carabană¹ sf [At: DDRF / Pl: ~ne / E: ns cf carabă²] (Sst) Picior.

carabană f. pop. crac, gambă: se răsturnă cu carabanele în sus. [Origină necunoscută].

carabană f., pl. e (d. carabă, ca fluĭer, care înseamnă și „osu picĭoruluĭ”). Unde? Iron. Gaibarac. Suc. Caradașcă.

CARABAN sm., 🐙 1 Gîndac castaniu, cu un corn mare pe cap, care trăește prin surcelele putrede din apropierea tăbăcăriilor; numit și „dubălar(iu)”, „băligar(iu)-cu-corn”, „forfecar”, etc. (Oryctes nasicomis) (🖼 884); femeiușca numită CARABANĂ, n’are corn pe cap (🖼 885) ¶ 2 = RĂDAȘCĂ [comp. alb. karabište „forfecar”].

carabană, carabane, s.f. (reg.) picior, șold, carabă, crac, gambă.