CARTĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunoșteau, în ev. med., anumite privilegii și libertăți unor clase sau pături sociale (ex., în Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzînd revendicări ale unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale (ex. Carta Organizației Națiunilor Unite). 4. Document prin care două sau mai multe state se obligă să respecte și să aplice anumite principii în relațiile dintre ele și cu alte state. 5. P. ext. Document de o însemnătate deosebită pentru viața socială și politică a unei țări (ex. „Carta 77”, în Ceho-Slovacia).

MAGNA CHARTA LIBERTATUM, denumire a actului semnat de regele Angliei, Ioan Fără de Țară, la 15 iun. 1215. Impusă regelui de baronii, cavalerii și orășenii răsculați, M.C.L. stipula, în 63 de articole, limitarea autorității regale, care era trecută sub controlul marii nobilimi și garantarea de privilegii pentru participanții la răscoală.

*cártă f., pl. cărțĭ și carte (fr. carte, lat. charta, d. vgr. hártes, hîrtie. V. carte, carton, hartă, hîrtie). Foaĭe de carton p. scris. Lege fundamentală, constituțiune: carta cea mare a libertăților (magna charta libertatum) de la 1215 a devenit baza legilor Anglieĭ. Cartă de vizită saŭ bilet de vizită, mic carton pe care e scris numele uneĭ persoane care, cînd nu te găsește acasă, țĭ-o lasă ca să știĭ cine a fost. Cartă de student, de alegător, hîrtie, bilet, condicuță care arată că eștĭ student, alegător. Cartă de bucate, listă de bucate (listă e maĭ uzitat). Cartă albă (tradus după fr. carte blanche), bilet pe care ți-l dă altu ca să scriĭ în numele luĭ orĭ-ce vreĭ și pin urmare să facĭ ce vreĭ într’un domeniŭ oare-care. Fig. A da cuĭva cartă albă, a lăsa în voĭa luĭ să facă orĭ-ce vrea într’o afacere a ta. Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state). – Și carte poștală.

IOAN FĂRĂ DE ȚARĂ, rege al Angliei (1199-1216), din dinastia Plantagenet. În urma războiului din 1204-1206 cu regele francez, Filip II August, a pierdut posesiunile din Franța (Normandia, Anjou, Maine ș.a.). Conflictul său cu papa Innocentiu III s-a încheiat în 1213 prin victoria Papalității, față de care regele englez a prestat omagiu, fiind obligat și la plata unei sume de bani. Profitând de înfrângerile suferite în Franța (1214), seniorii feudali englezi îi impun Magna Charta Libertatum (15 iun. 1215).