nemuitoare af [At: VĂCĂRESCUL, GR. 25/25 / Pl: ~ / E: nemui + -toare] (Înv; îs) Cădere ~ Caz genitiv.

nemuitoare adj. f. (înv.; în sintagma) cădere nemuitoare = cazul genitiv.

NEMUITOARE adj. (Învechit; în sintagma) Cădere nemuitoare = cazul genitiv. cf. VĂCĂRESCUL, GR. 25/25, DDRF. - Nemui + suf. -toare.