ELICO- (HELICO-) „elice, spiralat, spirală”. ◊ gr. helix, ikos „spirală” > fr. hélico-, engl. id., it. elico-, germ. heliko- > rom. elico- și helico-. □ ~id (v. -id), s. n., 1. Curbă generată de învîrtirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. 2. Suprafață generată de o curbă supusă unei mișcări elicoidale; ~pter (helicopter) (v. -pter), s. n., aeronavă mai grea decît aerul, prevăzută cu una sau mai multe elice orizontale și care poate decola și ateriza pe verticală; ~stat (helicostat) (v. -stat), s. n., aparat de zburat, prevăzut cu o elice de susținere și completat cu un balon; ~steg (helicosteg) (v. -steg), s. m., porțiune de înrulare în spirală a camerelor unei cochilii pluriloculare, prezentă la foraminifere; ~tremă (helicotremă) (v. -tremă), s. f., orificiu rotund al labirintului cohlear.

HELICO-, v. ELICO-. □ ~tremă (v. -tremă), s. f., orificiu de comunicare între rampa vestibulară și cea timpanică situat în vîrful melcului osos.