4 definiții pentru întort

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

întort, ~oartă a [At: (a. 1600-1630) GLOSAR, ap. CUV. D. BĂTR. I, 285 / Pl: ~rți, ~oarte / E: ml intortum] (Înv) 1 (D. obiecte) Strâmb. 2 (Fig; d. persoane) Încăpățânat. 3 Nedrept.

întórt, -oártă adj. (lat. intŏrtus). Vechĭ. Întors, sucit: picĭoare strîmbe și întoarte. Întortochiat: cărărĭ întoarte. Fig. Perfid, răutăcĭos. Îndărătnic (Ps. S.).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întort (întoartă), adj.1. Strîmb, răsucit. – 2. Încăpățînat, îndărătnic. Lat. intortum, de la intorquĕre (Pușcariu 888; Tiktin; DAR), cf. întoarce.Der. întortochia, vb. (a încurca; a face ocoluri) cu un suf. neclar care pare de origine expresivă (după Pușcariu 889; Pușcariu, Dacor., VII, 478 și DAR, din lat. *intorticŭlāre, ca fr. entortiller, sp. entortijar; după Tiktin, mai puțin probabil, de la var. puțin folosită întortoca, prin intermediul prez. întortochez); întortochetură, s. f. (labirint, ocoliș).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

întort, întoartă, adj. (înv.) 1. sucit, strâmb, întors. 2. (fig.) îndărătnic, rău, nedrept, încăpățânat, sucit; pervers.

Intrare: întort
întort adjectiv
adjectiv (A43)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întort
  • ‑ntort
  • întortul
  • întortu‑
  • ‑ntortul
  • ‑ntortu‑
  • întoartă
  • ‑ntoartă
  • întoarta
  • ‑ntoarta
plural
  • întorți
  • ‑ntorți
  • întorții
  • ‑ntorții
  • întoarte
  • ‑ntoarte
  • întoartele
  • ‑ntoartele
genitiv-dativ singular
  • întort
  • ‑ntort
  • întortului
  • ‑ntortului
  • întoarte
  • ‑ntoarte
  • întoartei
  • ‑ntoartei
plural
  • întorți
  • ‑ntorți
  • întorților
  • ‑ntorților
  • întoarte
  • ‑ntoarte
  • întoartelor
  • ‑ntoartelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)