EDENIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de eden; propriu edenului. Grădină ~că. 2) fig. Care este foarte frumos și foarte plăcut (ca în eden). Priveliște ~că. /<fr. édénique

pom, pomi s. m. Nume generic pentru orice arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile; p. ext. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad sau alt conifer împodobit cu daruri și diverse ornamente colorate cu prilejul Crăciunului. ◊ Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, covrigi etc., care se poartă înaintea cortegiului mortuar până la cimitir, unde se înfige în pământ după ce s-a dat de pomană tot ce era pe el; p. restr. un fel de colac în formă de cruce, care se dă de pomană pentru cei morți. ◊ Pomul cunoștinței binelui și răului sau pomul raiului = pom amintit în Biblie, plantat, ca și pomul vieții, în mijlocul grădinii Edenului (raiului), din care Adam și Eva, au fost ispitiți de șarpe (satana) să mănânce fructul oprit, fruct simbolizând izvorul cunoașterii. ◊ Pomul vieții = arbore biblic, plantat aproape sau lângă pomul cunoștinței binelui și răului din grădina Edenului, inaccesibil lui Adam și descoperit de acesta numai după înfruptarea sa din înțelepciunea cunoștinței. ◊ Compuse: (pop.) pomul-raiului = lămâiță; pomul-vieții = tuia. – Din lat. pomus.

PARADÍS (< fr., lat., germ.; {s} gr. parádeisos „grădină”) s. n. 1. (În „Vechiul Testament”) Edenul, grădina fermecătoare unde a început existența umanității, o dată cu Adam și Eva, locul de supremă fericire umană, pierdut, prin izgonirea perechii primordiale, dar promis, ca răsplată, celor fără de păcat. În budism, ideea de p. este dezvoltată pornind de la reprezentarea Nirvanei ca stare finală de liniște eternă și totală. Pentru vechii greci și romani, p. se găsește în Insulele Fericiților, locuite de oameni vii învestiți cu nemurire, și în Câmpiile Elisee. În Islam, Firdaws este un p. postum de răsplată concretă, o grădină a plăcerilor strict concrete (munți de pilaf, hurii tinere și binevoitoare). În creștinismul primar, p. este văzut ca o contopire a omului cu Dumnezeu, istoria omenirii, în această concepție, fiind o nostalgie a paradisului pierdut și efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc plăcut, încântător care oferă condiții extraordinare de viață și de dezvoltare (spirituală) etc. ♦ Ceea ce încântă privirea și sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus în filozofia științei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor, modelelor și criteriilor care caracterizează o comunitate științifică (eră istorică, loc geografic etc.).

EDEN (sau Grădina Edenului) (în Biblie) Raiul, locul unde au trăit primii oameni, Adam și Eva, până când au fost izgoniți din cauza săvârșirii păcatului originar, neascultând porunca lui Dumnezeu și gustând din roadele pomului cunoașterii.

Eden (cuvînt ebraic, înseamnă delicii) – E numele dat paradisului terestru, imaginat ca o grădină uriașă și încîntătoare (Gan eden – grădina deliciilor), unde – cum pretinde legenda – ar fi apărut cei dintii oameni, Adam și Eva. Prin extensiune, cuvîntul Eden a ajuns să desemneze un loc minunat, o sursă bogată de desfătare. Vorbind despre romanul lui Sadoveanu Zodia cancerului, G. Călinescu spune: „Călătorul străin crede a descoperi în Moldova înapoiată a lui Duca-Vodă un adevărat Eden”. BIB.

elizeu [At: DLR / V: ~iseu, (înv) ~isău, ~isee sf, ~isiu (S și: elysiu), ~ziu, ilizeu / Pl: ~ee și (înv) ~eiuri, ~ei sm / E: fr Élisée, lat Elysium] 1 sn (Mit) Regiune a Infernului cu primăvară veșnică unde sălășluiau după moarte sufletele eroilor și ale oamenilor virtuoși Si: paradis Vz cer, eden, rai. 2 a (Liv; îs) Câmpiile (sau grădinile, înv, câmpurile) ~ee ori, înv, câmpii ~ei (sau ~eilor) Elizeu (1). 3 a (Fig) Fericit. 4 (Pex) Loc încântător. corectat(ă)

PARADIS s. n. 1. eden, rai. 2. (fam.) loc încântător; fericire. 3. pasărea-ŭlui = pasăre exotică cu pene foarte frumoase. (< fr. paradis, lat. paradisus, gr. paradeisos, grădină)

PARADIS, paradisuri, s. n. (Bis.) Lăcașul lui Dumnezeu, loc de supremă fericire, imaginat ca o grădină aflată în cer, unde au trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ajung, după moarte, sufletele oamenilor fără păcate; rai, eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

PARADIS, paradisuri, s. n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai¹; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

paradis sn [At: DRLU / V: (reg) ~iz / Pl: ~uri / E: fr paradis, ger Paradies] 1 (Rel) Grădină fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ar ajunge după moarte sufletele oamenilor fără păcate Si: eden, rai. 2 (Îc) Măr-~ Varietate de măr nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îla) De ~ Splendid. 4 (Șfg) Peisaj foarte frumos. 5 Loc splendid, care oferă cele mai bune condiții de trai, de dezvoltare spirituală etc. 6 Ceea ce încântă privirea, sufletul. 7 Fericire supremă. 8 (Trs) Șotron. corectat(ă)