cobârlău sn [At: MARIAN, S. R. I 250 / Pl: ~laie / E: mg kobor, cf cobârnă] (Reg) 1 Loc de adăpost sau de culcuș al ursului, peste iarnă Si: bârlog, vizuină. 2 Coteț (de păsări). 3 Loc (îngrădit) în care se țin mieii.

COBÎRLĂU s. n. (Reg.) Vizuină, bîrlog. – Magh. kóborló.

COBÂRLĂU s. v. bârlog, cuib, culcuș, sălaș, vizuină.

cobîrlău s. v. BÎRLOG. CUIB. CULCUȘ. SĂLAȘ. VIZUINĂ.

cobârlắu, cobârlauă, cobârlaie, s.n. (reg.) 1. Culcuș, vizuină. 2. Bârlog de urs. 3. Culcuș ascuns. – Din magh. kóborló „a hoinări” (DEX); din magh. kóbor „vagabond, hoinar”, cf. cobârnă (MDA).

cobârlău, cobârlauă, cobârlaie, s.n. – (reg.) 1. Culcuș, vizuină (Faiciuc, 1998). 2. Bârlog de urs (ALR, 1961: 679; Borșa). 3. Culcuș ascuns (Grad, 2000; Săcel). – Din magh. kóborló „a hoinări” (Drăganu, DA, cf. DER; DEX); din magh. kóbor „vagabond, hoinar”, cf. cobârnă (MDA).

cobârlău, -auă, -laie, s.n. – 1. Culcuș, vizuină (Faiciuc 1998). Bârlog de urs (ALR 1961: 679; Borșa). 2. Culcuș ascuns (Grad 2000; Săcel). – Probabil din cober „coviltir” (< germ. Kobel) + lău; Din magh. kobor, cf. cobârnă (MDA).