DREȚE s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) duminecea, lotus, (reg.) gălbenele (pl.), scrântitoare.

DUMINECEA s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) drețe, lotus, (reg.) gălbenele (pl.), scrântitoare.

LOTUS s. 1. (BOT.; Nymphaea lotus) (reg.) nufăr. 2. v. drețe.

REZERVÁȚIE (< fr., engl.) s. f. 1. Întindere redusă din teritoriul unui stat înlăuntrul căreia au posibilitatea să trăiască anumite grupuri de băștinași păstrându-și stilul specific de viață (ex. r. din S.U.A. în care trăiesc indienii). 2. Arie protejată prin lege pentru conservarea unor ecosisteme, specii de plante sau animale, elemente geografice etc. de interes științific sau peisagistic. În funcție de modul de administrare și obiectivele urmărite se disting: Rezervație a biosferei, arie protejată care se întinde pe o suprafață mare și cuprinde un complex de ecosisteme terestre și acvatice cu biocenoze unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a terit., ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Fac parte dintr-o rețea internațională organizată prin programul U.N.E.S.C.O. „Omul și Biosfera” (MAB), care cuprinde eșantioane caracteristice ale diverselor biomuri de pe glob. În cuprinsul lor se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică: zone strict protejate, cu regim de rezervație științifică, zone tampon, cu rol de protecție a ariilor strict protejate, în care sunt admise activități limitate de valorificare s resurselor disponibile, zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează acțiuni de refacere a mediului deteriorat, zone ce pot fi valorificate economic prin practici tradiționale sau ecologice, în limitele capacității de regenerare a resurselor. Rezervație naturală = arie care are ca scop protecție și conservarea unor ecosisteme naturale și seminaturale și a unor specii de plante sau animale importante sub aspect faunistic, geologic, peisagistic etc. Managementul rezervațiilor naturale are în vedere (în funcție de natura lor) măsuri active de asigurare a menținerii habitatelor și protejare a anumitor specii, grupa de specii sau comunități vegetale și animale. Pe lângă activități științifice pot fi admise, după caz, activități turistice sau recreaționale organizate. În unele cazuri sunt admise activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale care nu dăunează obiectivelor sau chiar sunt necesare pentru menținerea specificului locului (ex. cosirea fânețelor). Deoarece modificarea antropică a peisajului se produce într-un ritm accelerat, în prezent se consideră importantă conservarea unor eșantioane reprezentative din diverse tipuri de biocenoze, chiar dintre cele alcătuite alcătuite din specii relativ comune. Totuși multe dintre rezervații au un obiect de interes clar precizat (protejarea unor specii rare, periclitate, specii la limită de areal, obiective geologice, paleontologice, geomorfologice remarcabile). Se disting următoarele categorii: rezervații botanice (floristice), zoologice (faunistice), inclusiv refugiile ornitologice, forestiere, geologice – geomorfologice, paleontologice (numite șu puncte sau locuri fosilifere), speologice, peisagistice, mixte, de zonă umedă, de resurse genetice etc. De fapt cele mai multe rezervații au caracter complex: acolo unde s-a păstrat o vegetație abundentă, cu un anumit specific, există de cele mai multe ori și o faună interesantă, ambele adesea asociate și cu un peisaj aparte. Printre cele mai valoroase rezervații din România se numără rezervații botanice ca Bosanci Ponoare și Bosanci Frumoasa din Pod. Sucevei, Fântânița – Murfatlar din Dobrogea, Fânațele Clujului, Fânațele de la Suatu (cu endemitul strict local Astragalus peterfii), Zaul de Câmpie (cu bujor de stepă, Paeonia tenuifolia) din Pod. Transilvaniei, șesul Craiul Scărița – Belioara din M-ții Apuseni, Pietrele Roșii – Tulgheș și mlaștinile cu relicte glaciare din Carpații Orientali (Poiana Stampei, Tinovul Mohoș, Tinovul Luci cu Betula nana), poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului, lacul și pârâul Pețea de la Băile Felix cu nufărul termal (Nymphaea lotus thermalis); rezervații zoologice ca rezervația pentru păsări de apă de la Satchinez în Banat, lacul Geaca din Pod. Transilvaniei; rezervații mixte: vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, cu Nitraria schoberi, specie est-continentală la limită de areal, în unica stațiune din țară, Valea lui David de lângă Iași cu floră și faună est-continentală (reptile ca vipera de stepă, unele nevertebrate), iezerele Cindrelului și iezerul Șurian cu peisaj glaciar, floră și faună alpină și subalpină, Cheile Sohodului din munții Vâlcan, Cheia Turzii din M-ții Apuseni, pădurile Hagieni, Esechiori și Dumbrăveni din Dobrogea, cu floră și faună sudică; rezervații geologice: Creasta Cocoșului din m-ții Gutâi, muntele Puciosu și Valea Iadului cu emanații postvulcanice din Carpații Orientali, blocurile de calcar de la Bădila – Sarea lui Buzău din Subcarpați, coloanele de de bazalt de la Detunate și olistolitele din M-ții Apuseni, bazaltele de la Racoș, Râpa Roșie de la Sebeș; rezervații paleontologice: rezervația Chiuzbaia de la poalele m-ților Igniș (unul dintre cele mai bogate depozite de floră fosilă pliocenă din Europa), Cozla – Pietricica – Cernegura din împrejurimile orașului Piatra Neamț, cu abundente urme de pești fosili din Oligocen, Mălușteni din pod. Bârladului și dealul Repedea de la Iași, Suslănești (muscelele Argeșului), Dealul cu Melci de la Vidra din Apuseni cu gasteropode din Cretacicul superior, Punctul fosilifer de la Agighiol din Dobrogea, cu o bogată faună marină triasică, în special amoniți; peșteri ocrotite: Peștera Muierii la poalele Parângului, Gura Plaiului al poalele Vâlcanului, Topolnița în pod. Mehedinți, Meziad în Apuseni, Limanu, Gura Dobrogei și Peștera de la Movile din Dobrogea; rezervații forestiere: arboretele de castan de la Tismana și cele de la Baia Mare, codrul secular Slătioara din M-ții Rarău, laricetul de la Vidolm din M-ții Apuseni, pădurea Stârmina de lângă Drobeta-Turnu Severin. Rezervație științifică = arie care are ca scop protecția și conservarea unor habitate naturale cuprinzând elemente reprezentative de mare interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic sau de altă natură. Mărimea ei este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. În cadrul ei se asigură un regim strict de protecție, prin care habitatele să fie păstrate pe cât posibil neperturbate, nefiind admise decât activități științifice nedistructive, cu acordul forului științific competent. Poate fi o arie de sine stătătoare sau o porțiune din interiorul unui parc național sau natural care necesită măsuri speciale de protecție și în care nu este permis accesul publicului.

LOTUS, lotuși, s. m. Plantă de apă din țările calde, înrudită cu nufărul, cu floare mare, albă, aclimatizată și la noi (Nymphaea lotus). Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. TOPÎRCEANU, M. 38. Floarea tainică de lotus întristat se vestejește, Printre poame ce se urcă pe sub bolți piramidal. MACEDONSKI, O. I 104. Acela ce își împlinește datoriile fără a ținti la vreun interes, numai pentru amorul binelui și al echității, este fără pată, întocmai ca și floarea de lotus care iese curată din mijlocul apelor. BOLLIAC, O. 35.

DREȚE s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) duminecea, (reg.) gălbenele (pl.), scrîntitoare.

DUMINECEA s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) drețe, (reg.) gălbenele (pl.), scrîntitoare.

LOTUS s. (BOT.; Nymphaea lotus) (reg.) nufăr.

dreață sf [At: PANȚU, PL². / V: ~eț sn / Pl: ~ețe / E: nct] (Bot; reg) 1 (Lpl) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpină târâtoare și cu flori galbene solitare, care crește prin locuri umede, prin păduri, fânețe și tufișuri Si: duminicea, duminiță, gălbenele(-de-pădure), banu-popii, inima-pământului (Lysimachia nummularia). 2 (Îf dreț; îc) ~eț-galben Crin-galben (Hemerocallis lilio-asphodelus). 3 (Lpl; îc) ~ețe-de-apă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Lpl) Plantă cu floarea albastră folosită la băi împotriva lingorii. 5 (Lpl) Plantă acvatică subtropicală, cu frunze mari, dințate și vidacee pe partea inferioară, cu flori mari Si: floare-de-tău, nufăr (Nymphaea lotus).

lotus sm [At: HERODOT (1645), 264 / V: (înv) ~tos, lotu / Pl: ~uși / E: fr lotus] 1 (Mit) Plantă care creștea pe litoralul mediteranean african, cu fructe atât de delicioase, încât străinii care gustau din ele își uitau patria Si: (îvr) loton. 2 Plantă acvatică din familia nimfaceelor, cu flori albastre, mari, plăcut mirositoare, care crește în apele Nilului (Nymphaea coerulea). 3 Plantă acvatică din familia nimfaceelor, cu flori trandafirii, mari, plăcut mirositoare (Nelumbo nucifera). 4 Plantă acvatică din familia nimfaceelor, cu flori albe, mari, plăcut mirositoare, considerată monument al naturii (Nymphaea lotus thermalis). 5 Poziție pentru meditație a practicanților yoga, șezând, cu călcâiele deasupra genunchiului opus.

loton s.n. (bot.; înv.) v. Drețe. Lotus (Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis).

lotus s.m. (bot.) 1 Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis; drețe, <reg.> floare-de-tău, gălbenele (v. gălbenea), nufăr, nufăr-de-Nil, <înv.> loton.

NUFĂR s. m. 1. Numele a două plante erbacee acvatice cu frunze mari care plutesc la suprafața apei; (livresc) nenufar: a) (și în sintagma nufăr alb) plantă cu flori albe, mari, plăcut mirositoare și cu fructe comestibile; (regional) plută, plutniță, plămînă-albă, tidvă-de-apă (Nymphaea alba); b) (și în sintagma nufăr galben) plantă cu flori mari, galbene; (regional) plămînă-galbenă, mai³-de-apă (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. Un om de șesăzăci ani era la fereastră, ochii cii întristați rădica cătră volta cerască, în care plutea stelele brilante, ca florile cele albe de nufăr asupra luciului unei ape line. ar (1839), 1¹/40. Iei doao sute de nufăre și curăți numai foile cele galbene (cca 1842). arh. Olt. vii, 141. Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare. alecsandri, poezii, 62, cf. 55, 277. Se joacă... Umplînd cu flori de nufăr cămeșa de la sîn. id. ib. 132. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă. EMiNESCu, o. i, 74. Nuferi candizi, viorele... Joacă-n raza luminoasă a electricului fard. macedonski, o. i, 163. Suflul renăscător al vîntu-lui... leagănă o pereche de nuferi lunari ce dorm și ei într-un havuz. anghel, pr. 115. În nuferi, ca în niște potire plutitoare, curg raze de aur. gÎrleanu, l. 16. Somnul a cuprins de mult grădina, Lacul, nuferii, castanii. minulescu. v. 86. Lumina soarelui zăcea în pete lungi, ca foile de nufăr pe heleștaie adînci. galaction, o. 38. Nuferii, pe care lianele-i dezgroapă..., Păreau luceferi galbeni Căzuți adine în apă. topîrceanu, b. 36. A învățat să facă... dulcețuri de tot felul: de coarne, de nufăr. brăescu, v. 21. Am intrat cu ciobaca în stuh... și mi-am zvîrlit undițile între nuferi și crini de apă. sadoveanu, o. ix, 363, cf. 418. Jumătate din luminișul de apă zăcea acoperit de nuferi. camil petrescu, n. 80. Ochiuri largi de ape nemișcate ascunse sub covorul greu al florilor de nufăr. v. rom. martie 1954, 28. Din fundul lacului ieșea un glas... printre bulbucii de nufăr. reteganul, p. i, 48. Calul cînd tușește... să iei rădăcină de nufără să tai mărunțăl, să dei în ovăs să mănânce. șez. x, 114. Gălbaza se lecuiește cu rădăcină de nufăr alb. id. xv, 95. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd culoarea florilor sau tulpina mlădioasă a plantei) Sînt galben ca nufărul căci nici mănînc, nici beau. alecsandri, t. i, 422. Ea era întinsă pe al ei așternut, mai albă decît albul nufăr. odobescu, s. iii, 306. Mărioara se făcuse galbenă ca nufărul. contemporanul, v₂, 487. Îmi lipesc obrajii De obraji-ți albi ca de petale De nufăr alb plăpînd. camil petrescu, v. 90. Clara era... mlădioasă ca nuferii. galaction, o. 96. ◊ Fig. De-ar fi mocirla-n jurul tău cît hăul, Tu vei rămîne nufărul de nea. beniuc, c. p. 50. Din mîluri viața dezgroape Noi nuferi, noi basme. id. v. 115. 2. (Regional; și în sintagma nufăr de Nil) Lotus (Nymphaea lotus). panțu, pl. Nuferi delicați de Nil, de o coloare roză, lucesc fin cizelați în bătaia oblică a soarelui. sadoveanu, o. ii, 188. – pl.: nuferi și (rar) nufări. – Și: (regional) núfără s. f. – Din ngr. νούφαρα.

* núfăr m., pl. erĭ (turc. nafer, nufar, ninufer și nilufer, ar. neinufar, d. pers. nil nufar, nufăr albastru; ngr. núfaron, it. sp. nenufar, fr. nénufar). Un fel de plantă cu frunze marĭ albe care seamănă cu crinu, și de aceĭa se numește și crin de baltă (nympháea alba, cel cu florĭ albe; núphar lúteum, cel cu florĭ galbene): nufăru alb e lotusu sacru al Egiptenilor.

nufăr sm [At: AR (1839), 1¹/40 / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~feri, (rar) ~i / E: ngr νούφαρα] 1 (Șîs ~ alb) Plantă erbacee acvatică cu frunze mari, cu flori albe mari, care plutesc la suprafața apei și cu fructe comestibile Si: (liv) nenufar, (reg) plămână-albă, plută, plutniță, tidvă-de-apă (Nymphaea alba). 2 (Șîs ~ galben) Plantă erbacee acvatică cu flori mari galbene care plutesc la suprafața apei Si: (liv) nenufar, (reg) mai³-de-apă, plămână-galbenă (Nuphar luteum). 3-4 (Prc) Floare de nufăr (1-2). 5 (Reg; șîs ~ de Nil) Lotus (Nympaea lotus).