cărăui¹ vtr [At: DA / V: ~ărui / Pzi: ~esc / E: cărăui²] 1-2 A (se) îmbăta.

cărăui², ~ie a [At: GORJAN, H. I, 105/26 / V: ~rui, ~ie / Pl: ~, ~ie / E: ns cf cărare] (Înv) 1 Beat. 2 Smintit.

cărăúĭ, -úĭe, V. chearaud.

cărărui v vz cărăui

cărui¹ v vz cărăui

cărui², ~ie a vz cărăui

chearaud, ~ă a [At: PAMFILE, ap. DA ms / V: ~rhuz / Pl: ~uzi, ~ude / E: ns cf cărui] (Mol) 1 Năuc. 2 Cherchelit.

tehui², ~ie a [At: CONTEMPORANUL, I, 634 / V: (reg) tăh~, terh~, tih~ / Pl: ~ / E: ns cf mg tahonya] (Reg) 1 Zăpăcit. 2 (D. oi) Căpiat² (1).

chearaúd (ea dift.) și cherăúd, -ă adj. Mold. sud. Tehuĭ, nauc, zăpăcit, cherchelit. – În vest cărăúĭ. La Pușcaru (reprodus de Dic. 207) cărúĭ (cp. gr. karón, amețit. Dic.). Și cheaúr și cheaún. În Olt. ceaur (NPl. Ceaur, 147).

tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.

cărăui, -ie, cărăui, adj. (pop.) 1. amețit de băutură, afumat, cherchelit. 2. candriu, smintit.