mocrotă sf [At: CORESI, EV. 81 / A: nct / Pl: ? / E: slv мокрота] (Îvr) Umoare.

mocrotă (-te), s. f. – Umoare, secreție. Sl. mokrota, din mokrŭ „umed”. Sec. XVI, înv. Cf. moceră.

mocrotă s.f. (înv.) umoare.

MOCROTĂ s. f. (Învechit, rar) Umoare. Iară acea boală iaste cîndu i se întărită omului mocrota (ce se chiamâ apa, udătura). CORESI, EV. 81, cf. 275, 276, DHLR II, 515. – Accentul necunoscut. – Pl.: ? – Din slavonul мокрота.