EXCEPȚIE, excepții, s. f. Abatere de la regula generală, ceea ce nu se supune normei generale. Limbile cu regule și excepții. RUSSO, S. 69. Excepția confirmă regula. ◊ Expr. Cu excepția = afară de. Îi plăceau toate materiile, cu excepția matematicii. Fără excepție = fără deosebire. Să pornească toți, fără excepție. BOLINTINEANU, O. 263. A face excepție = a) a se deosebi, a se abate de la regula generală. Nu fac excepție de la regulă; b) a proceda altfel decît de obicei. Fac excepție pentru tine. – Variantă: escepție (NEGRUZZI, S. I 348) s. f.

Nulla regula sine exceptione (lat. „Nici o regulă fără excepție”) – Expresia vine din dreptul roman, unde excepția era un mijloc de apărare. Reclamantul formulează o pretenție. Aceasta este regula. Pîrîtul invocă un fapt accesoriu, prin care neagă pretenția reclamantului. Aceasta e excepția. Deci, orice regulă cu excepțiile ei. De unde, mai tîrziu, a rezultat și versiunea: „Excepțiile confirmă regula.” ȘT.