oárze, pl. d. orz.

ORZ I. sn. 1 🌿 Plantă ierboasă, cu tulpina dreaptă și robustă, ale cărei grăunțe ce cresc pe spice, servesc de nutreț cailor; din ele se mai prepară arpăcașul, grișul, malțul ce servă la fabricarea berei, etc. Se cultivă la noi trei feluri de orz: ~ul românesc, moldovenesc sau ~ adevărat, care are spicul mare, iar în spic patru rînduri de grăunțe (Hordeum vulgare) (🖼 3466); ~ul mucheri(u) sau mucherul, numit și ~ iernatic, cu șase rînduri de grăunțe (Hordeum hexastichon) (🖼 3467) și orzoaica, propriu zis ~ul de bere, cu două rînduri de grăunțe (Hordeum distichon) (🖼 3468); în Muntenia se înțelege sub numele de „orzoaică” varietatea de orz mucheriu: ~ul este lunguieț, Cu o coajă cam gălbuie și țeapă în vîrfuleț (PANN); ~ul a dat în copt; 👉 GÎSCĂ1 ¶ 2 🌿 ~-PĂDUREȚ, plantă ce seamănă cu orzul și crește prin pădurile umbroase și prin dumbrăvi (Hordeum europaeum) (🖼 3470) ¶ 3 🌿 ORZUL-ȘOARECILOR, mică plantă ierboasă, din fam. gramineelor, cu spice ca ale orzului, ce crește prin dărîmături și pe locuri inculte (Hordeum murinum) (🖼 3469) ¶ 4 Trans. 👞 Gurguiu la opincă. II. OARZE pl. 🚜 Cîmp semănat cu orz: cît vedea cu ochii, nu întîlnea decît pete gălbui de oarze secerate (D.-ZAMF.) [lat. hordeum].

+oarze (lanuri de orz) (pop.) s. n. pl.