ATENA (ATHENA) (în mitologia greacă), zeiță a înțelepciunii, protectoare a artelor, științei și meșteșugurilor, patroana orașului Atena. S-a născut din capul lui Zeus, gata înarmată. Emblema ei era bufnița, simbolul înțelepciunii. Identificată de romani cu Minerva. Numită și Pallas Athena.

Atena (Athena), (în mitologia greacă), zeița înțelepciunii și a războiului. La romani era identificată cu Minerva. Este numită și Pallas Athena.

Pallas Athena v. Atena.

Athena (sau Athene), una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani cu zeița Minerva (v. și Minerva). Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Athena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Zeus a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, așa încît Athena a țîșnit direct din capul lui Zeus, cu arme și armură cu tot. În momentul cînd a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat și cerul și pămîntul. Athena era simbolul atributelor unite ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei, Athena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, neputînd uita jignirea adusă de Paris (v. Paris). Este cunoscută disputa dintre Athena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Athena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a cîștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Athenae, care-i poartă de atunci numele. Athena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie.

Palladium, veche statuie a zeiței Pallas Athena. Se spunea că ar fi căzut din cer pe vremea lui Ilus și că de ea depindea soarta cetății Troia (v. și Ilus). Pentru a putea cuceri orașul, grecii i-au trimis pe Odysseus și pe Diomedes s-o fure. Numai astfel a putut fi Troia distrusă. După o altă versiune însă, ar fi existat două statui asemănătoare: după ce prima a fost furată, cea de-a doua – cea adevărată – a fost luată de Aeneas cu sine și dusă în Italia.

Paris, cel mai mic dintre fiii lui Priamus și ai Hecubei. Înainte de nașterea sa, Hecuba visase că viitorul ei copil va atrage pieirea Troiei. Cînd Paris vine pe lume, Priamus dă poruncă să fie ucis dar, într-ascuns, Hecuba, făcîndu-i-se milă de el, îi cruță viața și-l abandonează pe muntele Ida. Crescut în sălbăticie de niște păstori, Paris, care între timp atinsese vîrsta bărbăției, revine în cele din urmă în cetatea Troiei, unde este recunoscut, cu multă bucurie, de către părinții săi. Un episod celebru este cel al judecății lui Paris, fapt care avea să ducă la izbucnirea războiului troian. La nunta lui Thetis cu Peleus au fost poftiți toți zeii Olympului, cu excepția unei singure zeițe, Eris – zeița vrajbei. Ca să se răzbune, cînd petrecerea era în toi, ea a aruncat în mijlocul nuntașilor un măr pe care stătea scris „celei mai frumoase”. Aceste cuvinte aveau să constituie un motiv de vrajbă între trei zeițe: Pallas Athena, Hera și Aphrodite. Cel sortit să le facă dreptate este Paris. El este muritorul ales de zei să hotărască. Zeițele se grăbesc fiecare în parte să-i făgăduiască un dar în schimbul mărului dorit, pe care Paris, în cele din urmă, îl dăruiește însă Aphroditei (v. și Aphrodite). Zeița la rîndul ei înțelege să-și țină făgăduiala făcută, anume să i-o dea de soție lui Paris pe cea mai frumoasă dintre femei. Or, cea care le întrecea în frumusețe pe toate celelalte muritoare este Helena, fiica lui Tyndareus și soția lui Menelaus, regele Spartei. Cu ajutorul Aphroditei, Paris reușește s-o răpească pe Helena în lipsa soțului ei și s-o ducă cu el la Troia. Răpirea Helenei de către Paris a constituit motivul izbucnirii războiului troian. În ajutorul soțului abandonat sar toate căpeteniile grecilor. Comanda tuturor o preia Agamemnon care, în fruntea unei flote puternice, se îndreaptă spre Troia. Războiul durează zece ani, în care timp sorții izbînzii sînt îndoielnici. În cursul luptelor Paris se bate la început singur cu Menelaus, dar e înfrînt și scapă numai datorită Aphroditei, care-i vine într-ajutor. Mai tîrziu el revine, la chemarea lui Hector, în primele rînduri și-i rănește pe rînd pe Diomedes, pe Machaon și pe Eurypylus. În sfîrșit, îl ucide pe Achilles, ochindu-l cu o săgeată în călcîi, singurul loc unde eroul era vulnerabil. În cele din urmă, Paris cade lovit însă și el de o săgeată înveninată a lui Philoctetes. Înainte de a muri, el o imploră pe fosta sa soție, nimfa Oenone (v. și Oenone), pe care o părăsise de dragul Helenei, să-i vindece rana. La început aceasta șovăie și cînd se hotărăște s-o facă, ajutorul ei vine prea tîrziu, căci Paris se stinge răpus de veninul ucigător.

PALLAS ATHENA v. Atena.

PANATENÉE (< fr.; {s} pan- + numele zeiței Atena) s. f. pl. Cea mai însemnată festivitate religioasă și politică din Atena antică, celebrată anual (micile p.) sau din patru în patru ani (marile p.) în cinstea zeiței tutelare a orașului, Pallas Athena. Cu acest prilej aveau loc întreceri la lupte, alergări și aruncarea discului, curse de cai, concursuri muzicale, poetice etc. Serbările erau încununate de o strălucită procesiune, care urca spre Acropole, oprindu-se în toate locurile sacre ale orașului, unde erau sacrificați patru boi și patru berbeci. Participanții purtau un peplu, pe care erau reprezentate scene ale mitului său, țesut de femeile ateniene pentru a împodobi statuia zeiței; această procesiune este reprezentată pe friza Partenonului.

KŘENEK [krének], Ernst (1900-1991), compozitor și teoretician american de origine austriacă. Stabilit în S.U.A. (1938). Lucrările sale târzii, dodecafonic-seriale, vădesc influența lui Schönberg. Simfonii, opere („Jonny dă tonul”, „Carol Quintul”, „Pallas Athena plânge”), compoziții vocal-simfonice („Cartea călătoriei în Alpii Austrieci”, „12 variațiuni pentru piano forte”). Lucrări asupra muzicii contemporane („Studii de contrapunct bazate pe tehnica dodecafonică”).

Minerva f. Mit. numită de Greci Pallas Athena, fiica lui Jupiter, zeița înțelepciunii, a artelor frumoase și a elocvenței.

Mărul discordiei – Discordia (pe numele grecesc Eris) era zeița învrăjbirii. Hesiod spunea că e fiica nopții și mama crimei, a mizeriei, a foametei, a bătăliilor. Iar Vergiliu o considera tovarășa lui Marte, zeul războiului. Și fiindcă pînă și în cer, printre zei, provocase zîzanii, Iupiter a alungat-o din Olimp. Izgonită fiind, bineînțeles că n-a mai fost invitată la nunta zeiței Thetis cu regele Peleu. Furioasă și răzbunătoare, Discordia, urmărind să tulbure festinul, a aruncat pe masa de nuntă un măr de aur pe care scria: „celei mai frumoase”, ceea ce a iscat într-adevăr gîlceavă între cele trei zeițe de față, care, bizuindu-se pe frumusețea lor, își revendicau fiecare mărul. Luat ca arbitru, Paris a decernat acest măr Afroditei, stîrnind astfel ura zeițelor Hera și Pallas Athena, celelalte două concurente. De aici – spune legenda – a ieșit vestitul război al Troiei. Dar tot de aici a mai ieșit ceva: expresia Mărul Discordiei, aplicată unui obiect, unei cauze, unei persoane chiar, care provoacă ceartă, vrajbă, încăierări; deci oricărei surse de procese, de conflicte, războaie, sau alte ciocniri și dispute, mai mari sau mai mici. MIT.

Pallas f. supranumele Athenei sau Minervei, considerată ca zeița războiului.

Pallas¹ 1. Denumire purtată de zeița Athena. 2. Fiica zeului Triton, despre care se spunea că ar fi copilărit împreună cu Athena. Omorînd-o din greșeală, zeița neconsolată a închipuit după înfățișarea ei o statuie, numită Palladium. După o altă versiune, statuia ar fi înfățișat-o pe însăși Athena (v. și Palladium).

Athena f. Mit. numele grec al Minervei. V. Pallas.

Nike, zeița și personificarea Victoriei. Făcea parte din generația de zei anterioară olimpienilor și era fiica lui Pallas și a lui Styx. Prietenă și însoțitoare a Athenei, ea a ajuns să fie identificată adesea cu aceasta din urmă. În mitologia romană, Nike purta numele de Victoria.