strămoină sf [At: ALR SN h 7/362 / Pl: ~ne / E: stră- + moină¹] (Reg) Pârloagă.

strămoină, strămoine, s.f. (reg.) pârloagă.

strămóină, strămoine, s.f. (reg.) Pământ arabil, lăsat nearat ca să se odihnească; moină. ■ Exclusiv în Maram. Istoric (ALR, s.n.; h. 6). – Din stră- „care indică vechimea” + moină (MDA).

strămoină, strămoine, s.f. – (reg.) Pământ arabil, lăsat nearat ca să se odihnească (Budești, Rozavlea, Săcel, Borșa). Moină (ALRRM, 1973: 787). – Din stră- „care indică vechimea” (< lat. extra) + moină (< moale) (MDA).

strămoină, -e, s.f. – Pământ arabil, lăsat nearat ca să se odihnească (Budești, Rozavlea, Săcel, Borșa). Moină (ALR 1973: 787). – Din stră- „care indică vechimea” (< lat. extra) + moină (din moale).