BALȚ (pl. -țuri) sn. 1 Laț, ochiu de funie ¶ 2 Trans. Bucov. Maram. Văl de mireasă, tulpan de lînă sau mătase cu care se învălește capul miresei după cununie: în Sălagiu, duce nănașa în preseara cununiei ~ul, cu care să se îmbălțeze mireasa (MAR.) [lat. balteus].

balț n. 1. laț, ochiu de legat sau de încins; 2. Tr. Buc. văl de mireasă. [Lat. BALTEUS, cingătoare].

BALȚ s. v. văl, voal.

balț, balți, balțe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laț, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot

balț, balțuri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria, 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). ♦ Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco, 1990: 27). – Lat. balteus „centură, curea, bici” (Pușcariu, CDDE, NDU, MDA).

balț, -uri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco 1990: 27). – Lat. balteus „cingătoare” (NDU, MDA).

BALȚI (lat. balteus) s. n. pl. Cingătoare realizată din ținte de cositor înșiruite pe trei rînduri de bentițe subțiri din piele, purtată de femeile din Ținutul Pădurenilor. Folosite inițial ca simbolurile ale fecundității, prin desacralizare, în decursul timpului, au devenit atribute estetice de importanță deosebită în portul pădurencelor, schimbîndu-și în unele cazuri denumirea în zgărdane.^[1]