a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.

ASEMĂNARE. Subst. Asemănare, asemuire, asemăluire (pop.), semănare (înv.) analogie; similitudine, consubstanțialitate, consimilitudine (rar), potrivă, identitate, egalitate, paritate, echivalență. Sinonimie, sinonimitate (rar); sinonim. Omonimie; omonim; omofonie; omofon; omografie; omograf. Paronimie; paronim. Potrivire, potriveală (pop.), asortare, armonie; concordanță, concordie (înv.), conformitate; acord, congruență, corespondență, coincidență, suprapunere, paralelism; izomorfism. Comparație, comparare. Facsimil. Copie, imitație, dublet, duplicat, plagiat, plagiere, dublură, simulacru, pastișă, pastișare. Gemeni, frați siamezi, surori siameze; pereche, seamăn, semen, omolog, egal, alter ego; omonim, tiz. Simili- (similigravură; similipiatră etc.). Adj. Asemănător, asemănat (înv.), leit, identic, consubstanțial, analog, similar, consimil (rar), egal, echivalent, omolog, asemenea, potrivit, la fel, potrivelnic (pop.), (croit) pe același calapod, de aceeași teapă, de același soi, din același aluat, două căpățîni într-o căciulă, tot dintr-o căciulă, de seama cuiva, de-o seamă, deopotrivă, bucățică ruptă (tăiată), ruptă bucățică; geamăn. Conform, potrivit, nimerit, corespunzător, adecvat, concordant, coincident (rar), paralel; congruent; izomorf; sinonim, sinonimic; omonimic; omofon, omofonic; omograf; omoform; literal, textual. Vb. A se asemăna, a se asemui, a semăna, a se potrivi, a fi la fel, a fi identic, a semăna (a fi) leit cu..., a se potrivi întocmai, a fi pe măsură; a se asorta, a corespunde, a se potrivi, a concorda; a coincide, a se suprapune. A semăna (cu cineva), a aduce cu cineva, a se nimeri (pop.); a semăna ca două picături de apă, a semăna cu cineva (cuiva) bucățică ruptă, a fi cap tăiat (cu cineva), a fi leit cu cineva, a fi o apă și un pămînt, a purta portul cuiva, a fi de-o pănură cu cineva. A asemăna, a asemui, a asemălui (reg.). A compara. A imita, a plagia, a pastișa (depr.). Adv. (În mod) asemănător, analog, asemănat (înv.); după chipul și asemănarea cuiva; în conformitate, conform cu..., în concordanță; idem, de asemenea, la fel, leit, deopotrivă, într-o potrivă (înv.), aidoma, tot așa; asemenea, asemeni, așișderea (înv. și pop.), tocmai, întocmai, taman (pop.) Cuvînt cu cuvînt, ad litteram. V. aranjare, clasificare, coeziune, formă, imitație, opoziție, relație, simultaneitate.

BUCĂȚICĂ (pl. -țele) sf. 1 dim. BUCATĂ I. ¶ 2 familiar O ~ de..., puțintel: Costan... (era) ~ de neam cu vorniceasa (GRIG.) ¶ 3 Fig. familiar Fată sau femeie frumoasă: le lăsa gura apă la toți după o așa ~ (ISP.) ¶ 4 pop. E ~ ruptă din..., e leit..., e aidoma la chip cu..., seamănă ca două picături de apă cu...

PICĂTURĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-un lichid, (în special) sțrop de ploaie; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. Ploaia își aruncă deodată, deasupra iazului, picăturile repezi și grele ca plumbii. C. PETRESCU, S. 29. Istoria lui se poate asemăna cu istoria unui pahar care rabdă să-l umpli cu litra și pentru o picătură se supără și dă pe-afară. CARAGIALE, P. 19. N-a mai rămas nici măcar picătură de vin pe doage. CREANGĂ, P. 261. ◊ Fig. Pe obrazu-i gînditor, tremurau și picăturile de lumină și umbrele ramurilor întinse ca niște brațe spre drum, din marginea pădurii. SADOVEANU, O. IV 484. Se cerneau în liniștea largă a pădurilor picături de cer albastru. HOGAȘ, M. N. 73. ◊ Loc. adv. Printre picături = din cînd în cînd, cîteodată; p. ext. pe apucate, în timpul liber. Eu m-am așternut pe scris... Printre picături aș mea să completez pe «Rostoganu» și să fac o ediție frumoasă. CARAGIALE, O. VII 12. Picătură cu picătură = strop cu strop; fig. puțin cîte puțin, încetul cu încetul. Moș Doroftei judecă cel din urmă clondir, și-l stoarce picătură cu picătură. DELAVRANCEA, S. 237. ◊ Expr. A semăna cu cineva ca două picături de apă = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit..., v. leit. Pînă la ultima picătură de sînge = pînă la moarte, pînă la ultima suflare. ♦ Fig. Cantitate neînsemnată de materie; fărîmă. Într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricît de mare și oricît de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? EMINESCU, N. 32. 2. (La pl.) Medicament care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). Maria îi aduse o sticlă cu picături și îi numără în lingurița de ceai atitea cîte spunea prescripția, cu o atenție încordată. C. PETRESCU, Î. I 22. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207.

A SEMĂNA² seamăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său. ◊ ~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparența (de); a fi în aparență; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare

APĂ (pl. ape) sf. 1 Corp lichid, compus din două volume de hidrogen și un volum de oxigen: ~ de izvor, de fîntînă, de ploaie; ~ de băut, de spălat; ~ dulce, apă din rîuri, fîntîni, spre deosebire de cea minerală și cea sărată de mare; ~ sărată, sălcie; a duce (o vită) la ~, a duce la adăpat ¶ 2 ⛪ ~ sfințită AGHIASMĂ ¶ 3 pop. ~ neîncepută, apă ce se ia întîia oară dintr’un puț nou săpat; apă din care n’a băut nimeni cînd s’a adus de la izvor și care, după credința poporului, trebue luată pînă nu răsare soarele și dusă acasă fără a vorbi cu cineva; se întrebuințează în medicina populară ¶ 4 🔬 ~ distilată 👉 DISTILAT ¶ 5 ~ minerală 👉 MINERAL; ~ termală 👉 TERMAL ¶ 6 Trans. ~ acră 👉 ACRU4 ¶ 7 ~ gazoasă 👉 GAZOS ¶ 8 Lichid în care s’au dizolvat substanțe aromatice, parfumate: ~ de flori ¶ 9 🔬 ~ tare, Băn. ~ vie, acid azotic; ~ regală 👉 REGAL ¶ 10 🔬 ☠ ~ de plumb, soluțiune de subacetat de plumb în apă la care s’a adăugat alcoolat vulnerar ¶ 11 Sucul apos al unor plante: ~ de viță ¶ 12 Nădușală, sudoare: m’am făcut tot o ~ ¶ 13 🔱 pop. ~ moartă, apă cu efecte miraculoase despre care se vorbește în basme că se ia de unde se bat munții în capete și care poate lega părțile tăiate ale unui corp: ~ vie, apă despre care se spune în basme că are însușirea de a întineri sau a însufleți un corp mort după ce a fost închegat cu ajutorul apei moarte ¶ 14 🌐 Ori-ce îngrămădire de apă, baltă, rîu, mare: ~ curgătoare, stătătoare ¶ 15 🩺 pop. Boală, hidropizie; 🐕 boală la cai = APUCARE 3; a lua ~, a căpăta această boală ¶ 16 🩺 pop. (HASD.) ~ albă, cataractă la ochi; ~ neagră, pierdere totală a vederii în urma unei nevrite optice, a unei intoxicații, etc. ¶ 17 Ape, pl. Jocul de colori pe care-l face o piatră prețioasă, un metal, o stofă, etc.: diamantul acesta are ape frumoase ¶ 18 Fig. A bea ~ goală, ~ chioară, a bea numai apă, fără nimic altceva; Fig. ~ goală, se zice despre ceva fără nici un rost, o nimica toată ¶ 19 proverb: A vorbi (sau a ști) ca apa (sau ca pe ~), a vorbi, etc. fără a se încurca, curgător; merge ca apa, merge bine, fără nici o piedică; îi merge ca din ~, îi merge bine; merge ca apa la deal, merge greu; cînd dorm și apele, cînd e liniște adîncă; a crește ca din ~, a crește iute; a veni ca o ~ turbată, a veni repede, mînios; ca fulgul pe ~, ușor, nestatornic; ca frunza pe ~, la voia întîmplării; a scrie pe ~, a încerca ceva zadarnic; a fi tot o ~, a fi la fel, de o seamă; toți se scaldă într’o ~, toți sînt deopotrivă; a se asemăna (a semăna) ca două picături de ~, a se asemăna (a semăna) așa de mult încît să nu se poată deosebi unul de altul; stau apele în loc de frumoasă ce e; e urît (sau slut) de acopere apa sau de înghiață apele (ZNN.); a închega și apele, se zice despre vrăjitori cari, după credința poporului, pot aproape solidifica apa; minte de închiagă apele, se zice despre cine minte cu multă îndrăzneală; a băut apă de pe ghiață (ZNN.), se zice despre cineva cîrn; parcă i-a adus apa, se zice despre oameni cari vin grămadă, pe nea-șteptate; a-i veni cuiva apa la moară, a-i veni cuiva prilej să facă ceva, a-i veni vremuri mai bune; a lua (sau a tăia) cuiva apa de la moară, a împiedica pe cineva să mai facă ceva; a nu mai bea ~ rece (ZNN.), a muri; a trece ca cîinele prin ~, a se strecura printr’o greutate fără multă bătaie de cap, se zice în spec. de cineva care trece prin școală fără a-și da multă osteneală, fără a folosi mult din învățătură; a fierbe pe cineva fără ~, a-i face cuiva multe necazuri, a-l chinui; îi lasă gura ~, dorește mult un lucru; a bate apa în piuă, a face un lucru zadarnic, a vorbi fără nici-un rost; a căra ~ la puț, a face un lucru de prisos, a da sfaturi cui n’are nevoie; cît ține ciurul ~, puțin de tot, fără nici-un folos; a pescui în ~ turbure, a căuta prin șiretenie să ajungă la ceva, a lucra pe ascuns; a scoate ~ din piatră, a se sili cu ori-ce preț să facă un lucru, a îndeplini ceva greu de făcut; a trece (sau a da) prin foc și ~, a face ceva cu ori-ce preț, învingînd toate greutățile, a trece prin multe încercări; n’are după ce bea ~, e sărac lipit; se îmbată și cu ~, se zice despre cineva slab de abia se mai ține; a-i face cuiva apa, a-i aduce pieirea, a-l îngropa; duce-te-ai pe apa Sîmbetei (VOR.), se zice cînd dorim cuiva un rău mare, vre-o năpaste (după credințele poporului apa Sîmbetei duce în iad); are să mai treacă (sau are să mai curgă) ~ pe gîrlă, are să mai treacă mult timp; ce pe ~ nu curge, o nimica toată; apa trage la matca ei și omul la teapa lui sau apa vine iar la matca ei, cineva se întoarce iar la obiceiurile lui, revine de unde a plecat; mai curge apa pe unde a mai curs, ajunge cineva ce a mai fost; a se întrece în ~ rece (ZNN.), a se obrăznici; l-a scos apa la mal, a scăpat de nevoie; a trăi ca peștele în ~, a trăi bine, a huzuri; i-a venit apa pe urechi (ZNN.), i-a venit tîrziu mintea; i-a ajuns apa la gură, a ajuns în mare primejdie, nu știe cum să scape; a scăpat căciula pe ~ (ZNN.), a scăpat prilejul; caută să îmbete lumea cu ~ rece, vrea să amăgească lumea cu vorbe goale; nu știu în ce ~ se adapă, nu știu ce gînd are; o scaldă în două ape, e nehotărlt, șovăitor; Băn., mi s’au făcut creerii ~, m’am buimăcit; a avea ~ la cap (ZNN.), a nu fi teafăr la minte; a fi în apele lui, a fi în voia lui, a se simți bine; a-l lăsa în apele lui, a-l lăsa în voia lui; a-l scoate din apele lui, a strica cuiva voia; ~ lină și adîncă, se zice despre cineva ascuns, șiret; șapte ape în chisăliță, se zice cînd cineva se laudă de o înrudire cu persoane cu care de fapt se înrudește numai de departe; apa nu e bună nici în cizme, expresiune întrebuințată de cei ce au patima băuturii; apa trece, pietrele rămîn, lucruri neînsemnate trec și rămîn cele statornice, temeinice; necazurile trec fără să ne doboare; sîngele ~ nu se face, se zice despre puterea pe care o au legăturile de sînge, înrudirile de aproape, fie-care ținînd la ai săi, orice s’ar întîmpla; ulciorul nu merge de multe ori la ~, cînd se expune cineva prea adesea unei primejdii, cînd face mereu fapte rele, o pățește în cele din urmă [lat. aqua].

PICĂTURĂ ~i f. 1) Părticică globulară de lichid; strop; pic. ◊ ~ cu ~ puțin câte puțin; treptat. Până la ultima ~ de sânge până la ultima suflare; până la moarte. A semăna cu cineva ca două ~i de apă a semăna întocmai cu cineva. 2) Cantitate foarte mică din ceva; pic; fărâmitură; strop; gram. ~ de dulceață. 3) la pl. Medicament lichid, care se administrează dozat cu pipeta. /a pica + suf. ~ătură

picătură sf [At: PSALT. HUR. 61^v/15 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: pica¹ + -tură] 1 (Udp „de”) Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc. Si: pic¹ (4), strop, (îvr) picurătură. 2 (Pex) Cantitate mică dintr-un lichid. 3 (Îlav) Printre ~ri Din când în când. 4 (Pex; îal) În timpul liber. 5 (Pex; îal) Pe apucate. 6 (Îlav) ~ cu ~ Puțin câte puțin. 7 (Îal) Încetul cu încetul. 8 (Îal) Pe îndelete. 9 (Îal) Până la epuizare. 10 (Îlav) Cu ~a În cantitate mică. 11 (Îal) Până la o ~ Tot. 12 (Reg; îlav) A sta în ~ (D. cașul pus la scurs) A picura. 13 (Îe) A semăna (cu cineva) ca două ~i de apă A se asemăna perfect cu cineva Si: a fi leit. 14 (Îe) A se strecura (sau a scăpa) ca printre ~i A ieși cu mare greutate dintr-o situație neplăcută. 15 (Îal) A scăpa greu dintr-o primejdie. 16 (Îe) Până la ultima ~ de sânge Până la moarte Si: până la ultima suflare. 17 (Îe; înv) A lua (cuiva) ~a A uzurpa bunurile cuiva. 18 (Bot; reg; îc) ~-de-sânge Ruscuță (Adonis flammea). 19-20 (Reg; lsg) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 21 (Reg) Loc unde pică apa de pe streașină. 22 Cantitate neînsemnată de ceva. 23 Fărâmă. 24 (Lpl) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează sub formă de picături Si: (reg) picuri. 25 (Teh) Particulă de metal topit care se desprinde de pe electrod în cursul sudurii și care se depune pe suprafața pieselor care se sudează. 26 (Îs) ~i reci Stropi metalici solidificați căzuți în forme în timpul turnării și care rămân în corpul piesei turnate. 27 (Reg) Pată. 28 (Reg) Model decorativ pe mobilele țărănești. 29 (Înv) Semn de punctuație echivalent cu punctul. 30 (Înv; îs) Jumătate de ~ Virgulă. 31 (Trs; dep) Cal slab, bătrân, rău îngrijit. 32 (Mun) Lovitură. 33 (Mar; Trs) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, palancă¹. corectat(ă)

DESCRIERE (după fr. décrire ; cf. lat. describere, a descrie) 1 Mod de expunere folosit în literatură, care constă în zugrăvirea trăsăturilor particulare ale unui lucru, fenomen, aspect din natură. Obiectul ei poate fi real sau imaginar. 2 Operă literară sau fragment dintr-o asemenea operă, în proză sau în versuri, avînd la bază acest procedeu. Descrierea poate fi de mai multe feluri: fantastică, umoristică, satirică, romantică, realistă, naturalistă, științifică, poetică, retorică. Aceste clasificări cu caracter riguros didactic nu exclud interferența dintre diferitele tipuri de descriere. În descrierea fantastică, puterea de plăsmuire a imaginației scriitorului depășește hotarele realității (ex. descrierea lunei, a drumului de la lună la pămînt, a lui Făt-Frumos, a pustietăților întîlnite în cale-i, din basmul Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu). Particularitățile romantice caracterizează descrierea fantastică, precum și pe cea retorică; de aci încadrarea lor de unii esteticieni în descrierea romantică. În cea umoristică, obiectul este astfel înfățișat, încît să stîrnească rîsul (Ăl mai tare om din lume de Victor Vlad Delamarina), iar în descrierea satirică, umorului i se adaugă și o notă de batjocură, de ironie, la adresa obiectului prezentat (Calea Victoriei din Umorul românesc de P. Locusteanu), în timp ce descrierea romantică (casa lui Dionis din nuvela Sărmanul Dionis de M. Eminescu), cea realistă (În vacanță din Noi și vechi de I.A. Bassarabescu) sau cea naturalistă (Gherla din Poarta neagră de Tudor Arghezi) păstrează trăsăturile caracteristice ale curentelor respective. Descrierea științifică, folosită în proză, se deosebește prin obiectivitate, exactitate, claritate, redare metodică a trăsăturilor obiectului în ordinea importanței lor, sobrietate stilistică, pe cînd cea poetică urmărește să trezească în sufletul cititorului o stare sufletească asemănătoare aceleia care l-a stăpînit pe scriitor în fața obiectului descris. Spre deosebire de descrierea poetică în versuri, ca, de exemplu, pastelul, operă integral descriptivă, descrierile poetice în proză pot apărea și fragmentar în operele epice (nuvele, romane). Descrieri poetice în proză întâlnim în opera unor scriitori ca Al. Vlahuță (România pitorească), Al. Odobescu (Pseudokinegeticos), G. Hogaș (Pe drumuri de munte), iar în versuri, în creația unor poeți ca V. Alecsandri (Pasteluri), Șt.O. Iosif (Icoane din Carpați), G. Coșbuc (Balade și idile). Descrierea retorică, prin excelență subiectivă, constă în prezentarea obiectului în felul cum acesta se răsfrînge în convingerile scriitorului, determinînd o anumită atitudine: față de obiect, atitudine pe care voiește s-o comunice și chiar să o impună cititorului (ex. descrierea Ardealului, din Românii sub Mihai Vodă de N. Bălcescu; descrierea furtunii din Cartea Oltului de Geo Bogza). Frecventă în poezie, dar apărînd și în proză, este descrierea idilică, deosebită prin atmosfera de liniște, de fericire, ce se degajă din înfățișarea în culori calde, vii, a tabloului. Ex. de descriere poetică: „E începutul lui decembrie. A dat dumnezeu zăpadă nemiluită, și cade, cade puzderie măruntă și deasă, ca făina la cernut, vînturată de un crivăț care te orbește. Muscelele dorm sub zăpada de trei palme. Pădurile în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzăr și corcoduș. Vuiet surd se încovoaie pe după dealuri și se pierde în văi adînci. Cerul e ca leșia. Cîrduri de corbi, prididite de vînt, croncăie, căutînd spre pădure. Viscolul se întețește. Vîrtejele trec dintr-un colnic într-altul. Și amurgul serii se întinde ca un zăbranic sur.” (B. DELAVRANCEA, Sultănica) Stă Caraimanul nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus. Și cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc; I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil, în zare sus, Rîd răsfățați și drăgălași, Privind idila din apus. (ȘT.O. IOSIF, Icoane din Carpați) Ex. de descriere retorică: „Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările semănate de Domnul pe pămînt. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, capodoperă de arhitectură, unde sînt adunate și așezate cu mîndrie toate frumusețile naturale, ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei. Un brîu de munți ocolește, precum zidul o cetate, toată această țară și dintr-însul, ici, colea, se desfac, întinzîndu-se pînă în centrul ei, ca niște valuri proptitoare, mai multe șiruri de dealuri înalte și frumoase, mărețe piedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci.” (N. BĂLCESCU, Românii sub Mihai Vodă) Ex. de descriere romantică: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră din rîpă, noaptea iase, mă-mpresoară; De pe munte, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... pîntre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește. O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... în preajma ei privește... Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc... (GR. ALEXANDRESCU, Umbra lui Mircea. La Cozia) Ex. de descriere realistă: „Pe birou, o farfurioară cu resturi de plăcintă cu carne. Au dat și pe dinafară foițe multe și au făcut cu verdele nesigur al mușamalei, un arhipelag nelămurit, amestecat cu pielițe de ghiudem, cu fărimituri de pîine rece. Un pahar de apă cu buze brumării, cu urme de pete, își ține încă fundul înroșit de picăturile vinului scurse în puterea gravității.” (I.A. BASSARABESCU, Acasă)