5 definiții conțin toate cuvintele căutate
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: din
Minuni ale Lumii (Cele șapte) f. pl. operele cele mai remarcabile ale antichității cari au excitat admirațiune mai mult decât celelalte, și anume: Piramidele Egiptului, Grădinile suspendate din Babilon, Farul din Alexandria, Jupiter Olimpianul de Phidias, Colosul dela Rhodos, Mormântul lui Mausol și Templul Dianei din Ephez.
SEMIRAMIDA, regină semilegendară a Asiriei și Babilonului. Identificată cu Sammu-ramat (811-808 î. Hr.), soția lui Șamși-Adad V. Tradiția îi atribuie construcția „grădinilor suspendate din Babilon”, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A opta minune – Expresia „cele șapte minuni ale lumii” înglobează cele șapte monumente celebre ale antichității, culmi la care ajunseseră știința, tehnica și mai ales arhitectura orientală și greco-romană. lată-le în ordinea cronologică a construirii lor: 1) Piramida cea mare de la Gizeh, 2) Grădinile suspendate din Babilon (sau, ale Semiramidei), 3) Templul Artemisei din Efes, 4) Mausoleul din Halicarnas, 5) Statuia lui Zeus din Olimpia, 6) Farul din Alexandria și 7) Colosul din Rodos. Aceste monumente au fost denumite „minuni”, nu în sens de „miracol” mistic, de fenomen supranatural, ci în accepțiunea de realizări excepționale, care depășeau tot ceea ce se construise pînă atunci. În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenție extraordinară a geniului omenesc primea, prin analogie, denumirea de „o nouă minune”, sau „o adevărată minune”, sau mai ales „a opta minune”. Astfel, după apariția electricității, în secolul trecut, s-a spus pe bună dreptate că ea este a opta minune, datorită contribuției uriașe pentru istoria civilizației. Și cu egală dreptate, se spune astăzi că energia atomică, deschizînd căi uluitoare pentru progresul omenirii, constituie și ea a opta minune a lumii. După cum se vede, nu se continuă numerotarea: a noua, a zecea minune etc. Monumentele antichității rămînînd „cele șapte minuni” de bază, fiecare nouă realizare genială este socotită a opta minune a vremilor moderne, a epocii respective. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
GRĂDINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI, ansamblu de terase suprapuse, pe care erau amenajate grădini cu arbori și flori, situate lângă palatul lui Nabucodonosor (din Babilon). Una dintre cele șapte minuni ale Antichității.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Grădinile Semiramidei – regina legendară a Asiriei și Babilonului. Istoricul latin Valerius Maximus povestește că era atît de frumoasă, încît într-o zi cînd la Babilon a izbucnit o mică răscoală, a fost suficient ca regina să apară la fereastră cu umerii goi și părul despletit, pentru ca ordinea să fie restabilită de îndată. Dar Semiramida a rămas vestită mai ales prin grădinile suspendate cu care și-a impodobit palatul și care figurează printre cele șapte minuni ale lumii. Prin comparație cu acele grădini, expresia desemnează un loc feeric, încîntător, uimitor. Vezi: „A opta minune”. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni