BRAUNSCHWEIG [bráunșvaic], oraș în N Germaniei (Saxonia Inferioară), la E de Hanovra; 330 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Siderurgie, constr. de mașini (automobile, mașini de calcul), aparate optice; textile; conserve. Catedrală (sec. 12), primăria veche (sec. 13-15). Muzee. Universitate. Fundat în 1031.

CUXHAVEN [cuxhafən], oraș în N Germaniei (Saxonia inferioară), avanportul Hamburgului, pe țărmul estuarului Elbei; 56,1 mii loc. (1987). Constr. navale. Pescuit. Tranzit de mărfuri. Muzee. Biserică (sec. 13). Stațiune balneară.

SAXONIA¹ (< germ. Sachsen), nume pe care l-au purtat, de-a lungul istoriei, unele formațiuni statale și unități ad-tiv – terit. în Germania. 1. Reg. istorică locuită de saxoni, apoi (sfârșitul sec. 9-1180) ducatul triburilor saxonilor din N Germaniei. 2. Stat (state), ulterior regat (1806-1918), iar apoi (1918-1945) land (cu centrul ad-tiv în orașul Dresda). V. Saxonia² și Saxonia³. 3. Mici state saxone în Thuringia (mijlocul sec. 16-1918). 4. Prusia saxonă – prov. din Prusia cu centrul ad-tiv în orașul Magdeburg; întemeiată în 1815 pe o parte a terit. ce aparținuse Regatului S., care a trecut la Prusia, și la care a atașat Altmark-Magdeburg, Halle și Halberstadt. După desființarea Prusiei (1945) cea mai mare parte din terit. Prusiei saxone împreună cu statul Anhalt au format provincia (din 1947 – landul) Saxonia-Anhalt (cu centrul ad-tiv la Halle); în 1952 a fost împărțită în districtele Magdeburg și Hallle din Republica Democrată Germană; refăcut în 1990. V. Saxonia Superioară (Sachsen-Anhalt), land. 5. Saxonia inferioară, land în R.F.G. A fost înființat în 1946 în urma unirii fostei provincii prusace Hannovra cu landurile Oldenburg, Schaumburg-Lippe și o mare parte din Braunschweig. Centrul ad-tiv în orașul Hanovra.

SAXONIA INFERIOARĂ (NIEDERSACHSEN [ní:dərzaxsən]), land în NNV Germaniei, pe fl. Waser; 47,6 mii km²; 7,9 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Hanovra (Hannover). Zăcăminte de petrol, min. de fier și gaze naturale. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, in, cânepă ș.a. Creșterea animalelor.

OLDENBURG [óldənburk] 1. Oraș în NV Germaniei (Saxonia inferioară), situat în zona de confl. a râului Hunte cu Küstenkanal, la 129 km V de Bremen; 191,5 mii loc. (2002), Port fluvial. Nod feroviar și rutier. Constr. navale și de mașini. Ind. chimică, electrotehnică, de prelucr. a lemnului, a sticlei, textilă și alim. Universitate (1974). Teatru; muzeu de artă. Grădină botanică, Catedrala gotică Sankt Lamberti, construită în anii 1790-1797 pe locul unei biserici din 1270; Palatul ducal (1605-1615). Mausoleu (1786). Menționat documentar în 1108, a devenit oraș în 1345. Reșed. a conților (din sec. 12) și apoi a ducilor (1677-1871) de O. 2. Dinastie regală în Danemarca (1448-1863) și în Norvegia (1450-1814).

SALZGITTER [zaltsgítər], oraș în partea central-nordică a Germaniei (Saxonia Inferioară), situat la poalele N ale m-ților Harz, la 24 km SV de Braunschweig; 112,9 loc. (2000). Nod feroviar. Expl. min. de fier și a sărurilor de potasiu. Ind. siderurgică (oțel), cocso-chimică, a constr. de mașini (autobuze, camioane, vagoane de c. f., motoare), electronică (aparate de radio și televiziune), chimico-farmaceutică, textilă, alim. Izvoare cu ape minerale clorurate. Până în 1951 s-a numit Watenstedt-Salzgitter.

EMDEN [émdən], oraș în NV Germaniei (Saxonia Inferioară), sitaut la confl. râului Ems cu canalul Dortmund-Ems; 50,7 mii loc. (1991). Port de pescuit. Ind. constr. de mașini (navale, automobile) și petrochimică (rafinărie de petrol). Muzeul Friesland. Întemeiat la c. 800.

FRISIA, reg. istorică în V Europei, de-a lungul coastei de SE a Mării Nordului, între Meuse și Weser, a cărei denumire provine de la populația frisonilor, stabilită aici în sec. 1 d. Hr. În sec. 4 F. a fost ocupată de franci, iar în sec. 8, inclusă în statul franc al lui Carol cel Mare. În componența Sfântului Imperiu German (din 870, definitiv din 925), terit. inițial al F. s-a separat treptat în: F. propriu-zisă (în prezent, prov. ad-tivă a Olandei – Friesland) și F. de Est (în prezent, în NV landului Saxonia Inferioară – Germania).

GÖTTINGEN [götinən], oraș în centrul Germaniei (Saxonia inferioară), pe Leine, la SV de M-ții Harz; 124,3 mii loc. (1992). Metalurgia aluminiului, instrumente optice și aparatură fotografică; țesături, produse de cauciuc. Universitate (1737). Clădiri gotice din sec. 15-16. Filială a Institutului științific „Max Planck”. Centru al ind. cinematografice. Grădină botanică.

HANOVRA (HANNOVER) 1. Regiune istorică în NV Germaniei, care, în Antichitate, a fost populată de cherusci, chați și longobarzi. În perioada carolingiană a fost ocupată de saxoni; din 1235, pe terit. H. a existat ducatul Braunschweig-Lüneburg (din 1692, electorat). Între 1714 și 1837, în uniune personală cu Marea Britanie; din 1866, provincie a Prusiei. 2. Oraș în N Germaniei, port pe Leine, centrul ad-tiv al landului Saxonia Inferioară; 526,4 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Metrou. Important centru industrial, comercial și financiar. Metalurgie neferoasă. Constr. de automobile (uzinele „Volkswagen”), tractoare, locomotive și vagoane, mașini-unelte. Ind. textilă, chimică, a cauciucului, electrotehnică, electronică, a hârtiei, poligrafică, a mobilei și alim. Marktkirche (sec. 14), primărie (sec. 15), Leibnizhaus (sec. 17), Palatul Herrenhausen (sec. 17-18). Muzee. Universitate tehnică. Academie de muzică și teatru. Operă. Târg anual internațional. Parc amenajat în stil baroc (cel mai important din Germania). Grădină zoologică Menționat în sec. 12, H. a primit statut de oraș liber (1241); din 1386, membru al Hansei. Reședința ducilor (din 1235), a electorilor (din 1692) și a regilor de H. (din 1815).

HELGOLAND 1. Insulă germană în SE Mării Nordului, în golful omonim, în largul estuarelor Elbei și Weserului (Schleswig-Holstein), la 45 km de țărm; 2,09 km²; 2,2 mii loc. (1983). Relief colinar. Stațiune balneară și turistică. Pescuit. A aparținut Danemarcii (1714-1807), Marii Britanii (până în 1890, când a revenit Germaniei). Bază navală germană în timpul celor două războaie mondiale. Dezafectată în 1945. 2. Golf în SE Mării Nordului, pe coasta de NV a Germaniei (Saxonia Inferioară și Schleswig-Holstein). Aici se varsă Elba și Weser.

HILDESHEIM [híldəshaim], oraș în partea central-nordică a Germaniei (Saxonia Inferioară), la 29 km SE de Hanovra; 106,5 mii loc. (1993). Port pe o ramificație a canalului Weser-Elba. Metalurgie. Constr. de mașini agricole și produse electrotehnice. Ind. chimică (cauciuc), textilă și alim. Catedrală și Dom (sec. 11), biserica Sankt Michael (sec. 11-13), primărie (sec. 15) în stil gotic. Muzeul Roemer-Pelizacus (colecție de artă egipteană). Fundat în 815. A primit statut de oraș în 1300.

SAXONILOR, Ducatul ~, ducat al triburilor saxone din N Germaniei constituit, în condițiile împărțirii Imp. Carolingian, pe terit. Regatului francilor de E (viitoarea Germanie). A avut ca prim titular pe ducele Liudolf (?-866). Henric I Păsărarul, duce al s. (912-936) din familia Liudolfingilor, a devenit rege al Germaniei (din 919), întemeind Dinastia Saxonă de regi (912-1024) și împărați (din 962) ai Germaniei. Cel mai de seamă conducător al acestei formațiuni statale a fost ducele Otto I (936-961), rege al Germaniei, ca Otto I cel Mare (936-973), rege al Italiei (din 1951) și împărat (962-973); el a repurtat o strălucită biruință asupra maghiarilor la Lechfeld (955) și, în urma a numeroase campanii de cuceriri victorioase, a pus bazele unui întins imperiu, numit Sfântul Imperiu Roman; Otto I a delegat, în 961, puterea în ducat markgrafului Hermann Billung, ai cărui urmași au cârmuit aici până în 1106. Încercării regelui german Henric IV de Franconia (1056-1106) de a îngrădi libertățile s. și de a transforma ducatul în domeniu regal, țăranii și seniorii din Saxonia și Thuringia, în frunte cu Otto de Northeim, s-au răsculat (1073-1075); după ce regele a fost constrâns să accepte condițiile răsculaților prin compromisul de la Gerstungen, pe râul Werra (2 febr. 1074), în cele din urmă răscoala a fost înfrântă prin victoria regelui la Homburg (9 iun. 1075). În 1180, după ce puternicul duce Henric III Leul (1142-1180) a fost înfrânt și depus de împăratul Frederic I Barbarossa, Ducatul s. s-a destrămat. Din stăpânirile sale, reg. istorică Ostfalen, sub numele de Ducatul s., a revenit lui Bernhard III (1180-1212) din familia Askaniană. La moartea askanianului Albrecht I (1260), Ducatul s. stăpânit de el s-a împărțit în Saxonia – Lauenburg (ținutul dintre cursul inferior al Waserului și cursul inferior al Elbei, cu centrul în Lanenburg) și Saxonia-Wittenberg (ținutul din partea dreaptă a cursului mijlociu al Elbei, cu centrul în Wittenberg). În 1423, ca răsplată pentru participarea la Războaiele husite, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit o mare parte din ducatul s. (Saxonia-Wittenberg), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din ce în ce mai mult, din această vreme, asupra acestei stăpâniri se va fixa denumirea de Saxonia.

SAXONIA² (germ. Sachsen), denumirea unei reg. istorice și a unei formațiuni statale care de-a lungul timpului a acoperit realități istorice diferite. Nucleul statului S. l-a constituit amrca Meissen, întemeiată pe un terit. situat pe cursul mijlociu al fl. Elba, cucerit de franci de la slavii sorbi (sec. 10) și care în 1089 a intrat în stăpânirea familiei saxone de Wettin prin Henric de Ellenburg, conte de Wettin, numit markgraf (1089-1103) de împăratul german Henric IV. În 1247 (definitiv în 1264), Henric III cel Ilustru, markgraf (1221-1288) a primit la moartea unchiului său Henric Raspe, ultimul landgraf al Thuringiei, ca moștenire, Thuringia și comitatul palatin de Saxonia (situat în partea de S a Ducatului saxonilor, care, din 1180, aparținea Thuringiei). Din 1423, ca răsplată pentru participarea la luptele împotriva husiților, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit Saxonia-Wittenberg (o parte din Ducatul saxonilor), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din această epocă, pentru stăpânirile familiei de Wettin a început să fie folosită denumirea de S., Electoratul de S. sau S. Superioară (spre a o deosebi de reg. din N, locuită din Antic. de saxoni, numită S. Inferioară). Prin înțelegerea de la Leipzig (26 aug. 1485), Ernst și Albrecht, fiii și succesorii principelui-elector Frederic II cel Blând de Wettin (1428-1464), au hotărât să-și împartă moștenirea: Ernst a păstrat partea de N a S. (S.-Wittenberg), o mare parte din Thuringia, precum și titlul de principe-elector, întemeind linia Ernestină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Wittenberg, în timp ce Albrecht a primit markgrafiatul Meissen, părți din ținutul Osterland (situate în jurul Leipzigului), precum și N Thuringiei, având titlul de duce, întemeind linia Albertină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Dresda. Orașul Wittenberg a avut un rol important în introducerea Reformei în Germania, aici desfășurându-și activitatea Martin Luther și Philipp Melanchthon, iar principele-elector Johann cel Ferm (1525-1532), îmbrățișează luteranismul în 1528, făcând din principatul său un bastion al noii confesiuni. Un succesor lipsit de noroc, principele-elector Johann Frederic I cel Mărinimos (1532-1547), alăturându-se celorlalți principi luterani din „Uniunea de la Schmalkalden”, a luptat împotriva împăratului Carol V, dar a fost înfrânt și luat prizonier în lupta de la Mühlberg (24 apr. 1547); mare parte din stăpânirile sale au au revenit vărului primar – Mauriciu, duce aparținând liniei Albertine, aflat în tabăra Habsburgilor catolici, care a reușit în acest fel să supună autorității sale aproape toate stăpânirile saxone, dobândind și titlul de principe-elector (24 febr. 1548). Participând la Războiul de 30 de Ani, principele-elector Johann Georg I (1611-1656), a primit din partea împăratului Ferdinand II de Habsburg Lusatia (Lausitz) Superioară și Inferioară, precum și o parte din terit. stăpânite de Magdeburg. Mai târziu, Frederic August I cel Puternic, principe-elector (1694-1733), a fost ales rege al Poloniei (ca August II, 1697-1706 și 1709-1733), întemeind Dinastia Saxonă în Regatul Poloniei (1697-1763). În cursul sec. 18, S. a participat la majoritatea războaielor de pe continent: în timpul Războiului de 7 Ani (1756-1763) s-a aflat în luptă cu Regatul Prusiei, suferind o serie de înfrângeri, fiind obligată la plata unor importante despăgubiri și cunoscând regimul de ocupație militară (1756) a oștilor regelui Frederic II cel Mare. În 1792-1796 S., sub cârmuirea principelui-elector Frederic August III cel Drept (1763-1827), a participat, alături de coaliția a IV-a, împreună cu Prusia, împotriva lui Napoleon I Bonaparte, dar după înfrângerea armatei prusace în luptele de la Jena și Auerstädt (14 oct. 1806), trecea de partea învingătorului de la care primește titlul de rege (11 dec. 1806) și intră în Confederația Rinului, aflată sub protectoratul lui Napoleon I. În 1807 i s-a acordat titlul de arhiduce al Marelui Ducat al Varșoviei. Regatul S., cu capitala la Dresda, a participat, ca aliat al Franței, la Războaiele napoleoniene până la lupta de la Leipzig (16-19 oct. 1813), când trupele saxone au trecut de partea coaliției antifranceze, iar Frederic August a fost luat prizonier; între 1813 și 1815, Regatul S. s-a aflat sub administrație rusească și apoi prusacă. Congresul de Pace de la Viena a hotărât (la 8 iun. 1815) ca mai mult de jumătate din terit. Regatului S. (așa-numita S. prusacă, de c. 20.000 km²) să intre în stăpânirea Prusiei, Regatul S. păstrând un terit. de c. 15.000 km². În oct. 1866, Regatul S. a intrat în Confederația Germană de Nord, aflată sub egida Prusiei, iar din 18 ian. 1871 în Imp. German; ultimul rege al S. a fost Frederic August III (1904-1918); la 10 nov. 1918 s-a proclamat Republica saxonă de la Dresda, iar la 11 aug. 1919, prin Constituția de la Weimar, S. a intrat în componența Germaniei, ca land (1920-1945). În 1945, după capitularea Germaniei naziste, S. s-a aflat în zona sovietică de ocupație, iar din 1949 a făcut parte din Republica Democrată Germană; prin legea din iul. 1952, pe terit. s-au constituit districtele Leipzig, Karl-Marx-Stadt și Dresda. După reunificarea Germaniei (3 oct. 1990), a fost reînființat landul S., având aproximativ același terit. cu cel dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.