părticea sf vz părticică

PĂRTICEA, -ICĂ, părticele, s. f. Diminutiv al lui parte. 1. v. parte (I 1). Fiecare clăcaș va primi părticica lui de pămînt. CAMIL PETRESCU, O. II 283. [Proprietarul] nu are dreptul de a deposeda, pe țărani de părticelele lor de pămînt. KOGĂLNICEANU, S. A. 159. 2. v. parte (I 3). Mult-puțin ce-am cîștigat, Părticica nu și-a luat; S-a. supărat ș-a plecat. TEODORESCU, P. P. 559.

părticeá (vest) și -cícă (est) f., pl. ele (d. parte orĭ d. lat. *particella, de unde și it. particella și fr. parcelle. V. particulă și parcelă). Parte mică din orĭ-ce: părticică de moșie, de avere, de postav, de pîne. Bucățică de prescură care, după ce s’a tăĭat agnețu, se taĭe și se dă credincĭosuluĭ care o cere. V. cest 1, meridă, țencușe.