DAFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.

DAFIN s. (BOT.; Laurus nobilis) laur, (prin Transilv.) lurbăn.

dafin (-ni), s. m. – 1. Laur (Laurus nobilis). – 2. (Olt.) Salcîm. Gr. δάφνη, prin intermediul lat. daphinus (Pușcariu 482; Candrea, Éléments, 23; Diculescu, Elementele, 481; Sandfeld 18), cf. afin. După alți cercetători (Cihac, II, 654; Candrea), din sl. (bg., sb.) dafina, cf. alb. dafinë, dafën, tc. dafne; însă chiar cuvîntul sl. provine din lat. sau din rom. (cf. Miklosich, Elem., 406).

laur (lauri), s. m. – 1. Plantă, Datura stramonium. – 2. Dafin (Laurus nobilis). Lat. laurus (Candrea-Dens., 967; REW 4943; DAR), cf. it. alloro, prov. laur, fr. (laurier), sp., port. (laurel). Al doilea sens este împrumut cult.

leorbă (leorbe), s. f. – 1. Dafin, Laurus nobilis. – 2. Usturoiță, Alliaria officinalis. – Var. lurbăr, lurbăn. Germ. Lorbeer, prin intermediul săs. lurber (Borcea 197). În Trans.

DÁFIN (< scr.) s. m. Arbust de c. 2- 5 m (arbore de c. 20 m în zona mediteraneană, de unde este originar), cu frunze pieloase, lucioase, persistente, intens mirositoare, flori mici, galbene-verzui, dispuse în umbele și fructe bace ovoide, albastre-negricioase (Laurus nobilis). Frunzele se utilizează drept condiment; din semințe se extrage un ulei folosit în ind. farmaceutică. Sin. laur (2).

dáfin m. (lat. daphne, pop. dáphine, d. vgr. dáphne; mrom. dafin, alb. dafină, sîrb. dafina, bg. dafina). Laur (laurus nobilis). Frunze de dafin, funze de laur, de vînzare pin băcăliĭ și întrebuințate în bucătărie la prepararea marinateĭ, chiftelelor ș.a. – În Olt. dafín, drog. salcîm.

dafin m. 1. arbore totdeauna verde, cu bobițe negre și acre, de mărimea unei măsline; foile de dafin se întrebuințează la bucătărie, iar din partea cărnoasă a boabelor sale se extrage uleiu (Laurus nobilis); 2. fig. emblema gloriei și a izbânzei; 3. salcâm (în Oltenia). [Lat. *DAPHINUS (din gr. daphne)].

DAFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

DAFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze lucioase și aromatice, totdeauna verzi (Laurus nobilis); laur. Simți în nări mireasmă de ulei de dafin. SADOVEANU, Z. C. 140. În drum e o căscioară. Închisă, părăsită. Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. Dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre. EMINESCU, N. 59. Deschide-te, dafin, acum pentru mine, Să m-adăpostesc. BOLINTINEANU, O. 85. ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, întrebuințate în bucătărie ca condiment. Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se răspîndi puternic și plăcut. GALACTION, O. I 120. ♦ (La pl. sau, rar, în expr. foi de dafin). Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, biruință, succes. Da, pe tatăl meu, slăvitul, mult iubitu-l-ai, spătare, Și cules-ați împreună dafini mulți. DAVILA, V. V. 151. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc. ALEXANDRESCU, P. 134.

DAFIN s. (BOT.; Laurus nobilis) laur, (prin Transilv.) lurbăn.

Laurus nobilis L. Specie care înflorește primăvara. Flori mici, gălbui, în raceme scurte, la subsuoara frunzelor. Fructe, bace ovat-oblonge, negre sau negre-albăstrui. Frunze oblong-lanceolate, cu baza și vîrful ascuțite, ondulate pe margini, scurt-pețiolate, pieloase, lucioase, glabre, pînă la 12 cm lungime și cca 4 cm lățime, verzi-închis. Arbore sau arbust pînă în 12 m înălțime, cu frunze persistente.

LAUR s. (BOT.) 1. (Datura stramonium) ciumăfaie, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului. 2. (Laurus nobilis) dafin, (prin Transilv.) lurbăn.

dafin sm [At: (a. 1701), FN. 98 / V: (înv) dafne sn, ~e sf, (îrg) ~ă sf (reg) dafie sf dăfin / Pl: ~i, (înv) ~e / E: lat daphinus] 1 Mic arbore din familia lauracee, cu frunze lucioase, aromate și totdeauna verzi, cu flori mici gălbui și cu fructe ovale, cultivat în sudul Europei Si: laur, (reg) biboi, ciumafetei, ciumăfaie, frunzișoară, lurbău, turbare (Laurus nobilis). 2 (Îs) Foaie (sau frunză) de ~ Frunză uscată de dafin (1) folosită în alimentație drept condiment sau la prepararea unor rețete în medicina populară. 3 (Îs) Unt (sau pomadă) de ~ Alifie preparată din frunzele sau boabele de dafin (1), întrebuințată în medicină și în cosmetică. 4 (Prc) Ramură sau frunză de dafin (1) cu care erau împodobiți în Antichitate învingătorii. 5 (Fig) Glorie. 6 (Bot; reg; șîs ~ creț) Salcâm (Robinia pseudocacia). 7 (Olt) Gard viu Si: (reg) dafinaș. 8 (Bot; reg) Afin (Vaccinium myrtilius). 9 (Bot; îvr) Tamarin (Tamarindus indica). 10 (Bot; reg; șîs ~ mic) Tulichină (Daphne mezereum). 11 (Bot; reg; îc) ~-trandafir Leandru (Nerium oleander). 12 (Bot; reg; îc) ~-mic Popilnic (Asarum europaem). 13 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Sălcioară (Elaeagnus angustifolia).

ciumăfaie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanhaie, cimofaie, ~mafain sm, ~mafoi sm, ~mahar sm, ~mahariu sn, ~maică, ~ai sm, ~foi sm, ~foie sm, ~ăhaie, ciumf~, ~mifoaie, ~migoaie, ~mofai sm, ~muhai sm, ~muhoaică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare² (1), ciumerniță², ciumoaică¹, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc¹, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată

frunzișoară sf [At: (a. 1800) IORGA, S. D. XII, 131 / Pl: ~re / E: frunză + -ișoară] 1-2 (Șhp) Frunzuliță (1-2). 3 (Înv) Fard (în formă de foițe). 4 (Înv) Coaja semințelor de nucșor, întrebuințată drept condiment Cf nucșoară. 5 (Bot) Nucșor (Myristica fragrans). 6 (Bot) Dafin (Laurus nobilis).

laur¹ sm [At: (a. 1563), ap. DLR ms / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~i, (înv) ~e / E: lat laurus] 1 (Șîc ~-porcesc) Plantă erbacee perenă, cu miros pătrunzător și neplăcut, cu tulpina înaltă, goală în interior, cu flori mici, albe și solitare, ale cărei frunze inegal dințate și ale cărei semințe mici și negre aflate în fructul sub formă de capsulă țepoasă sunt folosite în medicină datorită conținutului de substanțe alcaloide cu proprietăți calmante, narcotice și antispasmodice Si: bolândariță, ciumăfaie, iarba-dracului, (reg) mălaci (Datura stramonium). 2 (Reg, îf laură) Om leneș și indolent. 3 (Reg) Om urât. 4 Arbust mediteranean din familia lauraceelor, cu tulpină înaltă până la 10 m, cu frunzele persistente, tari, lucioase, aromate, cu marginea ușor ondulată, care sunt folosite ca mirodenii, și cu fructul bacă mică, ovală, de culoare neagră-albăstruie, din care se extrag uleiuri utilizate în industria farmaceutică Si: dafin (Laurus nobilis). 5 (Prc; mpl; șîs cunună sau coroană de ~i) Ramură de laur, ca simbol al victoriei. 6 (Pan) Ornament în formă de frunză de laur (4). 7 (Fig) Glorie. 8 (Fig) Succes. 9 (Fig) Izbândă. 10 (Fig) Premiu. 11 (Fig) Glorificare. 12 (Îe) A culege (sau a aduna) ~i A obține succese. 13 (Îe) A pune (cuiva) cunună de ~i A recunoaște victoria, succesul cuiva. 14 (Îae) A lăuda. 15 (Îe) A purta ~ A obține succes. 16 (Îae) A fi lăudat. 17 Arbust din familia aquifoliaceelor, cu frunze persistente, lucioase, spinos dințate, cu flori mici, albe, mirositoare, grupate în inflorescențe scurte și cu fructe roșii, care crește rar în țara noastră. 18 (Reg) Alior (Euphorbia cyparissium). 19 (Îe) A se culca pe ~i A se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 20 Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 21 (Fam; interogativ sau exclamativ; îe) Am mâncat ~(i)? sau doar n-am mâncat ~(i)! Doar nu-s nebun.

lurbăr sm [At: LB / V: (reg) liodbă sf, liorbă sf, liorbăn, lior~, liubăn, liuber, liurbă^[1] sf liurbăn, liur-, liurben (A și: liurben), liurber, liurbin, lor~, lurben / Pl: ~i / E: săs Lurber] 1 (Bot; Trs; Ban) Dafin (Laurus nobilis). 2 (Prt) Frunze de dafin folosite în alimentație sau în medicina populară. 3 (Bot; Trs) Liliac (Syringa vilgaris). 4 (Bot; Trs; îs) ~ de toamnă Bramărea (Phlox paniculata).

Dafina Prenumele fem. Dáfina este apropiat de marea majoritate a vorbitorilor limbii române de numele arbustului dáfin (laurus nobilis), originar din Asia Mică, cunoscut la noi mai ales datorită frunzelor sale aromate, folosite drept condiment (regional „dafin” este folosit și cu sensul de „salcîm”). Apropierea nu este greșită pentru că într-adevăr, la origine, acest nume personal are la bază numele plantei, numai că Dafin și Dafina nu sînt create în limba română, dar prezența cuvîntului comun a sprijinit răspîndirea și popularizarea numelor personale. Forma masc. Dáfin este atestată în documentele Țării Românești încă din anul 1502, iar Dafina sau Dahina era numele soției lui Dabija Voievod, domn al Moldovei între 1661 – 1665. Formele românești corespund perfect bg. Dafin și Dafina (cu diferite forme și hipocoristice împrumutate de la greci). Cu atestări foarte vechi în greacă (la Herodot), antroponimele Dáphnis și Daphne (numele sanctuarului lui Apolo, ridicat de Seleucos Nikator, lîngă Antiohia), ultimul identic cu subst. daphne „dafin, laur”, au trecut și în latină (masc. Dáphinus), unde forma feminină corespunde ca semnificație cunoscutului → Laura (mai vechi Laurea), probabil chiar traduceri ale numelui grecesc. ☐ Cunoscut personaj al mitologiei grecești, Dafne este nimfa iubită de Apolo și transformată în laur de către mama sa Geea, pentru a o scăpa de urmărirea zeului (legenda este povestită de Ovidiu în Metamorfoze). În poemele lui Teocrit și Vergiliu este cîntată trista poveste a păstorului Dafnis, fiul lui Hermes și neîntrecut cîntăreț (pedepsit prin orbire de nimfa trădată în iubire, moare căzînd într-o prăpastie); este subiectul cunoscutei opere Daphnis și Chloe.

turbare sf [At: VARLAAM-IOASAF 6r/23 / Pl: ~bări / E: turbo] 1 (Îvr) Pierdere a rațiunii. 2 Boală infectocontagioasă, specifică unor animale și ocazională la om, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte Si: rabie, (pop) turbă¹ (1), (îrg) turbăciune, (reg) nebuneală, turbătură (2). 3 (Pop; fig; îs) ~ de cap Zăpăceală. 4 (Reg; fig) Fior¹ (2). 5 (Fig) Mânie nestăpânită Si: furie, violență, (pop) turbă¹ (2), (înv) turbăciune (1), turbătură (1). 6 (Fig) Intensitate. 7 Boală la albine, manifestată printr-o mare agitație care le provoacă moartea. 8 (Bot; reg; șîc ~-cornută) Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 9 (Bot; reg) Dafin (1) (Laurus nobilis). 10 (Bot; reg; șîc ~a-câinelui) Zârnă (Solanum nigrum).

laur s.m. I (bot.) 1 Laurus nobilis; dafin, <reg.> boroștean, ciumăfaie, lurbăn, turbare. 2 (și laur-porcesc) Datura stramonium; ciumăfaie, foaia-ciumei (v. foaie), <livr.> datură, <înv. și reg.> măslag, <reg.> arici¹, boii-pruncilor (v. bou), bolândariță, bolânzeală, borciu, buruiana-bureților (v. buruiană), ciuma-fetei (v. ciumă), cornută (v. cornut), faie, godină¹, iarba-dracului (v. iarbă), măr-ghimpos (v. măr¹), mărul-porcului (v. măr¹), măselar, nebuneală, papuc, părul-porcului (v. păr), pleoască, ploșcan, porculean, porculeț, purcel, sarsalam, scaiete, tat, tatin, tătulă, turbare, turbare-cornută, turbăciunea-câinelui (v. turbăciune), turbărie², <latin.; înv.> stramoniu. 3 laur-de-China = Cinnamonum camphora; camfor, <rar> camforar. 4 (reg.) v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia cyparissias). II fig. (la pl. lauri) apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <fig.> dafini (v. dafin), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire.

lurbăn s.m. (bot.; reg.) v. Dafin. Laur (Laurus nobilis).

DAFIN sm. 🌿 1 Arbore frumos, originar din sudul Europei, totdeauna verde, cu frunze aromatice, cunoscute de popor sub numele de „foi de dafin” și întrebuințate în bucătărie; produce niște boabe acricioase, de forma unor măsline mici (Laurus nobilis) (🖼 1736): îi creșteau și se împuterniceau ca prin minune (ISP.) ¶ 2 Olten. = SALCÎM [vsl. dafina].