măsălău sn [At: T. PAPAHAGI, M. 224 / V: masal~ / Pl: ? / E: pvb măsălui] I (Trs; Mar) Loc unde petrece noaptea sau stă la amiază cireada de vite sau turma de oi Vz amiezătoare, meriză, staniște. 2 (Reg) Despărțitură la stână unde dorm boii.

masalău sn vz măsălău

măsălău s.n. (reg.) loc unde stă noaptea și la amiază cireada de vite sau turma de oi.

masalău¹, (măsălău), s.n. – Locul unde dorm vitele (Papahagi, 1925). – Postverbal al lui măsălui „a poposi undeva peste noapte” (< mas) (MDA); din mas „popas peste noapte” + suf. -alău.

masalău², s.n. – Masa de prânz; masa cea mare: „Să învelea focu’, să aibă pă amiazăzi, când or zini la masalău” (Calendar, 1980: 105). – Din masă (< lat. mensa).

masalău¹, s.n. – Locul unde dorm vitele (Papahagi 1925). – Din mas „popas peste noapte”.

masalău², s.n. – Masa de prânz; masa cea mare: „Să învelea focu’, să aibă pă amiazăți, când or zini la masalău” (Calendar 1980: 105). – Din masă (< lat. mensa) + -lău.

MĂSĂLĂU s. n. (Prin nordul Transilv. și Maram.) Loc unde petrece noaptea sau stă la amiază cireada de vite sau turma de oi. V. staniște, amiezătoare, meriză. Cf. T. PAPAHAGI, M. 224, CHEST. IV 54b/264, GLOSAR REG. ♦ (Regional) Despărțitură la stînă unde dorm boii (Dejani-Făgăraș). Cf. CHEST. V 34/28. - Pl.:? – Și: masalău s. n. T. PAPAHAGI, M. 224. – Postverbal de la măsălui.

MASALĂU s. n. v. măsălău.