oghídă, V. obídă.

OBIDĂ (pl. -de) sf. Întristare adîncă, mîhnire, sdrobire a sufletului: se silea... să-și stăpînească plînsul și obida ce o înnecau (ODOB.); se dete jos cu sufletul plin de ~ și de mîhnire (ISP.); fără nici o mustrare, privea la suferințele și obida supușilor săi (VLAH.) [vsl. obida].

obídă f., pl. e saŭ izĭ (vsl. obida, nedreptate). Rar azĭ. Nedreptate. Mare întristare: cu obida’n inimă. Fig. Iron. Pop. Mold. sud. Oghidă (rev. I. Crg. 3, 187). Om prea mic, stîrpitură: o oghidă de femeĭe.