bătălău snm [At: DOSOFTEI, V. S. II, 64 / Pl: ~laie sn, -lăie sn, (rar) -lăuri sn, -lăi sm / E: bate + -(ă)lău] 1 Bătăuș. 2 Lopățică pentru bătutul rufelor la gârlă. 3 Pisălog de lemn pentru grâu. 4 Băț scurt și gros cu care se pisează usturoiul. 5 (Lpl; îf bătălăie) Termen colectiv care desemnează două instrumente ale cosașului: batca și ciocanul. corectat(ă)

BĂTĂLĂU (pl. -lăie, -laie, ‼ -lăuri) sn. 1 Maiul, lopățica cu care spălătoresele bat rufele, cînd le spală: fu cumplit bătută... cu bătălăuri de multe ori (DOS.); ¶ 2 Mold. Pilug, pisălog, băț scurt și gros cu care se pisează ceva: căței de usturoiu pisați într’o scafă cu ~l (ȘEZ.) ¶ 3 ❍Trans. Ciocan mai mare (de lemn) (VIC.) ¶ 4 pl. Mold. 🚜 Cele două unelte ale cosașului, batca și ciocanul, care slujesc la ascuțitul coasei.

BĂTĂLĂU, bătălaie, s. n. (Reg.) Pisălog¹. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ălău.

bătălăŭ n., pl. ăĭe (d. bat). Rar. Unealtă de lemn de bătut ceva, precum: lopățica (filca) de bătut mingea saŭ rufele la spălat, bățu putineĭului, maĭu, chilugu de lemn de strivit usturoiu ș.a. Pl. Cĭocîrtiĭ (Acad.). – La Dos. pl. urĭ.

bătălău² (unealtă) (pop.) s. n., art. bătălăul; pl. bătălaie

bătălău² (unealtă) (pop.) s. n., art. bătălăul; pl. bătălaie

bătălău s. n., art. bătălăul; pl. bătălaie

bătălău, bătălaie, bătălăi, s.n.m. (reg.) 1. Băț prevăzut cu un mănunchi de nuiele la un capăt, pentru bătut laptele prins (Strâmtura). 2. Instrument din lemn utilizat la bucătărie pentru a pisa usturoiul sau cartofii. – Din bate + suf. -ălău (DLRM, MDA).

bătălău, bătălăi, s.n. – (reg.) Băț prevăzut cu un mănunchi de nuiele la un capăt, pentru bătut laptele prins (Strâmtura). – Din bate (< lat. pop. battere = lat. battuere „a bate, a lovi”) + suf. -ălău (Scriban, DLRM, MDA).