangă, p. 321.(învechit și popular; adesea în legătură cu verbul „a face”) Acțiune (dibace, vicleană) făcută (în ascuns) în vederea atingerii unui scop, uneltire ; mijloc, sistem, procedeu, tactică (ingenioasă, vicleană). Să se îmbrace în zaoa dereptăției și împrotiva meșteșugului drăcesc să stea. coresi, ev. 513, cf. 465. Fiind acela ... omorît de meșterșiugul diavolului, varlaam, c. 142. Boiarii lui Alexandru Vodă sfătuia să încun- giure pădurea, și să hălăduiască de meșterșugurile lui Bogdan, ureche, let. i, 114/22. Văcariul de va lua bou de la plugar să-l pască și de va peri boul, să giure... cum n-au făcut el vreun meșterșug. prav. 13, cf. 172. Pre acele vremi era meșterșugul tătarilor de se făcea a dare dos, și apoi îndată se întorcea asupra celor ce-i gonea, eustratie, ap. gcr i, 235/10. Același satan feace meșterșug de s-au aprins besearica. DOSOFTEI, V. S. octombrie 87^v/20. Multe meșteșuguri diavolești au răbdat (a. 1 691). gcr i, 291/26, cf. 301/10. Dzice împăratul moschicescu că are și el 2 cumbarali de cele mare, făcute cu alt meșterșug, cu otravă. NECULCE, L. 241. Nici pe Păladi spătarul nu-l crede, fiind moldovan, să nu-i facă vrun meșterșiug. id. ib. 352. Domitian au trimis cu oștile asupra lui Decheval. . . pre un Iulian, ce vicleșugul și meșterșugurile lui Decheval au făcut, că macar că romanii să vide biruitori, însă deplin biruința nu li-au dat. CANTEMIR, HR. 79. Au umblat cu meșteșug și cu putere împărătească de i-au luat și i-au băgat în hieară. IST. Ț. R. 37, cf. 123, URICARIUL, I, 326. Mă duc cu ale mele meșteșuguri dievolești, ca să o sminte[s]c (a. 1 799). GCR II, 171/23. Să scape din ticăloșia în carea căzuse prin meșteșugul calvinilor. ȘINCAI, HR. III, 181/28, cf. 136/33, II, 208/22. Argineanu nu știa ce s-au făcut cu dînsul și socotea că cu meșterșug l-au prins turcii și l-au dezbrăcat așa în bajocură. BUDAI-DELEANU, Ț. 247. Să socotea cu ce meșteșiug ar putea sâ-ș găsească banii (cca 1830). GCR II, 257/7, cf. DRĂGHICI, R. 59/2, 142/14. Românii trecură Dunărea. . . Turcii însă le prinseră veste și, adunîndu-se în mare număr, nu ieșiră să se lovească față, ci se ascunseră de făcură meșteșug. BĂLCESCU, M. V. 239, cf. 495. O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălâi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I, 3. Știu un meșteșug să te fac blîndă. id. ib. 92. O neutralitate cu meșteșuguri. GHICA, ap. MAIORESCU, D. II, 59. Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, și c-un feli de meșteșug, prinde cucoșul. CREANGĂ, P. 64. Hoții au fel de fel de meșteșuguri ca să adoarmă cîinii cei mai sălbatici. CARAGIALE, O. I, 165, cf. DELAVRANVCEA, O. II, 327. Cîteva hîrdaie și doniți, scafe și cupe. . . alcătuite după un meșteșug cu zeci de veacuri anterior celui dintâi cîntec. SADOVEANU, O. IX, 17. S-ar putea da, cu meșteșug mecanic, apă pretutindeni. id. P. M. 11, cf. id. D. P. 49, id. M. C. 22. Zmeul însă se temea de Petrea voinicul. . . dară știa alte meșteșuguri, prin cari socotea că-l va pierde. SBIERA, P. 24, cf. GCR II, 362, ZANNE, P. VI, 631. ♦ Înșelătorie, înșelăciune, escrocherie, pungășie, fals. Cf. N. COSTIN, LET. II, 38/11. Cu acele scrisori au făcut meșterșug de au agiunsu de au fost domnu. NECULCE, L. 15. Care va cuteza a nu socoti pontul acesta, și s-ar afla c-au îndrăznit a face meșteșug, bucatele aceluia să fie toate domnești (a. 1 728). URICARIUL, I, 53, cf. IV, 3/2. De o mie ce-m. . . scrii, n-am putută cunoaște scrisoarea, și m-am temut ca să nu fie frun meștoșig [sic!] al altui cuiva (a. 1 809). IORGA, S. D. XII, 166. 6. (Învechit și popular; în practicile bazate pe superstiții) Vrăjitorie, fermecătură; magie. Vrăjitorul și cela ce sleiaște ceară. . . sau și alte meșterșuguri ce or face (a. 1 645), GCR I, 166/8. Pribagu a vrut fa [ = face] oarece meșterșuguri cu acea mînă, păntru ce c-apoi s-aprind lumnini din gietetele cele de la prunc. T. PAPAHAGI, M. 154, cf. ALR I 1 398/215, 361. II. (Învechit și popular, concretizat) Ceea ce servește unui anumit scop practic. 1. Unealtă, instrument, ustensilă; instrumentar. Au trimis tipariul cu toate meșterșugurile cîte trebuiesc. VARLAAM, ap. BV I, 140. Alte cinii (meșteșugure munt.), carele slujesc la descuiat. PRAV. 63. N-au slujit cu arme după cum e obiceiul ostașilor, nici cu alte meșteșuguri asemenea acestora. ANTIM, P. 2. Oriunde s-au întocmit fabrice de meșteșuguri cu șarturi. . . acolo au dăinuit (a. 1 823). DOC. EC. 295. Poposeau la caii de patru ani, sub șoproane, unde erau pregătite meșteșugurile de scopire. SADOVEANU, O. XIII, 276. 2. Dispozitiv, mecanism al unui obiect; parte componentă a unui obiect (care îndeplinește, de obicei, un rol activ). Au tocmit Vozia și Culburul, cu 10 părț mai buni și mai frumoasă . . .de cum au fost întîi, cu feliuri de feliuri de meșterșuguri și tabii. NECULCE, L. 348. Într-acest foișor este și un pat cu meșteșug, pe care șăzînd omul, cu repeziciune îl suie deasupra învălișului. GOLESCU, Î. 50. Această fereastră e înarmată cu felurite încuietori, clempușuri, călușuri și meșteșuguri. SADOVEANU, O. IX, 228, cf. id. M. C. 155, DENSUSIANU, Ț. H. 101. – Pl.: meșteșuguri și (învechit) meșteșugure. – Și: (învechit și regional) meșterșúg, (regional) meșteșúc (ALR I 1 678/984), meșteșíg (ib. 1678/51, 59, 61, 80, 255, 257, 273, 278, 280, 289, 295, 302, 305, 308, 315, 320, 339), meșterciúg (DB. IV, 1027), meșterșíg (ALR I 1678/333, 335), meșteșúc (ib. 1678/388), mestreșúg (ib. 1678/96), merteșúg (DENSUSIANU, Ț. H. 101), merceșúg (ALR I 1678/18, 45, 85), (suspect) meștoșig s.n. – Din magh. mesterség.

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)

MAGÍE s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care se crede că pot fi invocate anumite forțe mistice spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc.; (popular) vrăjitorie, fermecătorie. Meșteșugul maghiei foarte bine am învățat. CANTEMIR, ap. TDRG. Întru atîta învățase magia, ăt putea face din om lup sau orice feli de fiară. ȘINCAI, HR. I, 182/19. Venise să ceară ajutoriul magiei, spre a se ușura de torturele amorului ce simțea. FILIMON, O. II, 280. Rămîne nălucă în zarea pustiei Regina trufașă, regina magiei, Frumoasa lui, Meka. MACEDONSKI, O. I, 147. Magia și fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. SADOVEANU, O. XII, 12. Magia e începutul științei, o știință imaginativă și naivă. RALEA, S. T. I, 27. ◊ Magie neagră = practică magică în care se invocă puterea demonilor. Patriarh al magiei negre, aruncînd, din cînd în cînd, pe masă, un pumnal, el istorisea. .. despre viața sa. BACOVIA, O. 237. Renașterea arată un interes profund pentru magia neagră, fiindcă ea vedea în demon un geniu cosmic. CĂLINESCU, I. 164. Magie albă = arta de a produce prin mijloace naturale (bazate pe fenomene fizice, chimice, fiziologice, psihologice etc.) efecte care par supranaturale sau miraculoase. V. iluzionism, prestidigitație. ◊ Loc. adj. De magie = magic. V. f e e r i c. Poetul se exprimă în limba sa. Într-o limbă de magie, care îngeri o vorbesc; Oamenii de ea se-ncîntă. BOLLIAC, O. 114. Și-am făcut din tine-un înger, blînd ca ziua de magie, Cînd în viața pustiită rîde-o rază de noroc. EMINESCU, O. I, 29. ◊ E x p r. (Rar) Ca prin magie = deodată, pe neașteptate, ca prin farmec, ca prin minune. Cerul se lumină ca prin magie. FILIMON, O. II, 32. 2. Procedeu sau fenomen magic; vrajă, încîntare. O poezie bine alcătuită... lucrează ca o maghie ori în ce suflet (a. 1827). BV III, 548. Clădiri de visuri nalte, magie triumfală, Au fost de-ajuns o clipă, ca totul să se darme! ALECSANDRI, P. III, 99. Seara se coborîse prin aer, cu lumini bălaie, cu magii fantastice dulci, ca un văl de aur. F (1869), 42. Palatul plutea în magie Aurie. EMINESCU, O. IV, 97. Sufletul meu este rază, cîntec și magie! Și colorile din juru-mi, nimb al cerului divin. MACEDONSKI, O. I, 163, cf. 162. Oare pentru ce, mai mult, acest suspin. .. Că totul, poate, e-o repede magie. BACOVIA, O. 185. 3. F i g. (De obicei cu determinări în genitiv) Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Magia nopții este sfîntă..., Matrozii melancolic cîntă. MACEDONSKI, O. I, 153, cf. 27. Petale mor sub pași strivite... Dar alte flori vin sâ-nfloreascâ Peste cărare, din magia Cuvintelor ce ne dezmiardă. DENSUȘIANU, L. A. 10. – Pl.: (2, rar) magii. – Și: (învechit) maghie s. f. – Din fr. magie. – Maghie < gr. μαγεία.

magie s.f. I 1 magism. În magie practicile ezoterice joacă un rol esențial. 2 (în credințe și superstiții) descântec, farmec, sortilegiu, vrajă, vrăjitorie, <rar> descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. și pop.> descântătură, <pop. și fam.> farmazonie, <pop.> borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut¹, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, solomonire, trimis², <înv. și reg.> măiestrie, vrăjitură, <reg.> băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă², vrăjărie, vrăjeală, vrăjit¹, <înv.> fărmăcitură, fermecăciune, nălucință, vâlhovnicie, vâlșebnicie, vrăjie, <ieșit din uz> grații (v. grație). Țiganca i-a făcut o magie de deochi. 3 magie albă = teurgie. În magia albă se produc efecte miraculoase prin mijloace naturale, bazate pe fenomene fizice, fiziologice sau psihice, pentru a face bine. II fig. (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinație, încântare, <fig.> poezie, vrajă, <fig.; înv.> taină, vrăjie. Învăluit de magia melodiei, nu a auzit telefonul.

vrăjitorie sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~ii / E: vrăjitor + -ie] 1 Vrajă (1). 2 Magie. 3 (Pop) Farmec (2). 4 (Pop) Descântec (1). 5 (Atp) Capacitate de a face rău sau de a vindeca prin intermediul procedeelor și al ritualurilor magice, proprie unui individ dintr-o comunitate.

boboană (boboane), s. f. – Vrajă, vrăjitorie, farmece. Sl. babuni „superstiție” (Miklosich, Lexicon, 10), de unde derivă și mag. babona. După DAR, direct din mag. Se folosește în Trans. și Mold. – Der. boboni, vb. (a face farmece). Cf. bazaconie.

VRAJĂ, vrăji, s. f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. Și ca-ntr-o vrajă fusul se-nvîrte și suspină. IOSIF, PATR. 12. Intrăm într-o pădure mare și frumoasă... Ne adîncim în ea ca într-o lume tăinuită plină de vrăji. VLAHUȚĂ, O. A. 412. ◊ Expr. A face vrăji = a folosi mijloace magice pentru a influența și a răsturna ordinea firească a lucrurilor. ♦ Descîntec. Într-o vrajă de dragoste mai mare, rugăciunea... este următoarea. PAMFILE, CER. 185. Iată acum și o vrajă: Eu, focule, te-nvălesc Dară tu... te fă laur, Balaur. MARIAN, NU. 24. ◊ Fig. Cînd torsul s-aude l-al vrăjilor caier, Argint e pe ape și aur în aer. EMINESCU, O. I 37. 2. Atmosferă de încîntare, de farmec. Făt-Fiumos ți-ar spune lucruri mai frumoase, mai ușoare. Vorba lui ar fi mai dulce... el ar ști să te-nfășoare într-o vrajă de visare, într-un cînt adormitor! EFTIMIU, Î. 44. Cîteva clipe ne-am oprit din lucru tresărind în vraja dangătelor care înfiorau liniștea solemnă a golfului. BART, S. M. 57. Din adîncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cînt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot. CERNA, P. 12. ◊ (Poetic) În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alătur Și țin cu noaptea strajă. COȘBUC, P. II 185. ♦ Calitatea, puterea de a încînta, de a captiva, de a fermeca. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă,- Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. ◊ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încîntă. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi, Unde-izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. EMINESCU, O. I 66. – Pl. și: vraje (COȘBUC, P. I 149, TEODORESCU, P. P. 385).

MÎNDRU, -Ă adj., subst. I. Adj. 1. (Învechit; despre oameni) înțelept; priceput, isteț; capabil. Aceasta Domnului dați? Aceștia oameri neburi și nu mîndri (î n ț ă l e p t D)? PSALT. 313. Fiți, mîndri. . . ca șerpii. CORESI, ap. DHLR II, 457. Mîndri simt a fac[e] rău, iar a face bine simt neștiutori (a. 1600-1650). GCR I, 141/27. ◊ (Substantivat) Lucrul mic a samă a nu se băga, sau a mîndrilor sau a nebunilor lucru iaste. CANTEMIR, IST. 146. ♦ (Substantivat, m.) Învățat, filozof; mag² (1). Unde-s mîndrii, unde-s cărtularii, unde-s înțelepții lumiei aceștiia ? CORESI, L. 285/3. Chiemă înlăuntru toți vrăjitorii Eghipetului și toți măndrii și spuse lor visurile sale. PALIA (1581),166/2. Mîndrii de la răsărit veniră în Erosalim. N. TEST. (1648), 4^r/8. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțumit, satisfăcut, încîntat, fericit; care are un sentiment de demnitate, de Încredere in calitățile proprii, demn. Cu ce bucurie mîndră mă plimbam în mijlocul mărețului lăcaș, MARCOVICI, C. 15/18. Ce mai veste- poveste, Dinule? întrebă vătaful, mîndru de pozițiunea sa. FILIMON, O. I, 128. A murit cum trebuie să dorească a muri tot românul care se simte mîndru de numele lui ! ALECSANDRI, T. II, 20. Era prea mîndru ca să se plîngă de asta. CARAGIALE, O. III, 28. Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, L. 21. D-aproape am văzut-o [moartea] mai mult decît oricine, Ca s-o afrunt, tot mîndru ș-acuma voi putea. MACEDONSKI, O. I, 251. Și cîntă legănîndu-și capul Cobzarul, mîndru cerșetor. IOSIF, PATR. 23. Domnica înțelegea că Pantelimon face toate de dragul ei, se simțea mîndră. REBREANU, R. I, 130. Acolo unde era o cucoană mai frumoasă, domnii zvîrleau mai multe flori, iar ea rîdea mîndră. PAS, Z. I, 238. ♦ Care este pe măsura calităților cuiva, demn de cineva. Mă lăsară-n pace, Ca să cînt în lume, Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume. EMINESCU, O. I, 9.Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, trufaș, înglmfat. Mîndria lui certase Dumnedzău cu stricăciune, căci era mîndru. VARLAAM, C. 328. Nu era mîndru, nici făce cheltuială țării. NECULCE, L. 94. Rușinează-te, om mîndru. CONACHI, P. 272. Unii mîndri și-ngîmfați Ca beșici cu vînt umflați ! ALECSANDRI, T. I, 95. Pe cei slugarnici, mîndri și luxoși îi arăta cu degetul. CREANGĂ, A. 136. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale ? COȘBUC, B. 12. Nu fi mîndru, c-o să-ți pară rău. GALACTION, O. 183. Să tine mai mîndră. ALR II 3 702/172, cf. 3 702/141, 3 722/157, 192, 235. ◊ (Substantivat) Ca un mîndru iarăș în deșert mă laud. CORESI, EV. 4. Să nu-și mai rădice mândrul și sîmățul Glătejul în fală. DOSOFTEI, PS. 35/5. Și pre norodul cel sărac vei mîntui și ochii mîndrilor vei smeri. BIBLIA (1688), 238²/18. Aceste bîrfește mîndrul. CONACHI, P. 265. Nu. . . te mîndri, căci mândrului îi stă Dumnezeu împotrivă. NEGRUZZI, S. I, 250. Cînd mîndrul ajunge domn, pămîntul să cutremură. ZANNE, P. VIII, 391. Mîndrul povață nicicum primește. id. ib. 393. ♦ (Învechit, rar) Pretențios, mofturos. Am un gust deosebit Sînt cam mîndru la iubit. PANN, E. V, 135/5. 4. (Învechit și popular). Frumos, strălucitor, splendid, minunat (ca aspect, înfățișare). Are înlăuntru curți împărătești foarte mândre și frumoase. FL. D. (1680), 49^v/13. El nu rîvnește niciodată mîndrelor îmbrăcăminți a spaniolului, IST. AM. 63^v/3. Radul Vodă au dăruit pe Basta cu o șa și cu sărsamuri de un cal foarte mîndre. ȘINCAI, HR. II, 303/36, cf. I, 15/35. O scoarță purpurie în late vergi florate . . . [Cu] mîndri ciucuri. HELIADE, O. I, 220. O țeară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, M. V. 307. Folosindu-mă de mîndrul timp, m-am coborît împreună cu dragomanul cancelariei noastre la țărmul numit Cornul de Aur (a. 1859). URICARIUL, V, 170/10. Dragoș mîndru ca un soare A plecat la vînătoare. ALECSANDRI, P. II, 89, cf. I 9.,Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I, 96. Îmbrăcați. . . cu bondițe mîndre. CREANGĂ, A. 75. Dragi-mi erau. . . mîndrele dealuri de după cari-mi zîmbeau zorile. id. ib. 117. Își alese . . . hainele cele mai mîndre și mai bogate. ISPIRESCU, L. 13, cf. 6, 17. Ce mîndru-i satu-n care doarme Copilăria mea-ngropată. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșita-n cale ales alai. COȘBUC, B. 19. Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi odinioară. IOSIF, P. 29. Multe povești mîndre și frumoase mi-au spus mie părinții și moșii mei. ȘEZ. XII, 102. O mîndră epopee e viața. DENSUSIANU, L. A. 111. Soțul meu, flăcău mîndru și voinic. SADOVEANU, B. 89. Rodico, să-mi vorbești De cerul țării mele, de mîndrele ogoare. EFTIMIU, Î. 166. Cînd a pornit rădvanul cu mireasa (mîndră între celelalte fete. . .), vioara lui Mură a trecut prin toți ca fiorii patimei și ai morții. GALACTION, O. 74. Adormirăm fericiți, luînd cu noi împărăția viselor mîndre. BRĂESCU, A. 79. Îi cumpăram cu bani scumpi un rînd de haine de cele mîndre, domnești. V. ROM. februarie 1957, 109. Avea cupeul cel mai frumos, caii cei mai mîndri. PAS, Z. I, 224. Să le spui curat Că m-am însurat C-o mîndră crăiasă, A lumei mireasă. ALECSANDRI, P. P. 2. Mîndră-i lumea cu feciori Ca grădina cu bujori. JARNIK-BÎRSEANU, D. 400, cf. 150, 412. S-au dat peste cap de s-au făcut un păun mîndru-mîndru și au zburat în ogradă. SBIERA, P. 33. Scoală-te și-mi ieși afară Și te primblă prin ogradă Să crească mîndră otavă. MARIAN, Î. 128. A înflorit mărul acela într-o primăveară . . . nu vedeai tu crăngi, nu frunză, ci numai flori mîndre. RETEGANUL, P. IV, 69. Am giucat pi cei mai hîdă, C-o fost cu cămeșa mîndră. MAT. FOLK. 1437, cf. 1463. Fata era drăgălașă și mîndră, cum a zis cel din poveste, ruptă din soare. MERA, L. B. 85. Pe-atîta cunosc că-i vară, Pe creangă de lozișoară Și pe-o mîndră păpădie care crește la cîmpie. BUD, P. P. 47. Mlndru-i codru și-mpenat. GR. S. VI, 239. Păr des și mîndru. ALRM I/I h 99. Casa mea ie tot așa de mîndră ca ș-a ta. ALR I 248/56, cf. 16/35, 266, 248/63, 65, 129, 257, 266,. 280, 347, 359, 361, 554, 591. Calu aista-i mîndru. ALR I 255/214, cf. ALR II 2 959/102, A I 22, II 12. Ce-i mîndru la sat Și bun de mîncat (Grîul). GOROVEI, C. 180. ◊ (Substantivat) Acasă sînteți, mîndrii mamii? CAMILAR, N. II, 131. ◊ (Adverbial) îmbracă. . . mîndru pe copilă. IST. AM. 90^v/8. Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I, 83. Brizeis cea mîndru cu brîul încinsă. MURNU, I. 16. cf. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 78. Mîndru șuieră Ion Cu coatele pe oblon. BUD, P. P. 30. S-o lăut mîndru. ALR I 16/278. Mîndru-i pieptănat. ib. 16/337. S-o copt mîndru. ALR II 4 008/365. ◊ C o m p u s: mîndra-nopții = barba-împăratului (Mirabilis Jalapa). Cf. BARCIANU. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; regional) Ielele (Mihăileni-Miercurea Ciuc). ALR II 4232/574. ♦ Falnic, semeț. Copaci nalți și mîndri. CONACHI, P. 102. Mîndru vultur ce-n văzduh se cumpănește. ALEXANDRESCU, M. 22. (Trăsnetul) un șir de copaci mîndri îi mistuie sub el. MACEDONSKI, O. I, 252. Acolo veghea un om sur cu frunte mîndră și ochi adînci. TEODOREANU, M. U. 76. ♦ (Regional) Elegant, fercheș (Voiniceni-Tîrgu Mureș). ALR II 3 266/235. II. Subst. 1. S. m. și f. (Popular) Persoană pentru care altă persoană de sex opus simte o afecțiune deosebită, iubire. V. d r a g, i u b i t, i b o v n i c, a m a n t. Eu pe mîndru-ți l-oi aduce. ALECSANDRI, P. I, 11. Miron. . . se oprește Și cu durere-n suflet pe mîndră lui privește. NEGRUZZI, S. II, 132. La mijlocul nucului Scrisu-i dorul mîndrului. F (1889), 31. Le tocise [cizmele] umblînd după mîndre. SADOVEANU, M. 43. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24. Turturică dragă mie, Spune-i mîndrului să vie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 121, cf. 182. Badea. . . Cîți bani a avut Cu mîndrele i-a băut. MARIAN, SA. 17, cf. 77. Măcar lupii să mă mînce, Tot la mîndră mea m-oi duce. HODOȘ, P. P. 43. Eu, mîndruț, te-oi blestema. . . Pentru-o mîndră ce-ai iubit, Că te-ai dus și n-ai venit. BUD, P. P. 6. Mîndră be și chiulește, Mîndru tace și plătește ( = unul petrece pe socoteala celuilalt). Cf. ZANNE, P. III, 452. 2. S. f. sg. (art.) (Regional) Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri. Cf. VARONE, D. 113, VI 98, I. CR. I, 155. – Pl.: mîndri, -e. – Din v. sl. мѧдръ.

vrajă s.f. 1 Ansamblu de procedee, formule, gesturi etc. prin care (se crede că) sînt invocate anumite spirite (rele) pentru a produce miracole; practica acestor procedee, formule, gesturi etc.; transformare miraculoasă a cuiva sau a ceva în urma unui astfel de fenomen; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjire, vrăjitorie, (înv., pop.) vrăjitură, (pop.) vrăjeală. Se ducea în turburea împărăție a umbrelor, de unde venise pe pămînt, momită de vrăjile babei (EMIN.). ◊ Loc.adj. De vrajă = magic. Bogățiile sînt, dar se află sub farmec; trebuie să găsim cuvîntul de vrajă ca ele să se deschidă (SADOV.). ◊ Loc.vb. A face vrăji = a vrăji. A rupe vraja = a) a anula efectele unor practici magice; b) a întrerupe o situație plăcută, o stare sufletească euforică. ◊ Fig. A fost o vrajă și un trăsnet; într-un ceas s-au contopit două destine (ARGH.). 2 Farmec, descîntec. Ea șopti o vrajă dulce și... el se prefăcu într-o floare (EMIN.). 3 Fig. Însușirea, puterea de a fermeca, de a captiva, de a fascina. Femeia aceasta avea... o vrajă delaolaltă senzuală și mistică (PHIL.). 4 Atmosferă de încîntare, de farmec, de atracție. Dragostea este vrajă și beție, iar inteligența omului ca și judecata nu au ce căuta în dragoste (CA. PETR.). ◊ Loc.adj. În vrajă = care este vrăjit, care încîntă. Izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi (EMIN.). 5 Fig. (fam.) Înșelătorie, minciună. Nu-mi umbla cu vrăji. • pl. vrăji. /<sl. veche вража.

cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.

VRĂJITORIE. Subst. Vrăjitorie, vrajă, vrăjire (rar), vrăjitură (pop.), boscoană (reg.), farmazonie (pop.), maleficiu (livr.), farmec, fermecare, fermecătorie (pop.), solomonie (pop.), solomonire (pop.), descîntec, descîntătură, descîntat, obroceală, șișcărie (reg.); magie, exorcism, taumaturgie. Fermecătură. Sortilegiu. Vrăjitor, vraci (pop.), solomonar (pop.), farmazon (pop.), fermecător, descîntător; mag, magician, exorcist, taumaturg. Vrăjitoare, vrăjitoreasă, vrăciță (înv. și arh.), farmazoană (pop.), fermecătoare, descîntătoare, baborniță, meștereasă (rar), meșteriță (pop.), năzdrăvană, șișcă (reg.), vidmă (reg.), zîrnoaică (reg.); magiciană. Adj. Vrăjit, fermecat. Vrăjitor, fermecător (pop.), descîntător. Vrăjitoresc, de vrăjitor; magic, exorcist. Vb. A face vrăji, a vrăji, a lega, a bosconi (reg.), a fermeca, a face farmece, a pune cuiva ulcica, a-i face cuiva cu ulcica, a solomoni (pop.), a descînta, a obroci. V. prezicerea viitorului.

MĂIESTRÍE¹ s. f. 1. (Învechit) Știință ascunsă, taină ; calitatea de a pătrunde tainele, har (divin). Deșchidzu în pildă rrostul mieu, vestescu măestria (ciumiliturile PSALT. t a i n e l e B 1 938) dentăiu. PSALT. HUR. 65^r/16. Pleca-voiu în prici ureachiia mea, deșchidzu în psăltire măestriile (găcitoarea BIBLIA 1688, 397¹/14, învățătura mea de taină B 1 938, 576) mele. PSALT. 93, cf. CORESI, PS. 207/1. Și mie, nu întru măiestriia carea iaste întru mine. . . taina aceasta s-au descoperit, ce pen[tru] ca să să arate împăratului tîlcuirea. BIBLIA (1688), 573¹/58. 2. P. g e n e r. Știință, înțelepciune. Nu e într-ănși măestrie (ȘTIINȚĂ D). Nu cugetară să înțeleagă. PSALT. 316, cf. CORESI, PS. 415/11. 3. Vrăjitorie, farmec. Și-l găsiră la un puț niște ovreai neguțători și-l cunoscură cu ale lor măestrii că va fi împărat. MOXA, 379/22. Știe farmeci ticălosul, ori vro altă măiestrie. CONTEMPORANUL, III, 887. Isprăvind vrăjitoarea măiestriile ei, zise. ap. DDRF. 4. Pricepere deosebită, talent, artă, iscusință, dibăcie ; p. e x t. procedeu, îndeletnicire, profesie, domeniu de activitate care cere o astfel de pricepere. [Retorica] pentru aceaia să zice meșteșug și măiestrie pentru că dă acest feliu de povățuiri care oricine le păzeaște îi iaste cu neputință a greși întru cuvîntare. MOLNAR, RET. 13/5. Mai vechie e firea decît măestria. MAIOR, IST. 272/7. Ceale ce nu se pot cu putearea și virtutea. . . birui, măestria și istețimea lesne le aduce spre acest sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 7/22. Să-și urmeze neguțitoria și să se îndeletnicească fieștecarele cu cinste și cu pace în măiestria sa. AR (1829), 66²/37. Iconomiia cea muncitoare și agonisitoare de toată roada pămîntului, de toată materiia măestriilor și de tot lucru meșteșugurilor. PISCUPESCU, O. 23/1. Cercarea oamenilor din veac în veac făcu să înainteze meșteșugurile și măiestriile. MARCOVICI, D. 224/23. Eu voiu arăta voao un meșteșug, o măiestrie că eu poci juca pre fune. BĂRAC, t. 17/24, cf. CONACHI, P. 299. Cerea cezarului Domețian să-i trimită meșteri iscusiți în orice măestrii. NEGRUZZI, S. I, 200. Toate aceste danțuri etnografice deteră prilej pe rînd oaspeților noștri de a-și arăta măiestria. FILIMON, O. I, 197, cf. 126. Hoțul care a tulburat o țeară prin iscusința, măiestria și istețimea lui. . . se află în mijlocul domniei voastre. ISPIRESCU, L. 378. Intriga dramei e condusă cu măiestrie. GHEREA, ST. CR. II, 46, cf. 210, I, 338. Povestește-mi de bărbatul Viteaz și iscusit,care. . . cu măiestria lui făcuse Pustiu din Troia, strașnica cetate. MURNU, O. 1 .La prestigiul săniei. . . se adăugase măiestria de conducător a lui Duțu. C. PETRESCU, A. 451. Ion bucătarul. . . cînta din drîmbă cu măiestrie. BRĂESCU, V. 21, cf. id. A. 52. Eminescu valorifică cu măiestrie nemaiîntîlnită virtualitățile estetice ale limbii române. ROSETTI, S. L. 54. Toate mașinile, aparatele. . . dau imaginea măiestriei și a forței creatoare a muncitorilor. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 390, cf. nr. 2 384, 2 385, 2398. Măiestria pictorului se manifestă atunci cînd începe să studieze cu atenție și aprofundat viața. CONTEMP. 1953, nr. 332, 4/5. Nu există măiestrie artistică independentă de viață. ib. nr. 340, 4/3, cf. 4/4. Munca educativă, poate mai mult decît cea de instruire, pretinde măiestrie pedagogică. ib. 1961, nr. 782, 2/4. În suita acestor articole nu vom găsi aprecieri asupra măiestriei artistice a scriitorului, asupra valorii sale literare. V. ROM. septembrie 1 954, 145, cf. L. ROM. 1959, nr. 4, 7. Vorbește adesea de măiestria tehnică. RALEA, S. T. III, 205. Fusese furat de măiestria sa în muncă, de siguranța cu care stăpînea motorul. MIHALE, O. 169. Îl dete la dascăl de învăță toate măiestriile lumești. FUNDESCU, L. P. 29, cf. ALR I 1678/63. ◊ (Glumeț) Pentru asta întrebuința două măiestrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea, ori o mamă de bătaie. SADOVEANU, O. X, 517. ◊ (Urmat de determinări în genitiv care indică domeniul în care își exercită cineva iscusința) Bărbat foarte iscusit în măestria războiului și pricepui. MAIOR, IST. 3/5. Nu pot sfîrși această foarte mică arătare despre măiestria vinului, decît a arăta și izvoarele de unde s-ar putea adăpa vierii noștri. I. IONESCU, C. 206/23. ◊ L o c. adj. Cu măiestrie = priceput, abil, indemînatic. Strînse el ostași mulțime, Tot voinici de călărime Și ageri, cu măiestrie La arc și vînătorie. TEODORESCU, P. P. 170. ♦ Artă, pricepere cu care este realizată o lucrare. Ce ordine, măiestrie, armonie în lucrare. EMINESCU,. N. 104. Dacă ajunseră la palaturile celor nouă zmei, se minună împăratul de măiestria lor. ISPIRESCU, ap. TDRG. Vom căuta. . . ce lucrări anume s-au produs și gradul lor de măiestrie. CONV. LIT. IX, 10. Măiestria realistă a romanului cucerește pe cititor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2830. 5. (învechit și popular, concretizat; de obicei la pl.) Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție ; unealtă, instrument, mecanism, aparat ingenios. Aflară niște măestrii, ale lui Arhimid Rimleanul de ijderăse cînd bătea rimleanii de mult pre siracuzi. MOXA, 375/28. De la crai străini de la nime nice un ajutor nu i-au venit; mai mult de la holandezi cîteva corăbii cu platoșe și cu alte măestrii de oaste. M. COSTIN, LET. I, 245/21. L-adusără la dînsul legat, dzăcînd acolo de față toate ciniile și măestriile ceale de munci. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19^r/27, cf. noiembrie 147^r/7, decembrie 232^v/22. Avea măestrii multe. . . de săpat muntele acela. N. COSTIN, L. 497. Strîngînd oaste și mojicii cu sape și cu hîrlețe și cu alte măestrii. id. let. ii, 101/19, cf. 121/6. Aflară pre vrăjmași puind scările la ziduri și măestriile ceale de stricăciunea cetății. MINEIUL (1 776), 161^vl/30, cf. 168^vl/29. Sînt un fealiu de măestrii de sămînță care sînt făcute în chipul unui coperămînt de cară cu perdeli de lemn împrejur care pot să să deschiză sau să să rădice. COD. SILV. 26. Cheltuielele trebuincioase întru simbriele profesorilor, cumpăratul cărților, a măiestriilor. . . și a altor neaparate întîmpinări (a. 1 828). URICARIUL, VII, 176. Era la ostrovul Dolfionului măiestrii făcute de lemn pre o roată. ALEXANDRIA, 16/23, cf. 141/9. Adesea se întîmplă că popoarele puțin civilizate. . . să aibă obiecte și măiestrii păstrate din vechime. ODOBESCU, S. II, 107. Dintre foarte multele meșteșuguri și măiestrii de prins pește însemnăm: a) năvodul. . . plasa. PAMFILE, I. C. 66. Vra să zică, bade Pricop, mai cercați pește și cu alte măistrii. . . ba niște vîrșe, ba niște coșuri, ba niște cotețe. SADOVEANU, O. IX, 430, cf. X, 394, id. O. L. 72. ♦ P. g e n e r. Lucru executat de cineva. Oricine va voi a face din nou sau a priface binale, tocmala cu meșterii lucrători, dar și plata măiestriei să urmeze prin știrea d-sale vel vornicu (a. 1813). URICARIUL, I, 199. ♦ Ș p e c. Cursă de prins animale. Va întinde nește măestrii (curse munt.) la vreo vie sau la vreun pomăt sau la altceva pentru să prindzâ pre carii strică roade. PRAV. 18. Vinâtorii măestrii spre vînarea fililor punea. CANTEMIR, IST. 130, cf. 240. 6. (Învechit, mai ales la pl.) Uneltire, mașinație, truc, tertip. Bărbăteaște, împotrivă să stămu mâestriilor ce vin de la începătoriul de rău, dracul. CORESI, EV. 239. Simțirile sufletului. . . iscusindu-se... și prin măestriile și prin vrăjmășiile și prin încunjurările ceale de multe chipuri și prin pînditurile răotății (a. 1775). GCR II, 108/20. Nu voiu înceta a face tot fealiul de măestrii asupra ta. MINEIUL (1 776), 29^v2/20, cf. 62^r1/25, 94^v2/2. Pururea gîndul morții în inima voastră ca o armă puternică asupra diavolului și asupra mâestriilor lui să-l țineți. MAIOR, P. 34/3. Văzu pe episcopul său. . . fără nici o culpă vădită luat la goană, alungat prin măiestrii machiavelice din patria și din scaunul său. BARIȚIU, P. A. I, 442, cf. III, 18. În stînga, departe e rîul cel mare Prin care o mamă să taie de fii, Ma nu din reințâ seau neascultare Ci prin a vecinei fatali măiestrii. MUREȘANU, P. 95/12. – Pl.: măiestrii. – Și: (popular) măistríe s. f. – Măiestru + suf. -ie.

MINCINOS, -OASĂ adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care spune minciuni (I 1), care minte. Ceale ce întrănse menciuroșii a îmbla. COD. VOR. 166/30. O, amar mencinoșilor! (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 463/23. Menciuroși fiii oamerilor, întru măsuri nu dereptați. PSALT. 117, cf. 246. Mărturisitoriul mincinos cu spurcăciunea și cu hitleniia minciunilor lui piiarde oamenii. CORESI, EV. 164, cf. 171. Că totu menciurosul tată-i e dracul (a. 1619). GCR I, 54/33. Și acolo înlăuntru pun pre vrăjitorii cei mincinoși. HERODOT (1645), 228. De vreame ce el iaste preacurvariu și iaste mincinos i om cumu-i mai rău (a. 1 646). GCR I, 123/3. Tuturor oamenilor celor mencinoșilor tată li-e dracul. COD. TOD. 226, Strîmbii urăști și făloșii Și pierdzi pre toți mincinoșii. DOSOFTEI, PS. 20/18. Cît ești de amăgitoare, mincinoasă și șugubață. CANTEMIR, ap. GCR I, 324/17. Osîndindu-se. . . mincinoșii, fermecătorii, bețivii (a. 1805). GRECU, P. 207, cf. ALECSANDRI, T. 129, ALR I 1 552/343, 412, 526, 960, I 1 519/28, ii 3 741/36, 414. Omul mincinos nicăiri nu are omenie (a. 1821). GCR II, 234/21. Cine se învață mincinos, cînd spune adevărul se bolnăvește. PANN, ap. DDRF, cf. ISPIRESCU, L. 1. Gura mincinosului în primejdii te bagă. ZANNE, P. VIII, 334. Mincinosul cu șiretul, veri primari și frați de cruce. id. ib. 336, cf. I, 671. ◊ F i g. Tu, perină mincinoasă, Mi-ai băgat o boalâ-n oasă. MÎNDRESCU, L. P. 89. ♦ (Regional) Lingușitor (Mircești-Pașcani). ALR II 3 671/537. 2. Adj. Care exprimă minciuni (I 1), fals, neadevărat, neîntemeiat, (învechit) mințit (I 1). Menciuroase cuvente. COD. VOR. 172/3. Limba mincinoasă urăște adevărul. CORESI, EV. 164, cf. 128, 195. Jurământul mincinos. id. ib. 287. Cînd va fi sudalma celuia dentîi minciunoasî și nu va putia să arate. PRAV. 239. De-are face și giurămîntu minciunos. ib. 263, cf. 43. Și au ieșit lui minciunoase mărturii (a. 1 680-1 700). GCR I, 245/4. Urechea hireșă . . . este mai aproape decît toate ureachile de gura minciunoasă. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/13. Prin minciunoase preziceri, care lingușau patimile lui Ștefăniță, ea avu mare parte în plinirea nelegiuirilor sale. ASACHI, S. L. II, 119. Lacrimile ce vărsa la genunchii mei mă speriau; inima îmi spunea că sînt minciunoase. NEGRUZZI, S. I, 52. Cu ochii înmuiați în lacrimi mincinoase îi zise. FILIMON, O. I, 120. Promisiunea mincinoasă era o inspirație a momentului. REBREANU, N. II, 92. După. . . stabilirea căimăcămiei, sosi vestea minciunoasă că năvălesc rușii. SADOVEANU, O. I, 135, cf. X, 168, id. E. 20. Imaginea pe care și-o fac ei despre mine se va arăta într-o zi mincinoasă. CAMIL PETRESCU, O. III, 50. 3. Adj., s. m. și f. (Învechit) (Persoană) necinstită, care falsifică (monede). Minciunoșii ceia ce fac bani răi. PRAV. 75. Orcare zlătariu va mesteca aurul. . . cu alte lucruri. . . și să va afla minciunos, cu altă cu nemică, numai cu capul să plătească, ib. 77. 4. Adj. (Învechit, despre dovezi scrise, monede etc.) Falsificat, contrafăcut, neautentic. Pomenește de dînșii Cvint Curțius, istoricul, de faptele lui Alexandru Machedon (însă nu acea Alexandrie mincinoasă, care este pe limba noastră plină de basne). M. COSTIN, LET. I, 15/16. Să scoală acmu alți nepoți acelui părinte și le fac zapisele mincinoase (sfîrșitul sec. XVII – începutul sec. XVIII). IORGA, S. D. XIX, 5. De unde urmează a fi mincinoasă fabula lui Sulțer. MAIOR, IST. 194/30. Cei ce taie monedă mincinoasă de tot sau în parte. CARAGEA, L. 86/6. Am priimit râportul. . . în pricina unii monede turcești mincinoase (a. 1828). DOC. EC. 411. În zilile acestea s-au aflat cîțiva inși care făcea bani mincinoși CR (1829), 55¹/11. Bancherul a cărui nume se vede pe minciunoasele poliți. NEGRUZZI, S. III, 179. 5. Adj. (Învechit) Care a uzurpat un titlu, care trece sau se dă drept.. . ; fals. Den mincinoși proroci și de mincinoși învățători, periră. CORESI, EV. 485. Să nu fie amegiți de proroci minciunoși. N. TEST. (1648), 203^v/1. Hulele și blestemele prorocului celui mincinos. BIBLIA (1688), [prefață] 7/10. Că în vreamea sfîrșitului proroci mincinoși vor avea (cca 1 700- 1 725). GCR II, 23/11. Fu silitor să facă războaie asupra . . . unui mincinos Mustafa, ce se arăta pe sineși a fi Mustafa, fiiul lui sultan Baiazid. VĂCĂRESCUL, IST. 256, cf. MOLNAR, RET. 19/22. 6. Adj. F i g. Amăgitor, înșelător; lipsit de valoare, de importanță. Iară pre viata și hrana și mincinoasa bogăție și cinstea aceștii lumi le numeaște lucruri ce nu sînt. VARLAAM-IOASAF, 10^r/13. A da soartei înapoi toate mincinoasele-i podoabe. MARCOVICI, C. 83/13. Mîndria. . . au întinat și pre îngeri. . . amăgiți. . . de mincinoasa ei față. CONACHI, P. 264. Poate să arunce un văl de poezie asupra acelor plăceri mincinoase. FILIMON, O. I, 114. Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase. EMINESCU, O. IV, 112. Acest vlădică, dacă s-a uniat, săracul, I-au împlut papa sacul De titulușuri înalte, minciunoase și deșarte. ap. IORGA, L. II, 159. Gîndindu-te la toate cîte ai îndurat și la toate cîte sînt legate de trecătoare măriri, de înfățișeri minciunoase și vorbe sterpe, te vei părăsi poate de ele. SADOVEANU, D. P. 135. II. S. f. 1. (Învechit, neobișnuit) Minciună (I 1). Cine fereaște deșartele și minciunoasele m[i]l[o]stea sa lăsară. PSALT. SCH. 511/14. 2. (Prin Munt.) Specie de struguri, negri înainte de a se coace. H II 165, cf. 125. – Pl.: mincinoși, -oase. – Și: (învechit și regional) minciunós, -oásă, (învechit) mencinós, -oásă, menciunós, -oásă adj., subst., (rar) minținós, -oásă (PONTBRIANT, D.) adj. – Minciună + suf. -os. - Minținos: prin apropiere de minți.

legătură s.f. A I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 legătoare (v. legător), <pop.> cheotoare, <înv. și reg.> oajdă¹, <înv.> legământ. 2 nod, <pop.> înnodătură, <reg.> blonci. Plasele de pescuit se montează prin diferite legături pe un cadru. 3 legătoare (v. legător). 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop. Cei doi cărau în spate câte o legătură mare de fân. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop, <reg.> smoc. Când ajunge acasă, pune legătura de chei pe masă. 6 pungă, săculeț, săculeț de mână, <pop.> boccea, <reg.> doldoașă, <înv.> boccealâc. Ținea în mână o legătură în care avea nimicuri femeiești. 7 balot, <înv.> bal, tai, teanc¹. Cară în magazie legăturile cu marfă. 8 (ind. text.) armură. Legătura unei țesături poate avea mai multe tipuri de împletire. 9 (determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) cunună, funie, <înv. și pop.> coardă. A cumpărat pentru iarnă câteva legături de usturoi. 10 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. 11 (la obiecte de încălțăminte; rar) v. Șiret¹. 12 (rar) v. Șiret¹. Șnur. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părți ale lor) 1 joncțiune, junctură, legare, unire. Prin legătura a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. 2 legare, prindere. Pentru legătura momelii de plută pescarii folosesc o liță. 3 (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplaj, cuplare, legare. Legătura elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare și bobine condensatoare. 4 (electr.) legătură electrică = branșament electric. A făcut legătura electrică a casei la rețeaua electrică a orașului. 5 (chim.) legătură atomică = legătură covalentă = legătură homeopolară = covalență. Legătura covalentă se realizează prin punerea în comun a unui sau a mai mulți electroni de către fiecare dintre atomii participanți; legătură de hidrogen = punte de hidrogen. Legătura de hidrogen este mijlocită de atomul de hidrogen între doi atomi electronegativi; legătură electrovalentă = legătură heteropolară = legătură ionică = electrovalență. Legătura electrovalentă se stabilește între ioni cu sarcini electrice de semn contrar. 6 (fiz.) legătură conductivă = legătură galvanică; legătură galvanică = legătură conductivă. Legătura conductivă sau galvanică se realizează prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector. 7 (fiziol.) legătură inversă = aferentație, aferentație inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanț cauzal închis, reacție, retroacțiune, retrocontrol. Legătura inversă este transmiterea excitației de la neuronii periferici la neuronii centrali. 8 comunicație. Legătura dintre localități a fost întreruptă din cauza căderilor de zăpadă. 9 (mar.) odgon, parâmă, <pop.> pălămar², <reg.> hurduzău, șprangă, <înv.> cămil. Ambarcațiunea a pornit spre larg după ce au fost desfăcute legăturile. 10 (muz.; rar) v. Coardă. Strună¹. 11 (electr.; rar) v. Cablu. Cablu electric. Fir. Fir electric. 12 (în credințe și superstiții; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 13 (constr.; reg. și legătură curmezișă) v. Cosoroabă. 14 (art.; anat.; reg.) legătura grumazului v. Claviculă. 15 (anat.; înv.) v. Articulație. Încheietură. 16 (gram.; înv.) v. Conjuncție. 17 (polit., milit.; înv.) v. Alianță. Bloc¹. Coaliție. 18 (înv.) legătură de ciorapi v. Jartieră. III (predomină ideea de înfășurare, de învelire, de acoperire) 1 (rar) v. Panglică. 2 (med., med. vet.; înv. și pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Prișniță. 3 (pop.; și legătură de cap) v. Basma. Tulpan. 4 (med., med. vet.; pop.) v. Bandaj. Fașă. Pansament. Tifon. 5 (tehn.; la proțapul saniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 6 (înv.; și legătură de gât) v. Cravată. IV (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertății de mișcare sau de acțiune) 1 (la pl. legături; înv. și pop.) v. Cătușe (v. cătușă). Fiare (v. fier). Lanțuri (v. lanț). 2 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Braț. Chingă. Coardă. Spetează. Stinghie. 3 (jur.; înv.) v. Arest. Carceră. Închisoare. Penitenciar. Pușcărie¹. Temniță. 4 fig. (înv.) v. Lanțuri (v. lanț). Robie. Sclavie. V 1 (filos.) legătură universală = interdependență. Anticii au sesizat legătura universală dintre fenomenele lumii reale, mișcarea și transformarea lor continuă. 2 solidaritate, unitate, <rar> solidarism, <fig.> coeziune. Între cele două popoare există o strânsă legătură. VI (înv.) v. Consistență. Soliditate. Tărie. VII fig. (predomină ideea de obligare, de îndatorare) 1 (înv. și pop.) v. Acord. Aranjament. Combinație. Contract. Convenție. Înțelegere. Învoială. Învoire. Legământ. Pact¹. Tranzacție. 2 (pop.) v. Angajament. Îndatorire. Obligație. Sarcină. 3 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune”) v. Pariu. Rămășag. 4 (jur.; înv.) v. Decret. 5 (polit.; înv.; și legătură de pace art., legătura cea de pace, legătura păcii) v. Tratat. B l 1 asociere, înlănțuire, legare, <rar> suită. Legătura imaginilor a devenit limpede în mintea sa. 2 coerență, înlănțuire, înlănțuire logică, șir, <fig.> curs¹, lanț. A încercat să reconstruiască legătura impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de legătura unor fapte. 3 aderență, conexiune, corelație, înlănțuire, raport, relație, <livr.> consecuție, intercomunicație, <rar> conexitate, contextură. Acest fenomen nu are nicio legătură cu paranormalul. 4 (de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) raport, relație, <livr.> contingent, contingență, nex, <înv.> legământ, referință, <grec.; înv.> schesis. Între ei există o veche legătură de prietenie. Prin legăturile de familie el a reușit să aibă un loc important în viața publică. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) comunicare, contact, raport, relație, <înv.> chelemet, <fig.; rar> punte. Păstrează și acum legătura cu un coleg din liceu. 6 legătură de dragoste = legătură sexuală = relație, <fam.> șustă. Legătura de dragoste ascunsă dintre cele două vedete a fost descoperită de presă. 7 (la pl. legături; concr.) cunoscuți (v. cunoscut), cunoștințe (v. cunoștință), relații (v. relație). Întrucât are o funcție publică, are foarte multe legături. 8 om de legătură, persoană de legătură. Legătura lor de la Paris nu le mai dăduse de multă vreme un semn de viață. 9 <fig.> atingere, contact, tangență. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au legătură cu tema în discuție. II (inform.) link.

arunca (arunc, aruncat), vb. – 1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v. fr. arôtsé, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea, ca de ex. în relația *manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, lat. *averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s. n. (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adj. (care aruncă); aruncătură, s. f. (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere).