ștucșor sn [At: (a. 1702) JAHRESBER. X, 213 / V: (îrg) st~ / Pl: ? / E: ștuc¹ + -(u)șor] (Trs; înv) 1-4 (șhp) Ștuc¹ (1-2) (mic) Si: (îrg) ștuculeț (1-4), ștucurele (1-4).

stucșor sf vz ștucșor

ștuculeț sn [At: JAHRESBER. X, 213 / Pl: ? / E: ștuc¹ + -uleț] (Trs; înv) 1-4 (șhp) Ștucșor (1-4).

ștucșor, ștucșoare, s.n. (înv. și reg.) bucățică, fragmencior, porțioară, ștuculeț.