colț (-ți), s. m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistreț sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminență a unui obiect. – 4. Zimț de ferăstrău. – 5. Fiecare din vîrfurile ascuțite ale greblei. – 7. Extremități ale tăișului securii. – 8. Știft, bolț, bulon. – 9. Cui, țintă care împiedică alunecarea pe gheață. – 10. Cîrlig, scoabă. – 11. Vîrf, țanc, stîncă ascuțită. – 12. Crestătură, semn. – 13. Zuluf, cîrlionț. – 14. Mugure, vlăstar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de două străzi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capăt, extremitate. – 19. Intersecție, răscruce. – 20. Extremitățile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ „a înțepa” (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec „țăruș”, sb. kolac „țăruș”, rut. kolecĭ „germen”, pol. kolec „ghimpe”. – Der. colțui, s. m. pl. (broderie în formă de triunghi, la cămașă); colțișor, s. n. (ungher; ornament triunghiular; buclă, cîrlionț; plantă, Dentaria bulbifera); colțoi, s. m. (colțui); colțăriș, s. n. (stîncărie); colțos (var. colțat), adj. (cu dinții canini mari; trufaș, înfumurat, mîndru; certăreț, scandalagiu); colțuros, adj. (stîncos; aspru; colțat, ascuțit); colțurat, adj. (colțuros, rar); colță, s. f. (Trans. de Sud, agrafă de păr), cu toată incertitudinea DAR care nu crede că este vorba de un der. de la colț, datorită lipsei diftongării; colțan, s. m. (persoană sau animal cu dinții canini mari; libarcă; gîndac; castană de apă, Trapa natans; vîrf, țanc); colțan, s. m. (gogoașă de stejar); colțar, s. m. (bîrnă ce formează unghi sau colț exterior; dinte canin; Trapa natans; colț de stradă; poliță, masă ori canapea așezate în colțul camerei; zgardă cu ghimpi, pentru cîinii de pază; darac, dărăcitor; bocanc cu ținte pentru alpiniști); colțar, s. n. (echer; culegător, culegar; piesă a războiului de țesut; gogoașă de stejar); cloțan, s. m. (stîncă; țanc), metateză a lui colțan; încolți, vb. (a înfige dinții, a mușca; a hăitui; a germina; a înmuguri).

colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).

colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.

Cardamine bulbifera Crantz (syn. Dentaria bulbifera L.). Specie care înflorește primăvara. Flori albe, uneori. rozee. Frunze alterne, cele superioare nedivizate, cele inferioare penate, prevăzute la subsuoară cu bulbili. Plantă erbacee, perenă, înaltă de cca 70 cm.

cânepioară sf [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ODOBESCU, I, 290 / V: ~nichi~ / Pl: ~re / E: cânepă + -ioară] 1-2 (Bot; șhp) Cânepă (1) (măruntă). 3 (Bot) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice Si: cânepa (4)- codrului (Eupatorium cannabium). 4 (Bot) Urzicuță (Verbena hybrida). 5 (Bot; îf ~nichi~) Colțișor (Dentaria bulbifera) 6 (Orn) Cânepar.

colțișor [At: NEGRUZZI, S. I. 234 / Pl: ~i sm, ~oare sn / E: colț + -ișor] 1-2 (Șhp) sn Colț (mic) Si: colțuleț, colțurel, colțușor. 2 sn Ornament în formă de tăieturi triunghiulare sau semicirculare festonate, pe marginea gulerului și a mânecilor (cămășii), a poalelor fustei, la o dantelă etc. 3 sn Ornament pe porțile țărănești constând dintr-un șir de pătrățele alternând cu triunghiuri. 4 sm (Bot; reg) Plantă erbacee din familia craciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșiatice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera).

răchită sf [At: BIBLIA (1688), 88²/37 / V: (reg) ~iță, răpi~, răți-, rec~, ric~, roc~ / Pl: ~te, ~iți / E: bg ракита] 1 Nume dat mai multor specii de salcie, cu frunzele înguste și lunguiețe, cu ramuri elastice, folosite ca material de împletit (Salix). 2 (Șîc ~ta-cea-fragedă, ~-verde, ~-albă) Specie de salcie cu ramuri erecte, care pot fi desprinse ușor de trunchi, cu frunze înguste și lunguiețe, având marginile fin zimțate Si: lozie, mlajă, (reg) plesnitoare, salce, salcie, sălcică, sălcioară, salcie fragedă, salcie plesnitoare (Salix fragilis). 3 (Șîc ~-albă, ~-de-mlajă, ~-de-împletit) Mlajă (Salix viminalis). 4 (Reg; șîc ~-sălbatică, ~-moartă, ~-flocoasă) Răchită (1) roșie (Salix purpurea). 5 (Reg; șîc ~-albă, ~-mare, ~-sălbatică, ~-de-pădure, ~-cu-mâțoace, ~-de-luncă) Salcie (Salix alba). 6 (Reg; șîc ~-moale, ~-puturosă, ~-sălbatică, ~-cu-mâță) Iov (Salix capraea). 7 (Reg; șîc ~-supărată, ~-pletoasă, ~-iovă, ~ta-plângerii, ~-jalnică, ~-albă, -~americană, ~-moartă, ~-de-mlajă, ~-mlăjosă) Salcie pletoasă (Salix babylonica). 8 (Mpl, îf răchiți; șîc ~-furtunosă) Zălog (Salix cinerea). 9 (Șîc ~-roșie) Arbust cu ramurile de culoare cenușie, măslinie sau purpurie-închisă, cu frunze înguste, puțin mai late spre vârf, cu flori purpurii sau verzui, din ale cărui nuiele se fac împletituri Si: lozie, mlajă, (reg) răchițică (14), salcă-roșie, salce-neagră, salcie-roșie (Salix purpurea). 10 Nuiele sau coajă de răchită (1), din care se confecționează obiecte împletite (coșuri, scaune etc.). 11 Lemn moale de răchită (1), din care se fac linguri, albii etc. 12 (Pex; csc) Răchitiș. 13 (Bot; reg; lpl) Colțișor (4) (Dentaria bulbifera).

COLȚIȘOR I. sm. 1 dim. COLȚ I. ¶ 2 Mic colț de piatră: te oprești cu frică pe cîte un ~ de piatră la mijlocul prăpăstiei (VLAH.) ¶ 3 Cîrlionț de păr pe frunte: pe obîrșia Ialomiței... nu se știa de crețuri și ~i (DLVR.) ¶ 4 pl. Horbotă dințată ce se coase pe marginea rufăriilor: făcînd ~i și bibiluri pe piepții și mînecile unei cămeși (FIL.) ¶ 5 pl. Plantă ierboasă cu flori albe sau roșiatice (Dentaria bulbifera) (🖼 1391). II. sn. (pl. -oare) 1 dim. COLȚ II. ¶ 2 Loc retras, colț de pămînt: prin cîte a mai trecut, Doamne, și ~ul acesta de lume (VLAH.).

COLȚIȘOR², colțișori, s.m. Plantă erbacee cu flori albe sau roșietice (Dentaria bulbifera). – Din colț + suf. -ișor.