duhlui vi [At: TDRG / V: (reg) ~hul~ / Pzi: ~iesc / E: duh + -lui] (Îrg) A duhni.

duhului v vz duhlui

DUHLI (-lesc), DUHLUI (-uesc) vb. intr. Mold. A răspîndi un miros greu, neplăcut, a puți: duhlește de o parte grajdul, iar de alta uriașe căzi în care fierbe țuica (IRG.) [duh].

DUHLIT, DUHLUIT adj. p. DUHL(U)I Mold. Puturos, cu miros greu, neplăcut.

duhlésc, duhluĭésc și duhnésc v. intr. (vsl. duhnonti, dŭhnonti, a respira, a sufla, d. duhŭ, duh. V. dihanie, dihor, odihnesc, zduhnesc). Iron. Exal, emit putoare: duhnește a mahorcă (CL. 1910, 5, 318), duhnește a muced. – În Munt. și duhuĭesc (d. duh). Vechĭ și dihnesc (vsl. dyhnonti).