ALLENDE [aλénde], GOSSENS, Salvador (1908-1973), om politic chilian. Președintele Republicii Chile și șef al guvernului Unității Populare (1943-1973). A murit în cursul unui puci militar de dreapta.

BAHÍA [baia], stat în E Braziliei; 561 mii km²; 11,5 mil. loc. (1989.) Centrul ad-tiv: Salvador. Expl. de min. de fier, cobalt, nichel, titan și diamante. Bumbac, tutun și porumb; cafeam zahăr.

Bahia f. sau San Salvador, oraș în Brazilia, port însemnat cu 230.000 loc. Fosta capitală a Braziliei până la 1783.

BRAZILIA, Republica Federativă a Braziliei, stat în America de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (7,4 mii km de țărm); 8,5 mil. km²; 147,4 mil. loc. (1989). Limba oficială: portugheza. Cap.: Brasilia. Orașe pr.: São Paulo. Rio de Janeiro, Belo Horizonte, Recife, Salvador, Fortaleza, Porto Alegre. Este format din 24 state, trei terit. și un district federal. Relief predominant de podiș (Podișul Braziliei în S, Podișul Guyanelor în N) care coboară treptat în bazinul depr. Amazonului. Zona litorală concentrează peste 1/3 din pop. țării. Rețea hidrografică bogată: Amazon (3.165 km între granițele țării), Paraná și afl. acestora. Climă ecuatorială, subecuatorială, tropicală și subtropicală. Vegetație bogată: păduri tropical-umede (60% din supr. țării) și savane cu pîlcuri de arbori (campos) sau cu ierburi xerofite (caatinga). Expl. de min. de fier (85,6 mil. t export, 1988), aur, diamante, bauxită (7,7 mil. t, 1989), staniu (44 mii t, 1988), petrol (29,8 mil. t, 1989), huilă, șisturi bituminoase ș.a.; mari expl. forestiere. Ind. B., diversificată, produce energie electrică (214,1 miliarde kWh, 1988), fontă (23,9 mil. t, 1988), oțel (26,1 mil. t, 1989), aluminiu (0,9 mil. t, 1988), mașini agricole, autovehicule (1,04 mil. buc., din care 313,2 mii autoturisme, 1989), îngrășăminte chim., ciment (26,5 mil. t, 1989), hârtie, zahăr (8,5 mil. t, 1988), conserve de carne, țesături de bumbac, mătase și lînă, articole de piele și încălț. ș.a. Terenurile cultivate reprezintă 9,1% din supr. țării; cafea (1,3 mil. t, 1988, 24% din prod. mondială), cacao, cocotieri, bananieri (5,1 mil. t banane, locul 1 pe glob), ananas, citrice (15,3 mil t. portocale, 1988, locul 1 pe glob), manioc ș.a. Se mai cultivă cereale (42,5 mil. t, din care 24,7 mil. t porumb și 11,8 mil. t orez), soia (18 mil. t, locul 2 pe glob), arahide, bumbac. Viticultură. Creșterea animalelor beneficiază de o vastă bază furajeră (19,7% din supr. țării este ocupată de pășuni); se cresc bovine (134,1 mil. capete, 1988), porcine (32,7 mil. capete, 1988), ovine (20 mil. capete, 1988), caprine (11 mil. capete, 1988). C. f.: 36,3 mii km. Căi rutiere: 1,5 mil. km. Rețea navigabilă internă: 35 mii km; flota maritimă comercială: 4,5 mil. t. Moneda: 1 cruzeiro = 100 centavos. Exportă produse agricole (1/3) din care cafea (10% din totalul exporturilor), mașini, utilaje și mijloace de transport, produse siderurgice, min. de fier, produse petroliere ș.a. și importă combustibili (c. 1/3), mașini și utilaje ind., produse chim., mijloace de transport ș.a. Turism. – Istoric. Locuit în vechime de triburi amerindiene (guarani, tamoios, tupinambas ș.a.), terit. B. a fost cucerit în prima jumătate a sec. 16 de portughezi. În 1815, ca urmare a mișcării de eliberare națională, a fost lichidat statul colonial, iar la 7 sept. 1822 B. s-a declarat imperiu independent. În 1888 a fost abolit sclavajul. În 1889, B. s-a proclamat republică federativă. La sfîrșitul sec. 19 a început să se dezvolte industria. După primul război mondial (în care B. a fost de partea Antantei) s-a intensificat pătrunderea în economia țării a capitalului străin, mai ales american. În 1930, în urma luptei pentru putere dintre conservatori și liberali, puterea a fost preluată de de aceștia din urmă, în frunte cu G. Vargas. În 1942, B. a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea coaliției antihitleriste. În 1960, capitala B. s-a mutat de la Rio de Janeiro în noul oraș Brasilia. Președinții J. Kubitschek (1956-1961) și J. Goulart (1961-1964 ), care au luat unele măsuri pentru consolidarea economiei naționale, au fost răsturnați prin lovituri de stat militare. După revenirea la o conducere civilă (1985), o nouă constituție a intrat în vigoare (1988). Instabilitatea politică nu a influențat dezvoltarea economică a B., care a devenit principala putere a Americii Latine. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Congresul Național, compus din Senatul Federal și Camera Deputaților, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte. Președintele Fernando Collor de Mello, acuzat de corupție și confruntat cu un val de nemulțumiri sociale, a fost suspendat din funcție în urma unei hotărîri parlamentare; a demisionat la 29 decembrie 1992. Itaman Augusto Cantiero Franco a depus jurămîntul, devenind președintele B. în aceeași zi. 2. Podișul Braziliei sau Brazilian (Planalto Central), pod. situat în America de Sud (SE Braziliei) între C. Amazonului (la N), Gran Chaco și La Plata (la V) și Oc. Atlantic (la E). Alcătuit dintr-o platformă străveche cu relief variat. Pe latura de E este brăzdat de sierre cristaline paralele cu țărmul Oc. Atlantic, cu înălțimi între 800 și 2.000 m. Alt. max.: 2.884 m (Pico de Bandeira). Spre interior se desfășoară o altă linie de sierre, paralelă cu prima. Către V. alt. sierrelor scade treptat într-un pod. înalt, care ocupă centrul de V P.B. În N și V acestui pod., alt. sînt de 500-600 m. Climă ecuatorială în N și subecuatorială și tropicală în centru și S. Rețeaua hidrografică are dispoziție radială, fiind formată din afl. ai Amazonului, ai rîului Purús și din cele care se varsă direct în Oc. Atlantic.

COLON³, coloni, s. m. Unitate bănească în Costa Rica și în Salvador. – Din sp. colono.

colon⁴ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr côlon, lat colon] Monedă din Costa Rica și Salvador.

COLON² s. m. unitatea monetară în Costa Rica și în Salvador. (<fr., sp. colon)

COLON² s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb].

COLON³, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono.

COLUMB (COLÓN), Cristofor (Cristóbal) (1451-1506), navigator genovez. Stabilit în 1476 în Portugalia. În 1492 intră în serviciul Spaniei. Între 1492 și 1504 a întreprins patru călătorii, descoperind majoritatea ins. din America Centrală insulară și atingînd coastele Americii Centrale istmice și ale Americii de Sud. Ziua de 12 oct. 1492, cînd C. a descoperit ins. Watling (San Salvador) din Arh. Bahamas, este considerată data descoperirii Americii.

DALÍ, Salvador (1904-1989), pictor, grafician și eseist spaniol. Unul dintre reprezentanții principali ai suprarealismului, cu o fantezie înclinată către viziuni de coșmar, halucinante („Sângele mai dulce decât mierea”, „Girafa în flăcări”, „Hristos al Sfântului Ioan al Crucii”). Abordează ilustrația de carte (Lautréamont, „Cântecele lui Maldoror”, Cervantes, „Don Quijote”), costumul și decorurile pentru balet („Labirintul”, „Tristan nebun”). Participă la realizarea filmelor lui Buñuel, „Câinele andaluz” și „Vârsta de aur”. Creează metoda „paranoic-critică” de realizare și apreciere a operei de artă. Eseuri („Cucerirea iraționalului”); autobiografia „Viața secretă a lui Salvador Dali” și „Jurnalul unui geniu”.

DAMIAN, Horia (1922-2012, n. București), pictor și sculptor român. Stabilit în Franța (1946). Compoziții în care geometria formelor și claritatea culorii servesc ideii de echilibru, permanență și monumentalitate (ciclurile „Piramide”, „Coline”); vitralii pentru biserica din Audincourt, intrarea monumentală a teatrului-muzeu „Salvador Dali” de la Figueras (Spania), „Coloana” pentru orașul Saint-Denis.

+El Salvador/(colocv.) Salvador (stat) s. propriu n. [g.-d. art. statului El Salvador/Salvadorului]

FONSECA, golf al Oc. Pacific, pe coasta Americii Centrale, între El Salvador, Honduras și Nicaragua. Lungime: 65 km. Lățime de intrare: 35 km. Ad. max.: 27 m. Țărmuri joase cu mangrove. Porturi pr.: La Unión, Amapala. Descoperit în 1522de Gil Gonzales Avila.

HONDURAS 1. Republica ~ (República de Honduras), stat în America Centrală istmică, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (M. Caraibilor) și Pacific; 112,1 mii km²; 5,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: spaniola; uzuale: dialectele amerindiene. Religia: creștină (catolici 90%, protestanți etc.). Cap.: Tegucigalpa. Orașe pr.: San Pedro Sula, El Progreso, Choluteca, Danlí, La Ceiba. Este împărțit în 18 departamente. Una dintre cele mai muntoase țări din lume (peste 80% din supr.; alt. max. în vf. Cerro Las Minas, 2.849 m), dar unica din America Centrală fără vulcani activi. Depresiunea centrală străbătută de valea râului Ulua și înguste câmpii litorale. Climă tropical umedă cu precipitații bogate pe coasta caraibiană (peste 2.000 mm anual), modificată de alt. Rețeaua hidrografică bogată, cu râuri scurte și lacuri. Păduri tropicale (35% din terit.) cu esențe prețioase (cedru, mahon) și savană. Resurse min. variate, dar insuficient valorificate (min. auro-argentifere, zinc, plumb, sare, petrol). Economie bazată pe agricultură (60% din populația activă, c. 25% din PNB și 2/3 din exporturi). Terenurile arabile reprezintă 15,8% din terit. țării. Se cultivă porumb (1/3 din supr. cultivată), manioc, sorg, orez, batate, fasole, legume, tutun, trestie de zahăr (2,9 mil. t, 1993); plantații de citrice, mango, Persea americana (fructul avocado), ananas, bananieri (931 mii t, 1993), arbori de cafea, cacao, palmieri de cocos. Creșterea bovinelor pentru carne (2,3 mil. capete, 1993) și a porcinelor (0,6 mil. capete). Industria (15% din populația activă și 17% din PNB) produce bunuri de consum (produse textile și alim., încălț., țigarete, zahăr, bere, lactate), cherestea, ciment, produse petroliere. C. f.: 1,27 mii km. Căi rutiere: 18.629 km (inclusiv autostrada panamericană). Turism dezvoltat: capitala, apoi vestigiile maya de la Copán (al doilea mare oraș al mayașilor), orașul San Pedro Sula, minele maya de la Travesia, lacul Yojoa – sporturi nautice, plajele de la Islas de la Bahía (G. Honduras) și Trujilo (M. Caraibilor). Moneda: 1 lempira = 100 centavos. Export: cafea (40%), banane, lemn, carne, minereuri. Import: mașini și echipament de transport, combustibili, produse manufacturate de bază și chimice etc. În nov. 1998, H. a fost afectat de uraganul Mitch, care a provocat numeroase victime omenești și grave pagube materiale. – Istoric. H. a fost locuit în epoca precolumbiană de triburi amerindiene (lencas, paya, pipila), nordul și vestul terit. aparținând strălucitei civilizații maya. Descoperită în 1502 de Cristofor Columb, care i-a dat actuala denumire, H. a fost cucerit (din 1524), ca urmare a expedițiilor conduse de conchistadorii Cristobal de Olid, Hernán Cortez și Pedro de Alvarado. În 1537 are loc revolta indienilor conduși de Lempira; asasinat în 1538, el va deveni erou național, numele său fiind dat monedei honduriene. În 1539 este inclus în Căpitănia Generală Guatemala. Populația H. va crește numeric după descoperirea zăcămintelor de aur și argint de la Comayagua (1578). În 1579 a fost fundat orașul Tegucigalpa, viitoarea capitală a țării. În sec. 17-18, pe terit. H., cu ajutorul indienilor mosquito, au pătruns englezii. La 15 sept. 1821, s-a declarat independent, dar, între 1822 și 1823, a fost anexat Imperiului Mexican, iar, între 1823 și 1838, a făcut parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de El Salvador, Guatemala, Nicaragua, Costa Rica) care se destramă în 1838, cele cinci state devenind independente. Ca și majoritatea statelor Americii Centrale, H. a cunoscut, până la mijlocul sec. 20, o pronunțată instabilitate politică, soldată cu numeroase lovituri de stat, dictaturi, revolte sociale și armate. Exemplu tipic de „republică bananieră”, controlată de o oligarhie ale cărei interese sunt legate de marile companii nord-americane „United Fruit” și „Standard Fruit”. Instabilitatea politică internă a determinat intervenția S.U.A., care a ocupat H. (1911-1933), fără a reuși să instaureze un regim democratic. Numeroase litigii privind frontierele opun H. țărilor învecinate Nicaragua și El Salvador (războiul declanșat cu acesta în 1969, în urma unei partide de fotbal a fost aplanat sub patronajul Organizației Statelor Americane – O.S.A. – Prin Tratatul de pace încheiat în 1980). Fragilitatea democrației este accentuată de imixtiunea armatei în treburile politice (260 revolte armate în 160 de ani de la proclamarea independenței). Datorită poziției strategice, H. a fost folosit de S.U.A. în încercarea de a pune capăt războaielor din Nicaragua și El Salvador. Ultimii ani sunt dominați de eforturile guvernamentale de a introduce în țară un regim democratic. Republică prezidențială potrivit Constituției din 1982, puterea legislativă este exercitată de un Parlament unicameral, Adunarea Națională, iar cea executivă, de președinte, ales pe patru ani.

ILHÉUS, oraș în E Braziliei (Bahia), pe țărmul Oc. Atlantic, la 225 km SSV de Salvador; 223,4 mii loc. (1991). Port pentru export de cacao, lemn, piassava, cafea ș.a. Aeroport. Catedrala São Sebastião. Fundat în 1535.

ILUSTRÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Ramură a graficii care include: desenul, acuarela, gravura, fotografia, imaginea ce însoțește, în scop explicativ sau interpretativ, un text. ◊ I. de carte = gen al graficii prin care se reprezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar; poate avea și funcție ornamentală. Cunoscută din vechime în Egipt și Extremul Orient, când a avut mai ales caracter explicativ. În Evul Mediu au avut o mare valoare i. de c. religioasă din Bizanț (sec. 9-10) și a manuscriselor evangheliarelor irlandeze (sec. 9-10). După inventarea tiparului, a fost realizată în xilogravură și în lucrări beletristice și științifice.Printre cei mai importanți ilustratori de carte se numără H. Daumier, E. Delacroix, Salvador Dali ș.a. În România există o bogată tradiție a i. de c., începând cu sec. 15 (ex. „Tetraevangheliarul” lui Nicodim de la Tismana din 1404, decorat cu elemente vegetale și zoomorfe). Printre cei mai importanți ilustratori români: Margareta Sterian, Mac Constantinescu, A. Demian, A. Jiquidi, Tia Peltz, Lena Constante, Florica Cordescu-Jebeleanu, Vasile Kazar, Ion State, Val Munteanu, Florin Pucă, Mircea Dumitrescu, Done Stan, Vasile Socoliuc ș.a. ◊ I. muzicală = a) includere într-un curs, într-o lecție sau expunere despre artă, literatură etc. a unor fragmente muzicale; b) fond sonor care însoțește o producție audio (radio) sau audio-vizuală (teatru, cinematografie, televiziune).

IZALCO [isálko], vulcan activ în America Centrală (El Salvador), alcătuit din lave bazaltice. Alt. max.: 1.885 m. Izvoare termale sulfuroase. Supranumit „farul Americii Centrale” datorită craterului său constant activ. A erupt pentru prima oară în 1770.

JUJUY [huhúi], provincie federală în NV Argentinei, la poalele estice ale Anzilor; 53,2 mii km²; 512,3 mii loc. (1991). Centrul ad-tiv: San Salvador de Jujuy. Expl. de petrol și min. de fier. Culturi de tutun și trestie de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor.

LEMPA, fluviu în America Centrală; 325 km. Izv. din zona muntoasă situată situată în partea de E a Guatemalei, traversează o mică porțiune a terit. de SV a Hondurasului, intră în El Savador la Citalá, iar după ce trece prin L. Guija curge pe direcția E-V pe c. 180 km, dar apoi își schimbă cursul către S, vărsându-se în Oc. Pacific, în apropiere de San Rafael Tasajera. Este singurul fluviu navigabil al Rep. El Salvador. Folosit pentru hidroenergie (în cursul superior).

LURIA, Salvador Edward (1912-1991), virusolog și genetician american de origine italiană. Stabilit în S.U.A. (1940). Prof. la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Unul dintre fondatorii geneticii microorganismelor. A studiat structura și mecanismul de reproducere a bacteriofagilor și virusurilor, descoperind efectul reactivării lor multiple. Fondator și director (1972-185) al Centrului de cercetări asupra cancerului (Massachusetts). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1969), împreună cu M. Delbruck și A.D. Hershey.

MADARIAGA Y ROJO [madarjága i róho], Salvador de (1886-1978), diplomat, eseist și scriitor spaniol. Eseuri filozofice și literare privind îndeosebi relațiile naționale („Spania”, „Englez, francezi, spanioli”); romane („Inimă de jad”, „Dușmanul lui Dumnezeu”, „Război în sânge”), versuri („Fântâni liniștite”).

MORAZÁN, Francisco (1792-1842), om politic din Honduras. Unul dintre liderii mișcării de independență din America Centrală (Homduras – 1821; El Salvador – 1828; Guatemala – 1829). Președinte al confederației Provinciilor Unite din America Centrală (1830-1840). Răsturnat de la putere în urma unei lovituri militare, a emigrat în Perú. Încercând să restabilească Confederația, a fost prins și împușcat.

NUEVA SAN SALVADOR, oraș în partea de SV a statului El Salvador, la 13 km VSV de San Salvador; 166 mii loc. (1992). Centru comercial pentru cafea. Fundat în 1854 cu numele Nueva Ciudad de San Salvador. S-a mai numit Santa Tecla.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ORTEGA SAAVEDRA, Daniel (n. 1945), om politic nicaraguan. Lider al Frontului Sandinist de Eliberare Națională. Coordonator al Consiliului de Guvernământ și al Juntei Guvernului de Reconstrucție Națională din Rep. Nicaragua (din 1979), în urma înlăturării regimului A. Somoza. Președinte al statului (1984-1990). A promovat reforme de naționalizare și împroprietărire a țăranilor săraci. Radicalizarea mișcării sandiniste, apropierea de Cuba și El Salvador, ca și relațiile tensionate S.U.A. au dus la alegeri anticipate (febr. 1990), pe care le-a pierdut în favoarea Violetei Chamorro.

OVIEDO, oraș în N Spaniei, la c. 100 km NNV de León, centrul ad-tiv al Comunității Autonome Asturia, 201,1 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Aeroport. Centru minier (cărbune, minereu de fier). Ind. siderurgică, constr. de utilaj minier și electrotehnic, chimică și alim. Universitate (1608). Muzee de arheologie și de etnografie. Teatru dramatic. Monumente: bazilica San Julián de los Prados (812-842), bisericile Santa Maria del Naranco (848), San Miguel de Lilo (sec. 9), Santo Domingo (1553m restaurată în sec. 18), catedrala San Salvador (1388-1528, restaurată în sec. 18 și după Războiul Civil din anii 1936-1939), în stil gotic, cu un turn de 80 m înălțime; Palatul episcopal (1500, terminat în 1700). Monumente istorice aflate în oraș și în împrejurimi au fost declarate (1985-1998) ca aparținând patrimoniului cultural universal. Orașul s-a construit în jurul unei abații benedictine (757). Reședința Regatului Asturiilor (sec. 9-10); centrul insurecției antifranceze (1808).

PETROLINA, oraș în E Braziliei (Pernambucco), pe malul stâng (nordic) al râului São Francisco, pe c. f. Paulistana-Salvador; 175,3 mii loc. (2002). Centru comercial agricol (bumbac, tutun, zahăr). Unit printr-un pod feroviar (1951) și feribot cu orașul Juàzeiro (Baha).

PIAȚA COMUNĂ A AMERICII CENTRALE (P.C.A.C.; în engl.: Central American Common Market – C.A.C.M.; în sp.: Mercado Común Centroamericano – M.C.C.), organizație guvernamentală internațională, creată prin Tratatul General de Integrare Economică a Americii Centrale, semnat la 13 dec. 1960 și ratificat în sept. 1963, cu sediu la Ciudad de Guatemala (Guatemala), în scopul integrării economice prin liberalizarea comerțului interregional și crearea de zone libere și a unei uniuni vamale. Are cinci state membre (Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua).

PINOCHET UGARTE [pinoʃé ugárte], Augusto (1915-2006), general și om politic chilian. Comandant-șef al armatei, autor al loviturii militare (sept. 1973) prin care a fost înlăturat președintele Salvador Allende. Șef al Juntei Militare de Guvernământ (din 1973) și președinte al Republicii Chile (1974-1990). A instaurat în țară un regim dictatorial. Constrâns să cedeze puterea în fața opoziției crescânde. Detenția lui Pinochet (1998-2000), la cererea Spaniei, declanșează unele confruntări și dezbateri pro și contra P. privind gravele crime săvârșite de acesta în perioada dictaturii (3.100 persoane asasinate, 1.200 dispărute, 100.000 arestate și torturate, 300.000 exilate sau autoexilate etc.). În final se obține inculparea fostului dictator și detenția preventivă acestuia la domiciliu.

Salvador n. mică republică în America centrală: 1.360.000 loc. Cap. San-Salvador: 66.000 loc.

SALVADOR (SÃO SALVADOR), oraș în E Braziliei, centrul ad-tiv al statului Bahia, situat pe țărmul SV al unei mici peninsule care desparte Baia de Todos os Santos (Golful Tuturor Sfinților) de apele Oc. Atlantic, la 1.207 km NNE de Rio de Janeiro; 2,5 mil. loc. (2003). Aeroport. Port pentru exportul petrolului, tutunului, zahărului, lemnului, diamantelor ș.a. Construcții și reparații navale. Rafinărie de petrol. Ind. chimică, textilă, de prelucr. a lemnului și a tutunului, pielăriei și alim. Piață agricolă (bumbac, trestie de zahăr, cacao, cafea, tutun). Bază navală. Două universități (1946; 1961 – univ. catolică). Muzeu de artă. Catedrală (1700); bisericile Nossa Senhora do Bonfim (1745) și São Francisco (1709-1740); Fortăreața Montserrat (1586); Palatul Saldhana (1720). Centru istoric al orașului a fost inclus (în 1985) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1549 de guvernatorul general Tóme de Sousa, din ordinul regelui Portugaliei João III, drept centrul ad-tiv al coloniei portugheze Brazilia, cu numele São Salvador da Bahia de Todos os Santos (pe scurt São Salvador sau Bahia). În sec. 16 a devenit un important centru al negoțului cu sclavi aduși din Africa pentru a munci pe plantațiile de trestie de zahăr. Capturat de olandezi în 1624 și retrocedat portughezilor în 1625. Până în 1763 a fost capitala viceregatului Braziliei, dată când a fost transferată la Rio de Janeiro. Capitala statului Bahia din 1889.

SALVADOR, El ~ v. El Salvador.

Salvador v. El Salvador

SAN MIGUEL, oraș în ESE Rep. El Salvador, situat pe Rio Grande de San Miguel, la poalele E ale vulcanului San Miguel (2.130 m alt.), la 120 km ESE de San Salvador; centrul ad-tiv al departamentului omonim; 159,7 mii loc. (2000). Expl. de aur și argint. Centru comercial, Piață agricolă (porumb, bumbac, cafea, legume). Ind. chimico-farmaceutică, textilă, de prelucr. a maselor plastice, a bumbacului și a produselor agricole; produse din piele. Catedrală în stil colonial (sec. 18). Fundat în 1530 de spanioli. Distrus de un cutremur în 1917. Vulcanul San Miguel a erupt ultima oară în 1976.

SAN SALVADOR, cap. Rep. El Salvador, situată în partea central-vestică a țării, pe Rio Ace Chaute, la 11 km V de vulcanul San Salvador, la 32 km de țărmul Oc. Pacific; 485,8 mii loc. (2001). Nod feroviar și rutier pe șoseaua panamericană. Aeroportul Comalpa (1970). Pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific, și turistic al țării. Ind. chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului, textilă (țesături), a confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, cosmeticii, mat. de constr. (ciment) și alim. (zahăr, bere, lichior, țigarete, brânzeturi). Două universități (cea mai veche din 1841). Observator astronomic. Bibliotecă națională. Muzeu național al științelor și industriei (1883); Muzeu național (1940). Grădină botanică. Catedrală (sec. 19). Palat național (1907-1920). Fundat în 1525 de către conchistadorul spaniol Pedro de Alvarado în apropiere de Suchitito și mutat în 1528 pe locul actual (32 km SV de vatra inițială) de către conchistadorul Don Jorje de Alvarado (fratele fondatorului). Declarat oraș în 1546, a devenit cap. statului independent El Salvador în 1821, apoi a Federației Provinciilor Unite ale Americii (1831-1838) și a Rep. El Salvador (din 1841). Ruinat adesea de erupțiile vulcanului San Salvador (1.960 m alt., craterul are 1.000 m ad.) a cărei ultimă manifestare a avut loc în 1917. Distrus aproape în întregime de cutremurele din 1854, 1873, 1917 și 1986. La 19 km E de oraș se află lacul Ilopango, cu stațiunea balneară estivală omonimă.

San-Salvador m. V. Bahia.

SAN SALVADOR DE JUJUY, oraș în NNV Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Jujuy, situat la poalele E ale m-ților Anzi, la 1.220 m alt., pe valea râului Jujuy; 230,9 mii loc. (2001). Aeroport. Prelucr. produselor agricole. Turism. Catedrală (1606). Fundat în 1593 de Francisco de Argañarás y Murguia.

SANTA ANA 1. Oraș în V Rep. El Salvador, situat la 56 km NV de San Salvador, la 32 km E de granița cu Guatelama și la 16 km N de vulcanul Santa Ana (2.365 m alt.); centrul ad-tiv al departamentului omonim; 164,5 mii loc. (2000), al doilea oraș ca mărime al țării. Nod rutier pe șoseaua panamericană. Centru comercial pentru cafea și trestie de zahăr. Ind. de prelucr. a lemnului (mobilă), cafelei, textilă, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr, băuturi alcoolice). Turism. Universitate. Teatru Național. Catedrală gotică. Biserica El Calvario, în stil colonial. Cunoscut cu numele Santa Ana după 1708. 2. Oraș în VSV S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Santa Ana, la 53 km SE de Los Angeles; 337,9 mii loc. (2000). Constr. de avioane și de componente electronice. Ind. chimică și de prelucr. a cauciucului. Producție de fibre de sticlă, de articole sportive și de radiouri. Centru comercial. Muzeu de istorie. Muzeu în aer liber cu colecții de avioane vechi. Fundat în 1869.

SANTA TECLA v. Nueva San Salvador.

SÃO SALVADOR DA BAHIA DE TODOS OS SANTOS v. Salvador.

SONSONATE, oraș în V statului El Salvador, pe Rio Grande de Sonsonate; la 60 km V de San Salvador; 58,3 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv al departamentului. Piață agricolă pentru zahăr, cafea și tutun. Catedrală în stil colonial, placată cu porțelan alb. În vecinătate, biserica San Antonio del Monte, loc de pelerinaj. Fundat în 1524. Cap, provizorie a țării (1833-1834).