gloria sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: lat gloria] (Met) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjoară umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă.

GLORIA s.f. (Met.) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. [< lat. gloria, cf. fr. gloire].

GLORIA s. f. 1. (met.) aureolă colorată în culorile spectrului solar, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. 2. (muz.) partea a doua a unei mise cu caracter de imn. (< it., lat. gloria)

Gloria (cuv. lat. „slavă”), parte a misei* de obicei partea a II-a. Numele l-a luat de la primul vers al slujbei religioase din bis. romano-cat. cântat de celebrant; Gloria in excelsis Deo, din care reiese și caracterul de proslăvire al muzicii. Este exclusă din misa pentru morți (requiem*). Cu alt text (Gloria Patri, et Filio, et Spiritui Sancto) este anexată psalmilor*, care se cântă în timpul anului, cu excepția unor sărbători. G. are o formă muzicală liberă și structură polif.