alivanti pour toujours și să mă pupi în cur! / în frunte! expr. (glum. vulg.) la revedere!

LA REVEDERE! alivanti pour toujours și să mă pupați în cur / frunte!, la re’!, pa!, pa și pu!, pa și pusi!, ura și la gară!

alivanti pour toujours și să mă pupați în cur! / în frunte expr. (glum., vulg.) la revedere!

vierme sm [At: PSALT. HUR. 17^r/2 / V: (reg) ~ne / Pl: ~mi / E: ml vermis, -is] 1 (Lpl) Nume generic dat unor animale nevertebrate cu corpul moale, alungit, lipsit de apendice, care trăiesc în sol, în ape sau ca parazite pe plante ori pe animale și care sunt cuprinse în mai multe încrengături. 2 Animal care face parte din una dintre încrengăturile viermilor (1). 3 (Pop) Larvă a unor insecte. 4 (Olt; Mun; îs) Marțea (sau ziua) ~milor Sărbătoare populară care se ține în marțea din prima săptămână a postului Paștelui, prin respectarea căreia se crede că se înlătură pericolul ca viermii să strice semănăturile sau pomii. 5 (Îe) A trăi (sau a fi deprins, a se învăța) ca ~le în hrean (sau în, la rădăcina hreanului) A duce (cu resemnare) o viață grea. 6 (Îe) A-l mânca (pe cineva) ~mii de viu A fi foarte leneș (și murdar). 7 (Îe) A avea (sau a-l roade pe cineva) un ~ la inimă A fi apăsat de griji. 8 (Îae) A fi neliniștit. 9 (Îe) A avea ~ la limbă A fi limbut. 10 (Mai ales d. copii; îe) A avea ~mi (neadormiți) sau a avea ~mi în cur A fi neastâmpărat. 11 (Zlg; îvr; îc) ~-de-ploaie Râmă (Lumbricus terrestris). 12 (Zlg; asr; îc) ~-solitar, (sau, îvr, ~-cordea, ~-panglică) Tenie (Taenia solium). 13 (Îc) ~-de-mătase Larva unei specii de fluturi (Bombyx mori), care se hrănește cu frunze de dud și care, în stadiul larvar de crisalidă, formează o gogoașă sau un cocon, unde se transformă în pupă Si: fluture-de-mătase, (pop) gândac-de-mătase. 14 (Îvr; pgn) Animal târâtor. 15 (Bis; fig; de obicei determinat prin „neadormit” sau, înv, „nesfârșit”, „nemort”; mpl) Chinurile veșnice ale iadului. 16 (Fig; de obicei urmat de determinări în genitiv) Gând obsedant. 17 (Fig; de obicei urmat de determinări în genitiv) Neliniște lăuntrică. 18 (Îvr; îc) ~le-sămânții Spermatozoid. 19 (Reg; prc) Larva albinei (Apis mellifica). 20-21 (Reg; prc) Larva viespii (4-5) (Cynips quercus și Diplolepis rosae). 22 (Mar; Trs; pex) Gândac (1). 23 (Ent; pop; șîc ~-lucitor, reg, ~-luminos, ~-de-lăptucă, ~-de-foc, ~-negru, ~-verde, ~-viu, ~-de-putregai) Licurici (Lampyris noctiluca). 24 (Ent; reg; șîc ~-negru) Repede (Cincindela campestris). 25 (Ent; reg; șîc ~-de-baligă, ~-de-gunoi) Băligar (Geotrupes stercorarius). 26 (Ent; reg; șîc ~-de-pământ) Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 27 (Ent; reg) Urechelniță (Forficula auricularia). 28 (Ent; reg) Ploșniță-de-câmp (Pentatoma baccarum). 29 (Ent; reg; șîc ~-de-vie) Filoxeră (Phylloxera vastatrix). 30 (Ent; reg; îc) ~-de-piatră Câinele-babei (Oniscus murarius). 31 (Ent; Trs; înv) Scolopendră¹ (Oniscus scolopendra). 32 (Îc) ~le-sârmă Insectă coleopteră a cărei larvă atacă cerealele, rădăcinile sfeclei, tuberculii cartofilor etc. (Agriotes lineatus). 33 (Zlg; Mar; Trs; pan) Șarpe (1). 34 (Zlg; reg; pan; îs) ~ alb Șarpe de casă (Natrix natrix natrix). 35 (Zlg; Mar; pan; șîs ~mile boului) Viperă (Vipera berus berus). 36 (Reg; pan) Mormoloc (1). 37 (Reg; fig) Serpentină (la alambic). 38 (Reg; fig; csnp) „Floare la sfredel”. 39 (Fig) Persoană fără însemnătate. 40 (Fig) Persoană josnică. 41 (Fig; fam) Copil neastâmpărat. 42 (Reg) Tuberculoză osoasă (cu abces fistulizat).

PORNI, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul unde se află. Vine toamna... de s-au pornit așa rîndunelele la drum. BART, S. M. 67. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul și chinga mai mult decît altădată, și porni. ISPIRESCU, L. 5. Deci se porni și, înspre sară, ajunse la castelul Genarului. EMINESCU, N. 17. (Determinat prin «la drum») Mă gîndesc că sîntem de departe și trebuie să pornim, la drum asupra nopții. SADOVEANU, B. 274. La drum e bine să pornești cît de dimineață, iar seara să poposești devreme! CREANGĂ, O. A. 118. ◊ Tranz. (Construit cu pron. «o» cu valoare neutră) Am pornit-o alături, pe jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Știa, vezi, că astfel era orînda lui, și o porni, luînd cu sine pe un flăcăiandru, nepot al său. ISPIRESCU, U. 34. Gătindu-se mai curat ca de obicei... cei doi tovarăși o porniră la drum. ȘEZ. V 40. ◊ Tranz. fact. (Învechit și popular) Fată hăi! ia dă tu flăcăului demîncatul ce i-am făcut eu și pornește-l. EMINESCU, N. 20. Dragul tatii, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!... Și pe cale mi-l pornește. ALECSANDRI, P. P. 176. Mihai porni înapoi pe solul turcesc, făcîndu-i multe daruri și cinste mare, trimițînd sultanului vorbe pașnice. BĂLCESCU, O. II 273. (Fig.) Mircea! Îmi răspunde dealul, Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile îl primesc, Unul altuia îi spune, Dunărea se-nștiințează, Și-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A se pune în mișcare. [Trenul] fluiera, fumega, ciocănea, gîfîia, se oprea, iar pornea și se oprea. SADOVEANU, M. C. 96. Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lîngă pupă. ANGHEL, P. 33. Înainte de a se porni vaporul din port, o femeie și un secretar... veniră. BOLINTINEANU, O. 290. ◊ Tranz. fact. Are să vie primăvara... îndată pornim plugurile... adăugă un moșneag. CAMILAR, N. II 329. Bate vîntul sălcile Să-mi pornească șăicile, Să pornesc și șaica mea Tocma colo-n Cladova. TEODORESCU, P. P. 309. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A începe să se dezlănțuie, să se desfășoare. Astă-toamnă cînd s-au pornit ploile... a venit la noi, de la oraș, fratele mai mare al mamei. STANCU, D. 224. Se pornise un vînt aspru, prevestitor de ploaie rece. REBREANU, R. I 43. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă șișăind domol. COȘBUC, P. I 250. ◊ (Poetic) Un vînt de biruință se pornește îndelung Și lovește rînduri-rînduri în frunzișul sunător. EMINESCU, O. I 144. ♦ (Despre ființe) A merge. Rîse, își puse cușma la loc pe cap, porni mai repede, aproape în fugă. CAMILAR, N. II 329. ♦ Tranz. A duce, a conduce. Nu mă mai boci atîta, că doar nu mă pornești la groapă. VLAHUȚĂ, la CADE. 2. Intranz. și refl. (Despre mașini, motoare, instalații mecanice) A începe să funcționeze, a intra în acțiune. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot grîul cel săcerat. ALECSANDRI, P. P. 103. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. (În fraze metaforice) Cînd flăcăul murmură respectuos «bună seara», mînia îi porni limba. REBREANU, I. 72. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor, despre manifestări fizice și psihice ale lor) A începe, a izbucni. În tropotul de copite, în murmurul de valuri al oștilor porniră îndată strigătele căpiteniilor. SADOVEANU, O. VII 9. Cînd în sat pornește hora, El mă joară p-un inel Să-mi țin ochii tot la el. COȘBUC, P. II 212. Un clocot de gesturi și de glasuri se porni în mulțime. VLAHUȚĂ, O. A. 157. ♦ Tranz. A începe. Se hotărî să pornească brazda de la capătul dinspre sat. REBREANU, I. 50. Un cîine de la stînă, mînios, porni o plîngere grozavă de urlete. RUSSO, O. 114. Drag mi-i jocul romînesc, Dar nu știu cum să-l pornesc; Și de nu l-oi porni bine, Lesne voi păți rușine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Calfe și zidari, Curînd vă siliți Lucrul de-l porniți. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ (Poetic) Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Pornește vijelia adîncu-i cînt de jale, Cînd ei soseau alături pe cai încremeniți. EMINESCU, O. I 98. ◊ Expr. A porni pîră (sau judecată, proces, pricină, hîrtie) = a intenta (cuiva) un proces, a deschide acțiune judiciară (împotriva cuiva), a da în judecată (pe cineva). Cănuță, bărbat strașnic, o ținea într-una!... Nu se poate, cocoană! am pornit hîrtie, s-a isprăvit. CARAGIALE, O. I 328. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A începe o acțiune de oarecare durată, a face un început. Eu așa sînt. Cînd mă pornesc o dată, nu mă mai oprește nici dracu. ALECSANDRI, T. I 54. ◊ (Urmat de un supin sau de o propoziție completivă) Se dezmetici din închipuirile ei și, căindu-se cu amar de ceea ce făcuse, se porni și ea pe plîns. STĂNOIU, C. I. 205. Niște femei porniră să țipe. REBREANU, I. 40. Lumea toată, de la mare pin’ la mic, a pornit să răpăie din palme. CARAGIALE, O. I 376. ◊ Expr. (Popular) A porni grea (sau, rar, într-adaos) = a rămîne însărcinată. După cîtva timp băgară de seamă, atît împărăteasa cît și bucătăreasa, că au pornit grele. RETEGANUL, P. IV 36. Umbla trela-lela în puterea iernii întrebînd... fragi și căpșune pentru cineva care pornise într-adaos. CREANGĂ, A. 85. ◊ Tranz. (Construit cu pron. «o» cu valoare neutră) Eu gîndesc s-o pornesc pe treabă; fata-i hazulie și m-a fărmăcat de-acum. CREANGĂ, P. 164. ♦ A avea tendința să... a fi înclinat spre... Pornit pe îngrășare... Simion Todericiu se mișca greoi. VORNIC, P. 7. 4. Tranz. A îndemna (pe cineva) la un lucru, a stimula, a îmboldi. Simțea un avînt neînstrunat ce-l pornea să meargă supus și ascultător la chemarea porumbiței. ODOBESCU, S. A. 445. ♦ A determina (pe cineva să facă ceva). Sînt grei bătrînii de pornit, Dar de-i pornești, sînt grei de-oprit. COȘBUC, P. I 58. 5. Tranz. A întărită, a ațîța. Și-acum... umbli să pornești oamenii. DAVIDOGLU, M. 18. În loc să-l potolesc, l-am pornit și mai grozav în contra societății, în contra oamenilor care nu te pricep și pentru care literatura e o adevărată infirmitate. VLAHUȚĂ, O. A. 227.

bun, -ă adj., subst., adv. I adj. (în opoz. cu „rău”) Care are însușiri pozitive, calități morale, care are un comportament conform cu conveniențele sociale. 1 (despre oameni sau despre firea, faptele, manifestările lor etc.) Care are binele ca normă și scop, care din fire este înclinat a face bine celor din jur; care manifestă bunătate, care se poartă bine cu alții; cumsecade, binevoitor. ◊ expr. Bun, rău = oricum ar fi. (subst.) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. A-i gîndi cuiva gînd bun v. gîndi. A avea inimă bună sau a fi bun la inimă (ori cu inima bună) v. inimă. Om bun! v. om. Bun depus (sau de legat) la rană v. rană. A fi bun ca sînul mamei v. sîn. ♦ Care este îndatoritor, amabil, înțelegător (în raport cu alte persoane). ◊ (precedă subst. pe care îl determină, accentuînd val.) Un bun prieten. ◊ expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! Fii bun, omule, și-nțelege (CAR.). ♦ ext. (despre oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți. ♦ (despre înfățișare, privire etc.) Care exprimă afecțiune, bunătate, bunăvoință; care trădează blîndețe. Ne privi cu zîmbetu-i tînăr și cu ochii lui albaștri și buni (SADOV.). ◊ expr. A căuta la cineva cu ochi buni v. căuta. A privi (sau a nu vedea) pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni v. ochi. A nu privi cu ochi buni v. privi. 2 Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; milos. ◊ Loc.adv. (subst.) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mîini bune = a) a ajunge la persoane de încredere; b) a ajunge în posesiunea unei persoane competente; c) a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A pune un cuvînt bun pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a susține pe cineva. (A fi) bun ca pîinea (cea) caldă (sau bună) v. pîine. A pune o vorbă (bună) pentru cineva v. vorbă. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. O bucurie lipsită de orice urmă de bun-simț (CA. PETR.); bună-purtare = comportare conformă normelor moralei și educației. ∆ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atesta purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. bună-credință = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; c) corectitudine, loialitate, cinste. ∆ Loc.adj. De bună-credință = corect, loial, sincer, cinstit. Bravo... ești un om de bună-credință (CAR.). ♦ (despre prieteni) Care este devotat, sincer, loial. 3 (despre copii) Care are un caracter liniștit, blînd; care este cuminte, ascultător, îndatoritor. ♦ Care are grijă de părinți. Bătrînul ducea o viață fără griji; avea copii buni. ♦ ext. Ingenuu. Nu știa să se apere de răutate. Era prea bun. 4 (despre atitudini, manifestări ale oamenilor) Care este corect, adecvat. ♦ Care este eficient, avantajos. Colaborare bună. ♦ Care este agreabil, afabil. Bunele maniere. ♦ Care este afectuos, binevoitor. Cuvinte bune. (determ. numele lui Dumnezeu) Care este atotmilostiv, îndurător. Se ruga la bunul Dumnezeu să o ajute. ◊ (la vocat., în rugăciuni sau ca exclamație de nerăbdare, revoltă) Pînă cînd, bunule Dumnezeu, să mai aștept zile mai fericite! 5 Care este caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Loc.adj., adv. Cu (sau, rar, în) voie bună v. voie. ◊ expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. Chef și voie bună v. chef. Voie bună v. voie. II adj. (indică intensitatea) 1 Care face sau prinde bine; plăcut simțurilor, satisfăcător, agreabil. La nevoie e bun și el de mîncat (SADOV.). ◊ expr. Una bună = o întîmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. Un deputat s-a oferit să spuie „una bună” de-a unchiului (CA. PETR.). A o păți bună = a avea necaz, (iron.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frînt-o), se spune atunci cînd cineva se află într-o situație dificilă sau inoportună. A i-oface bună sau a-i face (cuiva) una și bună v. face. 2 Care este tare, puternic, strașnic. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia (POP.). ♦ (despre somn) Adînc, profund. 3 (despre modul de viață al oamenilor) Liniștit, calm, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ expr. Într-o bună zi (sau dimineață) = pe neașteptate. A duce o viață bună = a avea o situație materială prosperă, îmbelșugată. A face (sau a duce) casă bună cu cineva v. casă. A fi în termeni buni cu cineva v. termen. A avea (sau a duce) trai bun (cu cineva) v. trai. A trăi viață bună v. trăi. A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) v. zi. ◊ (în formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Un an bun! Bun ajuns(ul)! v. ajuns. Bun ajunsa! v. ajuns. Bun găsit! v. găsit. Noapte bună! v. noapte. Bun sosit! v. sosit. Vînzare bună! v. vînzare. ∆ (în formule de despărțire) expr. A-și lua rămas bun de la călcîie v. călcîi. Rămas bun sau bun rămas! v. rămas. A-și lua rămas bun v. rămas. ◊ Compus: (bot.) bună-dimineața = zorea (Ipomaea). 4 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care este profund, de mare intensitate. Are pentru ea cele mai bune sentimente. 5 (despre mîncăruri și băuturi) Care este gustos, apetisant, ales; care are calități nutritive. ◊ expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios sau despre un derbedeu ori despre o femeie imorală. (Bun de) să dai cu căciula-n cîini v. căciulă. 6 (despre miros, gust) Care este plăcut, agreabil. ♦ (despre substanțe mirositoare) Al cărui miros este plăcut, aromat. ♦ (despre aer) Care este curat, pur, ozonat. 7 (despre elemente ale naturii) Care se manifestă cu calm; care este îmbelșugat. O zăpadă bună. ♦ (despre vreme) Care este frumoasă, calmă, senină; cald. ♦ (despre fenomene atmosferice) Favorabil, prielnic. Vînt bun la pupă. 8 (despre lumină) Care permite vizibilitatea; care este odihnitoare, plăcută. III adj. (indică destinația, felul, calitatea) 1 Potrivit, apt pentru un anumit scop; care corespunde scopului pentru care a fost destinat. ◊ Loc.adj. Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. ∆ (subst.) A dat de curînd bunul de tipar. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios; a primi, a accepta un lucru ca atare. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățînare. A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) v. apuca. A (se) întoarce pe drumul cel bun v. drum. A (o) duce la bun sfîrșit v. duce. A ști una (și bună) v. ști. A o ține una (și bună) v. unu. ♦ (despre mecanisme, mașini etc.) Care funcționează bine, normal, ca urmare a calității materialelor, ansamblării etc. O mașină bună are și termenul de garanție mare. 2 (despre creații ale oamenilor) Care este frumos, prețios, valoros din punct de vedere estetic. Un roman bun. 3 (despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; ext nou, de sărbătoare. 4 (despre produse agricole, industriale etc.) De calitate; ext. de preț; scump; nou. ♦ (despre băuturi alcoolice) De calitate superioară. Bea numai vinuri bune. ♦ Care este veritabil, autentic. Toate pietrele din colier erau bune. 5 (despre bani) Care are putere de circulație; a cărei valoare reală corespunde valorii nominale. Am avut, zise el, întorcîndu-se cu bani buni, mare noroc (m. I. CAR.). 6 (despre medicamente) Care este eficient (pentru o anumită boală). ◊ fig. Nu-i alt medicament mai bun decît truda plăcută (SADOV.). IV adj. 1 (despre oameni) Care este capabil, priceput, talentat într- un anumit domeniu; ext. care își îndeplinește bine menirea. Doctor bun. ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „în”, arătînd domeniul) Un copil bun la carte. ◊ expr. Bun de nimic = (și în constr. neg.) incapabil, neserios. O să vă dau pe toți afară, că nu sînteți buni de nimic (CA. PETR.). A fi bun de dus la balamuc v. balamuc. A fi bun să se ia de mînă cu cineva v. mînă. A fi bun de plată v. plată. Bun platnic v. platnic. Nu e bun de-un tun v. tun. ♦ gener. Care se adaptează bine la sarcinile care îi revin, la anumite obligații. Un tată bun. 2 (în relație cu organele corpului sau cu funcțiile lor) Care funcționează bine. ◊ Bun de mînă = îndemînatic, abil. (deprec.) Bun de gură = limbut; convingător (cu vorba). ◊ expr. A fi bun de gură v. gură. V adj. 1 Folositor, util; profitabil, rentabil. Afaceri bune. ◊ expr. La ce bun? = la ce folosește? 2 Care este oportun. O ocazie bună. 3 Care este favorabil, prielnic. Mîni are să fie o zi bună de vînat (SADOV.). ◊ expr. A avea cărți bune = (la jocul de cărți) a avea în mînă o combinație de cărți care să-i permită să cîștige jocul. ♦ Care protejează, aduce noroc. S-a născut sub o stea bună. ♦ (în basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. A fi de bun augur v. augur. (Să fie) într-un ceas bun! v. ceas. 4 Care este acceptabil, just. O cauză bună. ◊ expr. Asta-i bună! = este inacceptabil, incorect, revoltător. Ei! Bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? (CAR.). VI adj. 1Considerabil, mare. O bună parte din salariu. ◊ Loc.adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată (sau o bucată bună) (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc etc.). 2 Care este bogat, abundent, îmbelșugat. Recoltă bună. 3 Întreg, plin; deplin; ext. mai mult decît..., și mai bine. A dovedit o bună cunoaștere a realităților economice. ◊ Compuse: bună-știință = conștiință și responsabilitate deplină în săvîrșirea unei fapte; bun-gust = simț estetic, rafinament. VII adj. (despre legături de rudenie) De sînge, adevărat. ◊ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. Soră bună v. soră. Tată bun v. tată. ♦ (despre familii, neam) Care este într-o poziție socială elevată, caracterizată prin bunăstare, distincție, eleganță; de viță, nobil. După cît se vede, e din neam bun (SADOV.). ◊ Lumea bună = totalitatea persoanelor care aparțin categoriilor care dețin puterea economică într-o societate, care sînt de origine nobilă. Treceau pe lîngă noi... doamne tinere din lumea bună (CA. PETR.). ◊ Loc.adj. De neam (bun, mare etc.) v. neam. VIII s.n. 1 Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru asigurarea existenței, bunăstării sau pentru valoarea estetică. Achiziția de bunuri se face și cu plata în rate. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. Producția de bunuri materiale. 2 (mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de larg consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3 (jur.) Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta într-un lucru (bun corporal) sau într-un drept (bun incorporal). * Bunuri imobile v. imobil. Bunuri incorporale v. incorporal. Bun mișcător v. mișcător. Bunuri mobile v. mobil. Separație de bunuri v. separație. 4 Calitate, virtute. Punîndu-le în cumpănă bunele și relele,... nu-și merita soarta (m. I. CAR.). 5 Rezultat, rod, folos. De la profesorul său a rămas cu un bun pe care-l va păstra toată viața : dragostea de studiu. IX s.m., s.f. (pop.; fam.) Bunic, bunică. X adv. (exprimă o aprobare) Bine, da, așa. Dă-mi numai aprobarea dumitale... Bun... bravo (CA. PETR.). • pl. -i, -e. /lat. bŏnus, -a, -um.