ciritiș sn [At: MARIAN, O. I, 1 / Pl: ~uri / E: ceretei] 1-2 Ciritei (1-2).

CIRITIȘ (pl. -ișuri) sn. Mold. = CIRITEL: luncile și pometele, ~urile și tufișurile (MAR.).

CIRITIȘ ~uri n. Mulțime de ciritei. /ciritel + suf. ~iș

ciritiș n. pădure de ceri, tufărie.

ciritéĭ și (vechĭ) ceretéĭ n., pl. urĭ și eĭe (V. ciritel). Secĭ, desiș, tufăriș. – În nord și ciritiș. V. rădĭ și sihlă.