clucsă sf [At: CORESI, EV. 84/17 / V: (Olt) clupsă, (reg) cluscă / Pl: ~se / E: bg клукса] 1 (Îrg) Capcană. 2 (Fig) Capcană întinsă cuiva. 3 (Fig; îf clupsă) Încurcătură.

† CLUCSĂ, CLUPSA (pl. -re) sf. Olten. Trans. Căpcană, cursă: prins fu și căzu în clucsele pierzătoriului (CODR.) [blg. kluksa].

clúcsă (Cor.) și clúpsă (Ban. Olt.) f., pl. e (bg. kluksa, klĭusa și klopka, rus. klĕapcý, id., vsl. klopĭca, lat. ?, cursă. Cp. cu clapă, clampă, clăbăț, clopot). Cursă (capcană) de prins șoaricĭ.

clupsă sf vz clucsă

cluscă sf vz clucsă

❍ CLUPSĂ 👉 CLUCSĂ.

clucsă (-se), – Cursă, capcană. Bg. kluksa (sec. XVI). După Borcea 183, din săs. Klux; ipoteză puțin probabilă datorită vechimii cuvîntului.

CLUCSĂ s. v. capcană, cursă, prinzătoare.

clucsă s. v. CAPCANĂ. CURSĂ. PRINZĂTOARE.

CLUCSĂ s.f. (ȚR, Trans. SV) Cursă. B: Teneta. Clupse. MARDARIE, 256. O păsărea se prinse în clucsă și plîngea. E, 1717, 173^r; cf. MARDARIE, 252; E 1717, 171^v. C: Îndată diavolul pusă o clucsă în drum. FL. D 1764, 46^v. Variante: clupsă (MARDARIE, 252, 256). Etimologie: bg. kluksa. Cf. săs. Klux. Cf. capcană, măiestrie, pruglă, sîlță, zăbroană.

clucsă (clupsă), clucse, s.f. (reg.) cursă de prins șoareci, păsări, animale mici; batcă, capcană, cleapță, zancă.

CLUPSĂ s.f. v. clucsă.