seimeni m. pl. 1. (la Turci), a treia diviziune a corpului ienicerilor compusă din 34 regimente; 2. (la Români), corp de armată întocmit de Mateiu Basarab și compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi), sub comanda unui polcovnic; ei purtau, ca și ienicerii, cepchene și căciuli de coloare roșie (din care cauză cronicarii îi mai numesc și Roșii): după dânșii veniau lefegii cu haine galbene, seimenii și scutelnicii pedeștri OD.; 3. corp analog, instituit în Moldova, servind de gardă Curții (împărțiți în seimeni hătmănești și seimeni agești): seimenii cei iuți cu arce și cu măciuce în felii NEGR. [Turc. SEYMEN, (rostire populară din SEGBAN), lit. păzitori de ogari, șefii lor fiind în acelaș timp căpitani de vânătoare].

ROȘII s. pl. v. miruță.

roșii s. pl. v. MIRUȚĂ.